aaaai, am avut doua zile si jumatate. Eram neiesite impreuna de zece ani. Si destul de nevorbite pentru ca nu apucam sa ne intalnim prea des, chiar si stand in acelasi oras. Deci nu am avut prea mari pretentii :)) Totul s-a conturat si in jurul momentelor mai linistite, in care doar sa stam impreuna. Dar, pentru ca sunt atat de multe locuri frumoase compactate cam in aceeasi zona, am vrut sa vedem si cateva dintre cele mai populare locuri.

Amalfi a fost our home base. Asa ca ne-am plimbat mult prin oras, pe faleza, ne-am pierdut pe… as fi zis strazile, dar mai degraba spun treptele orasului, am oprit la restaurante, am cumparat suveniruri (plin de magazine cu haine de in cu broderii in forma de lamai si ateliere de facut sandale din piele la comanda), am mancat sorbet de lamaie in coaja de lamaie (nesperat de bun a fost, chiar daca recenziile gelateriilor respective erau tare slabe), am facut poze si am stat seara la povesti pana cand ne rugau ospatarii sa plecam de la restaurant. De regula notez orice facem in excursii, unde mancam, ce vizitam, ce imi place de pe strada X. Acum insa… ne-am bucurat de orasul acesta in cel mai turistic si cliseic mod, daaaaar nu am simtit nevoia sa documentez asa cum fac in oricare alta excursie. Totusi, am retinut un restaurant care mi-a placut tare mult, desi nu am reusit sa prindem loc (trebuia sa fi facut rezervare cu mult timp inainte): Pizzeria Donna Stella, undeva pe treptele din Amalfi, cu o terasa superba cu lamai, care formau ca o umbrela imensa din care atarnau fructele inspre mese. Mi s-a parut superba, este de fapt o pizzerie cu recenzii foarte bune.

In cea de-a doua zi am hotarat sa luam un tur cu barca pe coasta. Pornisem de la ideea de a face un tur de jumatate de zi, insa pentru ca pretul inchirierii era aproape la fel cu cel al unei zile intregi, ne-am hotarat sa stam o zi intreaga pe barca. Nu am avut nimic pregatit sau rezervat in avans, am mers pe faleza din Amalfi si am cautat chioscurile care vindeau tururi cu barca. Am tot cerut oferte pana cand am gasit una care sa ni se para ok (900 euro pentru o barca de opt persoane, de la 10 la 5), de la Amalfi Charters. In functie de tipul barcii peturile variau destul de mult. Itinerariul a fost propus de cei de la Amalfi Charters, l-am mai ajustat noi putin ca sa se potriveasca mai bine cu ce voiam sa facem. Am mers pe coasta si am vazut orasele Maiori, Minori, am oprit in doua locuri sa inotam, am intrat intr-una dintre pesterile de langa orasul Maiori, am oprit sa luam pranzul in Conca dei Marini (la restaurantul La Tonnarella) si spre finalul zilei am lasat cateva ore pentru Positano.

Cat despre Positano… doar l-am vazut de nu stiu cate ori in postarile de pe internet. Stiam ca e frumos, colorat in pasteluri, cu casele cocotate pe stanci. Stiam ca e pomul laudat al Coastei Amalfi si stiam ca o sa ne inghiontim cu alte sute/mii de turisti pe aceleasi stradute mici in trepte. Era totul cat se poate se previzibil iar asteptarile mele legate de acest loc erau rezonabile. Nu cer prea multe de la pomii laudati in general, pentru ca stiu ca in realitate ajungi sa fii dezamagit cand ai in minte doar imaginea aia idilica creata in online. Dar Positano… ei bine Positano a maturat cu mine pe jos. Mi-a placut la nebunie! O fi fost aglomerat (nu cred ca poate fi altfel decat aglomerat pe timp de vara), o fi fost cliseul cliseelor italiene, dar mie una mi s-a parut DE DEPARTE cel mai frumos loc pe care l-am vazut in acel weekend. Am adorat fiecare straduta (bine, m-a si epuizat urcatul ala cu soarele batandu-ne in cap), fiecare priveliste, terasa, magazinas. Am fost fascinataaaaa! Orasul e renumit pentru hainele din in (pe care le-am vazut peste tot pe unde am fost pe coasta) si pentru frumusetile artizanale create de localnici. Eu am avut in minte ideea de a-mi lua un colier din vacanta aceasta, si l-am gasit pe cel mai minunat posibil, o scoica uriasa, lacuita, prinsa intr-un sirag de snururi negre. L-am vazut de undeva de sus, de pe trepte, m-am dus tinta catre el si l-am cumparat inainte de a-l proba sau a verifica pretul.

