Si uite-asa a trecut si 2015. Cand… nu stim. Cum… am avea poate o idee, daca stam sa numaram cate weekenduri am fost de fapt acasa 🙂 A fost un an plin, cum nici nu speram sa fie. Da, pe bune, chiar nu am avut niciun fel de rezolutie la inceput de an sa vedem x locuri sau sa ne facem y planuri. Dar cum-necum, am cedat in fiecare luna tentatiei de a mai pleca pe undeva, de a mai vedea un loc nou sau de a ne mai intalni cu niste prieteni din celalalt capat al lumii. Si-acum, rasfoind iarasi hardul si vazand ca folderul de 2015 e doldora de alte folderase pline de poze, parca nu ne vine a crede cat suntem de norocosi ca avem asa o sansa sa vedem lumea. Si adevaru’ e ca suntem cum nu se poate mai recunoscatori pentru fiecare moment de bucurie trait in 2015 si parca ne-ar cam fi putin “nu stim cum” sa fortam nota si sa speram ca 2016 sa fie la fel. Asa ca fara planuri si pentru anu’ ce vine 🙂 Sa ne surprinda el cum o stii mai bine! Pentru ca pan’ atunci… ramanem cu niste amintiri minunate, pe care le-am construit rand pe rand, alaturi de oameni dragi, de prieteni si bineinteles, de cititori, carora le multumim din suflet ca ne urmaresc.

Si hai sa deschidem borcanul de melancolie si sa ne-amintim cum ne-am pierdut mintile si am condus 2 ore din Bruxelles pana la manastirea trapista de la Westvleteren, doar ca sa luam o cutie de bere de 12, cea mai buna bere din lume (sa punem sticla la colectie, cum altfel?!). Si-apoi cum urlam in masina ca vrem sa vedem Bruges-ul iara, chiar daca mai aveam putin si incepea check in-ul pentru zborul de intors acasa. Sau cum ne-am dus tocmai la Antwerp, pe-un frig si-un ger si-un vant de iti taia respiratia, doar ca sa mancam ciocolata si cartofi prajiti.

Sau cum intrase toata Anglia in soc si groaza c-a dat ninsoarea in februarie si s-a depus putin peste 1 cm de zapada pe sosele. Si cum umblam prin “iadul alb” s-ajungem la Beachy Head, sa vedem Seven Sisters, Eastbourne-ul si satucele din imprejurimi. Si evident, sa bem un cream tea ca la carte la ferma in Alfriston, cu smantana groasa si densa, si chifla aburinda si gemuri de tot felul.

Si cum ne-am dat cu totii intalnire-n Tokyo, la Central Station, langa aleea cu “ciresarii” abia infloriti. Si cum alergam de nebuni prin Shibuya s-ajungem la Ichiran, sa mancam cel mai bun ramen din istorie. Si cum am coborat in papuci de casa si-n pijama pan’ la 7/11, sa luam tot sake-ul din magazin si sa petrecem pana dimineata, intr-o camera de 4m patrati unde bubuia boxa de voiaj a muzica romaneasca de acum o suta de ani. De cand eram copii si invatam cu totii la Vianu. Si cum vanam sa prindem o licitatie de ton la Tsukiji, sau un costumat la Harajuku. Si cum ne imbuibam cu sashimi, tempura, okonomiyaki sau giozas. Si cum ne-a stat mintea-n loc cand am vazut prima alee de sakura in Kawagoe. Si cum ploua cu spume in padurea de bambus din Arashiyama si ne-afundam tenesii noi si albi in noroaie. Sau cum cadeam ca bolovanu’ pe scarile lucioase de la podul Togetsu. Si cum n-am gasit filozofii in Kyoto, de la prea multa aglomeratie. Si stai asa… cum ne zburau petale de ciresi prin par si cum se-auzea suieratul vantului printre crengi, ca-ntr-un cadru de film de romanta. Si cum exclamau japonezii la unison un “oaaaaaa” lung si-apoi declansau rafala la 5D mark-urile lor. Si cum ne-am gasit locul preferat din toata lumea asta, pe sub portile Tori de la Fushimi Inari, treziti cu noaptea-n cap la prima ora in dimineata. Dar gata, ca facem articol in articol daca mai trancanim mult despre Japonia 🙂 Si suntem abia la luna a patra din an!

Si cum ne-am cocotat pana la Five Fingers, sa vedem privelistea catre Hallstatt, cel mai cel satuc austriac. Atat de “cel” ca s-au gandit dragii de ei, chinezii, sa faca o replica la dansii-n patrie. Sa nu se mai deplaseze atata amar de vreme pana-n batrana Europa.

Si cum am implinit 25 de ani pentru a cincea oara consecutiv (hey, do the math! e 29, nu 30!) in tara cea mai draga noua. Printre canale, satuce de pescari, sandwichuri cu hering, branza Edam, saboti olandezi si spotting la Schiphol.

Si cum a fost nevoie de doar trei mesaje pe Whatsapp ca sa rezervam bilete de avion catre Berlin si sa ne-ntalnim cinci natii in fata portii Brandenburg. Pe 40 de grade (and counting). Numai bine cat sa stabilim urmatoarea intalnire francezo-romano-spaniolo-belgiano-italiano la Strasbourg.

