Jurnal de Olanda – Ziua 40

In ziua 40 in Olanda am fost in… Germania 🙂 La doar o ora de condus de noi este un parc de distractii pentru copii, numit Irrland, in localitatea Twisteden, un parc despre care nu aveam habar ce e pana… aseara, cand l-am gasit intamplator pe harta si ni s-a parut interesant de mers, sa vedem despre ce e vorba. Sunt atat de entuziasmata de acest loc ca nu stiu nici cum sa incep prezentarea lui! E un loc de joaca imens (cred ca “parc de distractii” nu descrie deloc potrivit ce e acolo de fapt), gandit pentru copii mici (maxim 12 ani), insa nu in ideea de parc de distractii clasic, cu stat la cozi si dat intr-o atractie, ci cu miscare, alergatura, urcat scari, topait, sarit, dat in tobogane, pedalat, alergat, tot tacamul in materie de consumat fizic energia copiilor. 

Sunt foarte multe “atractii”, atat pentru exterior cat si pentru interior (pentru cand ploua), sunt multe si pentru vremea extrem de calduroasa, tobogane sau alte jocuri cu apa, piscine, aventuri pe lacuri cu barca sau cu pluta. Totul este gandit in jurul jocului activ, fizic si au zone potrivite pentru toate varstele. Chiar si o gradina zoologica. E foarte verde, decorat cu palmieri si decoruri mediteraneene (dar nu acestea mi-au atras atat de mult atentia) si e un spatiu uriaaaas! Printre toate jocurile si spatiile pentru copii sunt mese (efectiv peste tot!) pentru luat pranzul de acasa/facut picnic, chiar politica parcului este sa incurajeze familiile sa vina cu mancarea lor (mesele acestea sunt gratuite). Sunt si separeuri cu mese, sezlonguri, gratare (si unele cu mini case de adopostit in caz de ploaie) cu mai multa intimitate, dedicate intalnirilor, grupurilor sau aniversarilor (acestea trebuie rezervate, costa intre 20-40 euro, depinzand de spatiu).

Biletele se pot comanda doar online, costa 12,5 euro de persoana (incredibiiiil), orice atractie din parc este inclusa in bilet, parcarea este gratuita (raritate pentru zona, hahaha) iar preturile la mancare si bauturi sunt extrem, extrem de decente. 

Si au si o zona intreaga de avioane (reale), in care copiii se pot urca si cobori mai apoi pe tobogane. Si un turn urias de tobogane gigant (cam cum erau la WOW Park in Danemarca!). Sunt fascinataaaaa de acest loc! 

Jurnal de Olanda – Ziua 41

A sasea duminica de cand ne-am mutat in Olanda. O zi fara ploaie, asa ca ne-am propus sa ne plimbam cu bicicleta prin oras. Si am ajuns in doua zone in care nu am ajuns inca pana acum! In primul rand zona De Bergen, una dintre cele mai vechi si frumoase zone ale orasului. Sunt trei strazi in aceasta zona (Kleine Berg, Grote Berg, Bergstraat), noi am nimerit sa trecem pe Kleine Berg si nu mi-a venit sa cred ce atmosfera frumoasa era duminica dimineata acolo! Multe cladiri vechi, multe restaurante, terase si cafenele. M-am bucurat sa vad si un Anne&Max pe strada aceasta (pliiiin de oameni), cafeneaua mea preferata din Olanda (este de fapt un lant olandez de cafenele, sunt peste tot in orase). M-am si imaginat venind aici sa imi scriu articolele pe blog din “sufrageria” cafenelei (toate cafenele acestea sunt facute sa para casa cuiva, au interioare foarte primitoare).

Mai apoi am mers si intr-o alta zona noua a Eindhoven-ului, in sudul orasului, intr-un cartier numit Gestel. Sau de fapt intr-o zona numita Gestel, renumita pentru case mai vechi, superbe, in care am ajuns complet intamplator.

