Jurnal de Olanda – Ziua 89

Azi a avut loc a 42-a editie a maratonului ASML organizat in Eindhoven si chiar daca stiam ca va fi un pic de nebunie in oras, am decis sa nu plecam in alta parte. Asa ca am mers mult in plimbare prin centrul Eindhovenului, lucru pe care Andrei chiar nu prea a apucat sa il faca pana acum (stam in Eindhoven de aproape trei luni dar rareori a ajuns in centru si absolut niciodata pana acum nu am petrecut o zi de weekend in oras). 

Am trecut prin Strijp-S, fostul cartier al fabricilor Philips, care acum este cel mai cool cartier din oras. Inca mai exista cladirile fostelor fabrici insa au fost reinventate complet, in restaurante, expozitii sau chiar si apartamente. Iar printre ele au tot rasarit (si inca mai rasar) niste ansambluri rezidentiale superbeeee, turnuri inalte de apartamente cu arhitectura moderna (cum e turnul Trudo, cu balcoanele cu verdeata, gandit de acelasi arhitect care a creat si cladirea Bosco Tropicale din Milano). Am mers pe langa stadionul din Eindhoven, “casa” clubului de fotbal PSV Eindhoven, construit la 5 minute de mers pe jos de centrul orasului (cica ar fi al treilea cel mai mare stadion din Olanda). Am ajuns apoi in centru, ne-am plimbat pe cea mai draguta si tipic olandeza strada din centrul Eindhovenului (nu sunt asa de multe :D), si anume pe Kleine Berg, cu multe cladiri vechi, restaurante si magazine de arta sau buticuri, am baut o cafea la Anne&Max (am si eu o obsesie) si in final am avut (ne)inspiratia sa mergem fix in centru, spre catedrala Sint CatharinaKerk. Unde este foarte frumos doar caaaa am omis faptul ca fix pe acolo trecea traseul maratonului, deci era nebunie curata, muuulta aglomeratie si haos. Dar a fost totusi interesant sa vedem orasul si asa, pentru ca de cele mai multe ori mi-a parut un oras destul de amortit (dar ne-am mutat vara, in perioada vacantelor, deci nu avem o parere completa inca). 

Am cautat un loc unde sa mancam de pranz si pentru ca pana acum am iesit de putine ori in oras (iar atunci cand am facut-o, am ales de cele mai multe ori niste restaurante deloc turistice, ferme din afara Eindhovenului, la care se poate ajunge doar cu masina), am avut de facut putin research. Si am dat de un loc grozav, pe care nu stiu cum de nu l-am incercat macar de curiozitate pana acum: DownTown Gourmet Market, o piata cu mai multe restaurante la un loc si multe mese inauntru si la exterior, cu tot felul de bunatati. Fiecare si-a luat ce si-a dorit (comanda se face prin aplicatie, de la oricare restaurant, deci e o nebunie bine organizata :D), iar mancarea a fost delicioasa. Na, cate bitterballen si sandvisuri cu hering sa manance oaspetii nostri? :))) Chiar e un loc grozav de mers cu prietenii/familia cand ne viziteaza ❤️

Jurnal de Olanda – Ziua 90

Am inceput ziua intens, pentru ca am realizat ca aveam o programare la vaccin pentru Alexei, de care am uitat complet. De fapt nu am uitat, insa tot asteptam un raspuns de la RIVM (o institutie olandeza care se ocupa si de programele nationale de imunizare/vaccinare) prin care sa ne confirme ce vaccin trebuie sa fie facut. Invitatia lui Alexei a fost pentru vaccinul ROR – (rujeola, oreion, rubeola) care aici se numeste BMR, tot de la numele bolilor (bof – oreion, mazelen – rujeola si rodehond – rubeola). Insa el avea deja toate dozele de ROR facute, asa ca am dezbatut un pic cu cei de la GGD (care urmaresc dezvoltarea copiilor si administreaza vaccinurile) daca este sau nu necesar sa mai venim la vaccinare. Si am conchis ca nu. Totusi, Anastasia are un vaccin lipsa si pentru ea inca nu am primit invitatia la vaccin. In teorie, imi place mult sistemul lor si faptul ca suntem invitati la vaccinare, parca simt ca am un lucru in minus pe care sa il am in vedere, dar inca nu imi dau seama daca functioneaza foarte bine. Cel mai probabil este putin derutant faptul ca au avut carnete de vaccinare romanesti, unele vaccinuri poarta alt nume si pana ne reglam si primim carnetele de vaccinare olandeze, cu toate vaccinurile actualizate, o sa mai dureze un pic. Daca s-ar fi nascut aici si ar fi primit toate vaccinurile conform schemei de aici, sunt sigura ca totul ar fi mers struna. Insa ma astept sa ne lamurim in curand ce si cum.