Si poate ca da, e un oras foarte turistic. Inclusiv skipper-ul ne-a recomandat sa nu coboram de pe barca, ci doar sa admiram orasul din larg, de unde se vede superb amfiteatrul de case pastelate, dar… n-a avut cu cine sa se inteleaga. E usor sa recomanzi sa nu mergi in cel mai popular loc dintr-o zona, daca ai vazut deja acel loc. Dar ne-am dorit sa vedem ce e atat de spectaculos la Positano si… am inteles de ce insista atatia oameni sa se buluceasca in acest satuc/oras. Este superb, absolut superb!

*As lasa totusi mentiunea ca e posibil ca noi sa nu fi fost in cea mai aglomerata perioada. Am calatorit intre 5 si 8 iunie, cand inca nu incepusera vacantele scolare, si chiat daca am simtit ca a fost aglomerat, nu a fost atat de rau precum ne asteptam. Au fost desigur zone in care mergeam cu multimea, dar si zone destul de libere (mai ales mai in sus, pe etajele cele mai de sus ale “amfiteatrului”). Poate ca in iulie si august chiar e prapad in Positano si poate ca as fi scris cu totul altceva daca vedeam aglomeratia din plin sezon.

Si recunosc ca daca am fi insistat sa ne luam cazare aici, ar fi fost o decizie foarte neinspirata. Lasand la o parte faptul ca erau preturile mult mai mari fata de cele din Amalfi, mai toate cazarile se afla pe aceste mici stradute in trepte. Adica fara access cu masina pana la hotel. Adica cu muuuult, muuuult urcat cu bagajele in brate pe treptele alea care ne lasau fara suflare si asa, fluflu cum eram noi, cu cate-o gentuta de paie pe umar. Satul/orasul acesta chiar e construit pe verticala, pe stanca. Si pentru a ajunge la case ai de urcat, nu gluma. Stiam asta dar nu ne-am asteptat la acest labirint de strazi in scari. M-am gandit de multe ori in acea zi cum ne-ar fi fost cu doi copii mici pe aici, cu vreun carucior eventual dupa noi, pe toate treptele acelea nesfarsite!

Si pentru ca toataaaa lumea ne-a spus ca ne vom plictisi sa stam un weekend intreg doar in Amalfi si Positano, am vrut sa mai avem ceva in program. Sincera sa fiu, nu cred ca ne-am fi plictisit, mai ales ca orice asezat la restaurant sau terasa se lasa cu cateva ore de povestit. Dar nu ne-a sunat rau deloc nici sa ajungem intr-uul dintre celelalte sate/orase de pe coasta. Aveam de alege dintre Atrani, Cetara, Furore, Praiano, Ravello, Scala, Tramonti si Vietri sul Mare (nu am mai luat in calcul si Conca dei Marini unde luaseram pranzul cu o zi inainte si nici Maiori si Minori pe care le-am vazut de pe barca). In total sunt 13 sate/orase pe coasta Amalfi si daca am fi fost fiecare singure cu familia, cel mai probabil am fi facut un maraton de vazut cat mai multe din ele. Insa fiind o excursie foarte inceata de fete, am avut un itinerariu muuult mai “cumintel”.