Eindhoven este impartit in sapte zone mari: zona centrala (care include zona garii, zona cu multe magazine si strazile din cartierul De Bergen), zona Strijp (care include fostele fabrici Philips transformate acum in cladiri mega cool, restaurante si centre de arta), zona Woensel, zona Gestel (cea cu cartierul frumos, vechi, cu zone verzi), zona Stratum (cu Stratumseind, cea mai lunga strada cu viata de noapte si cluburi din Olanda – whaaaaat, habar nu aveam ca exista asa ceva in Eindhoven, desi fiind un oras universitar ar fi trebuit sa anticipez si astfel de zone 😂), zona Tongelre si zona Meerhoven (despre care inca nu stiu nimic). 

O sa recunosc ca initial am fost un pic dezamagita ca am decis sa locuim in Eindhoven. Credeam ca este un oras foarte… neolandez, fara arhitectura tipica, fara piete superbe, strazi frumoase, il vedeam ca pe un fost oras industrial (ceea ce si este, nu neg). Dar pe masura ce il descopar si ii aflu si istoria… incepe sa imi placa din ce in ce mai mult! Spre exemplu, datorita muzeelor vizitate saptamanile trecute am aflat ca in anii 1990 orasul a avut o uriasa cadere economica, perioada in care doi dintre gigantii economici ai orasului au trecut printr-o restracturare masiva (Philips a concediat peste 8000 de angajati in perioada aceea) si un faliment (DAF, producatorul de automobile si camioane a falimentat si foarte multi oameni si-au pierdut locurile de munca). Si cu toate ca au trecut prin acest punct critic, care a doborat orasului din punct de vedere economic… au reusit sa reinventeze orasul. Nu producand alte produse, cum faceau Philips si DAF, ci lansand un centru de inovatie high-tech. Centrul Brainport Eindhoven, despre care se spune ca este Sillicon Valley-ul Olandei. Nu este vorba de o singura companie, ci de un grup de foarte multe companii high-tech, universitati de top (cum este TUE Eindhoven) si guvern. Practic lucreaza impreuna in domeniul inovatiei in zona de IT (hardware si software), microcipuri (ASML), robotica etc. 

Deeeeci… in ciuda mofturilor mele initiale, care tanjeau dupa Utrecht-ul cel extrem de estetic si central, imi dau seama ca Eindhoven pare chiar foarte potrivit nevoilor noastre. Si cum-necum, incepe sa imi placa! Imi pare un mix de tot ce avem noi nevoie: scoli multe si bune (cu continuitate in toate treptele de invatamant, de la primar la tertiar), agitatie in centru, liniste in cartierele adiacente centrului, scoli de limba (taalschools), locatia foarte convenabila pentru a ajunge in alte tari din imprejurimi, aeroport si zboruri accesibile, trasee frumoase de bicicleala (unul dintre motivele pentru care ma bucur ca vine toamna e ca vom merge in sfarsiiiit pe ruta Van Gogh de biciclit, cea luminata superb, cu inspiratie din minunataaaaa opera Starry Night). 

Si tot in ciuda mofturilor mele initiale, ma bucur nespus sa imi vad entuziasmul de a descoperi acest oras 🙂 Scriu cu tare multa fericire randurile acestea si ori de cate ori mai aflu de un loc nou frumos in oras, mi-e tare drag sa il descopar. Un oras mic dar suficient de mare cat sa simtim ca avem mereu cate ceva de descoperit! 

Maine incepe scoala! Am ceva emotii pentru cei mici, insa vreau sa iau totul ca pe ceva foarte normal, o noua etapa prin care vom trece si careia trebuie sa ne adaptam. Sunt foarte, foarte curioasa cum va fi, ce si cum vor invata, cum o sa li se para, din ce tari vor fi colegii lor, ce prieteni isi vor face 🙂 Astept cu mare nerabdare tot ce va urma in aceste saptamani!

Jurnal de Olanda – Ziua 42

Astazi, 24 august, a inceput scoala in regiunea in care locuim noi (sud). Nordul a inceput saptamana trecuta, pe 17 august, iar centrul incepe saptamana urmatoare, pe 30 august. Vacanta de vara in Olanda dureaza doar sase saptamani, insa pe parcursul anului sunt mai multe vacante ca in sistemul romanesc. Am ales un parcurs de scoala olandeza pentru copii, ne-am gandit ca in felul acesta se vor integra cel mai bine in comunitate si vor fi fortati sa invete limba intr-un timp foarte scurt. Insa pentru ca sunt deja mari, nu pot merge direct la scoala “normala” olandeza, au nevoie de un an de scoala de limba. Aceasta este o scoala dedicata expatilor, unde se pune foarte mult accent pe invatarea limbii in cicluri de cate 30 de saptamani (unii copii au nevoie de 1-2 cicluri, altii de mai multe, evolutia lor poate fi extrem de diferita). Abia dupa ce ating nivelul de fluenta tipic copiilor olandezi de varsta lor, pot merge la o scoala “normala” olandeza.