Revin la lectiile de inot, pentru ca intre timp s-a facut putina lumina :)) Am realizat ca trebuie sa urmarim cu foarte multa atentie aplicatia clubului de inot (doamne, aici orice lectie, orice institutie, orice spital, orice orice are o aplicatie), unde ne sunt trecute actualizari ale progresului fiecarui copil, dupa fiecare lectie. Deci ce spuneam eu ca mi se pare ca nu se face mare lucru sau ca nu sunt foarte bine evaluati copiii, cred ca e posibil sa ma fi inselat. Dupa fiecare lectie copiii primesc o evaluare (o bara de progres marcata cu progresul copilului) pentru inot pe fata/spate in linie dreapta, pentru orientarea sub apa (le arunca obiecte in apa si trebuie sa le gaseasca, fara ochelari sau casca de par), si inot in stil crawl fata/spate. Lectiile de inot de platesc chiar si atunci cand anuntam ca lipsim, iar la fiecare doua lectii anulate avem dreptul sa recuperam una. E totul atat de bine organizat, nu exista niciun pic de loc de exceptii 🙂

Copiii au avut astazi un exercitiu de evacuare la scoala (se fac periodic) iar unul dintre colegii lor, din Ucraina, s-a speriat foarte tare de alarma auzita. S-a ascuns sub masa si a inceput sa planga, strigand “not again, not again”. Profesoara i-a explicat ca este vorba de o alarma falsa, un exercitiu, si ca este in siguranta. La scoala aceasta de limba sunt copii de peste tot din lume, cu situatii complet diferite. Unii mutati ca noi, de buna voie, pentru o experienta diferita, pentru o educatie mai buna si un alt stil de viata. Altii mutati de nevoie, ca sa fuga de razboiul din tara lor, pentru o viata mai buna si mai linistita. Scoala asta este cel mai divers mediu cu care am avut vreodata contact. Si mi se pare o lectie buna de viata si pentru noi, daramite pentru copii. Sa incerci sa treci peste prejudecatile pe care le ai despre anumite popoare, comportamente, cultura, obiceiuri, sa incerci sa empatizezi cu cei veniti aici din cauza situatiei din tara lor, sa accepti ca fiecare are un context extrem de diferit de al tau. E fix o lectie de viata, de rabdare, de intelegere, de toleranta. Si pot adauga intamplarea de astazi ca argument la ce ziceam zilele trecute legat de bula pe care am construit-o (voit, complet intentionat!) in Bucuresti, pentru a-i creste pe copii intr-un anume fel. Acum vad lucrurile mai diferit (nu cu mult mai diferit, inca am dilemele si indoielile mele), si parca imi pare mai potrivit (pe termen lung) sa traiasca intr-o lume diversa. Chiar daca pentru noi, parintii, e mai incomod.

