Ah, nici nu speram sa citim atat de repede partea a doua a vacantei in Buenos Aires, povestita cu atata drag de prietenii nostri Nic si Mihaela. Le multumim tare mult pentru articol si pentru toate detaliile savuroase, si va zicem sincer… ni s-a facut iar dor de duca! Si-om fi noi panicati ca America Latina nu e cel mai sigur loc de pe planeta, dar parca prea-i frumos acolo. Si daca aveam nevoie de o alta confirmare (dupa ce am vazut Brazilia), ei bine, uite c-o avem acum, cu povestirile despre Argentina 🙂 

***

Ne trezim cu noaptea in cap plini ne nerabdare sa luam la picior Buenos Airesul. Dar nu inainte de a lua un mic dejun copios la cafeneua din colt unde sorbim dintr-o café con leche si savuram delicioasele medialunas urmarind trecatorii perindandu-se pe la fereastra. E sapte dimineata dar locul e deja plin cu localnici care se opresc sa-si ia cafeaua de dimineata rasfoind stirile zilei inainte de a o lua-o care pe unde.

Astazi vrem sa aflam ce inseamna sa cumperi pesos pe „blue dollar market”, mergem pe urmele lui Maradona si a ale lui Messi, sa cautam locul unde s-a nascut tangoul si pe strada cu casute super colorate, Caminito in La Boca.

Inainte de a ajunge citisem cate ceva despre cum cel mai bine e sa vii cu bani cash si sa-i schimbi la fata locului, sub nicio forma sa nu schimbi bani cand sosesti la casele de schimb din aeroport, dar mai ales cat de usor poti fi pacalit si chiar pierde toti banii daca cumva indraznesti sa te aventurezi sa schimbi banii pe piata neagra, ori „blue dollar market”, care de altfel e si ilegala. Soc si groaza!

Asa ca, ce face spiritul de conservare din om? Il trimite la banca. Ce ne pasa ca vom cumpara pesos la un curs cu 40% mai dezavantajos ca pe blue dollar market, sub nicio forma nu vrem sa riscam sa ajungem prin vre-un subsol parasit cu banii furati, ca mai rau nici nu indraznim sa ne imaginam. Ne luam frumos bon de ordine si ne asezam rabdatori la coada. Trec 5 minute, nimic, numarul de ordine nici ca se schimba. Trec 10, trec 20, tot nimic. Ei hai, or fi ei argentinienii inceti, dar nici chiar asa! In ritmul asta se duc toate planurile noastre marete pe ziua de azi pe apa sambetei si nu mai apucam sa vedem nici tu tango, nici tu Caminito, nimic. Ce e de facut? Hai sa dam o fuga pana in centru pe Calle Florida sa vedem macar cum sta treaba.

Calle Florida e o strada pietonala foarte turistica in centrul Buenos Airesului unde gasesti absolut orice, de la magazine de haine, suveniruri, electronice, chiar si banci, si la tot pasul sunt „arbolitos” in traducere „copacei” pentru ca la fel ca si copacii sunt plini de frunze verzi, in cazul lor dolari verzi :).  Arbolitos sunt intermediari care vand si cumpara valuta la un curs neoficial numit dolarul albastru, „blue dollar”.

Dar de ce a aparut aceasta piata neagra? Se stie ca Argentina are mari probleme cu inflatia iar moneda locala se devalorizeaza dramatic de la o zi la alta. Motiv pentru care populatia vrea sa-si pastreze economiile intr-o moneda mai stabila, cum ar fi dolarul. Insa guvernul a restrictionat schimburile valutare facand aproape imposibil pentru argentinienii de rand sa schimbe pesos in dolari (sau orice alta valuta straina) pe canalele oficiale, drept pentru care a aparut o piata paralela, unde se tranzactioneaza valuta la cursuri de pana la 30% – 40% mai mari decat cursul oficial.  Si desi e ilegala, autoritatile se cam fac ca nu vad iar cursurile de schimb se publica in fiecare zi in ziare si chiar si la televizor.

Cum am ajuns pe Calle Florida si auzim din toate partile arbolitos strigand „cambio, cambio”, cu alte cuvinte „schimbam valuta”. Mai mergem cativa pasi si ne hotaram sa ne luam inima in dinti si sa abordam un batranel care pare mai inofensiv si il intrebam care e cursul. Batranelul ne duce cativa metri mai incolo la un chiosc de ziare in mijlocul strazii, ne lasa cu vanzatorul chioscului si se intoarce la locul lui sa gaseasca noi clienti. Noua ne mai vine inima la loc vazand ca nu suntem dusi prin cine stie ce subsol obscur. Aici in mijlocul strazii n-are ce sa ni se intample, nu? Nenea cu chioscul ne duce inauntru, si ce sa vezi, afara-i vopsit gardul, inauntru leopardul! In spatele chioscului e un coridor micut improvizat ca si casa de schimb. Nici n-ai fi ghicit din strada ce se ascunde aici. Are pana si un aparat cu ultraviolete de depistat bancnote false. Omul da un telefon si ne spune cat e dispus clientul sa dea pentru valuta noastra, ceea ce e cu 40% mai mult decat luam la banca, batem palma, ne asiguram ca toate bancnotele sunt veritable si dusi am fost. Maradona, tangoule, venim!!