Anastasia este in groep 2 (pentru copiii care au 5 ani si vor face 6 pe parcursul anului scolar, primul an de invatamant obligatoriu in Olanda; exista si groep 1 pentru cei de 4 ani, insa “scoala” incepe obligatoriu la 5). Iar Alexei este in groep 5 (pentru copiii care au 8 ani si vor implini 9 pe parcursul anului scolar). Astazi a fost deschiderea anului scolar, asa ca ne-am intalnit toti (parinti, copii, profesori) in curtea scolii. Mi s-a parut atat de interesant sa vedem atat de multe nationalitati diferite intr-o curticica mica. Nu toti copiii erau noi, asa cum am dedus eu initial, cei mai multi dintre ei fusesera si in anul precedent. Nu neaparat pentru ca nu reusisera sa atinga nivelul de olandeza necesar, ci pentru ca la scoala acesta copiii pot fi inscrisi absolut oricand (cand se muta familia in Olanda). Astfel ca este foarte posibil ca un copil sa vina in mai intr-una din clase, sa parcurga doua luni de scoala, sa aiba vacanta si sa continue apoi in anul urmator. De asemenea, nu este obligatoriu sa stea un an scolar intreg, din august pana in iulie. Daca in timpul anului copilul atinge nivelul de olandeza necesar varstei, suntem indemnati sa il inscriem la scoala “normala”. Deci nu e nimic batut in cuie anul acesta, totul depinde de evolutia copiilor.

In curtea scolii am fost chemati de profesori sa ii insotim pe copii la clasa. Ni s-a vorbit predominant in olandeza chiar si noua, parintilor, si am inteles doar cateva franturi de propozitii. Insa era destul de intuitiv totul. Ne-am impartit fiecare cu cate un copil (eu am mers cu Anastasia, Andrei cu Alexei), iar la grupa mica a Anastasiei am avut 30 de minute de acomodare in clasa. Li s-a aratat unde isi pot lasa lucrurile si li s-a prezentat sala de clasa, jocurile, spatiul. A fost totul foarte lent, foarte usor iar noi, parintii, am putut sta langa ei. La ora 9 s-a sunat clopotelul si a trebuit sa iesim din clasa. La Alexei, fiind mai mare, nu a existat perioada de acomodare, a intrat direct in clasa, fara parinti. Nu a fost o festivitate fastuoasa, nu s-a stat pe scena, nu s-a facut nicio prezentare, totul a fost foarte scurt si logistic. Daaar… am observat cum reactionau copiii mai vechi in scoala, cum le imbratisau pe invatatoare cand intrau in curte, cum se bucurau si ele ca ii vedeau, si m-am linistit. Cred si sper ca sunt intr-un loc bun, in care se vor simti in siguranta.

Am plecat emotionati, am plans pe drumul inapoi spre casa (pentru Anastasia e prima zi ca scolarita, deci emotiile au fost si mai intense), si am numarat orele pana la 2:45 cand i-am luat de la scoala.

Cand i-am luat… Anastasia ne-a sarit in brate, emotionata si ne-a spus ca a fost bine. Alexei a venit spre noi si ne-a spus cu toata sinceritatea ca “a fost mult mai rau decat se asteptase”. Ca i s-a parut greu, ca a inteles cate ceva la ore dar ca i s-a parut foarte frustrant ca nu poate sa vorbeasca, ca orele ii par lungi si plictisitoare si ca e cel mai mic din clasa. Intr-adevar, clasa lui are copii cu varste intre 7-12 ani, iar el este printre cei mai micuti. Amandoi au colegi de peste tot din lume, nationalitati foarte diferite, daaar am avut o foarte placuta surpriza ca fiecare dintre ei sa aiba in clasa cate un coleg roman. Profesoarele par dragute, dar desigur, mai reci si mai distante (sau poate asa le percepem noi acum).

