Scotia – Isle of Skye

Doua ore si jumatate pana pe Skye. Dar partea cea mai tare e ca drumul acesta face parte din North Coast 500, asa ca nu ne mai plangem ca n-am ajuns si pe cel mai tare drum al Scotiei, care rivalizeaza cu Route 66-ul americanilor. Si adevarul e ca e cam minunat. Te mai incurca ici pe colo rulotele englezoilor pasionati de mers cu casa dupa ei pe drumuri inguste, dar fie, e loc pentru toata lumea. Si wait for it… Trecem de curba asta, si inca una, si uite acum ultimaaa… Si-apare in toata splendoarea, luminat de soarele incredibil de puternic pentru o zi in care s-anuntase ploaie. Eilean Donan, inconjurat de ape si de o lumina fascinanta, ni se arata in sfarsit in cale. Si nu, de data asta nu e postcard, nici poza de pe internet. De data asta suntem pe bune in fata lui. Si-acum s-o spunem pe aia buna. Daca vii aici la 12 ziua, cum am facut noi, e cam ca-n articolele alea cu Reality vs Expectation in materie de travel. Iti imaginezi castelul singuratic si dramatic si tu prinzand artistic cel mai cel din cadre, eventual si-un golden hour, si-un par in vant. Problema e ca in realitate, in jurul tau ai sa vezi sute de chinezi topaind la poze, zeci de autocare si o coada pana la iesire la casa de bilete. Dissapointment total. Dar nu e nicio problema, drumul de intoarcere spre Glasgow tot p-aici trece. Asa ca slava cerului, vedem castelul aproape de apus, fix la inchidere. Si nu ca n-ar merita cele 7 lire cat costa vizitarea castelului, dar daca esti on a budget, la terminarea programului nu mai e nimeni la casa de bilete, si poti intra pe linistit (si fara bani) pe drumul spre castel si chiar si in curte. N-apuci sa vezi castelul si pe dinauntru, dar macar poti da o tura pe exterior. Unde mai pui ca nu mai vezi nici tipenie de chinez. Sau de autocar. Esti tu, castelul si cadrul tau perfect. Asta asa, ca pont, pentru cei carora nu prea le place turismul de masa ๐Ÿ™‚

Bun, mai avem o aruncatura de bat pana pe Skye. ย Trecem prin Kyle of Lochalsh, vrem sa bagam benzina, ne razgandim ca doar n-om fi nebuni sa dam 1,29 lire pe litrul de petrol, apoi urcam pe podul catre Skye. Om fi noi fascinanti si impresionati de pod, insa localnicilor nu prea le e drag. A fost construit in ’95 si de-atunci chipurile Skye nu mai e ce-a fost odata. Au invadat turistii cea mai romantica insula a scotienilor si au transformat-o in rau. A devenit supra populata, aglomerata, s-au construit drumuri, asfalturi si parca s-a dus din aerul de-odata. Mai scottish people, asa o fi, nu va contrazicem, insa noua ne pare extrem de remote Isle of Skye! E drept ca drumul este asfaltat si pe alocuri prea aglomerat, insa peisajele sunt bestiale si cat se poate de neatinse de piciorus de turist. Printre woaaa-uri si whiiii-uri si clinchet de blizuri si rafale de aparat foto, ne indreptam rapid catre Portree, capitala insulei Skye. Neaparat vreau sa ajungem in port, sa vedem casutele colorate, care nu stiu de unde si pana unde, dar mi-aduc aminte de Curacao-ul olandezilor. Nu dati cu pietre, stiu ca n-au nicio treaba. Si la nici o ora de cand am plecat de la Eilean Donan am si ajuns in port. Miros de fish and chips inca de cand am coborat treptele catre port. Si da, casutele colorate ne asteapta, la fel si cele cateva zeci de barcute pierdute in larg. Care mi-aduc aminte de Coasta de Azur. Asa, fa praf identitatea scotiana, nu le e de ajuns sarmanilor ca ii confunda lumea cu englezii.

Parca ar merge o cafea la un inn traditional. Ii dam Ioanei se ne caute unul in preajma. Si ne serveste rapid Cuillin Hill, in varf de deal (sau munte?!), de unde se vede priveliste catre intregul Portree. E liniste de-auzi si albina bazaind langa zaharul pentru cafea. Iar privelistea te lasa fara grai. Ok, sa stabilim o chestie. “Privelistea e dementiala/fabuloasa/fascinanta etc” va deveni laitmotivul excursiei in Scotiei. Pentru a nu plictisi audienta cu aceeasi expresie lipsita de neinspiratie, facem un alias, inlocuim frumos cu X, si ori de cate ori o fi de exclamat referitor la peisaje, scoatem X-ul la inaintare. Ok, hai ca aberezi.

