De unde ne speriasem asa de tare de vremea din Canada, in ultima zi in Montreal au fost aproape 20 de grade, un cer senin si un soare cum nu am fi indraznit sa speram ca vom intalni in excursia asta. Aproape ca ne parea rau ca trebuie sa plecam mai departe, mai ales ca stiam ca la Niagara vremea va fi ceva mai urata. Hm… cum nu se putea mai gresit! De cand am intrat in Ontario vremea parea ca devine din ce in ce mai calduroasa iar pe bordul masinii tronau in mod constant peste 20 de grade. Mai mult decat atat, la radio anuntau pe toate posturile ca tocmai ce se inregistrase un nou record de temperatura ridicata pentru luna octombrie, si anume 24 de grade. Ce e mai curios este faptul ca precedentul record, de 23,3 grade, s-a inregistrat tot intr-o zi de 14 octombrie, in urma cu 60 de ani, in 1954.
Am pornit la drum inca de dimineata, pentru ca stiam ca ne asteapta multe ore de condus. Desi din Montreal pana la Niagara nu sunt decat 700 km, pe care ii parcurgi integral pe autostrada, limita de vizita de 100 km/h te omoara. La fel si lucrarile de constructii de pe autostrazi, precum si traficul infernal din preajma Toronto-ului. Asa ca am iesit putin din orarul pe care il preconizasem si am ajuns ceva mai tarziu decat voiam.
Cazarea am rezervat-o atunci cand am ajuns la primul Tim Hortons cu internet de pe drum, si am ales la intamplare motelul Glengate Gold, in principal pentru faptul ca era mai ieftin decat restul si avea si micul dejun inclus. O gluma de mic dejun, intr-o bucatarie sinistra, dar fie! Italianul de la receptie ne-a indrumat sa mergem cat de repede la cascada, pentru a o vedea frumos luminata in noapte, asa ca am mers intr-acolo. Oraselul parea destul de pustiu, abia daca zaream cativa oameni pe ici pe colo, iar mare parte din restaurante erau inchise. De regula, in weekenduri si mai ales vara, la Niagara este o aglomeratie greu de imaginat, insa noi am ajuns chiar dupa weekendul prelungit de Thanks Giving, asa ca turistii erau deja plecati. Ceea ce nu putea fi decat foarte bine pentru noi, pentru ca si preturile erau mult mai mici peste tot, inclusiv la parcare. Spre exemplu, parcarea de la Casino in mod normal costa 10 dolari, insa noi am platit doar 5.
Am coborat inspre cascada si intr-adevar, luminile erau chiar impresionante, la fel si privelistea. Ce-i drept, canadienii au fost ceva mai avantajati la capitolul acesta, avand o vedere mult mai frumoasa decat americanii catre ambele cascade: atat cea mica cat si cea mare, Horseshoe Waterfall. Ne gandeam ca a doua zi sa facem si turul cu barca in cascada, insa ne-am razgandit subit cand am vazut in ce hal ne-am udat doar stand pe marginea cascadei. Si da, am ajuns la concluzia unor prieteni care chiar ne spusesera ca nu ne recomanda turul cu barca, pentru ca nu te poti bucura pe deplin de el, nu intelegi mare lucru din cascada si ajungi sa te uzi din cap pana in picioare. Poate ca vara lucrurile ar fi stat altfel, insa acum nu eram deloc dispusi sa dardaim de frig, asa ca ne-am retras catre unul dintre putinele restaurante pe care le-am gasit deschise.
Ne obisnuisem atat de mult cu provincia Quebec, cu limba franceza vorbita la tot pasul si oamenii primitori si zambareti, incat ne era putin greu sa ne obisnuim cu Ontario. E drept ca ne aflam foarte aproape de Statele Unite si influenta americana era foarte pregnanta, insa parca ne lipsea Quebec-ul si atmosfera de acolo. Niagara ne oferea mult prea multi americani pe metru patrat, mancare proasta si turism de masa. Eram totusi multumiti ca nu am ajuns in plin sezon si nu aveam parte de prea mult haos pe strazi.
A doua zi ne-am trezit devreme pentru ca stiam ca urma o zi lunga. La ora 8 ni se spusese ca incepe micul dejun, asa ca la fix eram deja in fata… restaurantului? Cu putina indulgenta ii putem spune intr-adevar restaurant, insa arata de-a dreptul caraghios. Iar bufetul suedez era un adevarat “deliciu”: cateva croissante invechite si intarite, ambalate intr-o punga si aruncate pe un colt al unei mese murdare, doua briose cu aspect sintetic, cateva felii de paine si… cam atat. La naiba, s-a zis cu micul nostru dejun sclifosit pe care il planuisem pentru ziua in care implineam trei ani de casatorie. Noroc cu o galeata intreaga (da, da, o galeata!) de branza Philadelphia in frigider si cu o cafea odioasa pe care am reusit intr-un fel sau altul sa ne-o facem singuri. Pesemne ca eram singurii oaspeti din intregul hotel, nu era absolut nimeni nici in bucatarie, nici in restaurant, nici in receptie. Aveam hotelul doar pentru noi. Ne-am folosit de imprimanta si calculatorul receptiei, apoi am plecat mai departe. Ciudata experienta! Parca am fi aterizat in Detroit, nu in Niagara!
Am urcat apoi in Skylon Tower. Daca seara parea extrem de fancy, cu toate luminile aprinse, pe timp de zi si mai ales pe ploaie, arata pur si simplu jalnic, de parca nu ar mai fi fost ingrijit de ani de zile. Nici inauntru nu era mai grozav, insa lifturile erau chiar interesante si ofereau o priveliste foarte frumoasa asupra ambelor cascade. Pretul biletelor de intrare pe puntea de observare era de 13,80 dolari canadieni (cu taxele incluse) daca erau cumparate direct de la ghiseu, sau 10,40 daca erau cumparate online. Au si un restaurant rotativ, insa preturile sunt uriase.
Apoi am mers la cascada pentru a o vedea si pe lumina. De data aceasta ne-a placut chiar mai mult, mai ales ca Horseshoe era mult mai vizibila. E cu adevarat impresionant ce a putut sa faca natura in acest loc! “Mind picture!”. Ne aflam in fata uneia dintre cele mai mari cascade din lume! Asa ca pana la urma am conchis ca a meritat drumul de 1300 km dus-intors doar pentru a vedea cascada Niagara.
Inainte de a pleca spre Ottawa am facut un mic ocol pentru a vedea micutul sat Niagara on the Lake si viile din jurul acestuia. Merita vazut, este extrem de frumos si pitoresc, cu multe case mici si cu un centru istoric cochet. Iar culorile copacilor in plina toamna erau dementiale!
Next stop: Ottawa!
prinlume.com 