RO:  Hmm… după experiența din Islanda, cu urcatul cu camionul-monstru pe ghețarul Langjokull, ni s-a cam deschis apetitul pentru ghețari și peisajele dramatice. Iar coasta de vest a insulei sudice din Noua Zeelandă e cum nu se poate de generoasă la capitolul acesta. Ai Alpii de Sud, înalți și înghețați, cu pădurile tropicale înspre marea Tasmaniei și pământurile aride înspre centru, cu ghețari fioroși ce coboară până aproape de 300 de metri deasupra nivelului mării, ai parc național ce face parte din patrimoniul Unesco (Wahipounamu), ai plimbări cu elicopterul, aterizări pe gheață, ai vârfuri înalte de peste 3000 de metri, acoperite de zăpada mai ceva că imaginea iconica a muntelui Fuji în Japonia, ai trasee de cățărat ghețarii fără frică de crevasele perfide, ai lacuri calme în care se văd ca-n oglindă piscurile munților, ai păduri tropicale pline de ferigi luxuriante și vegetație bogată. Ai tot ce-ți poate pofti inima, mai puțin noroc să prinzi vreme bună 🙂 Pentru că unde nu e cer senin și-un pic de soare, nimic nu e. Tot peisajul de carte poștală se duce pe apa Sâmbetei, muntele Cook se-ascunde după nori, oglinda lacurilor se transformă în ape învolburate și nici urmă de ghețari la orizont. Însă chiar și dacă n-avem vremea aliat, insula sudică cu a ei coastă de vest este impresionantă. Și până una alta, era și timpul să înțelegem care-i treabă cu Aotearoa, insula norului lung și alb, că doar nu degeaba i-or fi pus maori numele acesta 😀 Și-apoi… cum să întrețină natura toată pădurea tropicală din zonă, dacă nu cu găleți întregi de ploaie? Apropo, pe coasta vestică plouă încontinuu mai bine de două treimi din an, așa că șansele să prinzi soare și vremea aceea perfectă din pozele de pe internet nu sunt foarte mari 🙂

EN: After the experiences we had in Iceland, with climbing the Langjokull glacier with the monster truck, we’re quite into glaciers and dramatic landscapes. And the western coast of New Zealand is extremely generous when it comes to this. You have the Southern Alps, tall and frozen, with lush tropical forests leftwards to the Tasman sea and arid terrains in the center, with fierce glaciers that descend close to 3000 meters above sea level, you have a national park that is part of the Unesco World Heritage (Wahipounamu), you have the helicopter flights, glacier landings, peaks with more than 3000 meters height , covered in snow that they look even better than the iconic image of the Mount Fuji in Japan, you have trails for hiking the glaciers without fearing the perfidious crevasses, you have calm lakes in which the mountain peaks are reflecting, you have tropical forests full of lush ferns and abundant vegetation. You have anything your heart could wish for, except good weather J Because if you don’t have a bit of sun and clear sky, you don’t have anything. The entire postcard landscape is gone, Mount Cook is hiding behind the clouds, the mirror lakes are transforming in churning waters and no trace of glacier at a distance. But even if we do not have the weather as our ally, the southern island, with its western coast, is impressive. And in the end, we have to understand what’s going on with Aotearoa, the Island of the Long White Cloud, as the Maori people had a reason to name it this way 😀 And if you think about it… how could nature keep all this tropical forest that we have around us, if not with buckets of rain? By the way, on the western coast it rains more than two thirds per year, so the chances to have sun and that picture perfect weather that we found on the internet, are quite small 🙂

