Jurnal de Olanda – Ziua 104-106

Stai un pic. Cand anume au trecut trei zile de cand ne-am intors din Elvetia?! Am avut o saptamana de vacanta (o singuraaaa saptamana as zice) dar ne ia asa de mult timp sa revenim la zile clasice si rutina ca zici ca am lipsit o luna de acasa. Si nu ma refer la desfacut bagaje si facut ordine, ca pe astea le fac mereu imediat cum am pus piciorul in casa, indiferent de ora la care am ajuns. Dar la rutina cu scoala, activitatile, treburile de facut. Parca suntem tot intr-o amorteala 🙂 

Deci mare lucru nu e de mentionat in jurnal. Poate doar experienta cu vizita la medicul specialist (la care am fost trimisi de catre GP, fara probleme, fara stat sa conving si demonstrez marea cu sarea, totul a fost nesperat de usor). Am mers la un spital din Veldhoven, un orasel de langa Eindhoven, unde ar fi mai buna specializarea care ne interesa pe noi decat la spitalul din Eindhoven. Ma asteptam sa arate spitalul foarte bine, de fiecare data cand am avut nevoie sa ajungem in spitalele olandeze (din fericire nu prea des) am fost uimita de cum aratau spitalele, insa acesta din Veldhoven avea… copaci adevarati in cafeteria! Ca o gradina in mijloc de spital! Consultatia si investigatiile facute au decurs normal (sunt controale pe care le facem periodic deci stiam exact cum trebuie sa decurga), medicii si asistentele au fost foarte draguti si empatici, ne-au explicat tot ce trebuia sa stim si ne-au asigurat ca este totul in parametri normali. Teoretic, ar trebui sa fiu linistita si fericita. Insa la ultimul control din Romania pe ecografia facuta cu aparatele de la Regina Maria a aparut un mic defect pe care trebuia sa il urmarim cu atentie in anii ce urmau. Defect care aici, in Olanda, nu a fost vazut de ecograf. Acum ca o fi disparut defectul (putin probabil), ca nu o fi fost ecograful din Veldhoven asa performant (destul de probabil) sau interpretarea medicilor a fost diferita… nu stiu. Dar recunosc ca simt nevoia sa refacem aceasta investigatie in Romania, la medicul care urmarea cazul nostru de opt ani de zile. Ma incanta situatia? Nici nu stiu ce sa zic sau cred. Imi intareste convingerea ca nu am inca incredere deplina in sistemul olandez. Sau in preventia facuta de sistemul medical olandez. Insa pe de alta parte… nu aveam nici in cel romanesc, in cazul care am fi ajuns intr-o situatie mai grava. Deci cantarind la rece ce e mai potrivit pentru noi acum… cred ca suntem bine unde suntem. 

Legat de scoala… se termina a zecea saptamana de scoala iar in curand (dupa finalizarea primelor 13 saptamani de scoala) Alexei va avea o evaluare a progresului de pana acum (la Anastasia nu va fi, ea fiind inca intr-o grupa considerata mai… gradinita). Nu mi-e clar exact in ce consta evaluarea si nici ce se va intampla in functie de rezultatele obtinute, dar nu mai avem mult pana cand vom afla. 

Am aflat ca saptamanile trecute scoala a trecut printr-o inspectie, iar in urma acestor zile de inspectie si evaluari a primit calificativul INSUFICIENT. Sigur, panica maxima, chiar daca nu stiu exact ce s-a evaluat, de ce au primit acest calificativ etc. Din documentarea mea, calificativul acesta poate fi acordat daca elevii nu progreseaza suficient cu invatarea limbii, daca lipsesc prea mult, daca profesorii se schimba prea des, sau daca desfasurarea orelor nu este in parametri normali. In curand vom avea o sedinta cu parintii prin care ni se va comunica ce inseamna acest calificativ mai exact. Eu sunt parte din reprezentantii parintilor scolii si teoretic as putea afla mai multe saptamana aceasta, cand urmeaza sa aiba loc o intalnire cu cei patru reprezentanti ai parintilor si managementul scolii, insa din pacate nu voi putea participa. Sper totusi ca minuta intalnirii sa ma lamureasca mai bine. 