O luam spre nord? Bun, Ioana du-ne la Old Man of Storr. E ora 2 deja, iar la 5 cel tarziu trebuie sa ajungem pe partea cealalta a insulei, la Talisker Distillery. Unde mai pui si drumul de cinci ore pana in Lanark, urmatoarea cazare. Ei, who cares?! Cine se gandeste la planificat corect timpul cand se afla pe Skye?! Let’s enjoy the view. Trecem pe langa Old Man of Storr si avem, slava cerului, inspiratia sa nu urcam pana la el. E plin de oameni, masina, rulote si chinezi. Urcam putin pe A855 si uite numai bine ce priveliste frumoasa avem spre stanci. Si la o aruncatura de bat avem Kilt Rock, roca sculptata de vant, ploaie si apa in asa fel incat seamana cu pliurile unui kilt traditional. Parcam Fiat-ul intr-o groapa, singurul loc liber in parcare, si mergem catre marginea stancii. Uite si o cascada langa kilt. Privelistea e… X! X! X! De trei ori X!

Bai ce era la Staffin? Staffin, Staffin, scoate harta rapid. E locul unde faci stanga si o iei spre golful Uig prin drum de munte. Cica ar fi cam wow drumul. Dar parca totusi vreau un drum de coasta. Uite si tu cum poa’ sa arate, cat e de ingust si ce privelisti! O luam pe coasta atunci. Doua, trei case risipite pe ici pe colo, doua trei oi pierdute prin campuri si un drum numai al nostru. Muzica la maxim, aparatul in bord pus sa filmeze si noi pierduti si fascinati de tot ce vedem in jur. Trecem prin Kilmaluag, apoi prin Kilmuir si in final ajungem in Uig. Oprim? Este tarziu, avem o ora sa ajungem fie la castelul Dunvegan, fie la Talisker Distillery. Ce alegem? Chemarea alcoolului invinge. Bagam blanita spre Talisker, pornim pe A87, schimbam cu A850 si-apoi ajungem pe A863.ย Se-aude vajaitul de vant in masina. Cross wind la greu ๐Ÿ™‚

Si ca de obicei, cand alergi dupa doi iepuri, sfarsesti prin a nu prinde niciunul. Am ajuns la Talisker, dupa ce am incercat sa ajungem si la Dunvegan asa pe fuga, dar nu ne-am incumetat sa platim cele 11 lire pe intrare cand deja se apropia de ora inchiderii, si surpriza: toate tururile de la distilerie erau fully booked si oricum se inchidea cu totul la 5 in cap. Asa ca am intrat ultimii, in urma noastra s-a intors panoul de Closed si ni s-a spus ca putem vizita doar magazinul. Magazinul overpriced, cum altfel?… Single Malt-ul de 10 la 750ml era 39 lire, in vreme ce in tara e chiar mai ieftin. Dar ce vrei, esti la Talisker, singura distilerie de whisky de pe Skye si cea de-a doua cea mai vizitata distilerie din toata Scotia.

Am alergat o zi intreaga incercand sa vedem cat mai multe de pe Skye. Dar tre’ sa fii nebun sa iti imaginezi ca cinci ore iti ajung sa vizitezi insula. De fapt rectific: trebuie sa fii complet nebun sa iti imaginezi ca in 72 de ore ai sa vezi Highlands-ul. Asa ca next time planuieste-ti ca omu’ zece zile pe putin sa vezi pe indelete Scotia. Iar pentru Skye, rezerva-ti doua zile cel putin. E pacat sa nu te bucuri de fiecare drum laturalnic pe care il intalnesti. Si mai pacat e sa nu ai vreme sa te bucuri de privelisti asa cum se cuvine. Sa iti iei o patura si sa te-asezi pe marginea stancilor, unde ti-o placea mai mult, sa stai si sa te uiti in zare. Asa, fara niciun scop. Fara sa fii isteric sa faci poze sau sa filmezi intruna. Sa te bucuri numai de ceea ce vezi. Asa ca nu e de mirare ca avem fetele plouate acum cand ne intoarcem iar pe pod, avand in fata cinci ore de condus pana la urmatoarea cazare. Dar n-avem ce sa comentam, stiam la ce ne bagam. Aproape 1000 de kilometri condusi deja pana acum. Mai avem vreo 250 de mile pana la Lanark. Nu suna bine.