Dar stai asa, ca aventura abia acum incepe. Doar astazi vrem sa mergem in La Boca sa vedem casutele colorate, care e nici mai mult nici mai putin, decat cel mai periculos cartier din Buenos Aires. Citisem pe net ca daca te abati o strada mai incolo de zona turistica, Caminito, Dumnezeu cu mila….

Asa ca nici in ruptul capului nu ne aventuram de unii singuri. Iar autobuzul turistic nu prea ne trage inima sa-l luam. Si pentru ca tot am dat de gustul tururilor pe bicicleta in Berlin, hai sa luam un tur cu baietii de la BA Bikes. Au pana si Certificate of Excellence pe TripAdvisor, care trebuie sa insemne ceva. Iar baietii care lucreaza aici sunt nascuti si crescuti in La Boca, cunosc o multime de povestioare  de-ale locului pe care nu le afli oricat ai citi pe internet si pe care le povestesc cu un haz nemaipomenit.  Si unde mai pui ca de pe saua bicicletei vedem muuuult mai mult din Buenos Aires decat am fi reusit noi la pas, asa ca mai bine de atat nici ca se poate.

Si pentru ca suntem in afara sezonului, nu e nici picior de turist la BA Bikes. Pana sa ne vina ora turului mai vin doar doi rusi si trei americani. Asa-i ca suna ca in bancul acela? Se intalnesc doi romani, doi rusi si trei americani…

Primul stop il facem in cartierul La Boca sa vedem La Bombonera – in traducere cutie de ciocolata datorita formei sale – stadionul celor de la Boca Juniors . Aici a jucat Maradona, pe care argentinienii il considera cel mai bun jucator de fotbal din toate timpurile, si Doamne fereste sa-i contrazica cineva.

Acum o fi Argentina catolica, insa adevarata religie aici e fotbalul. E suficient sa-l asculti pe ghidul nostru cu cat patos poveste de Boca Juniors ca sa intelegi asta. Duminca de duminica argentinienii nu merg la biserica, ci vin cu mic cu mare la stadion sa-si urmareasa echipa de fotbal preferata si sa cante imnuri. Dovada ca e aproape imposibil ca si turist sa gasesti bilete la meciuri. Ghidul ne povesteste ca  loialitea fata de Boca Juniors e atat de puternica incat daca unul din membrii familiei se hotaraste sa devina fanul unei echipe rivale se nasc adevarate conflicte, iar treaba poate deveni atat de serioasa incat se ajunge si la divort. Nu prea-i de gluma cu fotbalul pe aici!

Rivalul numarul 1 a lui Boca Juniors e River Plate al carei stadion e situat in partea nordica, bogata, a orasului pe cand La Bombonera lui Boca Juniors e situat in sudul orasului in mijlocul clasei muncitoare, asta ca sa fie rivalitatea si mai puternica.

De aici mai pedalam cateva strazi si uita-ne ajunsi in Caminito – zona din La Boca unde se zice ca s-a nascut tangoul.

Astazi Caminito acopera cateva stradute cu faimoasele case colorate de la balcoanele carora iti fac cu mana Maradona, Eva Peron si alte personalitati ale Argentinei, strazi pietonale, magazinase cu suveniruri, restaurante pline de turisti, si dansatori de tango la tot pasul care te agaseaza sa-ti faci poza cu ei contra cost – un kitsch dus la extrem. Insa trecand peste prima impresie, nu poti ignora faptul ca Caminito este un muzeu in aer liber creat pentru a pastra esenta si istoria cartierului La Boca de odinioara care altfel s-ar fi pierdut, si nu in ultimul rand aici e locul unde, in urma cu aproape 150 de ani, s-a nascut tangoul.




Se zice ca atunci cand imigrantii italieni au ajuns in Buenos Aires majoritatea dintre ei s-au oprit sa locuiasca si sa lucreze in port (Boca = gura raului Riachuelo). Si pentru ca nu-si permiteau vopseaua sau nu se gasea, au inceput sa-si vopseasca casele cu resturile de vopsea ramasa de pe vapoare. Azi o culoare, maine alta si uite asa, au aparut casutele vopsite in culori tipatoare.