Totusi, am urmat recomandarea soferului care ne-a dus de la aeroport la cazare. Ne spusese extrem de incantat ca nimeni nu ar trebui sa rateze orasul Ravello cand vine pe Coasta Amalfi. Si chiar daca nu are iesire la mare (pentru ca este cocotat in varf de munte), este unul dintre cele mai frumoase locuri de pe coasta. Cu o priveliste superba catre mare (de unde se vede tot terenul terasat in jos spre mare) si cu (cel putin) o vila superba, Vila Cimbrone. Ar mai fi fost si Villa Rufolo (la care din pacate nu am ajuns). Asa ca Ravello a fost. Sunt 6 km si un pic din Amalfi pana in Ravello insa e un drum destul de greu (nici n-a fost in optiunile noastre sa mergem pe jos, chiar daca teoretic intr-o ora am fi ajuns). Sunt foarte multe curbe si este o urcare continua. Asa ca am ales sa mergem cu taxiul luat din Piata Flavio Gioia, cea mai proasta si mai paguboasa optiune, dar… cea mai confortabila. Desigur ca ne-a pacalit soferul si ne-a cerut o suma colosala pentru cei 6 km amarati (initial ceruse 250 euro pentru toate sapte dus-intors, in final am negociat pana la 90 euro un drum), deci nu as recomanda sub nicio forma aceasta optiune. Sunt multe autobuze care fac acest traseu, ideal insa ar fi de rezervat cu o zi inainte (chiar si noi, in perioada aceasta mai putin aglomerata, nu am reusit sa gasim locuri in autobuz, incercand sa luam bilete la fata locului).

Ravello este un oras istoric superb, la 365m deasupra marii si chiar daca este un loc popular printre turisti, nu l-am simtit deloc asa. Ba chiar parea un mic secret ascuns al coastei (pentru ca majoritatea turistilor prefera sa petreaca timp in orasele de pe malul marii). Liniste, putina lume, case frumoase si un festival anual de muzica (Festivalul Ravello, are loc in Villa Rufolo) care a si dat numele de “orasul muzicii” acestui loc. Noi am “primit” trei ore de la neprietenosul nostru sofer de taxi sa ne plimbam prin oras si sincera sa fiu, nu au fost suficiente. Ar fi fost ideal sa petrecem chiar intreaga zi aici, ne-a placut foarte mult. Am mers destul de hotarate spre Villa Cimbrone, o vila superbaaaaa transformata acum in hotel (ei bine, asta da optiune de cazare de rasfat pentru o excursie cu fetele). Nu este doar un simplu hotel, este un domeniu intreg, cu gradini uriasa si Terasa Infinitului (care chiar arata spectaculos, si terasa decorata cu busturi in stil roman, si privelistea). Am mai fi vrut sa vedem si VIla Rufolo si poate si sa ne mai plimbam prin micutul centru al orasului Ravello, dar cele trei ore s-au scurs de parca nici n-au fost.

De fapt… intregul weekend s-a dus intr-o clipita. Si acum ca ma uit inapoi, parca nici nu a contat atat de mult ce am vazut, ce am facut sau ce outfituri fashionistice am purtat. Cand ma gandesc la aceste doua zile si jumatate impreuna, imi vin in minte doar discutiile acelea lungi de seara, la restaurant, la un pahar (sau mai multe) de prosecco, rascolind amintiri, razand, plangand si bucurandu-ne de toate acele momente, atat de rare in ultimii multi ani pentru noi. Cat de valoros e sa ai langa tine oameni pe care sa ii indragesti, chiar daca in viata de zi cu zi nu reusesti sa ii vezi foarte des. Iar acum… ca am creat acest precedent, am putea relua traditia excursiilor anuale de fete. Deja ne gandim ce destinatie sa alegem pentru anul urmator 🙂