Azi am avut o intalnire la scoala cu directoarea scolii si cu una dintre reprezentantele bibliotecii Eindhoven. Mi se pare fascinant cum e implicata biblioteca in educatie si in scoli. Scoala noastra are o mini biblioteca sponsorizata de biblioteca din Eindhoven, de unde copiii pot imprumuta carti. Intalnirea de astazi a fost despre importanta cititului pentru copiii nostri. Am fost incurajati sa le citim cu voce tare, atat in limba materna cat si in olandeza daca putem si ni s-a spus ca scoala aceasta de limba sustine integrarea culturii si limbilor diferite, astfel incat copiii sa simta ca limba cu care au crescut este intr-adevar importanta. Am aflat si de cateva siteuri cu povesti audio in olandeza pentru copii, am cunoscut mai bine directoarea scolii si am mai socializat un pic cu parintii. Nu am fost foarte multi insa (sase parinti din toata scoala). 

Stiu ca este un mediu foarte diferit fata de cel cu care eram obisnuita in Romania, unde toti parintii erau foarte implicati. Acum sunt parinti de peste tot din lume, cu contexte extrem de diferite. Nu este o situatie tipica pentru o scoala olandeza (sper!), insa pentru ca suntem inca intr-o scoala de limba (si vom fi cel putin pana la final de an scolar), nivelul de implicare al parintilor este foarte… diferit. Sunt multi parinti pe care nu ii cunoastem, multi copii mai mari care vin la scoala singuri, simt ca nu avem o comunitate de parinti creata, nu avem un grup al nostru (cum aveam in Romania) si nu comunicam in curtea scolii. Poate si pentru ca sunt formate niste mini/micro comunitati intre parintii de aceeasi nationalitate (arabii cu arabii, romanii cu romanii, francezii cu francezii etc). Cel mai probabil este inca devreme, poate ca lucrurile se vor schimba. Sau… poate ca tocmai pentru ca toti stim ca este o scoala temporara, de maxim un an, nu se creeaza si poate ca nu se vor crea niciodata legaturi mai apropiate. Nu imi dau seama 🙂

Jurnal de Olanda – Ziua 107-108

Doua jumatati de zi in Bucuresti. Mai profit inca de faptul ca aeroportul din Eindhoven nu s-a inchis inca (urmeaza sa fie inchis din februarie pana in iulie pentru niste lucrari de modernizare la terminal si pista) si de preturile biletelor foarte accesibile in aceasta perioada (octombrie-noiembrie) cand nu se zboara atat de mult. In teorie nu ar fi niciun fel de problema sa zbor spre Bucuresti de pe oricare alt aeroport din apropiere, insa recunosc ca imi place tare mult comoditatea de a avea aeroportul la zece minute de condus de casa. Inca o bila alba pentru Eindhoven pentru cand vom ajunge la capitolul cautat casa de cumparat si ales zona unde vom vrea sa locuim. 

Jurnal de Olanda – Ziua 109

Ziua de Halloween. Ca niste romani mutati in Olanda dornici sa se integreze cat mai bine in noua tara, ne-am facut planuri cu alti prieteni romani cu doua luni inainte. Acum ca scriu asta, nu mai inteleg ce anume mi se parea asa ciudat la a-ti face planuri cu doua luni inainte, intre timp chiar am ajuns la concluzia ca daca vrem sa ne vedem cu prietenii, asta e cam singura varianta care functioneaza. Spontaneitatea e din ce in ce mai rara pe masura ce inaintam in varsta :))) 

Si pe bune ca am ironizat atata vreme olandezii cu calendarele lor personale pline cu luni de zile inainte, iar acum iata-ne si pe noi, mai olandezi ca olandezii dupa trei luni si jumatate de la mutare. Planul din seara asta a fost sa mergem in oraselul Monnickendam (o superbitate de oras micut si pitoresc) unde are loc in fiecare an un eveniment organizat de comunitate, numit Halloween Spooktocht (Plimbarea de Halloween a fantomelor si creatorilor infricosatoare). O plimbare printre casele oamenilor, extrem de bine organizata si extrem de… infricosatoare. 

