Kenya – Safari in Amboseli – guest post

Am ascultat cu sufletul la gura povestea prietenilor nostri, Ina si Adi, care au ajuns anul acesta in Kenya. Iar la sfarsit, am fost in stare sa spunem un singur lucru: WOW. De nu stiu cate ori WOW! Ne bucuram nespus ca impartasesc cu noi (si cu voi) experienta lor atat de frumoasa si interesanta!

 

****

 

Ideea unui safari în Africa mi s-a părut dintotdeuna ireală, de neatins! Când ziceam SAFARI mi se părea ceva de domeniul fantasticului, iar acest fantastic a plecat încă din copilărie, de pe vremea când citeam cu nesaţ “De la Port Said la Mombasa” a lui Henryk Sienkiewicz şi urmăream cu sufletul la gură fiecare ediţie a emisiunii Teleenciclopedia, dar şi mini-documentarele de la Muzeul Antipa despre savană, la care mă ducea mama când eram mică. Aşa s-a născut o dorinţă nebună de a ajunge acolo, cu orice preţ, care între noi fie vorba nu a fost deloc mic, dar care la final a meritat fiecare bănuţ!

Aşa se face că după nici 2 zile de la terminarea tezei de doctorat, am început, împreună cu A., să căutăm agenţii serioase cu care să putem pleca în deplină siguranţă într-un safari în Africa! Deja mă pregătisem pentru bombe de agenţii şi preţuri exorbitante! Dar am găsit-o repede datorită lui, care cunoştea câţiva fotografi foarte buni ce colaborau cu această agenţie pentru expediţii photo în safari în Kenya şi Tanzania – Explore Travel. Fără să mai stau pe gânduri, am trimis email şi în nici 2 zile aveam oferta pe tavă, care mi s-a părut de departe cea mai completă şi complexă ofertă, ce cupridea patru safari, cu un traseu bine gândit, raport calitate-preţ excepţional! Aşadar, i-am dat bice şi în aprilie am semnat contractul şi am şi plătit avansul. Când am ieşit din agenţie, aveam amândoi un zâmbet tâmpit pe faţă, şi uitându-ne unul la altul am strigat amândoi în cor: chiar plecăm în Kenya!

Timpul până la plecare mi s-a părut extrem de lung, interminabil chiar. Începusem să mă documentez ce şi cum de pe diverse forumuri, siteuri de profil, pe scurt începusem să ‚simt’ visul! Şi era al naibii de fain sentimentul. Din ce citeam mai mult, din aia realizam ca noi chiar am prins o super excursie şi un super preţ!

Şi iată că a venit şi ziua Z, eram amândoi în aeroport, extrem de entuziasmaţi şi fericiţi, cu destinaţia Nairobi şi nu ne venea să credem. Ii ziceam lui A. să mă ciupească, pentru că eu în continuare nu conştientizam! “Chiar mergem în Africa!”. Aşa se face că după nouă ore de zbor (şi două ore de escală în Doha) eram în aeroportul din Nairobi, unde ne-a întâmpinat o vreme bacoviană, cu o temperatură de 15 grade şi o tipă pe care o chema Maria Odogon de la African Horizons, de care noi eram convinşi că era româncă albă, după nume, dar care s-a dovedit a fi o keniancă cât se poate de neagră! 🙂

Nu ne aşteptam la niciun fel de lux, fiind vorba de Africa, iar aeroportul nu a făcut decât să întărească această convingere a noastră, dar deşi era mizerie şi haos, şi pica curentul din 5 în 5 minute, noi aveam un zâmbet larg pe faţă, şi un entuziasm pe care nu-l putea demonta nimic! Pot spune că era chiar un haos organizat, astfel încât în nici 15 minute de la aterizare, aveam viza luată, cu tot cu amprente scanate 🙂

Maria ne-a preluat de la aeroport, a vorbit cu noi tot drumul, ne-a prezentat din nou programul de safari, asta în cele maxim 15 minute până la hotelul de tranzit, unde eram cazaţi în Nairobi. Ulterior am aflat că hotelul avea cinci stele, cu paza militară la poartă şi scanare ca la aeroport la intrare. Odată intraţi aici, deja ideea de lipsa de confort şi lux începuse să se spulbere. Puteai să lingi pe jos de curăţenie, covoare moi, camere mari, toalete impecabile. După o noapte de nesomn şi un zbor atât de lung nu am făcut altceva decât să tragem draperiile şi să băgăm somn de voie vreo 2 ore. Ni se spusese că dacă doream să vizităm Nairobi, o putem face pe cont propriu, acest oraş fiind supranumit şi Nairobbery. Am întrebat de curiozitate cât costă un taxi care să ne ducă să vizităm o rezervaţie de girafe Rothshild şi un orfelinat de elefanţi, iar răspunsul ne-a calmat instant: 100 euro. Aşadar, am dormit liniştiţi, încrezători fiind că vom vedea zilele ce urmează girafe şi elefanţi în aer liber câţi vrem.