Nu am insistat foarte mult cu intrebarile, pentru ca stiam ca sunt deja foarte coplesiti. I-am lasat sa ne zica ei si… nu ne-au zis prea multe. Dar am inteles ca au inceput deja cu invatat cuvinte in olandeza, am insistat mult pe cifre, culori, cateva cuvinte de baza. Au scris pe caiete insa caietele raman la clasa (deci nu stiu deloc ce au lucrat). Mi-e mintea vraiste. As vrea sa stiu mai multe, dar incerc sa am rabdare. E si maine o zi, si poate ca… va fi un pic mic mai bine ca aceasta prima zi, incarcata de emotii si de multe noutati.

Jurnal de Olanda – Ziua 43

Olandezii sustin foarteee mult independenta copiilor asa ca astazi, a doua zi de scoala, nici vorba sa mai intre parintii cu copiii in scoala :)) S-au deschis usile scolii si toti copiii din curte au intrat buluc in scoala, singuri singurei, chiar si cei din grupele mici, cum este Anastasia. Imi place faptul ca ii “forteaza” sa devina independenti, ca nu sunt momente prelungite la despartire daaar… am nevoie de o perioada de adaptare acestui nou stil, atat de diferit de cel pe care il aveam in Romania. Am avut mari emotii si astazi, mai ales ca ziua de ieri nu a fost tocmai grozava pentru Alexei. Temerea mea cea mai mare acum nu daca vor invata sau nu olandeza. Sunt convinsa ca vor invata. Am doar o mica ingrijorare legata de ce vor face academic anul acesta, pentru ca simt ca vor lucra foarte putin in comparatia cu programa romaneasca. Ma lupt sa ma conving ca un an de zile de “regres” academic (sau stagnare) nu e asa mare lucru, dar mai rasar gandurile astea negre cand mi-e lumea mai draga.

Tot azi am avut de rezolvat diverse probleme administrative. Am fost sunati de clinica unde suntem inregistrati la medicul de familie si ni s-a spus ca nu putem inca sa venim la doctor pentru ca nu avem dosar medical la ei. Si ca avem nevoie sa transferam dosarul medical de acum sapte ani (cand am locuit prima oara in Olanda si am folosit sistemul medical pentru Alexei). Asa ca am avut de sapat printre mailurile vechi si din fericire am gasit informatiile de care aveam nevoie. Apoi, am aflat ca GGD-ul (institutia care se ocupa de urmarirea dezvoltarii copiilor) nu are acces la sistemele clinicii medicale unde suntem inscrisi (si nici invers) si am fost nevoita sa fac un pic de ping pong intre cele doua. In final am realizat ca aveam tot ce imi trebuie de la GGD intr-un portal dedicat special tinerilor (al portal, Dumnezeule mare, ma omoara hahaha), numit JGZ Portaal (https://jgzportaal.ggdbzo.nl/#/home). Unde iti faci cont (tu, parintele), iti adaugi copiii p ebaza BSN-ului (CNP-ul olandez) si vezi acolo tot ce s-a facut la fiecare vizita.

Lunea urmatoare am prima programare la medicul de familie (GP), pentru Alexei, o programare telefonica. Nu vreau nimic mai mult decat niste amarate de vitamine ca sa ii sporeasca apetitul. Inteleg ca pentru ei nu este deloc prioritara ingrijorarea mea, dar parca e un pic cam foarte anevoios tot procesul. Nu ma pot plange, pentru ca stiam ca asa va fi. Nu ma surprinde cu nimic 🙂

Pana i-am luat pe copii de la scoala am mers la cumparaturi, prima oara cand am mers singura, cu bicicleta, la magazine. Pana acum nu am avut antifurt si nu am lasat niciodata bicicleta nelegata undeva. Imi este foarte teama de furturile de bicicleta (foarte frecvente in Olanda), asa ca azi am avut ceva emotii. Dar… a fost totul nesperat de bine. Am parcat in centru, la o parcare subterana de biciclete, luminata, curata si pazita, mi-am facut ucmparaturile la Albert Heijn si am lut niste sendvisuri broodje met haring de la piata locala care se organizeaza in fiecare marti. Era plin orasul de lume, se vede ca se intorc studentii. Plin, plin de intalniri de studenti, de grupuri, chiar sunt foarte curioasa ce atmosfera va fi in oras in perioada ce urmeaza. Incepe sa imi placa tare mult orasul 🙂

