Bun, dar revenim la oile noastre islandeze, si-o luam inapoi spre vest, pe ruta 1. Si slava cerului, avem un pic de soare in sfarsit! Taman cand trecem prin cel mai mai cel peisaj islandez. Le ai pe toate la un loc: pietris si desertaciune, un pic de verde cu saturatie dusa la maxim, un pic de apa, un pic de munte si o mare de ghetar. A, si un cer albastru de te-apuca plansul! Asa ca lasi bolidul la-nceput de drum, te asezi pe jos si te holbezi ca stim noi cine la poarta noua in zare. Pana te plictisesti sa vezi acelasi lucru. Pana ti se ia de atata natura, de atata aer curat. De atata liniste. Adica niciodata 🙂 Dar ceasul merge si iar merge (adevaru’ e ca nu mai merge, e 3 dupa amiaza de cand am plecat din Munchen) iar noi avem pe lista sapte mii de opriri pana in miez de noapte. Sau de zi, ca tot e cea mai lunga zi din an in Islanda. Si se serbeaza midnight sun, cu bauta si petrecareala pana tarziu. Un fel de revelion al zilei si luminii.

Si daca tot e drumul lung pana aproape de Selfoss, oprim sa facem picnic pe marginea drumului, in ditamai pustietatea pietruita, intinsa cat vezi cu ochii. Un pic de skyr, un pic de bere islandeza si suntem iarasi good to go. A si apropo, sticla de apa am cumparat-o de dragul sticlei, ca sa o pastram ca suvenir. In Islanda aproape nimeni nu cumpara apa imbuteliata, pentru ca apa de la robinet este cum nu se poate mai potabila! Parca am zis deja ca isi iau 70% din rezervele de apa potabila din ghetari. Ba bine ca mai dau si la altii, daca ne referim la cazul americanilor care au ramas fara apa potabila si au adus “baxuri” de apa islandeza. Cu alte cuvinte, daca iti cumperi apa imbuteliata in Islanda, investesti cum nu se poate mai prost 300 de coroane pretioase (cu care-ti iei un skyr cu mango si ananas de toata frumusetea. Sau toata bunatatea :D)

Si daca tot e ziua atractiilor care te lasa gura-casca, sa oprim si la canionul Fjadrargljufur. Si nu pentru ca a filmat mai marele Justin Bieber videoclip acolo si l-a facut faimos. Ci pentru ca e o nebunie de canion cum rar ti-e dat sa vezi. Stanci uriase, intinse pe 2 kilometri distanta, erodate perfect, cu mult “muschiulet islandez” buretos si spongios, si-un paraias plapand care isi face loc asa timid prin deschizatura ingusta din munti. Paraiasul e raul Fjadra si a facut de-a lungul istoriei prapad in zona. Acum e un batran rau care-si traieste batranetea curgand lent si lenes prin canion, si are un biet statut de afluent al altui rau din apropiere. Dar tineretile lui au fost tare zbucimate, pentru ca pe vremuri era aprig si-avea un debit de roadea totul in cale. El este “responsabilul” pentru ce avem azi in canionul Fjadrargljufur. Si pentru ca prea performantul GPS al masinii noastre nu stie ce e Fjadrargljufur, notam aici (s-avem in scris pentru data viitoare cand ajungem), e pe aproape de satucul Kirkjubaejarklaustur, mai exact la vreo 5 kilometri, pe drumul 206. Urci frumusel pe canion si ai o priveliste de nici in cele mai frumoase vise nu gasesti. Un fel de Avatar in viata reala. Iar la final de “muntomaneala”, opresti jos, la pensiunea Hunkubakkar, sa bei un ceai fierbinte si sa incerci o paine de secara facuta la izvor termal. Ai grija insa nu deranjezi elfii.

Si daca toti vorbim de elfi si ajungem si la casele acoperite de iarba, ei bine, acestea sunt asa numitele case de turf. Acu’ ce sa le faci bietilor islandezi daca au avut nenorocul sa aiba un climat asa de aspru? Cum islandezu’ (nu numai romanu’) e inventiv, si-a acoperit locuinta cu pamant si iarba (ba uneori chiar si-a construit casa direct in pamant), ca sa fie mai bine izolata si prin urmare mai calduroasa.