Adica… noi venisem pregatiti pentru un trick or treat inocent, cu galetuse pentru dulciurile copiilor, insa… evenimentul acesta nu e despre trick or treat si nici despre dulciurele si costume cute, de Spiderman si printesici hahaha. Cei mai multi membri ai comunitatii orasului si voluntari au decorat impreuna strazile, garajele, curtilor caselor lor iar vizitatorii trec printr-un traseu bine definit pe la fiecare dintre aceste decoruri. Daaar nu e deloc inocent, ba chiar pot fi destul de infricosatoare experientele, chiar si pentru adulti. M-a surprins tare mult cat efort din partea olandezilor (pe care eu una ii stiam destul de minimalisti la capitolul sarbatori, dar pare ca m-am inselat), cata atentie la detalii si cata pregatire. Era un intuneric bezna in oras, traseul trecea nu doar pe strazi dar si pe mici alei din preajma caselor, inguste si decorate infricosator (panze, lumini, zgomote, oameni deghizati in costume de fantome, scheleti, vrajitori), iar uneori chiar prim garajele oamenilor, unde era muzica, lumini rapide, stroboscoape si desigur oameni deghizati care ne speriau. Era evident ca totul era regizat daaaar… chiar le-a iesit un setup suficient de sinistru cat sa sperie si un adult 🙂 

Ii pregatisem pe copii ca va fi ceva foarte inspaimantator si sa nu creada nimic din ce vad, pentru ca nu e nimic adevarat, dar ne asteptam sa nu rezistam prea mult pe traseu (care are cam 2-2,5km lungime). Si asa a si fost, dupa vreo zece minute a trebuit sa ne retragem. Evenimentul este gandit pentru oricine, inclusiv familii cu ochii, iar zonele foarte infricosatoare (cum au fost cele cu oamenii cu drujbe hahaha) pot fi ocolite, ca sa nu fie prea intens pentru copiii mici. Oricum, oamenii deghizati nu speriau copiii, nu atingeau pe nimeni (adult sau copil), iar spectacolul actoricesc pe care il faceau era directionat catre adulti (tocmai ca cei mici sa nu se sperie). Dar s-au speriat chiar si asa :)))

Evenimentul e teoretic gratuit, intrarea se face pe baza de donatie (daca doresti), iar turul incepe din spatele bisericii Grote Kerk si trece prin cele mai vechi strazi din centrul orasului. Nu-i bai daca nu ai cash pentru donatie, Tikkie is your best friend in Olanda. 

Si cand ma gandesc ca inainte de copii spuneam ca nu am vazut in viata mea o sarbatoare mai inutila si mai aberanta ca Halloween-ului si ca eu nu voi sarbatori vreodata asa ceva cu copiii mei. Fast forward zece ani mai tarziu, iata cum imi duc de bunavoie si nesilita de nimeni copiii la o plimbare de Halloween infricosatoare la nord de Amsterdam. Niciodata nu spune niciodata, mi-e tot mai clara treaba asta :)))

Si la scoala copiilor s-a organizat o iesire de Halloween intr-o zona din oras, cu un traseu bine definit (cu trick or treat si galetuse), insa nu am putut participa. Dar ma bucur sa vad ca organizeaza astfel de evenimente si iesiri. Sunt foarte curioasa cum va fi perioada ce urmeaza, de la final de noiembrie, cand vine nebunia cu Sinterklaas (Mosul lor Nicolae), care e mai “important” ca Mos Craciun aici. Abia astept perioada ce urmeaza! 