I-am luat apoi pe copii de la scoala si… parca a fost un pic mai bine 🙂 M-au intampinat spunand ca ziua le-a fost “super” iar Anastasia a venit cu niste fise cu multe cuvinte in olandeza. Foaaaaarte multe cuvinte :))) De fapt, ni s-a comunicat ca va trebui sa folosim o aplicatie (Parro, un fel de Kinderpedia, pentru comunicarea intre profesori si parinti), unde vom primi mai multe materiale, videouri, cantecele si alte informatii care sa ne ajute sa exersam mai mult acasa olandeza. Pe drumul spre casa, Alexei a inceput sa numere pana la 30, sa spuna zilele saptamanii si sa se prezinte, lucruri pe care le-au exersat la clasa. Anastasia a tot fredonat cantecele, inteleg ca le pun foarte multe cantece pentru copii pe parcursul zilei. Deja incep sa spuna cateva cuvinte, ne-au explicat ca exerseaza deseori pronuntia sunetului HHHH (au o tehnica anume, il pronunta apasand pe gat) daaar… ca nu fac nimic la matematica sau scriere. Note to myself: Roxana, nu incepe iar cu regresul academic. 

Jurnal de Olanda – Ziua 44

Miercurea este zi scurta la scoala, am stat mult cu copiii dupa ce i-am luat, am mers cu bicicletele sa luam inghetata, am mers cu ei cu rolele, am exersat niste cuvinte in olandeza de la scoala si ne-am jucat Scrabble.

Printre chestiile administrative… ne-am interesat ce trebuie facut pentru a ne inmatricula masina si care sunt pasii (multi si lungi si foaaaarte birocratici) pentru a aplica pentru scutirea taxei bpm (taxa de prima inmatriculare). Pana de curand, persoanele care se mutau in Olanda si aveau deja o masina electrica cumparata in tara de origine, nu se platea taxa de prima inmatriculare. De curand insa, scutirea aceasta a fost eliminata iar acum trebuie sa se plateasca taxa bpm chiar si pentru masinile electrice. Noi insa, pentru ca ne-am mutat aici avand masina (ca bun personal) de mai mult de sase luni inainte de mutarea in Olanda, putem aplica pentru scutirea acestei taxe bpm de prima inmatriculare. Dar aplicatia aceasta e ceva de vise rele. Avem de trimis o gramada de documente care sa demonstreze ca am locuit in Romania si ca am avut masina de cand o avem la o institutie care se numeste RDW (Registrul Auto Olandez) si apoi alte documente la Belastingdienst (taxe). Inca nu ne e clar ce trebuie facut, dar urmeaza sa ne interesam. Fiind inregistrati in Olanda, avem aproximativ 6 luni pentru a ne inmatricula masina (taxa bpm) pentru ca apoi sa platim taxele de drum (taxa mrb) pentru ca folosim drumurile olandeze ca rezident. Stiu, stiu, sunt multe masini neinmatriculate, le vedem si noi. Insa noi vrem sa inmatriculam masina, sa platim taxele pe care trebuie sa le platim si sa respectam regulile pe care le avem de respectat ca locuitori ai acestei tari. Numai ca… va fi un proces de durata cu multa hartogaraie plimbata dintr-o parte in alta, multe aprobari etc. Abia astept sa vina ziua aceea in care nu va mai fi nimic administrativ de rezolvat :)))) Vine oare? Sper ca vine!

Jurnal de Olanda – Ziua 45

Ziua in care am intentionat sa mai lasam treburile administrative dar… nu am reusit. Am depus cererea pentru suspendarea platii alocatiei din Romania, am facut totul pe mail si am primit si confirmarea suspendarii. Confirmare cu care vom aplica aici, in Olanda, astfel incat copiii sa primeasca alocatia de aici. Aici banii pe alocatie nu se primesc lunar, ci trimestrial, sumele sunt fixe si cresc pe masura ce create copilul in varsta. Pana la 5 ani alocatia este ~300 euro/trimestru (adica pe trei luni), intre 6-11 ani ~360 euro/trimestru iar intre 12-17 ani este ~430 euro.