Jurnal de Olanda – Ziua 91

Astazi s-a organizat la scoala o zi speciala pentru parinti. Am fost invitati sa participam 1-2 ore la orele de curs, sa vedem cum se desfasoare o zi normala la scoala pentru copiii nostri. A fost aceeasi zi si acelasi interval orar pentru toate clasele, asa ca eu si Andrei a trebuit sa ne impartim (Andrei la Tia, pentru ca eu mai fusesem la clasa la ea, si eu la Alexei). Am inceput orele la 8:45, ca in fiecare zi, iar noi, parintii, am stat in spatele clasei, pe scaunele, urmarind ce se intampla. Puteam participa si noi la activitati, sa raspundem la intrebari sau sa repetam cuvintele invatate la clasa. Ziua a inceput cu un cantecel pe care il cand in fiecare zi, cu zilele saptamanii (il ascultam si noi acasa destul de des, asa am invatat si eu zilele saptamanii). In mod normal au o mica sesiune de citit din cartile pe care le lasa la scoala, insa acum fiind si noi parintii, au sarit peste activitatea asta. Au exersat apoi fraze scurte pentru a spune ce zi e azi, ce zi a fost ieri, alaltaieri, ce zi va fi maine, poimaine (vandaag is het dinsdag / azi este marti etc). Au vorbit despre vreme (weer), fiecare copil spunea cum ii pare vremea (inorat, vantos, rece), daca e lumina, daca e intuneric. Apoi au exersat cuvintele temei din saptamana curenta, acum studiaza Tema Corpului. Fiecare dintre ei a avut de recunoscut niste imagini cu diferite parti ale corpului si sa le spuna denumirea in olandeza. Au avut cateva exercitii in care am fost implicati si noi parintii (puteam sa raspundem in engleza), iar la final au jucat un joc. Profesoara (juf) le-a dat cate o foaie cu o fata conturata, o lista de la 1 la 6 unde fiecare cifra coincidea cu o parte a fetei (spranceana, ochi, nas, gura, ureche, par) iar noi (si noi, parintii) trebuia sa jucam in echipa si sa completam fata cu ce ne pica in zar. Pare un joc simplu, de copii mici, insa toti au fost foarte incantati (grupa lui Alexei are copii de 7-12 ani). La finalul jocului profesoara ii intreba pe fiecare cate urechi/nasuri/guri etc are desenul lor (asa am invatat si eu un nou cuvant, hoeveel / cate) si fiecare copil din clasa avea ocazia sa raspunda. 

Mi s-a parut ca orele astea cer implicare 100% din partea profesoarei, care nu doar ca le vorbeste foarte mult, dar acompaniaza vorbitul cu tot felul de grimase, de miscari ale corpului, ca sa ii ajute pe copii sa retina mai usor cuvintele. Nu ma surprinde ca reusesc sa retina atat de usor 10-15 cuvinte pe zi, pentru ca sunt repetate de extrem de multe ori, alaturi de imagini si miscari ale corpului. Insa incerc sa imi imaginez cata organizare e in spate. Pare ceva simplu, relaxat, dar sunt convinsa ca urmeaza o programare foarte clara. Si m-a surprins sa vad ca Alexei vorbeste in propozitii cu profesoara lui. Ma asteptam sa comunice cu ea in olandeza deja (la inceput facea asta in engleza), insa nu credeam ca ii este atat de natural si usor sa spuna propozitii clare, bine articulate, cu subiect si predicat. Credeam ca este inca la faza de cuvinte, combinate cu multe semne, dar nu, pare ca deja incepe sa asimileze bine ce invata la scoala. Dupa 13 saptamani de scoala (primul ciclu de invatare la scoala de limba) vom avea o evaluare individuala, si abia atunci voi putea sa imi dau seama care e evolutia lui reala. 

La Anastasia a fost cam la fel cum a fost si in perioada in care stateam cu ea la clasa pentru ca nu reusea sa intre singura. Joaca la inceputul zilei, apoi activitati in cerc, cantecele, jocuri. Ea este teoretic la scoala (scoala incepe la 4 ani) dar va incepe scoala “reala” abia la anu’, cand va avea 6 ani, in groep 3, care este de fapt inceputul scolii primare. Groep 1 si groep 2 (Tia ar fi groep 2 conform varstei) sunt inca un fel de gradinita. 