RO:  Bun, și-acum că ne-am împăcat cu gândul că ploaia nu-i trecătoare, oprim la ghețarul Franz Joseph, și-o luăm rapid spre Sentinel Rock, primul punct de belvedere către ghețar, la vreo 20 de minute dus întors de mers pe jos. Pădurea tropicală la picioarele ghețarului pare un oximoron al naturii. Ce să caute plantele luxuriante, iubitoare de căldură și umiditate, la baza unui ghețar? Dar când ghețarul aproape că întâlnește apele mării Tasmaniei, parcă-parcă se explică. Legende maore spun că ghețarul s-a format din lacrimile înghețate ale Fetei Avalanșă, o localnica care și-a pierdut iubitul după ce acesta a căzut de pe unul dintre vârfurile înalte ale Alpilor de Sud. Legenda ca legenda, dar măsurătorile oamenilor de știință confirmă că ghețarul a avansat până în 1984 într-un ritm accelerat, uneori chiar și cu 70cm pe zi, oprindu-se undeva pe la 2008. Însă în prezent nici Noua Zeelandă n-a scăpat de încălzirea globală, bat-o vina!, și se preconizează că urmează să se mai retragă încă vreo 5km până în 2100 și să își piardă aproape 40% din suprafață. Dar până s-o întâmplă asta, avem Franz Joseph-ul direct în fața noastră, printre șiroaie întregi de ploaie, nori groși și cer cenușiu. Traseul poate continua și după Sentinel Rock, chiar până la baza ghețarului, însă e nevoie și de mai mult timp (câteva ore), și de echipament de trekking. Iar pentru cei mai curajoși, se pot face tururi pe ghețar, cu un ghid specializat. Sau și mai și, tururi cu elicopterul sau aterizări spectaculoase pe calotă. Atâta doar că sunt foarte costisitoare, dar hei, ce nu e în Noua Zeelandă? 🙂

EN: Ok, and now that we completely understood that the rain is not gonna pass any time soon, we stop at Franz Joseph glacier and we’re heading to Sentinel Rock, the first viewing point on the way to the glacier, at around 20 minutes walk. The tropical forest at the end of the glacier seems to be a nature oxymoron. How can we see lush plants, that need warmth and humidity, at the base of a glacier? But when the glacier almost meets the waters of the Tasman Sea, that explains. The Maori legends say that the glacier was formed from the frozen tears of the Avalanche Girl, a local that has lost her boyfriend after he fell from one of the tall peaks of the Southern Alps. The legend is still a legend, but the science people performed some measurements and confirmed that the glacier advanced from 1984 in an accelerated rhythm, sometimes even with 70 cm per day, stopping somewhere in 2008. But nowadays even New Zealand is affected by the global warming, obviously! And it seems that the retreat will continue to up to 5 km until 2100 and the glacier will eventually loose 40% of its surface. But until that happens, we have Franz Joseph glacier right in front of us, between rain and heavy clouds and grayish clouds. The trekking path can continue even after the Sentinel Rock and you can even get to the base of the glacier, but you will need more time (a couple of hours) and trekking equipment. And for the brave ones, there are also glacier tours, with a specialized guide. Or even more spectacular than that, helicopter tours or glacier landings on the ice cap. Just that these are quite expensive, but hey, what’s not expensive in New Zealand? 🙂






RO: Și dacă tot n-avem noroc de vreme bună, măcar să ne înecăm amarul într-o… Pavlova. S-or fi războit ei australienii cu neo zeelandezii că să-și revendice titlul de inventatorul prăjiturii deja faimoase în toată lumea, dar uite că poporul kiwian a câștigat. Și-acum cui să nu îi placă nebunia de bezea cu frișcă și o tonă de fructe delicioase pe deasupra? Trecem peste ciudățenia numelui rusesc care te induce în eroare, dar pare-se că totul s-a pornit de la o balerină rusoaică, Anna Pavlova, care a vizitat și Australia și Noua Zeelandă prin 1920, într-un turneu de balet. Și de parcă nu erau suficiențe contradicții între cele două popoare-care-i mai bun la rugby, care-i de fapt și de drept naționalitatea actorului Russell Crowe (e neozeelandez ca pasărea kiwi, vă zicem noi! :D), pe care dintre cele două a pus căpitanul Cook picioarele întâi și-ntâi și câte și mai câte 🙂 Kiwian-ul acesta pare să fie tare, tare supărat pe australieni, iar articolul scris de el despre rivalitățile dintre cele două popoare e chiar amuzant 😛 Iar poza noastră n-o fi ea cea mai arătoasă, dar e singura făcută cu o Pavlova 😀

