Ianuarie 2014

Ca sa fiu sincera, dintre toate orasele pe care le-am vizitat in excursia aceasta, asteptam cu cel mai putin entuziasm Beijing-ul. Si asta pentru ca imi era teama de vremea friguroasa si pentru ca nu stiam ce asteptari sa am de la acest oras. Nu credeam ca ma va impresiona foarte mult si ma asteptam sa gasesc un oras extrem de comunist, cu cladiri imense, spatii largi, grandomanie si mult…mult ciment. Si ca sa fiu inca si mai sincera… dupa prima zi (mai degraba seara, pentru ca am ajuns destul de tarziu), impresia aceasta nu mi-a fost schimbata deloc.

Am ajuns in Beijing pe 4 ianuarie 2014, si primul lucru care m-a impresionat in sens negativ a fost aglomeratia crunta din aeroport. Nu am vazut niciodata atat de multa lume la controlul de pasapoarte, drept urmare am stat aproximativ o ora pentru a trece de control. Apoi, am vrut sa mergem la hotel cu un taxi, pentru ca era destul de mult de mers cu transportul in comun. Si cum citisem pe internet ca un taxi de la aeroport in centru ar costa aproximativ 120 yuani  (~20 USD), ne-am indreptat catre zona de Taxi Waiting. Confirmasem cu cineva de la biroul de informatii ca pretul maxim pe care ni-l poate cere un taximetrist este de 150 yuani asa ca nu aveam dubii, eram hotarati sa luam un taxi. Si totusi nu a fost asa; nu numai ca ni se cereau de la 400 yuani in sus (chiar si 500 yuani), dar nu voia nimeni sa ne ia intr-o singura masina, pe motiv ca aveam prea multe bagaje. Asa ca am renuntat la ideea de a merge cu taxiul si am luat trenul Airport Express pana la statia de metrou Dongzhimen, pentru 25 yuani de persoana. Apoi am luat linia 2 de metrou pana la statia Tiananmen East, pentru 2 yuani de persoana. Se pare ca pretul la metrou e standard, de 2 yuani pentru orice destinatie. Ceea ce nu mi-a placut deloc la metroul din Beijing e faptul ca nu am gasit nici scari rulante, nici lifturi, asa ca ne-am chinuit ceva sa iesim din metrou cu toate bagajele pe care le aveam.

Iar cand am iesit din statia Tiananmen East am avut un mic soc. Nu ne venea sa credem cat de uriasa putea sa fie Tiananmen Square! Ne documentasem si ne asteptam sa fie mare, insa in realitate ne-a depasit orice asteptare. Dupa ce ne-am incurcat putin pe drumul catre hotel, am ajuns intr-un final la Tianan Rega Hotel, locul unde aveam sa petrecem 2 nopti (996 yuani/camera/2 nopti).

Si pentru ca muream cu totii de foame, am pornit catre una dintre cele mai cunoscute Night Market din Beijing: Donghuamen. Aici se gaseste cam orice iti poti imagina de mancat, sunt nenumarate tarabe cu diverse ciudatenii, asa ca iti trebuie doar curaj sa le poti incerca. Ne-am incumetat sa incercam si noi ca aperitiv o frigaruie de cartofi (10 yuani), care nu avea nici cea mai mica legatura cu mancarurile traditionale, dar arata bine si parea gustoasa. Apoi am inceput timid cu o frigaruie cu viermi mici (10 yuani), care se pare ca aveau gust doar de… prajeala. Sau de niste clasice jumari romanesti. Vazusem apoi niste creveti apetisanti si rata pekin, pe care trebuia sa o incercam neaparat in urmatoarea zi.

A doua zi in Beijing a inceput cu agitatia pentru schimbat bani, problema cu care deja ne obisnuisem in China. Cu greu am reusit sa gasim o banca deschisa (ce-i drept era duminica), astfel ca la Bank of China am schimbat banii de care aveam nevoie. Evident, dupa o fuga pana la hotel pentru ca ne uitasem pasapoartele si dupa aproximativ 30 minute de completat formulare si de vorbit prin semne cu doamna de la ghiseu. Dar macar am schimbat fara sa platim comisionul pe care ni-l cereau in aeroport la orice schimb valutar.

Se pare ca dintre toate cele trei orase din China pe care le-am vazut pana acum, in Beijing ne era cel mai greu sa comunicam cu oamenii, care nu stiau deloc engleza. Si pentru ca nu voiam sa riscam sa mancam la micul dejun “ciudatenii”, am zis sa mergem la sigur cu McDonald’s (cred ca e singurul concediu in care am mancat la fast food-uri aproape in fiecare zi). Doar ca si aici am avut parte de aceeasi problema, angajatii de la Mc nu vorbeau boaba de engleza si nu intelegeau nimic din ce le comandam, chiar si cu poza sandwichurilor in brate. Am plecat resemnati si infometati catre Tiananmen Square.