O luam spre Fort William, pe A87, apoi intram pe atat de faimosul A82. Haha, te tine sa vedem Ben Nevis-ul in miez de noapte? Sa nu exageram. Pana una alta, sa punem benzina, ca iar s-a dus un rezervor. 1,16 lire litru de benzina in Fort Williams, not so bad. Incepe ploaia, parca s-a intunecat mai repede. Ne indreptam spre Glencoe cu viteza luminii stinse. Zona dintre Glencoe si Tyndrum este una dintre cele mai frumoase parti ale A82-ului. Rupti de oboseala cum suntem, nu putem sa nu oprim pe marginea drumului sa ne uitam la valea incadrata atat de frumos de munti si verdeata. E un peisaj absolut genial. Nu e de mirare de ce MacDonalds-ilor le placea asa mult zona aceasta ๐Ÿ™‚ Aah, am 50-ul, nu iese nicio poza. Lasa-l, uita-te doar si tine minte poza. Si adevarul e ca asa cadru nu e prea usor de uitat. Muntii, Glencoe, drumul serpuind si soarele la apus, intr-o lumina rosie portocalie de nu poti descrie in cuvinte. Parca desprins din alta lume, pur si simplu ireal. Nu am putere sa mai spun nimic. Nici sa exclam, nici sa ma minunez. Ma uit pierduta in zare si sunt cum nu se poate mai fericita. La multi ani, fatuca! Momentul incredibil de siropos si romantic e intrerupt de o armata de musculite mici si ciupitoare. Sunt peste tot, prin par, prin haine, in masina! Teroare!

Demaraj si pornim mai departe. Suntem rupti de oboseala dar avem un drum lung inainte. Nu e timp de pauze, nici de gandit la oboseala. Slava cerului ca macar nu ajungem in partea cea mai periculoasa a A82-lui, nu? C-am facut ruta special cat sa ocolim zona aceea, doar nu eram nebuni sa mergem pe acolo in miez de noapte. Hei, ia uite, hotel Andrei ๐Ÿ™‚ Andrei? E Ardlui fatuca, nu vezi bine. Wait… WHAAAAAAT?!?!?! Ce spanac cautam in Ardlui?!?!?! Ardlui??? Adica… Ardlui? Da, da, localitatea de unde incepe cea mai nasoala portiune de A82. Sau cea mai spectaculoasa, depinde cum o vezi. Dar fiindca noi suntem aici la ora 11 noaptea, nu poate fi a buna. Bun, Ioana a facut ce a facut si ne-a adus pe aici. N-avem ce face, ii dam inainte, pana in Tarbet, unde o sa fie mai ok drumul. Curba dupa curba dupa curba, drum total intunecat, nemarcat, neluminat, pustietate completa si limite de viteza care or sa ne cam intarzie sosirea la cazare. In alte circumstante, drumul ar fi fost fabulos. Aviz celor care au fost deja pe-acolo si stiu despre ce vorbim. Insa pentru nu e nimic grozav sa mergem pe un drum atat de periculos dupa o zi atat de plina. Suntem obositi morti dar incercam din rasputeri sa urmarim drumul. Cum se numea cealalta localitate? Tarbet? Tarbet slava cerului, am ajuns! De aici in colo drumul se largeste, avem si-autostrada si in final doar 20 de mile pana in Lanark. Am mers intins de la Eilean Donan pana in Lanark, nu ne-am miscat din masina pret de cinci ore si jumatate. Am anchilozat complet. Dar hei, vezi ce vad si eu? New Lanark, satucul in care ai luat amaratul de hostel in care vom sta cazati diseara, e de fapt World Heritage Village. Nu-i amarat deloc! Si uite ca pe bune ca nu-i amarat! Cladiri vechi, absolut geniale, in stil traditional scotian, construite din piatra si ce sa vezi… Avem room with a view! Ce mai conteaza ca fereastra e de fapt o farama de geam ce-ajunge de la podea pana la glezne, daca te asezi cu capul pe jos ai sanse sa vezi in fata ta un rau si o padure. Desfacem un Newcastle Ale, sa ne bucuram de ultima seara in Scotia si de faptul ca n-avem internet si nici semnal la telefon. Iau o gura si-apoi blank. Mi-aduc aminte c-am visat biciclete si pasapoarte. Ma trezesc la 5:30 dimineata de foame. Imi urla stomacul de foame, pesemne ca un crossaint si o cafea in ziua precedenta n-au fost tocmai suficiente.

Pornim la drum, catre aeroportul din Newcastle. Dar un drum de doua ore si jumatate pan-acolo e piece of cake dupa toate drumurile din zilele precedente. Au trecut trei zile de parca nici n-au fost. Si am facut si am vazut atatea, ca nici nu stim ce sa povestim mai intai. Drumuri fabuloase, privelisti ireale, cazari in mijlocul campului, fara conexiune la internet sau semnal la telefon, lacuri, munti, castele, istorie, legende, traditii. Scotia le are pe toate!ย