Si heeeeei, azi a fost prima mea zi la sala 🙂 Da, da, SA-LA. Mersul la sport a fost ultima mea grija in perioada asta, nu aveam nici cea mai mica intentie sa ma duc, doar ca… m-am lasat influentata de mama colegilor copiilor de scoala (romanca, singura romanca de la scoala unde merg copiii) si m-am gandit ca este foarte posibil sa imi prinda bine la capsor sa fac mai multa miscare. Asa ca iata-ma, la sala de sport, cu greutati. Nu tu aerobic, nu tu pilates reformer, ci sala-sala. Nu sunt extrem de entuziasmata daaaar mi-am dat trei luni in care sa merg constant, des, fara scuze si mofturici. Nu are rost sa mai spun ca m-am intors acasa cu picioarele tremurand, abia reuseam sa pedalez :))) 

Dar ce rutina frumoasa se contureaza. Ce imi place sa merg cu bicicleta prin oras, sa am totul atat de aproape, sa nu mai stiu ce inseamna trafic, loc de parcare. Si ce imi place sa trag de mine sa ies din tiparele mele clasice, din rutina mea, din zona de confort. Sa incep sa fac lucruri noi, sa cunosc oameni noi, sa incerc sa invat o limba noua (si in all fairness, absolut oribila), sa fac eforturi sa ma adaptez unei noi tari si unei noi vieti. Imi place postura asta noua in care ma aflu. Sau oare… e efectul sportului de dimineata? 🙂

Jurnal de Olanda – Ziua 92

Zi cu multa incarcatura emotionala 🙂 Ziua in care s-au implinit trei luni de cand ne-am mutat. Si ziua in care au trecut 15 ani de la cununia noastra civila. Nunta de cristal ❤️

Astazi am mers pentru prima oara la dentist. Nu era nimic critic, insa voiam sa fim inscrisi la o clinica stomatologica si aici. Am facut un control initial (care e obligatoriu dupa inscrierea la clinica) si ni s-a atras atentia ca trebuie sa avem mai multa atentie la igiena orala a copiilor. De fapt, pana la 10 ani ar trebui sa ii spal eu, negresit. Sa ii las pe ei intai, apoi sa ii spal eu de parca nu s-ar fi spalat deloc. Si tehnica lor mi s-a parut interesanta. Periuta electrica, spalat cate un dinte pe rand folosind tehnica celor 3B (binen = interiorul dintelui, buiten = exteriorul, boven = deasupra dintelui). Urmatoarea vizita va fi peste patru luni. 

Ce m-a surprins a fost partea de plata. Nu ni s-a comunicat costul evaluarii mele (teoretic la copiii pana in 18 ani ar trebui sa fie totul inclus pe asigurarea noastra), la mine insa trebuia sa platesc. La receptie insa mi s-a comunicat ca ei nu au cum sa imi spuna costul, pentru ca depinde de ce va raporta medicul, si ca voi primi acasa o scrisoare. Inteleg ca sunt foarte multe variabile (tipul asigurarii – eu am o extra asigurata pentru stomatologie, tipul interventiei, planuri de asigurare, ce e inclus si ce nu). Deci urmeaza sa avem o surpriza. Nu imi place DELOC abordarea aceasta, nu mi se pare deloc normal sa nu existe transparenta in ceea ce priveste costurile unui consult initial. As intelege in cazuri complexe (dar nici acolo), insa sa nu poti spune ca va costa suma X pentru un control initial, cerut de clinica… Stiu, inca nu inteleg sistemul medical olandez, e foarte adevarat si asta 🙂  

Cum avem noroc de o toamna SUPERBAAA, cu zile inca insorite si destul de calduroase, i-am dus pe copii la un loc de joaca dim apropierea casei. Acelasi tip de loc de joaca sustinut de voluntari, ca Splinter sau Speeltuin Philipsdorp (insa mai mic). Sunt minunate zilele astea de miercuri cand termina scoala la 12:45 si pot merge cu ei la diverse activtati, muzee, locuri de joaca. Sunt atat de multe optiuni pentru copii, atat de multe de facut cu ei! 