Jurnal de Olanda – Ziua 111

2 noiembrie. Pana la urma hai ca a venit si vremea olandeza. Cu ploicica aia enervanta, cu stropi mici si desi, cu vant si frig. M-am imbracat cu geaca de iarna, impermeabila si m-am incumetat sa fac toate drumurile zilei pe bicicleta, ca o olandeza adevarata. Senzatia aia cand esti pe bicicleta in viteza si iti bate ploaia si vantul in fata, trecand prin gluga, parul ud, blugii uzi, adidasii din textil (pentru ca n-am trecut inca la ghete)… de nepretuit hahaha. Dar nu ma pot plange inca, a fost prima zi cu vreme realmente olandeza de cand ne-am mutat. Ba chiar scriu randurile astea cu entuziasm ca am experimentat asta. In mutarile anterioare in Olanda nu stiam inca sa merg pe bicicleta, deci nu aveam habar ce inseamna sa biciclesti pe ploaie, credeam ca pur si simplu… nu se face :))) 

Am lasat copiii la scoala, apoi am mers la sala. Incerc momentan sa fiu consecventa cu mersul asta, doar ca sa imi creez obiceiul si dependenta de a face sport. Nu stiu daca o sa imi iasa, e inca devreme. Dar ma duc. De placut, urasc din tot sufletul sa fac sport haha. Dar chiar nu mai am nicio scuza. Am timp sa merg, abonamentul e o gluma de ieftin ce e, am cu cine sa merg, are cine sa ma sfatuiasca ce sa lucrez, deci efectiv e inadmisibil sa mai gasesc motive sa nu merg. 

Am incercat azi si primul magazin polonez de cand ne-am mutat, avem in cartier un supermarket Zapolski, cu produse poloneze dar si romanesti. Interesant 🙂 Am gasit inclusiv branduri romanesti (si am si cumparat). Bine de stiut ca il avem, pentru cand ni se va face pofta de muraturi romanesti si alte produse traditionale. 

Si tot azi am avut si prima experienta cu medicamentele luate prin farmacie. In Olanda nu sunt farmaciile ca ciupercile dupa ploaie, cum sunt in Romania, si multe dintre medicamente nu pot fi luate pur si simplu, ci trebuie facuta o reteta de la medicul de familie (GP). Dar medicul nu iti da reteta si te duci tu sa iei de unde vrei medicamentul, ci face o reteta in sistem iar medicamentul respectiv este trimis direct la farmacia de care apartii, de unde te duci si il ridici. Fara il platesti (in cazul meu cel putin), se duce cheltuiala pe asigurare. Dar presupun ca nu toate medicamentele se pot lua asa, probabil ca unele intra mai putin pe asigurare, altele deloc. Cel putin asta e teoria pe care o cunosc acum. Daca realitatea va fi alta si toate acestea vor trebui platite in final din eigen risico (suma de 385 euro pe care trebuie sa o platesti din buzunarul tau inainte ca asiguratorul sa inceapa sa deconteze costurile medicale – asta pe langa asigurarea propriu zisa care se plateste lunar)… vom vedea. Vom primi o scrisoare si pentru asta probabil hahaha :))) 

Medicamentele clasice (sfantul paracetamol, Strepsils, medicamente pentru raceala, dureri de stomac, alergii etc) se gasesc in magazine (la Kruidvat, Etos, sunt raioane cu medicamente) sau supermarketuri (cum e Albert Heijn, are un raion cu diverse medicamente uzuale). Astazi am avut nevoie de o crema pentru o afta bucala, pe care nu o puteam cumpara din magazine. Asa ca am comunicat cu GP-ul prin aplicatie (am trimis un mesaj scris), mi-a raspuns, mi-a facut reteta, a trimis-o la farmacia de care apartin si am mers sa ridic crema. Interesant sistem, sper ca ma voi obisnui usor usor cu el.

Jurnal de Olanda – Zilele 112-114

Am vorbit cu invatatoarea lui Alexei la scoala si m-a sfatuit sa exersez tabla inmultirii cu el. Pentru ca Alexei ar trebui conform varstei lui sa fie groep 5 anul acesta iar la acest nivel copiii studiaza deja tabla inmultirii. Cum el e inca la scoala de limba (va fi tot anul) e posibil sa fie nevoie sa lucram un pic in plus si academic, ca sa nu ii fie foarte greu cand va merge la scoala “normala”. La scoala de limba accentul e pus pe limba. La matematica fac ceva, dar cat sa se familiarizeze cu limbajul matematic in olandeza, nu insista mult pe matematica in sine. Peste doua saptamani se va termina primul ciclu de studiu la scoala de limba (dureaza cate 13 saptamani) iar apoi vom avea o discutie 1:1 cu profesoara despre progresul fiecarui copil. Nu am nici cea mai vaga idee ce va fi evaluat si cum va decurge aceasta intalnire, insa abia astept! 