Ziua in care mi-am facut si eu abonament de telefon cu numar olandez.

Ziua in care i-am inscris IN SFARSIT pe copii la inot. A fost o adevarata epopee. Sunt inscrisi la doua piscine/cluburi momentan, la piscina municipala unde se pare ca e lista de asteptare de un an, si la un alt club unde sper eu sa reusim sa incepem lectiile pentru obtinerea diplomelor ABC cat de curand. Orice inscriere se face pe baza de taxa, deci sper sa ma opresc la doua inscrieri :)))

Ziua in care am aplicat si pentru schimbarea permiselor romanesti cu cele olandeze. 

Ziua in care am iesit la plimbare prin oras, cu un copil in scaunul de bicicleta si cu celalalt in caruciorul atasat bicicletei, ca sa descoperim un nou coltisor dragut din oras, undeva in spatele muzeului DAF, unde sunt cateva foste cladiri industriale transformate in spatii rezidentiale sau cafenele si restaurante. Am oprit sa bem ceva la Wielercafe Cyklist, ne-am bucurat de vremea bizar de calduroasa (au fost inspre 30 de grade azi) si-apoi ne-am plimbat un pic prin centrul orasului. 

Ziua in care copiii au adormit unul la 8, altul la 8:30. Cam cu o saptamana inainte am inceput procesul acesta de culcat mai devreme si abia acum incepe sa ne iasa. Stiu, suna foarte ciudat sa doarma la ora 8-8:30, chiar si pentru noi, care insistam destul de mult sa nu ne intindem cu ora de culcare prea tarziu (dar negresit atingeam 9:30 in fiecare seara). Insa aici… copiii obisnuiesc sa doarma foarte devreme, chiar si cei mari. Ba chiar la varsta Anastasiei dorm inca de la 7, 7 si-un pic. Insa daca reusim sa cream aceasta rutina de culcare devreme, sunt sigura ca le va face foarte bine mai mult somn. 

Au trecut patru zile de scoala si momentan nu imi dau seama exact cum li se pare. Dar este inca prea devreme pentru vreo parere pertinenta. O zi e “bleah”, o zi e “tare”, o zi e “foarte plictisitoare”, o alta e “ok”. Ce imi dau seama sigur e ca invata enorm de multa olandeza (neerlandeza, ca sa ii spun si eu corect de acum :D), aproape ca nu imi vine sa cred ca in patru zile incep sa spuna propozitii (Alexei mai degraba, la Tia sunt predominant cuvinte, nelegate inca).

Jurnal de Olanda – Ziua 46

Hai ca a venit si ziua pe care tare mult NU o asteptam. Ziua cu probleme de intrat in scoala. Undeva in spatele tuturor gandurilor mele, stiam ca o sa vina si ziua asta si mai stiam si ca o sa ma rupa in bucatele acel moment. Am crezut ca sunt pregatita, ca sunt tare, tare stabila emotional incat sa pot duce o situatie ca aceasta fara probleme, dar… m-am inselat. Scriu randurile acestea in timp ce copiii sunt inca la scoala, deci inca sub impactul emotiilor de moment. Dar… ca sa nu ma trezesc sa spun peste cateva luni (cand lucrurile vor fi asezate) ca adaptarea a fost easy-peasy, las gandurile acestea nefiltrate in scris. Pentru ca imi place sau nu, fac parte din experienta mutarii si acomodarii. Ce scriu acum nu este un atac la “rigiditatea” olandeza. E o descarcare de om care ii da seama ca sunt poate diferente culturale pe care inca mi-e greu sa le accept. Si nu pentru ca le-as considera incorecte, ci pentru ca din pacate, ma fac sa ma indoiesc de lucrurile pe care le-am crezut bune in cresterea copiilor nostri. Indoiala asta… kills me softly.