Jurnal de Olanda – Ziua 93

Cursul de olandeza la care merg este de fapt un curs de integrare a parintilor, m-am lamurit. E multa socializare, mult vorbit in engleza, mult dezbatut despre obiceiurile diferite ale fiecaruia dintre noi, despre culturile noastre vs cultura olandeza. Iar azi, una dintre intrebarile profesoarei catre noi a fost “care este visul nostru?”. Intrebare la care am raspuns destul de evaziv, pentru ca nu imi era foarte clar care este intr-adevar visul meu acum. Insa una dintre colege a spus un lucru care m-a pus pe ganduri: “Imi traiesc deja visul. Am visat sa imi mut familia in Europa, in Olanda, iar acum… ma bucur de visul acesta implinit”. M-a emotionat si m-a facut sa realizez ca si noi traim acum visul asta. Ne-am dorit foarte mult sa ne iasa, si iata-ne… in mijlocul adaptarii si integrarii acestui vis in noua noastra viata. 

Cat despre olandeza… simt ca e nevoie sa depun mai mult efort, cele doua ore de curs pe saptamana (din care olandeza facem cam 30’) nu sunt suficiente. Insa legaturile pe care le formam mi se par acum mai valoroase decat un avans foarte rapid in invatarea limbii, deci nu ma streseaza prea mult progresul meu lent. 

Jurnal de Olanda – Zilele 94-103

Zile petrecute de fapt in Elvetia, pentru ca am avut prima vacanta scolara a copiilor, vacanta de toamna. In Olanda vacantele se iau decalat in functie de regiunea in care locuim, iar noi, in sud, am avut in perioada 17-25 octombrie. S-au incheiat noua saptamani de scoala pentru copii, iar in curand vom avea si prima evaluarea individuala a copiilor. Nici nu imi dau seama exact ce parere am de sistemul de invatamant pana acum, fiind intr-o struto-camila (scoala de limba, nu scoala clasica, olandeza), mi-e foarte greu sa ma pronunt inca. Accentul se pune in continuare foarte mutl pe invatarea limbii, mult mai mult decat orice altceva (citit, scriere, matematica). In permanenta am ingrijorarea asta cum ca nu ar fi poate suficient ce fac la scoala (la Alexei, care are 8 ani, la Anastasia sunt inca relaxata pentru ca la 5 ani scoala inca e un fel de gradinita). Din pacate insa… numai trecerea timpului va spune daca evolueaza bine sau nu iar asta desigur ca it kills me softly .

Printre administrative am reusit sa programam masina pentru a-i schimba numerele cu placute olandeze. Mi-am facut abonament la sala si am inceput sa merg. Mi-am mai comandat o carte de olandeza pentru incepatori ca sa ma apuc sa studiez mai mult. Urmeaza sa avem o prima vizita medicala in spital, pentru un control recurent pe care trebuie sa i-l facem lui Alexei anual (si abia astept sa vad cum va fi experienta controlului). Ne-am hotarat sa venim in Romania de Craciun. A venit vremea de toamna (si zilele scurte). Si… cam atat.

Am trecut de trei luni (eu si copiii), respectiv patru luni (Andrei) de cand locuim in Olanda. Uneori am impresia ca suntem de o viata aici si ca aceste trei-patru luni se simt ca ani deja. Dar daca stau sa ma gandesc… trei-patru luni sunt inca foarte putin timp pentru o mutare, inca suntem in honeymoon phase. Teoria spune ca o mutare vine cu patru faze: faza de honeymoon , de inceput, din primele 3-6 luni, cand totul e roz si entuziasmul si incantarea e la cote maxime. Urmata apoi de faza de respingere , frustrare si soc cultural (cam dupa 6 luni de la mutare si poate dura pana la un an), cand apare oboseala de la toate schimbarile asimilate, frustrarea ca inca nu cunosti limba sau cum functioneaza pe deplin toate sistemele noii tari etc. Apoi faza de ajustare (1-2 ani de la mutare) cand lucrurile devin mai previzibile si nu mai pare totul nou si coplesitor. Si in final faza de adaptare (dupa 2 ani) cand totul devine confortabil si noua cultura vine ca ceva natural, fara sa mai resimti stres si frustrare.

Sunt curioasa daca in cazul nostru va mai fi faza de respingere, cunoscand totusi atat de bine toate neajunsurile Olandei (care ne-au si facut sa ne intoarcem in datile anterioare). Dar inca o data… only time will tell , matra mea “preferata” din ultima perioada 🙂