Boracay – Puka Beach, Bulabog Beach, D’Talipapa si trocarici

Bun, cica n-avem cum s-ajungem la plaja de la Shangri La. Schimbare de planuri, o luam spre Puka Beach, inspre nordul insulei, sa vedem de unde vine materia prima pentru colierele din scoici pe care le-am primit de la hotel, drept cadou de bun venit. Aici cica ar fi paradisul scoicilor – asa s-o explica si marea de suveniruri din scoici de la buticurile din fata. Si ce sa vezi, dupa nebunia de ieri de la White Beach, parca nici nu-ti vine a crede ca exista o plaja asa de linistita in Boracay! Nisip alb, doua trei prosoape intinse pe plaja, nu tu Justin Bieber in boxe, nu tu vanzatori ambulanti ori restaurante din metru-n metru. O plaja doar a noastra, ah, ce bine! Atata doar ca apa-i cam adanca si valurile ceva cam mari pentru niste novici ca noi in ale inotatului. Dar pentru niste surferi inraiti, e paradisul pe pamant.
12713916_10154086921060757_2014004706_n
12596447_10154086921155757_403494363_n
puka1
12695994_10154086921205757_1540325631_n
puka2
12714510_10154086930465757_1973771760_n
puka3
12714399_10154086921445757_82325095_n
puka4
12695931_10154086930480757_1516078272_n
Dar gata, prajeala e suficienta si stomacul urla de foame. Unde mancam? Oriunde numai la White Beach nu.Β Auzi tu ce se zice prin popor, cica s-ar manca mici romanesti la Levantin, dincolo de White Beach, la Bulabog. Haidem in trocarici s-o vedem si p-asta! Dar stai asa, ca nu e lucru usor cu trocariciul. Or fi ele n trocariciuri aliniate in fata la Puka Beach, dar nimeni nu se incumeta sa munceasca. Lenea e mare pe caldura asta. Da’ uite ca nimerim un trocariciΒ de scoala, si-uite asa ajungem rapid in dreptul lui White Beach. De-acolo o luam pe jos, ca nu e drum pentru masini. Si chiar nu-i rau la Bulabog! Mai liniste, mai putina lume si niste cazari tare dragute, fix pe plaja.

12735685_10154085348715757_243476585_n
Parcare de trocarici
12735909_10154086921820757_1895648535_n
Fara chef πŸ™‚
1461997_10154086919960757_756692008_n
Trocarici tricicleta

12735539_10154086921835757_2065533160_n12736093_10154086921805757_1577212585_n

12735573_10154086930485757_1447705749_n
buabog1
bulabog2
Si uite Levantinul! Chiar au mici romanesti! Si au si locuri de cazare, si-arata chiar prea bine! O galeata de San Miguel, niste mici “homemade” cum sunt pe meniu,Β si-apoi ceva traditional, de-al locului. Sa nu ne simtim vinovati ca mancam romaneste in mijlocul Filipinelor. Ne prinde apusul fix pe plaja, la fix cat sa vedem ce este cu night market-ul. Mai jos de D’Mall, inspre Station 3, cic-ar fi piata D’Talipapa. Mai ieftina si mai interesanta. O piata de peste, de unde iti alegi frumusel pestele, pe care apoi ti-l gatesc oamenii pe loc, in fata ta. Atata doar ca trebuie sa ai grija cat platesti, pentru ca tinde sa fie un tourist trap.

12696031_10154086921690757_2142407914_n
Departe de a fi traditional filipinez πŸ˜€
12746555_10154086921525757_623778180_n
Mici homemade πŸ™‚
12735976_10154086921700757_1375516541_n
Hamace la Levantin

12746552_10154086930515757_1071440339_n

12714314_10154086921775757_1491469516_n
De vanzare in piata de peste de la D’Talipapa
dtalipapa
Piata de peste de la D’Talipapa
12596349_10154086921790757_825119647_n
Bucket beer

Cat este ceasul! Ne-am pierdut mintileΒ printre tarabele cu suveniruri si am ratat shuttle-ul catre hotel la fixul fixului! Uite-l cum pleaca si ne lasa cu buza-umflata in fata D’Mall-ului. Asteptam inc-o ora pana vine urmatorul? Noooo, mergem la coada de “cascarabete” si-alegem un Gigi sa ne duca acasa. Haos, zgomot de calvar, claxoane, fluieraturi, chiuituri, chinezi peste chinezi, nebunie totala.
12746195_10154084640280757_1642048239_n
Oprim la primul trocarici oprit pe dreapta si-l deranjam pe bietul om intins pe bancheta la relaxare. “Hotel Soffia, eight persons?” Ridica anevoios capul, ne analizeaza din cap pana-n picioare, apoi baga cornu’ in perna. N-are chef. Bun, hai la urmatorul.

“Cat imi dati sa va duc?”

Oferim cu generozitate 150 de pesos. Toti opt. C-asa am vazut pe wikitravel, ca ar fi 10 pesos de persoana calatoria. Deci numai bine la 150 dam aproape dublu. Omuletul da ochii peste cap, un pufait zgomot, incepe sa rada cu pofta si ne face semn cu mana sa ne miscam din fata lui. Bai, care-i faza?! Prea putin? Luam la rand toata coloana. Toti vor 300 de pesos cel putin. Ok, fie, luam asa. Ne aranjeaza trocariciul, scoate scaune metalice din caroserie si cum necum din trei patru locuri se fac rapid sapte. Unul in spatele lui, Dumnezeu cu mila cum ajunge la hotel, da’ hai odata, n-avem timp de pierdut. Iuhuuuu, radem isteric si incepem rafala de poze cu GoPro, ca doar de, merita imortalizat momentul. Trecem pe langa trocaricii care ne-au refuzat, le zambim triumfator si intuim ce discuta cu al nostru sofer dupa rasete si semne de “thumbs up”. Ne-a fraierit. Ei, asta sa fie marele nostru bai.
tro
Drumul pana la hotel e o aventura. Trocariciul electric abia trage si nu depaseste 20-30 la ora. Un scuter nevrozat, pe care stau inghesuiti 4 filipinezi adulti ne depaseste in tromba, satul de la prea mult asteptat. In spate haos, in fata haos, dar Β pentru ei totul pare sa aiba oarescum un sens. Nu respecta nimeni nicio regula, e care pe care. Un fel de India in miniatura pan’ la urma. Ajungem teferi, niciunul n-a picat din trocarici. La hotel se cruceste personalul cand ne vad iesind toti opt dintr-un singur vehicul. De maine luam un Jeepney, ca tot misuna pe ici pe colo incontinuu.

S-a umplut hotelul de chinezi, pesemne ca se-apropie Anul Nou Chinezesc. Ne luam sticla de Boracay Rhum si stam la taclale pana spre miezul noptii. Numai bine apucam sa vedem si stele cazatoare, facem si planul pentru a doua zi. Noroc cu Instagramul asta, aflam si noi ca Station 3 al White Beach-ului e cel mai cel. Adaugam pinul pe Google Maps, la Asya Premier Suites, si gata, mergem la culcare.