Acum cateva zile ni s-a comunicat ca scoala a obtinut calificativul Insuficient in urma inspectiei, lucru care m-a cam dat peste cap. Am aflat jnsa de ce au primit acest calificativ. Au de imbunatatit la zona de integrare a copiilor cu nevoi speciale si la documentarea in scris a progresului copiilor, astfel incat daca un profesor este schimbat oricand in timpul anului, cel care il va suplini sa stie imediat care e nivelul fiecarui copil din clasa. Un fel de bucatarie interna, pentru ca noi, parintii, aveam oricum aceste evaluari 1:1 la fiecare 13 saptamani. Asa ca m-am linistit, ba chiar am apreciat ca au de imbunatatit lucruri atat de… “nobile”. Si ca exista o echipa care ii va ajuta sa repare aceste doua neajunsuri ale scolii.

Jurnal de Olanda – Ziua 115

A fost o zi atat de frumoasa in Eindhoven. Frig, foarte frig (iar vantul face sa para inca si mai frig), dar foarte insorit. Am mers la cursul de olandeza pe bicicleta si ma gandeam cat de frumos e orasul acesta care ma lasa complet rece inainte de aceasta mutare. Insa nu frumos in sensul ca am multe recomandari de locuri frumoase pe care sa le vada si pozeze un turist. Frumos in sensul ca te face sa te simti bine traind aici. Cu pistele de biciclete uriase, parcurile, cladirile mici, aerisite, sirurile intregi de case, uniformitatea arhitecturii. Simt ca pot sa respir in orasul asta. Ca nu mai sunt sufocata de masini, de oameni, de blocuri inghesuite, parcari. Mi-au inghetat mainile pe ghidon (trebuie neaparat sa trec la manusi) dar am biciclit dus intors cu zambetul pe buze. Na poftim ce face o raza de soare in viata unui om :))) 

La cursul de olandeza am vorbit (in engleza) despre sarbatorilor ce urmeaza, despre Sinterklaas, despre Carnaval, despre Ziua Regelui, iar fiecare dintre noi a fost invitat sa numeasca o sarbatoare sau o traditie din tara noastra pe care o apreciem foarte mult (religioasa sau nu, ce voiam noi). Iar eu am zis de… Martisor 🙂 Observ ca de multe ori cand vorbesc despre Romania tind sa fiu foarte modesta, tind sa ma simt inferioara colegilor mei de clasa (vechiul complex de inferioritate al romanilor, bata-l vina, ca nu trece) sau tind sa minimizez realizarile tarii mele natale. Pentru ca deseori ma focusez pe motivele care ne-au facut sa luam decizia de a ne muta. Si intr-un fel sau altul… fiecare dintre colegii mei de clasa, expati, e in aceeasi situatie, ne antrenam unul pe altul, cel mai probabil din dorinta de a ne gasi un grup de suport care sa ne sustina alegerea de a veni aici. Ajuta, ce-i drept. Dar ma simt prost. Pentru ca stiu ca Romania iti poate oferi multe, daca esti dispus sa ii accepti toanele batranicesti (care nu se schimba). Si mai stiu ca in Romania sunt oameni extraordinari, incluzand toata bula asta a noastra in care am crescut in ultimii ani. Mi-e ciuda. Mi-e ciuda ca in ultima vreme am constant senzatia ca Romania stagneaza. Si mi-e ciuda ca desi sunt aici si fac tot ce imi sta in putinta sa ma adaptez… gandurile, frustrarile si constiinta se mai duc uneori inapoi, in tara mea, si se intreaba (retoric desigur)… “de ce nu ai fost suficienta?”

Pentru prima oara inchid jurnalul cu un gust amar, cu multe ganduri de procesat, cu frustrare si cu lacrimi in ochi. De ce nu mi-o fi fost suficienta tara mea?…