EN: And if we do not have luck to have good weather, we should tipple away our cares with a… Pavlova. Maybe the Aussies and the Kiwis have fought to prove that each of them invented the famous cake, but seems like the Kiwis have won. Who doesn’t like the meringue madness, with cream and a ton of delicious fruits on top? We get over the odd Russian name that misguides us, but everything seems to have started from a Russian ballerina, Anna Pavlova, who has visited Australia and New Zealand in 1920, in a ballet tournament. And if there weren’t enough rivalries between the two countries – which one is better at rugby, what is the true nationality of the actor Russell Crowe (he’s as New Zealander as the Kiwi bird, we tell you! :D), which land has been discovered first by the Captain Cook and so on and so forth 🙂 This Kiwi guy seems to be really, really mad on the Aussies, and this article written by him about the rivalries between the two countries, is really funny 😛 And out picture might not be the most appealing one, but it’s definitely the only one we have taken with a Pavlova cake 🙂

RO:  Dar hai că poate avem mai mult noroc la ghețarul Fox, o fi mai generos cu turiștii cu program de armată, care nu-și permit să mai aștepte o zi să treacă ploaia 😀 Pauză de cafea și-un carrot cake la cafeneaua Matheson, până o stă puțin potopul. Și-apoi pornim la drum până la Jetty Lookout, doar-doar om vedea reflexia Muntelui Cook în apele liniștite ale lacului. Și iar dăm de pădure luxuriantă și poteci printre ferigi uriașe și mușchi buretoși pe stânci. A și apropo, or fi păduri tropicale și plante de tot soiul, însă spre deosebire de sora mai mare, Australia, Noua Zeelandă nu are niciun animal periculos sau veninos. Ba parcă e un singur păianjen buclucaș, pe care l-am zărit și pe afișe din aeroportul din Auckland. Și vai de capul nostru cu blestematele de muște de nisip (sandflies), că parcă-s mai păcătoase ca veninul scorpionului australian! Ne lămurim pentru a doua oară că ziua asta nu-i pentru noi. Apele lacului Matheson sunt agitate și vălurite de vânt și ploi, iar în locul priveliștii cu Mt Cook în zare, e-o ditamai pătura de nori cenușii de nu se vede nimic nici cu ochiul liber, darămite reflectat în apele lacului. Ne învățam lecția pentru zilele următoare când vom ajunge la Mirror Lakes, aproape de Milford Sound, să știm să alegem o zi senină și mai ales să venim la prima oră în dimineață, când apele lacurilor sunt foarte liniștite iar reflexia este pur și simplu perfectă!

EN: But maybe we’ll have some more luck at Fox Glacier, maybe this one is more generous with its tourists that have a military type of schedule and can’t afford to wait one more day so that the rain can pass 😀 Coffee break and carrot cake break at Matheson Cafe, until the downfall is over. Then we’re heading to Jetty Lookout, maybe we’ll be able to see the reflection of Mount Cook in the tranquil waters of the lake. And there we go again with the lush tropical forest and pathways between huge ferns and all spongy moss on the rocks. Aaah, and by the way, there might be tropical forests and all kind of plants all around, but unlike the bigger sister, Australia, New Zealand doesn’t have any dangerous or poisonous animal. Or there might be only one roguish spider which we also saw on the posters in Auckland posters. And God have mercy on us with those damn sand flies, as they seem to be even more dangerous than the Australian scorpion! Once again we convince ourselves that this is simply not our day. Lake Matheson’s waters are tumultuous and waved by the wind and rain, and instead of the view with Mount Cook at a distance, there’s a huge blanket of grayish clouds that you simply can’t see anything in front, not with the naked eye, not to mention reflected in the lake. We learn our lesson for the next days when we’ll get to Mirror Lakes, close to Milford Sound, we really have to choose a day with clear skies and to go there at first hour in the morning, when the waters are extremely tranquil and the reflection is simply perfect!