Desi vazusem de ieri cat de mare era locul acela, am ramas din nou impresionati cand am ajuns acolo. Era incredibil de multa lume in piata si abia am ajuns in fata mausoleului deasupra caruia trona poza lui Mao.

Dupa piata Tiananmen am vizitat Orasul Interzis, unde am dat din nou de o aglomeratie crunta. Dar nu puteam sa nu vizitam Orasul interzis, asa ca am rabdat si am reusit intr-un final sa il vedem. Pretul unui bilet este de 40 cny iarna si 60 cny vara. Un audio guide, care prezinta istoria locului in detaliu, costa 40 cny si isi merita banii. Sunt foarte multi oameni la intrare care se ofera sa fie ghizi contra unei sume de bani, insa citisem pe internet ca cel mai bine este sa luam audio guide-ul oficial, care se gasea in foarte multe limbi, inclusiv in romana. Functioneaza pe baza de gps, asa ca de fiecare data cand ajungeam la o noua poarta sau cladire din cadrul Orasului Interzis, audio guide-ul ne explica diverse lucruri interesante legate de istoria si arhitectura locului. Astfel ca am pornit de la sud la nord, parcurgand intregul Oras Interzis, care se intinde pe aproape un kilometru (960m), incepand cu Gate of Meridian.

Orasul Interzis (Forbidden City) a fost palatul imperial pentru 24 de imparati din dinastiile Ming si Qing, iar numele de “interzis” vine bineinteles, de la faptul ca nimeni nu putea intra in palat fara permisiunea imparatului. Este incadrat de un zid inalt de 8 metri iar in spatele acestuia se afla un sant cu apa de 6 metri adancime. In partea de sud a palatului, acolo pe unde am intrat si noi, se afla Gate of Meridian, care este de altfel si cea mai mare poarta din Orasul Interzis. Urmeaza apoi cea de-a doua cea mai mare poarta, numita Gate of Supreme Harmony care era in principal folosita pentru diverse ceremonii si banchete.

Chiar in mijlocul Orasului Interzis se afla cele mai importante trei cladiri ale palatului, dintre care cea mai mare este Hall of Supreme Harmony, acolo unde aveau loc ceremoniile de incoronare a imparatilor, precum si nuntile. Urmeaza apoi Hall of Central Harmony, folosita de imparati pentru odihna de dinainte si dupa ceremonii, si in final Hall of Preserving Harmony, folosita pentru repetitiile pentru ceremonii.

Palace of Heavenly Purity este cladirea de 9 camere in care locuiau imparatii si familiile lor in timpul dinastiei Ming. Din motive de securitate, aici existau 27 de paturi iar imparatul alegea in fiecare noapte un alt pat in care dormea. Mai tarziu, in dinastia Qing, imparatii nu mai locuiau aici, asa ca Palace of Heavenly Purity a devenit locul in care se tineau sedinte si intalniri. Apoi, dupa poarta Gate of Terrestrial Tranquility se afla Gradinile Imperiale, aceasta fiind de altfel ultima parte a Orasului Interzis. Aici imparatii si familiile lor plantau copaci, jucau sah sau meditau. Si pentru a intra cat mai mult in atmosfera locului am ales sa urmam exemplul imparatilor chinezi si sa ne relaxam la Tea House-ul din gradina imperiala. Am baut fiecare cate un ceai fierbinte, care ne-a ajutat sa ne mai incalzim putin. Si desi alesesem ceaiul verde simplu, l-am baut in totalitate pe cel ales de Andrei, un ceai negru cu lapte si trandafiri (da, mici boboci de trandafiri), care nu numai ca mirosea incredibil de frumos a trandafiri, insa avea si un gust delicios. Iar dupa scurta pauza de relaxare am ajuns in partea de nord a orasului, acolo unde se afla Gate of Divine Might si de unde se poate ajunge in parcul Jingshan.

