RO: În primele săptămâni de viață ale lui Alexei ne înfuriam teribil când părinții mai experimentați, deveniți deja nostalgici după perioada de început cu un bebeluș, ne spuneau să profităm de momentele frumoase pe care le trăim, pentru că timpul va trece extrem de repede și ne vom dori să fie iar o mânuță de om în brațele noastre. Sau când ni se spunea că cea mai frumoasă perioadă din viața unui părinte este fix perioada de început, primele zile, primele săptămâni, primele luni, când totul este atât de ușor și relaxant, când bebelușul nu face altceva decât să doarmă și să mănânce, să gângurească extrem de dulce și să cuibărească la pieptul fiecăruia dintre noi. Iar noi îi priveam consternați, ba chiar iritați de-a dreptul, de asemenea inepții. Nu dormeam noaptea, nu știam când e lumină ori întuneric afară, nu știam în ce zi a săptămânii suntem, pe ce planetă trăim ori când am mâncat ultima oară, începuturile în alăptare au fost anevoioase, dureroase și frustrante, eram stresați, încercănați, terifiati de-a dreptul și abia reușeam să ne adaptăm noului rol de părinte, simțindu-ne de cele mai multe ori niște incapabili, niște oameni complet nedocumentati și niște părinți mult prea neexperimentați. Eram copleșiți pur și simplu de tot ce ni se întâmplă. Și ultimul lucru pe care voiam să îl auzim era că aceasta este “cea mai frumoasă perioadă a vieții de părinte”.

EN: When Alexei was just few weeks old, we were so annoyed when more experienced parents. already becoming nostalgic for this period with a small baby, were telling us to enjoy these moments that we are living, as time will fly and we will miss having a tiny human in our arms. Or when we were told that the most beautiful period from parenthood is precisely this, the first few days, weeks, months, when everything is so easy and relaxing, when the baby is only sleeping and eating, gurgling and nestling on our chest. And we were simply dismayed and completely irritated by all these nonsense. We weren’t sleeping through the night, we didn’t know if it was dark or light outside, we didn’t know what day of the week was, on what planet we were living or when was the last time when we had a proper meal, the beginning of breastfeeding was so hard, painful and frustrating, we were stressed, tired, terrified and we could barely adapt to our new parent role, often feeling that we are simply incapable of coping with all these, considering us inexperienced and totally not prepared for this. We were just overwhelmed by everything that was going on around us. And the last thing we wanted to hear was that “this is the most beautiful part of parenthood”.

RO: Ei bine, a trecut un an. Am clipit o dată, am clipit de două ori, am schimbat trei scutece și am făcut două plimbări prin parc, și cumva… s-a apăsat butonul de fast-forward și ne-am trezit un an mai târziu, cu un bebeluș care aproape merge, are șase dinți și care face zi de zi ghidușie după ghidușie, drăgălășenie după drăgălășenie. Au trecut nopțile nedormite, au trecut durerile de la alăptat, au trecut colicii, puseele de creștere, regresiile de somn, unele salturi mentale, am trecut cu brio de un prim episod de anxietate de separare. A trecut greul, a trecut șocul de început, au trecut temerile și problemele pe care nu credeam că le vom depăși. Și de-am fi știut că toată perioada asta este temporară și normală, și că fiecare părinte trece prin greutăți la început de drum, poate că am fi privit cu alți ochi tot ce ni se întâmplă și poate că am fi avut o altă atitudine. Dar a fost pentru prima oară când ne întâlneam cu toate aceste situații complet noi și da, oricât de cool, moderni, iubitori de schimbări și provocări ne consideram, ne-a copleșit rolul de părinte în primă fază.

EN: Well, it’s been an year. We blinked once, we blinked twice, we changed a couple of diapers, we made some walks in the park and somehow… someone pressed the fast-forward button and we woke up one year later, with a baby that almost walks on his feet, has six teeth, makes all kind of cute pranks and he’s more adorable as time goes by. All the sleepless nights are gone, all the breastfeeding pains are gone, all the baby colics are gone, or the growth spurts, the sleep regressions, the mental leaps, we finally went through the first separation anxiety episode. All these hard moments have passed, the initial shock is gone, all the fears and all the problems that we didn’t think we will eventually solve are now gone. If only we would have know that this period is temporary and normal, that every parent goes through difficult moments at the beginning, we would have probably had a different attitude towards everything we were facing. But it was the first time when we encountered these completely new situations and yes, no matter how cool, modern, adaptable to changes and challenges we considered us, being a parent overwhelmed us in the first phase.

