Jurnal de Olanda – Ziua 24

In prima parte a zilei am mers la muzeul PreHistorich Dorp din Eindhoven, un fel de muzeul satului, in aer liber. Sincera sa fiu… eram sigura ca va fi destul de plictisitoare experienta, nu aveam niciun fel de asteptare legata de acest muzeu. Dar cat de mult m-am inselaaaaat! Este intr-adevar, un muzeu al “satului” (desi nu e focusat pe un sat anume in sine, ci pe asezari ale oamenilor, din vremuri preistorice pana in Evul Mediu), care descriu cum a evoluat viata in Olanda (predominant in zona aceasta in care locuim si noi, regiunea Brabant) de-a lungul istoriei. 

Doar ca totul este facut atat de frumos si de interactiv! La inceputul vizitei am vazut un film in interiorul cladirii principale, o calatorie prin timp, bazata pe lumina si umbre, care descria istoria Eindhoven-ului (foarte interesant mi s-a parut) iar ca micutii sa nu se plictiseasca de poveste, la un moment dat proiectia se oprea (ca si cum s-ar fi stricat) iar copiii trebuiau sa invarta la manivela proiectorului pentru a reface imaginea proiectata. 

La exterior sunt oameni la aproape fiecare asezare, imbracati in haine potrivite vremurilor din care face parte asezarea respectiva, care ii ghideaza pe copii in diferite activitati. Spre exemplu, la prima asezare ne-a intampinat o doamna venita din anii 1600 🙂 Greu tare ne-am prins ca juca un rol si ca ne invita si pe noi sa participam la acel role play, aratandu-ne obiecte folosite in casele oamenilor in acea perioada. La o alta asezare am putut sa tragem cu arcul (arc pe bune, sageti pe bune), ni s-a explicat cum sa tinem un arc in mana si cum sa lansam sageata. Am facut cuie din lemn iar la alta asezare am maruntit grane, am facut faina si am copt aluatul obtinut la caldura carbunilor incinsi. Insa sunt atat de multeeee activitati, plimbat cu canoe din trunchi de copac cioplit pe interior, ateliere de scris cu pana, tras cu sulita, cu arbaleta, mers pe picioroange si muuulte altele (le las aici: https://vonk.nl/en/see-do/activities). 

Nu am reusit sa le parcurgem pe toate dar vom mai reveni 🙂

Dupa amiaza am iesit la plimbare cu bicicletele cu prietenii nostri, pe un traseu clasic pe care il tot facem seara dupa ce termina Andrei biroul. 

Jurnal de Olanda – Ziua 25

Astazi ne-am plimbar cu prietenii veniti la noi in vizita prin centrul Eindhovenului. Mi-e foarte clar ca orasul acesta nu e cel mai frumos oras olandez. Nu e “picture perfect” ca Utrecht, nu e atragator ca Amsterdam, boem ca Leiden, intrigant ca Rotterdam. E poate ca cel mai “normal” oras mare olandez. Al cincilea cel mai mare oras olandez dar… imi pare un orasel micut, linistit, pe care il parcurgi usor de la un capat la altul. Nimic nu e departe, nu e trafic, e suficient de linistit pentru a ne domoli sufletele de bucuresteni. Este divers, cel putin in zona in care locuim noi si chiar daca nu am experienta interviurilor, imi pare ca e mai ofertant pentru industria IT-ului. Aici se afla Brainport Eindhoven, “Sillicon Valley”-ul Europei, cu multe companii tech, multe start up-uri si multe centre de cercetare. ASML, NXP, Philips sunt doar trei din gigantii industriei tech din Eindhoven. 

Dupa amiaza ne-am petrecut-o uitandu-ne la avioane in Amsterdam. Parca inca nu imi vine sa cred ca intr-o ora si jumatate ajungem cu masina din Eindhoven in Amsterdam. Am mers la Spotting Place Polderbaan, probabil ca cel mai renumit loc de vazut avioanele decoland si/sau aterizand. Apoi am mers sa vedem avioanele trecand prim fata noastra, pe un pod peste canal (Hoofweg 395 e adresa). Am oprit rapid sa incarcam masina la hotelul Corendon Amsterdam unde se afla un avion in curte (tot incercam sa il prindem deschis, sa il putem vedea si la interior, si mereu il prindem inchis). Iar seara am mers la McDonalds-ul de langa aeroport, unde este un loc grozaaaav de spotting (fie pe terasa fast food-ului, fie pe trotuarul amenajat special pentru spotting). Am avut noroc sa se decoleze/aterizeze pe fiecare dintre toate aceste piste vazute de noi. 