După amiază am coborât la restaurantul hotelului unde am servit Fish and chips şi pui cu sos roşu pe bază de curry, excelente amândouă, şi bineînţeles berea locală, Tusker, care era de fapt un “wanna be” de bere cu 4.2% alcool. Ulterior am aflat că există o singură berărie în toată Kenya, care produce trei sortimente de bere: Tusker, Summit şi Pilsner. Preţurile sunt decente, o bere costă între 350-450 Ksh, adică vreo 4 dolari, mâncarea cam 10 dolari, iar o apă plată la litru 250 Ksh, adică vreo 2 dolari.

Ştiam că avem un drum de 5 ore a doua zi, aşa că ne-am băgat devreme la somn (ne-a ajutat şi fusul orar, care este acelaşi ca în România, dar şi noaptea, care vine mai repede în Kenya, cam pe la 18) cu gândul la aventurile ce ne aşteaptau în următoarea destinaţie: Amboseli.

Ziua 1: Nairobi – Amboseli

Ne-am trezit dis de dimineaţă şi la ora 8:00 l-am găsit pe Coldman – un alt angajat al African Horizons – planton în fata recepţiei, venit să ne dea utimele indicaţii cu privire la excursiile pe care urma să le întreprindem. Era un tip tânăr, şcolit, care cu o engleză impecabilă ne-a ţinut 15 minute un discurs despre cum trebuia să ne comportăm cu băştinaşii, în safari şi cu ghidul. Apoi ne-a condus la maşina de safari, aka „matatu” nostru de zi cu zi, şi ne-a făcut cunoştinţă cu ghidul nostru, Peter, un om de toată isprava, tobă de carte, care avea să ne devină prieten.

Parcul Naţional Amboseli este renumit prin turmele mari de elefanţi de pe teritoriul lui şi prin faptul că este străjuit de uriaşul Munte Kilimajaro, care se află la 340 km sud de ecuator, la granița dintre Tanzania și Kenia, fiind situat în nord-vest pe teritoriul Tanzaniei. Drumul până la Amboseli este în mare parte asfaltat, doar câţiva ultimi kilometri sunt de drum neasfaltat, însă mult mai bun decât un drum forestier la noi. Nu am putut să nu observăm sărăcia lucie şi mizeria de nedescris din fiecare ‚oraş’ prin care am trecut. Mi s-a părut un fel de Indie, doar că în peisaj erau negri. Toate clădirile aveau forme simple, dreptunghiulare, construite dintr-un fel de cărămizi din ciment, un acoperiş care la prima furtună mai serioasă zbura fără probleme, iar la faţadă majoritatea erau vopsite de diverse firme care îşi făceau reclamă (probabil gratuit sau pe un preţ de nimic) gen Coca-Cola, Sunlight (detergent), Rhyno Cement sau Tusker. Însă în spatele casei dominau mizeria, praful şi sărăcia. Am fost întâmpinaţi de băştinaşi, încă de la intrarea în parc. Cât timp s-a dus Peter să rezolve cu biletele de intrare, din pământ din iarbă verde vedem că ies vreo 10 masai, femei şi bărbaţi care au sărit la geamul matatului să ne vândă gigele şi mărgele, statuete, măşti şi alte lucruri cică handmade şi nu s-au clintit de acolo timp de 15 minute, că am ajuns să blocăm şi uşile maşinii de frica lor. Erau mai insistenţi ca toţi turcii, grecii şi ţiganii noştri la un loc, dacă nu te uitai îţi băteau în geam, îţi cereau să faci poză cu ei ca să aibă motiv să îţi ceară bani ulterior. Una peste alta mi s-au părut foarte agresivi.


Bineînţeles că pe drumul neasfaltat ne-au întâmpinat rând pe rând, câte un elefant, o girafă, o gazelă Thompson, un bivol african sau câte o zebră, iar Peter, care deşi ştia că vom vedea zeci de mii în următoarele zile, se bucura pentru entuziasmul nostru şi oprea la fiecare în parte să le facem poză.