Urmatoarea destinatie urma sa fie Temple of Heaven. Insa la intoarcerea din Orasul Interzis am gasit adevaratul night market despre care ne vorbeau receptionerele de la hotel. Si da, nu era vorba doar de cateva tarabe cu mancare traditionala, ci de o piata imensa cu suveniruri si costume traditionale. Mi-am cumparat si eu o rochie superba traditionala la 167 cny (negociati de la 290 cny), si cateva suveniruri pentru familie. Este absolut necesar sa se negocieze la sange in piata, pentru ca se pot obtine preturi foarte mici, chiar si la un sfert din pretul initial. Daca unul dintre comercianti nu vrea sa reduca pretul, nu e nicio problema, pentru ca urmatorul cu siguranta o va face. Au in principal aceeasi marfa, iar preturile sunt oricum foarte turistice (desi pot parea mici daca le convertim in lei).

Si desi nu voiam sa renuntam la Temple of Heaven pentru shopping de suveniruri, nu prea am mai avut de ales, pentru ca deja se facuse foarte tarziu si eram obositi. Asa ca am incheiat seara cu o scurta incursiune printre tarabele cu mancaruri locale, incercand de data aceasta frigarui de calamar cu sos de soia (putin cam prea sarate) si bineinteles rata pekin. Ne propusesem sa nu plecam din China fara sa incercam rata pekin, care este una dintre cele mai cunoscute specialitati traditionale. De fapt rata pekin este doar pielea de rata, gatita in diverse condimente. In night market-ul in care am fost noi, aceasta se gatea alaturi de multe legume rumenite pe plita, cu foarte multa ceapa verde. Carnea era maruntita cu un cutit si amestecata cu legumele si sosul de soia. Apoi, toata compozitia era asezata intr-o clatita subtire si impachetata ca orice clatita. Gustul… Era bun, asemanator cu mancarea pe care o comandam de la Wu Xing acasa, iar gustul de carne nu era foarte pregnant. Nu ni s-a parut ceva extrem de gustos, dar categoric merita incercat.

Ceea ce ne-a placut extrem de mult la capitolul mancare in Beijing a fost faptul ca puteai gasi la tot pasul celebrele prajituri portugheze, pasteis de nata. Nu sunt traditionale chinezilor, insa e o adevarata nebunie cu ele in China! Sunt de fapt niste tarte cu ou si scortisoara, a caror reteta a fost inventata de niste calugari portughezi. Reteta este inca secreta, asa ca adevaratele pasteis de nata (sau pasteis de belem) se mananca numai in Portugalia, insa si cele pe care le-am gasit in Beijing erau foarte gustoase. De fapt renumitele pasteis de nata au fost aduse pentru prima oara in Macau si de aici au ajuns populare in toata China. Din acest motiv sunt considerate de catre chinezi ca fiind specialitati din Macau, astfel ca se gasesc in general la restaurante cu specific din Macau.

Mi-e greu sa fac un top al locurilor care m-au impresionat in Beijing, pentru ca am avut mult prea putin timp ca sa il exploram cum am fi vrut. O zi in acest oras atat de mare nu este suficienta, si poate ca nu ne-ar fi ajuns nici macar o saptamana. Nu am vazut Marele Zid, nu am vazut hutongurile si multe altele. Dar am putut sa ne facem o idee despre Beijing, sa vedem o parte din oras si sa ne dam seama ca este foarte diferit de ceea ce am vazut in Shanghai sau Taipei. Shanghai-ul este un oras mare, infloritor, cu un centru financiar impresionant; arhitectura europeana de pe The Bund te face sa uiti ca te afli in China, si te transpune intr-un trecut cu puternice amprente europene. Mi-a placut foarte mult si in mod cert ma voi intoarce aici. Taipei-ul pe de alta parte iti prezinta o altfel de China; o China democratica, cu oameni mai liberi, parca mai fericiti si mai putin rigizi. Sunt foarte multi straini in jur, si la fel ca si Shanghai, iti da impresia de oras european, foarte dezvoltat. In plus, clima este minunata, oamenii foarte amabili si civilizati, vorbesc limba engleza si sunt dispusi sa te ajute cu orice pret. Beijing in schimb este altfel, iti lasa alta senzatie inca din primul moment in care ajungi aici. Totul este grandios, mare, colosal; cladiri mari, bulevarde largi si piete largi, mase imense de oameni, camere de filmat pe orice stalp, soldati ai armatei la fiecare colt de strada, masini de politie, oameni ingandurati si mai putini occidentalizati decat cei din Taipei si Shanghai. Nu pot sa spun ca mi-a placut Beijing, pentru ca mi-a trezit o senzatie ciudata; insa in mod cert este un oras incredibil, ce merita vazut, chiar si numai pentru o zi. E incredibil ce s-a construit aici si totul are o incarcatura istorica foarte puternica. Iar Orasul Interzis este de departe unul dintre cele mai impresionante locuri pe care le-am vazut.