RO:  Pleostiti de ploaie și de dezamăgirea că n-am văzut mai nimic din ce ne-am propus, o luăm spre Haast și face ce face ea insula sudică și ne pune pe tavă poate cel mai spectaculos drum din toata coasta vestică! Heritage Highway cum îi spun neozeelandezii, parte a zonei protejate Te Wahipounamu (Locul Pietrei de Jad, în maoră) a cărui frumusețe a recunoscut-o până și mai marele Unesco. Patru parcuri naționale mari și late fac parte din “Țara Jadului”, și-anume Fiordland-ul, că doar cum să nu pui în ramă minunățiile de fiorduri de la Milford Sound, ori Doubtful Sound? Apoi parcul național Aoraki/Mt Cook, cu cel mai înalt și mai impunător vârf din toată Noua Zeelandă! La peste 3700 de metri înălțime, nici nu-i de mirare! Și Mt. Aspiring și Westland. Iar heritage highways sunt drumurile spectaculoase din zona Te Wahipounamu. Și sunt două la număr: unul e Milford Sound Highway și pe care îl vom vedea zilele următoare, al doilea e Haast Highway, cel pe care ne aflăm acum. Acum… termenul acesta de “autostradă” nu e tocmai realist, marele highway e un drum cu o bandă pe sens, și dacă e să ne luăm după spusele poporului kiwian, străzile neozeelandeze sunt speciale 🙂 Iar călătoriile pot fi mai lente decât ne-am aștepta. Dar nu-i bai, cu așa priveliște și drum de coastă, nici ca-i cu supărare! Oprim din loc în loc, ba la Knights Point, ba la plaja superbă și pustie de la Ship Creek, care ne amintește atât de bine de plajele vulcanice din Islanda, de Reynisfjara, de Dyrholaey și alte locuri uitate de lume. Trunchiuri de copaci trântite neglijent pe plajă, pădurea luxuriantă în spate, marea Tasmaniei învolburată și agitată și nervoasă, cu valurile uriașe și zgomotoase care se izbesc de malul umed. Și muștele de nisip, bată-le vina, care ne ciuruiesc picioarele parcă special că să ne alunge de pe teritoriul lor.  Pai nu era legenda aceea maoră care spunea că Zeița lumii de dedesubt a creat mustele de nisip tocmai ca să țină oamenii departe de cele mai frumoase locuri ale Aoteaorei? Si-adevărul e că te apuca pandaliile când vezi roiul de muște mișunând  jurul tau!

EN: Depressed by the rain and the disappointment that we did not see anything from what we planned to see, we’re heading towards Haast and look that the southern island does what it does and it shows us the greatest road from the entire Western coast! The beauty of Heritage Highway as the New Zealanders call it, part of Te Wahipounamu protected area (The Place of Jade, in Maori) has been recognized by the Unesco itself. Four national parks are part of the Land of Jade: Fiordland, with its gorgeous Milford Sound or Doubtful Sound. Then the Aoraki/Mt Cook national park with the highest and most imposing peak in the entire country! There’s no wonder as it has more than 3700 meters height! And Mt. Aspiring and Westland. And heritage highways are those spectacular roads in Te Wahipounamu. And there two of them: one is Milford Sound Highway that we will see in the next days and the second one is Haast Highway, the one we’re driving on now. Hmmm… this term of “highway” is not quite realistic, as the great highway is actually a road with one lane but if we consider what the kiwis say, the roads in New Zealand are special 🙂 And the trips can be slower than expected. But that’s no problem, with such a view and such a coastal road! We stop from place to place, either at Knights Point, either at the superb and remote beach from Ship Creek, which remind us of the volcanic beached in Iceland, of Reynisfjara, of Dyrholaey and other places forgotten by the world. Tree trunks neglectfully  thrown away on the beach, lush forest in the background, the churning Tasman sea , with huge noisy waves that smash on the moist shore. And those nasty sand files that torture us as they would want us to leave their territory. Well there was a Maori legend that was saying that the Goddess of the Underworld created the sand flies to keep the people away from the most beautiful places of Aoteaora 🙂 And the truth is that you’re actually going crazy when you see so many sand flies all around you!