Si ce are de-a face asta cu tangoul, poate te intrebi? Ei bine, se zice ca tangoul ar fi aparut tot datorita imigrantilor, prin imbinarea diverselor culturi, tipuri de muzica si dansuri pe care imigrantii le-au adus cu ei din diverse parti ale lumii. Si pentru ca printre ei erau peste masura mai multi barbati decat femei, la inceputuri barbatii dansau tango intre ei ca sa treaca timpul mai usor in timp ce-si asteptau randul la bordeluri.



Lasam La Boca cu casutele-i colorate in urma si pedalam spre zona centrala sa traversam cel mai lat bulevard din lume, Avenida de 9 Julio. Bulevardul s-a dorit a fi o copie dupa Champs Elysées pentru ca in cele din urma sa devina dublu de lat, 140 de metri latime si 12 benzi.

Umbla gluma printre localnici ca pe trecerile de pietoni de pe Avenida de 9 Julio se tine campionat de jogging. Si pe buna dreptate, doar cei mai alesi alergatori reusesc sa traverseze bulevardul dintr-un singur semafor, oamenii de rand asteapta pana la trei semafoare verzi sa treaca de pe o parte pe alta. Nu se putea sa nu ne incercam si noi abilitatile de atleti „wanna be”, nu cu asa bulevard care parca te invita sa te iei la alergat cu el.

Pe la mijlocul bulevardului care leaga partea nordica a orasului de cea sudica se afla Obeliscul, probabil cel mai cunoscut obiectiv si simbol al Buenos Airesului ridicat la comemorarea a 400 de ani de la întemeierea orasului.

Iar ceva mai la sud gasim singura cladire din Buenos Aires care are adresa pe Avenida de 9 Julio. Si asta nu e singurul lucru care face din ea o atractie. Pe cladire se afla doua imagini uriase ale Evei Peron.  Imaginea orientata spre sudul orasului  o arata pe Evita zambind protector catre clasa muncitoare. Imaginea dinspre nordul orasului o arata pe Evita tinand unul din discursurile ei infocate, ca si cum i-ar certa pe cei bogati.  Sa mai zica cineva ca argentinienii nu sunt subtili!

Ne intoarcem in cartierul San Telmo sa lasam bicicletele la BA Bikes si plecam incarcati cu ponturi de mancaruri locale care mai de care mai alese. Abia asteptam sa incercam restaurantul cu cea mai buna carne de vita din oras, sa ne impanam burtile cu empanadas  (produs de patiserie cu diverse umpluturi, branza, carne etc.) si sa ne delectam cu alfajores (biscuiti dubli cu dulce de leche,  un fel de caramel) sau „desert din rai” asa cum il descrie ghidul nostru cu gura zâmbindu-i pana la urechi ca un copil in dimineata de Craciun.

Si pentru ca tot suntem in zona in San Telmo si ardem de nerabdare, si incercam prima recomandare, cea mai buna pizza din oras facuta intr-un restaurant micut de nici nu ai intra văzându-l de afara. Dar ce conteaza cum arata, cand proprietarul e un batranel durduliu din a treia generatie de imigranti italieni, clientela e formata doar din localnici iar pizza e mai gustoasa decat la ea acasa.  Peste drum de pizzerie intram intr-un alt restaurant local cu peretii-i incarcati de trofee sportive si zumzaind a localnici veniti sa ia pranzul si sa dezbata ultimele meciuri, unde incercam o alta delicatesa dulce, flan mixto, o ruda indepartata a lui crème brulée, un fel de crema de zahar ars cu frisca si un munte de dulce de leche. Plecam agale cu burtile satisfacute de atatea bunatati. Ce viata au argentinienii… mai ca ne-am muta aici.

Si pentru ca e luni dam o fuga in partea cealalta a orasului in cartierul Abasto la centrul cultural Konex, care arata ca o fosta fabrica improvizata intr-o sala de spectacole, unde in fiecare luni seara baietii de la La Bomba del Tiempo tin un show de percutie cu atata pasiune si energie ca e imposibil sa nu incepi sa te misti in ritm cu ei. Si uite asa vedem si o alta fata a Buenos Airesului, mai hip si parca deodata ne simtim batrani printre toata tinerimea de aici.


Ne desprindem intr-un tarziu de multimea petrecareata si o luam spre hotel. Maine vrem sa incercam neaparat cea mai buna carne de vita din oras, sa mergem la un milonga traditional sa urmarim pe furis cum se danseaza tango pe muzica lui Carlos Gardel, si sa vedem cat de departe merge extravaganta argentinienilor bogati in cel mai exclusiv cimitir din lume.