RO: Acum însă suntem în tabăra părinților nostalgici, și a venit rândul nostru să le spunem părinților începători lucrurile pe care le auzeam și noi. Și ne enervau. Și ne deranjau cumplit. Dar sunt adevărate. Perioada de început este înfiorător de grea, însă în același timp este incredibil de frumoasă. Pare un oximoron cliseic, știm, însă cumva, în lumea părinților, genul acesta de declarații devin firești. Ne năpădesc lacrimile ori de câte ori ne uităm la o poză făcută în primele zile de viață. În pijamale, cu ochii încercănați, nemâncați, pe alocuri deprimați, plânși ori epuizați, întotdeauna cu Alexei în brațele noastre. Micuț, plăpând, vulnerabil, neajutorat.

EN: But we are now of the other side, we have became nostalgic parents and it is now our turn to tell the newbie parents all the things that have been said to us. And we were annoyed by them. But they are so true. The beginning of parenthood is incredibly hard but at the same time it is unbelievably beautiful. It sounds like a cliche or like an oxymoron, but somehow, in the world of parents, this kind of declarations become normal. We burst into tears each time we look at a picture taken in the first days of life. Wearing pajamas, having dark circles around our eyes, probably on an empty stomach, sometimes depressed, sometimes crying or being exhausted, but always holding Alexei in our arms. Tiny, delicate, vulnerable, helpless.

RO: Nu am vrut să facem o petrecere fastuoasă pentru prima sa aniversare, nici măcar o petrecere clasică de Tăiere a Moțului nu aveam inițial în plan, însă ne-am dorit enorm să marcăm momentul cu un eveniment drăguț, de care să ne amintim cu drag peste ani. Să avem aproape familia și prietenii foarte apropiați nouă, să ne bucurăm de Alexei și să ne aducem aminte de toate momentele pe care le-am trăit împreună. Pentru că da, am avut nevoie de ajutorul celor din jurul nostru, de o vorbă bună, de o glumă amuzantă când ni se înecau corăbiile, de o încurajare, de o vizită în miez de noapte ori de un răspuns la telefon la cele mai inumane ore. Și le-am avut pe toate. Așa că ni s-a părut firesc să petrecem împreună, în cadru restrâns, și pentru că nu am avut deloc timp să definitivăm detalii legate de mica petrecere, am ales să facem într-un loc foarte drag nouă din București, unde ne luăm întotdeauna brunch-ul de duminică atunci când suntem acasă 🙂 Iar ei s-au ocupat de absolut tot, de la meniul de mâncare absolut delicios și vinurile perfect alese până la detaliile cele mai mărunte legate de decor. Locul se numește Nido Kitchen & Wine Bar iar in exterior au o gradină secretă (Nido Secret Garden), micuță și intimă, unde de altfel am și organizat mica petrecere. Tortul genial de gustos, cu avioane și norișori a fost comandat de la Prajiturel.ro 🙂 Decorațiunile au fost cât se poate de simple, am luat doar un balon cu cifra 1 și multe, multe poze cu Alexei de când s-a născut și până în prezent, atârnate pe sfoară și prinse cu cârlige mici de lemn.

EN: We didn’t want a fancy party for Alexei’s first anniversary, we didn’t even want a classical one year party, but we really wished to mark this moment with a nice event, that we will remember over the years. We wanted to have our family and close friends presents, to enjoy our time spent with Alexei and to remember all the moments we’ve been through together this entire year. Because yes, we needed the help of the people around us, we needed some consolations, a funny joke when we were sad, we needed encouragements, a visit in the middle of the night or an answer to a call at the most inconvenient hours. And we had all these. So it was just obvious to make this private and intimate event and because we didn’t have time at all to prepare the details of this small party, we have chosen a place that we really love in Bucharest, where we always have our Sunday brunch when we’re home 🙂 And they’ve dealt with everything, from the absolutely delicious food and the perfectly chosen wines to the smallest details regarding the decorations. The place is called Nido Kitchen & Wine Bar and they have a secret garden (Nido Secret Garden), small and intimate, where we actually organized the party. Our tasty cake was decorated with airplanes and clouds and it was ordered from Prajiturel.ro 🙂 We didn’t have much decoration, we just placed a balloon in the shape of 1 and lots and lots of pictures of Alexei since he was born and up until present, attached on a rope with wooden pegs.