Dupa ce a sunat clopotelul de intrat la ore, Anastasia a inceput sa planga si sa spuna ca nu vrea sa intre, ca e cea mai urata scoala din lume, ca e prea galagie, ca nu ii place, ca e obosita si ca vrea sa vina cu mine acasa. Aici (si probabil ca in multe alte scoli chiar si din Romania), ora de intrare e ora de intrare. Se suna clopotelul, se intra la ore, nu exista (sau nu am vazut inca pe nimeni) care sa stea mai mult cu copilul afara sau sa prelungeasca momentul intrarii la clasa. Si sunt perfect de acord ca asa trebuie sa fie. Una dintre invatatoare a avut o abordare mai ferma (a vrut sa o ia direct la clasa, pe sus, chiar daca plangea cu sughituri si se agatase de picioarele mele), cealalta, care a intervenit mai tarziu, a fost mai blanda. Mi-a lipsit ENORM sa am sansa sa vorbesc cu cineva si sa ii explic contextul Anastasiei, ca este un copil mai sensibil si ca uneori are nevoie de mai multe validari si mai mult vorbit. Mi-a lipsit sa am o Alina, o Geanina sau o Anca, de acasa 🙁 Sunt convinsa ca personalul de la scoala realizeaza situatia noastra (pentru ca o situatie a oricarui alt copil de la scoala), cu mutatul recent, cu inceperea unei scoli noi, unde nu intelege limba si unde nu cunoaste pe nimeni. Si imi este clar ca profesoarele de acolo nu sunt psihologi nici pentru parinti, nici pentru copii.

Stiu ca sunt reactii normale si ca vor mai fi si altele. Nu e nimic anormal in ce s-a intamplat si nici nu ar trebui sa iau totul atat de personal. Doar ca… o iau, pentru ca am simtit in acel moment ca si lor, copiilor nostri, le e greu, chiar daca nu o spun si chiar daca ii vedem mereu incantati de schimbare si de micile aventuri si descoperiri pe care le traiesc zilnic. Si mi-am dat seama ca in spatele zambetului si entuziasmului meu, in spatele hotararii si determinarii de a face mutarea asta sa mearga… si noua ne e greu. Asa ca dupa 46 de zile de voie buna si incantare dusa la extrem, am avut o prima zi in care m-am inchis in camera, am plans si m-am gandit pentru prima oara daca e bine ce facem. Mi-am dat voie sa zic cu voce tare ca am indoieli. Si oricat de groaznic se simte asta in stomac, este eliberator sa o spun in cuvinte.

Cand i-am luat pe copii am vorbit mai mult cu educatoarea, am incercat sa aflu daca s-a intamplat ceva la scoala zilele acestea si am reusit sa ma linistesc un pic vorbind cu ea. M-a asigurat ca daca vor mai fi momente dificile, va veni ea direct aa se ocupe de Anastasia, lucru care mi-a dat un pic de incredere. In orice caz, a fost o saptamana plina si intensa pentru copii. 

Bun. Pe parte administrativa, am mers la primarie sa depunem cererile pentru schimbarea permiselor de conducere. Ne-am gandit ca ne-ar fi mai usor sa avem deja permise olandeze, ca sa nu fie nevoie sa ne intoarcem in tara sa le schimbam in caz ca le pierdem/fura. Pentru asta, am avut de obtinut o declaratie de sanatate de la CBR (Central Bureau Rijvaardigheidsbewijzen). Nu este o vizita la medic, ci o lista de intrebari despre starea noastra de sanatate (completat online, 47 euro de persoana emiterea formularului). Iar apoi am mers la primarie, unde am depus cererea pentru schimbarea permiselor (50 euro de persoana). Ni s-a spus ca de fapt nu era nevoie de formularul CBR, acela ar fi fost necesar daca detineam si alte categorii de permis (C, CE etc) sau daca aveam peste 75 de ani. O sa dureze intre 2-4 saptamani sa primim noile permise iar in timpul acesta putem conduce masina pe baza dovezilor primite ca suntem intr-un proces de schimbare de permis.

Tot azi am cautat o clinica stomatologica, ca sa ii putem duce pe copii la un prim control stomatologic. Nu am facut mare lucru pentru aceasta cautare, am cerut o recomandare de la prietenii care stau in oras, le-am scris celor de la clinica pe mail iar acum astept confirmarea ca ne pot primi. Teoretic, nu trebuie sa platim nimic pentru copii, fiind inclusi pe asigurarile noastre medicale, insa vom afla cand vom merge la prima vizita.