Jurnal de Olanda – Ziua 26

Este al patrulea weekend in Olanda. Iar azi am mers din nou in Amsterdam. De data asta fara niciun plan anume, doar ca sa ne plimbam prin centru si sa ne bucuram de vremea (poate ca prea) buna. Acum zece, cinsprezece ani in august in Amsterdam era vreme de jacheta, acum ne-am topit din cauza caniculei si celor aproape 30 de grade. Am fi vrut sa ne plimbam cu barca dar… era PREA cald. Ma bucura ca avem o vreme atat de frumoasa si ca in cele aproape patru saptamani a picurat trei stropi intr-una dintre zile, insa imi imaginez ca pentru olandezi este ingrijorator sa fie atat de cald si de uscat. Se afecteaza fermele, agricultura, nivelul apei coboara (si afecteaza traseul navelor/barcilor) si probabil multe alte probleme pe care nici nu le constientize acum. Dar se simte mult schimbarea de clima, cel putin pe timpul verii. 

Azi a fost ultima zi de WorldPride in Amsterdam, un eveniment care celebreaza comunitatea LGBTQIA+ , asa ca am prins o mare nebunie in centru. Ne-am plimbat mult pe canale si am mers la muzeul Van Gogh. Am vazut opera faimoasa “Sunflowers”, autoportretul sau renumit, multe alte opere pictate de van Gogh, am citit despre viata sa, eespre relatia cu fratele sau si despre alti pictori contemporani cu el. Insa nu am vazut “Starry Night”, opera despre care am aflat ca se afla in New York. Am vrea sa vedem si muzeul Rijksmuseum, dar il vom pastra pentru weekendurile de toamna/iarna cu vreme urata. 

Jurnal de Olanda – Ziua 27

Nu mi-e usor sa spun de ce am luat decizia de a ne muta in Olanda, de asta si vorbesc atat de putin (spre deloc) despre motivele acestei noi incercari. Dar stiu sigur ca am tanjit mult dupa stilul de viata pe care il putem avea aici (inca nu il avem pentru ca e prea recenta mutarea iar metehnele noastre de oameni aflati in permanenta alerta si agitatie nu se vor duce usor, sistemul nostru nervos are mult de munca). Am tanjit dupa zile simple, care sa nu demonstreze nimanui nimic. Am tanjit dupa timp. Ne-am dorit sincer sa nu mai traim pe repede inainte, sa nu ne mai plangem ca trece timpul prea repede si sa ne trezim ca ne-au crescut copiii fara sa realizam cand. Ne-am dorit un alt mod de a trai. Fara sa alergam incontinuu dupa realizari, dupa bani, dupa urmatorul lucru pe care il mai putem face in paralel cu alte n lucruri. Stiu de unde vine agitatia noastra (si a multor altor persoane care ne inconjoara), o inteleg si nu as indrazni vreodata sa o judec. Are radacini adanci. Dar in urma pierderii joburilor noastre, am fost fortati sa ne gandim mult la felul in care vrem sa ne traim viata (lucru pe care nu l-am fi facut NICIODATA daca am nu am fi fost disponibilizati). Si stim sigur ca vrem sa ne traim viata bucurandu-ne mai mult de viata in sine decat de banii si realizarile pe care le putem avea. 

Asa ca… ziua de azi a fost o zi care sper sa defineasca viata noastra aici. Ne-am trezit devreme, am stat pe acasa, am iesit sa ne plimbam cu bicicletele, am reparat o bicicleta la un service, am mers pana in Mierlo, un sat la 15km distanta de unde locuim noi (care ne-a placut tare mult!), am biciclit, am facut pauze, am biciclit iar, am oprit la o ferma pentru copii, la o terasa simpla si draguta din curtea unei familii (Mierl’eau se numeste locul), am citit pe o banca si ne-am intors acasa dupa 40km parcursi intreaga zi, sa gatim cina, inainte sa inceapa prima ploaie pe care am prins-o de cand ne-am mutat (ploaie-ploaie, nu trei stropi ametiti, cum au mai fost pana acum). Mi-a placut mult in Mierlo si incep sa traiesc in contradictia vietii mele actuale: sunt om de oras pana in maduva oaselor, imi plac orasele, ma incarca, imi dau energie, dar adoooor linistea, calmul, simplitatea unei vieti departe de oras. Am o relatie complicata cu orasele, le iubesc si le urasc in aceeasi masura :)))

Cu siguranta nu vor fi toate zilele aici asa, dar mi-ar placea sa ne intre in rutina sa avem astfel de zile simple, fara planuri, cu mult stat in natura, facand miscare si stand cu copiii. Sa fie acestea normalitatea, nu exceptiile, si sa nu ma mai mire (cum ma mira acum) ca am avut o zi atat de… normala. Stiu ca au olandezii o vorba. Pe care ori de cate ori o auzeam anii trecuti, luam foc: “Doe maar normaal, dan doe je al gek genoeg” (poarta-te normal, asta e deja suficient de nebunesc – sau ceva similar ca traducere). Carui roman milenial i s-a spus vreodata sa fie “normal”? Am crescut cu ideea ca trebuie sa fim exceptionali. Si atat de mult am crezut asta de-a lungul vietii, incat sa ajung acum sa cred ca “it was all a lie”… nu e usor de acceptat. 