Si-n drum dam si de Eyiafiallayokull, vedeta incontestabila a Islandei, copilul nastrusnic care-a adus Islanda in ochii intregii lumi cu eruptia din 2010. Ce marketing mai bun (si mai gratuit!) de atata?! Blocheaza domnu’ vulcan juma’ de Europa, se isterizeaza industria aviatica, urla CNN-ul zi de zi despre tine, si-apoi bat turistii buluc la usa la tine, sa vada care-i treaba cu eruptiile vulcanice. Ba chiar mai rezerva si tururi “into the volcano“, c-asta chiar nu vezi pe oriunde. Una peste alta, dintr-o tarisoara micuta, uitata de lume la nord de ocean Atlantic, cu frigul artic in nord care-ti ingheata si gandurile, ajungi pe lista tuturor si devii mai faimos ca marele Turn Eiffel. Sau pe acolo. Dar daca din 2010 pana azi s-a marit de cinci ori numarul turistilor, iar “microbuzul” Icelandair aduce americani pe banda rulanta zi de zi, e de bine. Sau de rau, depinde cum o privesti. Totul vine cu un pret, cum zic islandezii cand ii intrebi daca nu se tem ca Islanda isi va pierde din autenticitate cu toate valurile de turisti.

Heeeei, dar uite c-am ajuns rapid, rapid, in satucul Vik, cel cu plaja cu nisip negru si fin, si pietre pietricele puse una peste alta. Sa fie norocul cat mai norocos! Si-n zare, dupa valurile fioroase si galagioase, se vad cei trei muschetari de la Reynishverfi, pozati si raspozati in toate pozele de pe interneti. Cum ies ei tantosi din apele furioase si valuroase ale oceanului, trei coloane uriase de 66 de metri de roca vulcanica care patruleaza pe plaja cu nisip negru din Vik. Cica ar spune legende locale ca cei trei sunt de fapt niste mici troli care au fost prinsi de lumina zilei si-apoi inghetati si impietriti. Se-ntelege atunci de ce sunt un adevarat simbol pentru islandezi. Si numai bine vin si norii, si-un pic de ploaie (ca doar nu se dezminte vremea islandeza), si-o luam din nou la drum!

Si stai asa, ca Reyni asta trebuie sa aiba si o plaja cu coloane de bazalt! Si unde e?! Indicator la stanga, ocol de munte, drum sinuos si param pam pam, am ajuns la Reynisfjara. Nu pentru ca am vedea inca bazaltul paralelipipedic, ci pentru ca e ditamai parcarea full de masini in fata. Si un restaurant, si multa nebunie si agitatie si haos. Dar peste toate se aude un zgomot puternic de valuri spumoase izbite pe mal. Si ne-amintim de povestile cu turistii ucisi de valurile criminale, si parca ne ia cu fiori. Ne indepartam de coloanele de bazalt si ascultam oceanul pana se-ntuneca cerul de-a binelea.

Si upsi dupsi, ne ia oboseala. Ni se inchid ochii pe drumul spre casa, dar uite ca rezistam eroic, tragem de noi si oprim rapid si la Dyrholaey, sa vedem arcul din apa, care ne aduce aminte de Tanah Lot-ul balinez. Si daca ni se parea ca numai in Top Gun vezi piloti nebuni care fac ghidusii cu avioanele lor, ei bine cica s-ar spune ca si Islanda a avut un dement care a trecut cu aeronava prin gaura stancii. Ouch, parca ne ia cu tremurat numai cand ne gandim 😀 Ce 4 sau n G-uri, ce loopinguri periculoase, aici nebunie curata!

E-asa tarziu, zice si bordul masinii, si ochii nostri umflati de somn, si bateria aparatului consumata pan’ la zero. Oprim pe campul plin de pietre pietricele, una peste alta, alegem si noi cate una si completam decorul perfect, ca cine stie, poate da norocul peste noi, asa cum zice si legenda. Si-apoi o luam din loc si mergem drept pana pe aproape de Selfoss. E ultima seara in Islanda si culmea, azi e midnight sun! Asa ca luam cate o bere (sa fie Viking) si sarbatorim ca islandezii. Ca doar de, cea mai lunga zi din an e zi de sarbatoare! Un fel de revelion de vara, cu bauta si petrecere si golden hour la 12 noaptea. Ori ziua.