În apropierea intrării în parc am văzut, de asemenea, şi câteva tornade subţiri şi înalte de praf, aşa numitele „amboseli” în limba swahili, explicându-se astfel numele parcului naţional. Ne-a mai arătat şi unde trebuia să se vadă impunătorul Kilimanjaro, dar din cauza norilor foarte joşi cu greu puteai să îţi dai seama că acolo e un munte de 5895 m.

Am ajuns în Amboseli puţin după ora prânzului. Odată ajunşi în Ol Tukai Lodge, ni s-au spulberat şi ultimele rămăşiţe ale ideii lipsei de confort şi lux, am fost întâmpinaţi cu prosoape calde şi mintate să ne spălăm de praf pe mâini şi faţă, obicei care s-a repetat mai apoi la fiecare lodge în parte. Am fost conduşi la căsuţa noastră cu numărul 39, mergând pe o alee plină de maimuţe şi păsări care mai de care mai exotice, şi admirând în dreapta savana Parcului Naţional Amboseli, plină de elefanţi, zebre şi bivoli africani, ce păşteau nestingherite de prezenţa turiştilor.


Evident că am aruncat toate bagajele şi cum oricum trebuia să servim prânzul, am ieşit la pozat, mergând până la gardul electric ce separa elefanţii şi zebrele de noi. Senzaţia e cu adevărat unică, dacă întindeam mâna puteam să îi ating fără probleme, îmi venea să îmi iau farfuria cu mâncare şi să mă aşez la gard să îi privesc în voie. Ne-am rupt cu greu de lângă animăluţe, şi am pornit spre zona centrală a lodgeului, unde se afla restaurantul. Din prima clipă am observat un masai, îmbrăcat cu un costum tradiţional (adică cu un cerceaf roşu, ce îi învăluia tot corpul şi multe briz-brizuri prinse de nas, urechi, gura) cu o praştie în mână. Zic în sinea mea: asta e pus aici să încânte turiştii, să mănânce şi el o pâine, dar nu, treaba lui era să dea cu praştia după maimuţe, care veneau şi cerşeau la masa unde mâncai. Prânzul era tip bufet suedez, cu câte 5 sortimente din fiecare fel. Am observat că bucătăria tradiţională keniană seamănă foarte mult cu cea libaneză, pâinile sunt un fel de lipii, tocăniţe şi sosuri din te miri ce (ba mango, ba curry, ba pesto).

După masă ne-am reîntors la animăluţe şi apoi în cameră, urmând să ne pregătim pentru primul safari din această aventură africană. La ora 16 ne-am întâlnit cu Peter în fata hotelului, şi am plecat entuziasmaţi către inima parcului Amboseli. Am uitat să precizez că, încă de la aeroport, ni s-a spus că suntem singuri în tot acest safari, adică era un fel de private safari, fără să fi cerut lucrul ăsta sau să plătim în plus pentru asta (aveai şi opţiunea asta, da) ceea ce nu ne venea să credem. “Cum? Nu vom mai împărţi maşina cu nimeni, peste tot unde vom merge?” Da, era ceva!

Nici nu am intrat bine în parc şi ne-a întâmpinat o mare turmă de elefanţi, cu puiuţi cu tot, care erau fix lângă drum. Superbe şi imense animale! Peter era şi un mare iubitor de păsări şi ne oprea la fiecare în parte, ne explica despre ele, ba avea chiar şi un determinator de păsări în care ne arăta toate detaliile a tot ceea ce vedeam live. Mi s-a părut de departe cel mai bun ghid pe care îl puteam avea, un om de natură, profesionist, bun şofer şi ştia în ce moment să oprească ca să îţi iasă cadrul perfect, şi vreau să zic că oprea şi motorul, indiferent dacă era o pasăre sau un animal, să nu cumva să trepideze obiectivul de la relanty-ul maşinii.

Treaba la ei în parcuri stă în felul următor: nu ai voie să vânezi animale (e interzis prin lege în toată Kenia), nu ai voie să părăseşti cu matatu drumurile de pământ din parcuri (există rangeri care urmăresc totul şi primeşti amendă dacă ai pus roata pe iarbă), nu ai voie să părăseşti maşina decât dacă te lasă ghidul şi consideră că e safe să o faci. În schimb te poţi plimba prin matatu (da, exact, în maşină), să prinzi cadrele cele mai reuşite, iar acest matatu este prevăzut cu un fel de acoperiş rabatabil şi astfel ai vedere de 360 grade asupra întregii savane. Matatu mai avea, de asemenea, şi o staţie radio, care facilita comunicarea cu celelalte maşini de safari, când era ceva interesant de văzut.