Incep ultimele doua saptamani de vacanta cu copiii. Sunt linistita cu inceputul scolii, desi stiu ca sunt acolo ascunse bine niste emotii cat casa. Ii vad dornici sa inceapa, isi doresc sa vada ce colegi vor avea, din ce tari vor fi, cum vor invata, vor sa asimileze olandeza, vor sa cunoasca profesorii si ma intreaba ZILNIC daca scoala de aici e la fel ca la Hogwarts, cu ore si clase diferite. Adevarul e ca… nu am nici cea mai vaga idee cum va fi scoala. Vom avea o intalnire cu directoare scolii de limba in zilele ce urmeaza, vom vedea interiorul scolii si vom putea pune intrebari, insa momentan nu am habar cum vor reusi ei in 30-60 saptamani sa fie fluenti in olandeza (asa ni s-a spus de la scoala). Dar vom trai (incet si simplu, hahaha) si vom vedea 🙂

Jurnal de Olanda – Ziua 28

Astazi am avut programare cu copiii la GGD (Gemeentelijke Gezondheidsdienst, adica Serviciul Municipal de Sanatate Publica), o institutie publica regionala (noi locuim in regiunea Brabant a Olandei) care urmareste dezvoltarea copiilor prin divizia lor dedicata copiilor, JGZ (Jeugdgezondheidszorg). Imi trec intentionat in paranteza denumirile in olandeza, ca sa incep sa ma obisnuiesc cu aceste cuvinte, insa pronuntia lor kills me softly. Iar Jeugdgezondheidszorg cred ca este apogeul urateniei pronuntiei olandeze. In acest moment, cred ca NIMENI nu ar vrea sa ma auda pronuntand Jeugd (“iuhcht”) Gezondheids (“cuhzonthaits”) si Zorg (“zorcht”). Iuhcht-cuhzonthaits-zorcht. Parca e o ironie lingvistica, pe bune :))))

Revenind insa 🙂 Vizita la GGD a fost o prima intalnire in care noi (parintii) sa intrebam tot ce aveam de intrebat, dar si un control de monitorizare a greutatii, inaltimii, vederii si auzului copiilor. A trebuit sa mentionam orice probleme medicale au copiii si am fost ghidati cum trebuie sa procedam cand avem o problema medicala. Long story short, ori de cate ori avem ingrijorari legate de dezvoltarea copiilor (fizica sau psihica) venim la GGD. Daca insa avem o problema medicala (febra, semne de boala, dureri etc) trebuie sa mergem la GP (medicul de familie) care mai apoi ne va face trimitere catre un medic specialist. Sau ne va da paracetamol hahahah. Imi permit o mica gluma legata de sistemul medical olandez, insa la varsta copiilor de acum, nu mai vad lucrurile atat de “dramatic” cum le vedeam acum sase ani, cand Alexei era foarte mic si ma deranja fundamental relaxarea aceasta a sistemul medical olandez.

Cam acesta ne-a fost highlight-ul zilei, pentru ca ai nostri copii nu au vrut sa plecam de acasa intreaga zi. Am iesit totusi la o scurta plimbare prin centrul Eindhovenului mai inspre seara, cand s-a intamplat cea mai simpatica si complet intamplatoare intalnire. Tocmai ce ieseam dintr-un Albert Heijn, vorbeam cu copiii si Andrei cand mi-am auzit numele. O fata frumoasa cu un par blond, superb si un outfit care mi-a atras imediat atentia, pe o bicicleta girly, cu sacose din textil si flori galbene atarnate de ghidon m-a strigat: “Roxana?!”. O fosta colega de liceu, o fosta vianista, mi-a remarcat nu vocea, nu fata, nu copiii, ci PANTALONII mei roz, facuti de mine, si m-a recunoscut! “Cine ar purta vreodata in Olanda o tinuta asa de colorata si deosebita?!” mi-a zis. Nu stiu cum sa descriu bucuria pe care am simtit-o cand am vazut-o pe Alina. Suntem plecati de foarte putin timp din Romania (nici n-a trecut o luna), iar plecatul pe tot parcursul verii (adica peste doua luni de zile) devenise deja ceva comun, am facut asta in ultimii patru ani, negresit. Dar tot am fost extrem de surprinsa sa aud pe strada o voce vorbind in romana, dupa o luna de zile de h-uri guturate peste tot in jur (in care i-am vazut si auzit doar pe nasii nostri care locuiesc si ei aici). Si ador, pur si simplu ador senzatia pe care o simt cand vad ca pot crea noi conexiuni aici 🙂