RO: Cât despre obiectele alese de Alexei de pe tavă, ei bine, previzibil sau nu, a ales întâi și-ntâi un avion de lemn. Ar fi fost greu să nu o facă, considerând faptul că era de departe cel mai mare obiect de pe tavă 🙂 Cel de-al doilea obiect a fost o ustensilă de gătit iar al treilea capacul de la un obiectiv foto. Conform tradiției, părinții ne-au sfătuit să scriem care este interpretarea noastră legată de obiectele alese, așa că spunem noi că va fi probabil un pilot pasionat de fotografie și gătit. Sau un chef renumit, pasionat de călătorii și fotografii. Sau poate un fotograf gurmand pasionat de aviație. No pressure omuleț mic :)) Ar merita însă menționat că tatăl său a avut ideea de a așeza pe tavă numai și numai avioane, modele diferite de avioane (cu indulgență a acceptat ideea unui planor) din care să aleagă trei pe care să le piloteze cand va fi mare. Din nou, no pressure 🙂 Cu greu am reușit să îl convingem să punem obiecte cât mai diferite, specifice meseriilor diferite, ca să putem face un moment drăguț și mai puțin previzibil 🙂

EN: Regarding the objects Alexei has chosen, oh well, predictable or not, his first choice was a wooden airplane. It wasn’t hard to do it, considering the fact that this was by far the biggest object on the tray 🙂 The second object was a cooking tool and the third the top of some photo lens. According to tradition, our parents advised us to write what is our interpretation regarding the object chosen, so we believe that he might be a pilot passionate by photography and cooking. Or a famous chef, passionate by travels and photography. Or maybe a gourmand photograph passionate by aviation. No pressure, little human :))  But it is worth mentioning that his father had the idea to only place different types of airplanes on the tray (he hardly accepted a glider among them) so that he can choose three of them that he will pilot when he will grow. Again, no pressure 🙂 We eventually convinced him to place different object on the tray, to symbolize different professions, so that we can make a nice and less predictable moment 🙂





RO: Referitor la cadouri, ne-am impus ca în fiecare an de ziua lui Alexei să îi oferim cadou o plecare în lume. Nu jucării, nu haine, nu lucruri materiale care poate că nu vor avea însemnătate peste ani și ani. Ci amintirea unui loc nou văzut alături de părinții săi (atât timp cât își va dori să vadă lumea cu noi :D). Și o poză de familie cu noi trei (sau câți vom fi în viitor) din locul respectiv, printată și așezată cu grijă într-o cutie pe care vrem să i-o dăruim atunci când va împlini 18 ani. Prima țară vizitată cu ocazia zilei lui de naștere a fost Franța, Disneyland Paris și câteva castele de pe Valea Loarei. În aceeași cutie vom păstra și toate cartile de imbarcare ale lui Alexei și câteva cadouase simbolice (un set de butoni superbi cu elicele unui avion, primit de la nașii lui de botez, mesajele invitaților de la botez și câteva hăinuțe din primele zile de viață). Și chiar dacă nu este ideea noastră și chiar dacă sunt foarte mulți părinți care fac acest lucru, i-am creat și noi o adresă de email unde îi trimitem periodic mailuri și îi mai povestim una alta. Sperăm din tot sufletul ca Alexei să aibă o copilărie fericită și să se simtă bine în familia noastră 🙂 Pentru că de iubit, este cel mai iubit dintre pământeni! 🙂

EN: As for the presents, we decided that every year we will try to celebrate Alexei’s birthday by going in a new trip. So no toys, no clothing, nothing material that might not mean much over the years. But the memory of a new place seen with his parents (as long as he will want to see the world with us :D). And a family picture with the three of us (or how many we will be in the future) from that place, printed and carefully placed in a wooden box that we want to give him when he will turn 18. The first country visited as a present for his anniversary was France – Disneyland Paris and few castles from Loire Valley. In the same box we will keep all his boarding passes and some symbolic presents (a set of gorgeous cuff links with the propeller of an airplane that he received from his godparents, the messages written by our guests at his baptism party and some of the clothes from his first days of life). And even though it was not our idea and many parents do this, we also created him an email address where we periodically send him emails and tell him all sort of things. We do hope from the bottom of our hearts that Alexei will have a happy childhood and that he will feel good in our family 🙂 Because when it comes to love, he is definitely, the most loved human being! 🙂

RO: La mulți ani, Pui de Om!
Mami & Tati

EN: Happy Birthday, Tiny Human!
Mommy & Daddy