După nici jumătate de oră de mers, Peter primeşte prin staţie informaţia că în nu ştiu ce tufiş era o leoaică, în secunda doi am pornit într-acolo şi într-adevăr o leoaică de toată frumuseţea stătea tolănită la soare la nici 20 m de noi. Wow, era primul animal de pradă pe care îl vedeam live! Superb! Am plecat de acolo, după pozele şi filmările de rigoare, şi pe dreapta şi pe stânga drumului ne-au întâmpinat o grămadă de zebre, girafe, bivoli africani şi celebrii wildeebeast (adică popular, antilope Gnu) mai proşti decât toate vacile, oile şi măgarii de la noi la un loc. Aproape că se încheiau cele două ore petrecute în savană când primeşte din nou prin staţie că a fost observat un ghepard în apropiere. Plecăm într-acolo! Deja ne dădeam seama când era ceva mai important într-un loc, pentru că vedeai de la distanţă vreo 4-5 matatu strânse la faţa locului. Şi, într-adevăr, la nici 40 m stăteau tolăniţi 4 pui de cheetah cu mama lor, mai se mişcau, mai ridicau capul, am stat acolo cred că jumătate de oră, până ce s-au ridicat rând pe rând şi au plecat în nişte tufişuri mai încolo. Până şi Peter era uimit că am văzut în Amboseli gheparzi, şi ulterior toţi care ne auzeau, ne spuneau că suntem foarte norocoşi, pentru că în acea zonă sunt extrem de rari. Am finalizat primul safari cu un apus de soare ecuatorian absolut superb şi o girafă ce trecea agale prin dreptul soarelui fix când se ducea la culcare.


Ne-am întors la lodge fericiţi că am văzut încă din primul safari atâtea animale rare şi frumoase, urmând ca a doua zi, dis de dimineaţă (6:00), să plecăm în cel de-al doilea safari la vânat de cadre perfecte, fiind ştiut faptul că Mt. Kili este “cloud free” doar la primele ore ale dimineţii, iar animalele sunt încă active dimineaţa.

Ziua 2: Safari în Amboseli

În cel de-al doilea safari am văzut din nou aceeaşi familie de gheparzi, iar mama a încercat chiar să vâneze o gazelă, însă puii au stricat toată osteneala ei, pentru că s-au ridicat din iarbă şi gazela i-a simţit imediat şi a dat alarma, un ţiuit şi câteva bătăi de picior în pământ şi au fugit toate. Kili nu a vrut să se arate de dimineaţă, singura şansă pe care o aveam fiind în cel de-al treilea safari de după-amiază. Ne-am întors la lodge pentru micul dejun şi apoi prânz, petrecând restul zilei la piscina lodgeului (având o temperatură tocmai bună pentru asta de 25 grade) şi în zona recepţiei unde era wifi gratuit, trimiţând mesaje acasă.

În ultimul safari, am văzut alte turme mari de elefanţi şi chiar am văzut cum se hrănesc: loveau cu piciorul la baza smocului de iarbă, apoi apucau cu trompa iarba astfel smulsă. Zebrele şi bivolii erau deja omniprezenţi, deja ne opream doar la cele care erau foarte aproape. În Africa zebrele sunt considerate ca măgarii la noi, doar că nu sunt folosite la cărat. Peter ne-a dus cu matatu până la un deal amenajat cu trepte de pământ şi panouri turistice la fiecare 10 m, de unde se vedea lacul Amboseli şi ar fi trebuit să se vadă şi Mt. Kili. Am urcat dealul în doi timpi şi trei mişcări, iar priveliştea era superbă, puteai vedea elefanţii cum se adăpau la lac, bivolii şi chiar şi hipopotami, însă Kili tot nu se vedea. Am coborât de acolo şi am pornit înapoi spre lodge, nu înainte de a lua ca amintire câteva roci vulcanice din vârful dealului, care se presupune că ar fi fost aruncate de erupţia lui Kili de acum 360.000 ani, iar când ne pierdusem orice speranţă că îl vom mai vedea pe Kili, norii au început să se spargă şi a ieşit la iveală în toată splendoarea lui – un munte impunător şi cu foarte puţină zăpadă în vârf (calota glaciară s-a diminuat în 100 ani cu 80% şi se presupune că va dispărea complet în următorii 20) – accentuând astfel apusul superb de care am avut parte. Amboseli îşi luă rămas bun!

One thought on “Kenya – Safari in Amboseli – guest post

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s