RO:  În orice caz, aproape că apune soarele și vrând nevrând tot trebuie să plecăm, avem drum taman până la Lacul Hawea. Și numai bine că drumul către Makarora e plin de animale pe marginea drumului, la fix cât să pricepem că treaba cu 20 de oi pe cap de locuitor nu e o glumă. De fapt… cam e. Sunt vreo 4 milioane de locuitori în toată țara și cam 30 de milioane de oi (deci vreo 7 oi la fiecare om). Nu degeaba sunt plini magneții de frigider cu oi neozeelandeze 😀 Exagerare sau nu, tot e plină țara și de oi, și de vaci, și de căprioare, și de capre, și de alpaca și până una alta, cam asta-i cea mai mare industrie a Noii Zeelande și pentru asta e faimoasă țara-n toată lumea. Lână, carne de miel, lapte și brânzeturi, fructe și legume. Cam ăștia-s așii din mânecă ai țării, deși pare paradoxal când te gândești că peste 80% din populația țării trăiește în mediu urban.

EN: Anyway, the sun is almost down and like it or not we have to leave, we have a long way to Lake Hawea. And luckily, the road to Makarora is full of animals on the side of the road, just in time to understand that all that  fuss with those 20 sheep per capita is not a joke. Oh well, actually it is. There are 4 million citizens in the entire country and around 30 millions sheep (so 7 sheep per person). No wonder why all the fridge magnets are full of New Zealand sheep 😀 Exaggeration or not, the country is indeed full of sheep and cows and deer and goats and alpacas and in the end… that’s the biggest industry in New Zealand and that’s exactly why this country is famous all around the world. For the wool, for the lamb meat, milk and dairy, fruits and vegetables. These are NZ’s aces and even if it might sound paradoxical when you think that more than 80% of the country’s population lives in the cities.

RO:  A, și ca să lămurim dilema și eterna comparație cu Islanda. Da, e-adevărat, pe alocuri sunt extrem de asemănătoare. Două insule pierdute în ocean, una-n Pacific, alta-n Atlantic, amândouă trăgând parcă ca doi magneți înspre cei doi poli, una revendicată de vikingi iar cealaltă de maori. Calote uriașe de gheață, vulcani, peisaje dramatice, liniște și zenitate. Însă atât. Ambele țări sunt minunate, dar complet diferite. Noua Zeelandă e verde, vie, spectaculoasă prin vegetație, pădurile interminabile și parcurile naționale. Păi nu e feriga simbolul țării?! Islanda e predominant stearpă, aridă, uscată (noroc cu încălzirea globală c-așa apare vegetația și pe terenurile Islandei :D). Da, poate una îți amintește de cealaltă pentru că peisajele sunt minunate și-ntr-o parte și în cealaltă, însă fiecare are specificul ei și daaaa, categoric trebuie văzute amândouă! Și numai bine cât dezbatem în mașină,  ajungem la motelul de pe malul lacului Hawea. Păcat că-i beznă și nu ne putem bucura de priveliște, dar hei, cine are vreme de zăbovit? Ajuns, spălat, schimbat, culcat. Mâine la prima oră  bocancii în picioare și sus pe vârful Roy cu noi! Nu scapă lacul Wanaka până n-avem poză de screen-saver pentru laptop!

EN: Ah, and let’s clarify the eternal dilemma and comparison with Iceland. Yes, it’s true, sometimes they can be extremely similar. Two islands lost in the oceon, one in the Pacific, the other one in Atlantic, both acting like some magnets to the poles, one claimed by the Vikings the other one by the Maori people. Huge ice caps, volcanoes, dramatic landscapes, tranquility and zenity. But that’s all. Both countries are gorgeous, but completely different. New Zealand is green, alive, spectacular with its vegetation, endless forests and national parks. Well isn’t the fern the symbol of the country?! Iceland is mostly barren, arid, dry (luckily, with all this global warming, Iceland is becoming greener :D). And yes, maybe one reminds you of the other because the landscapes are amazing in both parts, but each one of them has its own characteristics and yeeeees, one has see them both! And while we have a debate in the car, we already reach the motel on Lake Hawea’s shore. Too bad that it is pitch dark outside and we cannot enjoy the view, but hey, who has time to waste? Arrival, shower, change of clothes and sleep. Tomorrow at first hour in the morning we’ll take our boots and up on Roy’s Peak! We won’t leave Wanaka lake until we have that screen-saver picture for our laptop!