Vai, si cum ne-a apucat doru’ de duca taman in august! Cum am condus ca apucatii 1300 km in trei zile doar ca sa vedem Highlands-ul. Si cum ne scalambaiam in fata camerei de luat vederi de la Eilean Donan, ca sa le aratam parintilor unde-am ajuns 🙂 Si cum opream din suta-n suta de metri sa facem poze pe Isle of Skye, complet fascinati de peisaje. Si de vreme, ca nu prea vad scotienii asa soare nici intr-un sezon intreg, daramite intr-o singura zi. Sau cum ne-a ratacit Ioana (aka gps-ul) drumul si ne-a trimis pe cruntul A82 in miez de noapte, de am zis sarut-mana cand am ajuns intregi in New Lanark, la hostelul dubios, sigur sigur bantuit!

Si cum am batut strazile Parisului in lung si-n lat ca sa gaseasca fetele cochetele un loc de mic dejun pe masura asteptarilor. Mic dejun frantuzesc, cu croissant proaspat, crocant si sfaramicios, cafea si gem si bagheta pufoasa. Si unt sarat, dar sigur, unt sarat! Si mese mici, rotunde, pe care de-abia sa iti incapa farfuriile pline. Sa fie afara, pe trotuar, sa ne putem uita la lume. Si s-aiba scaune colorate. Si am cam vrea si un cartier boem, cu cladiri vechi si stradute inguste, pe care sa ne pierdem in plimbare. Da, Le Marais pare sa fie cel mai potrivit. Si niste ciocolata. Si dulciuri de tot felul! Si dac-o fi sa fie si-un roze pe malul Senei, ar cam fi ziua perfecta. Si da, a cam fost 🙂

Si cum am colorat la hartile astea de ne-au sarit capacele inainte de a pleca in insulele Seychelles! Si cum am cautat Jorjeta  sau cum musonul s-a facut antimuson:) Si cum vazut-am cele mai frumoase plaje din lume, de iti sta mintea-n loc si ai senzatia ca te-a photoshopat cineva intr-o vedere postala. Cum am avut cea mai grozava priveliste din camera de hotel si cum eram un soi de cave man cand incercam sa spargem singuri nucile de cocos pentru suc. Cum ne plimbam sub arbori Takamaka si cum dadeam pe gat Seybrew dupa Seybrew, rece ca gheata. Cum cautam coco de mer si cum faceam pe vitejii cand venea vorba de mancat lilieci. Da, lilieci 😀

Si cum parca n-a fost suficient soare-n Seychelles si ne-am oprit pe weekend si in Cipru. Nu pentru plaja, nooo, nu pentru plaja. Pentru halumi, ce credeai? Halumi ca la mama lui! Si pentru caracatita pufoasa si souvlaki-ul gustos. Si pentru “granita” cu partea turceasca, casuta aceea mica din capatul strazii Ledras, unde te lasa sa treci cu buletinul. Si hai s-o zicem pe-aia dreapta, pentru Mckenzie Beach, ca sa vedem avioane ca pe St. Marteen 😀

Si cum am pus pentru prima oara picioru’ pe continentul sud american. Si cum eram cu ochii-n patru pe Copacabana cea unduioasa si cum incercam sa “blend in” in peisajul cariocan. Si cum am stat juma’ de zi la cozi doar ca sa vedem Redentorul, si cum a meritat cu varf si indesat fiecare minutel petrecut cu soarele-n cap! Pentru ca daaaa, sa fii in fata Redentorului e mare, mare lucru 🙂 Si cum cautam churrascherii in Florianopolis si cum speram s-avem si noi un strop de soare pentru plaja. Si cum am realizat ca Brazilia nu e chiar oaia neagra a Americii de Sud, si ca lucrurile nu sunt chiar asa cum urla internetii ca ar fi 🙂

Si cum am dormit intr-o casuta trulli luli si-am batut in lung si-n lat stradutele strumfesti din Alberobello. Cum am gustat din toate urechiatele din zona si cum salivam la vitrinele pline de grana padano si prosciutto. Cum ne plimbam in miez de noapte pe strazile din Bari Vecchia, trecand pe sub sforile pline de rufe la uscat. Cum toata lumea disparea complet la pranz pentru riposo, de-aveai impresia c-a fost intregul Bari abandonat. Si cum studiam din scoarta in scoarta ghidul restaurantelor, in cautare de focaccia autentica, pufoasa si putin crocanta la exterior.

Si cum la final de an, dupa-un Craciun primavaratec, ne-am facut traista si-am plecat la frig, sa vedem cum e treaba cu iarna canadiana. Si cum umblam pe St. Catherina pe cod galben de ninsoare doar ca sa facem poze pentru blog. Si cum ne inghetau degetele de la picioare in bocancii de “iarna de Romania”. Sau cum ne afundam in zapada pan’ la brau in Montfort, la chalet. Si cum vinul fiert nu ajungea niciodata cand trebuia sa ne-ncalzim. Si cum eram incantati nevoie mare ca am descoperit si noi dupa doua saptamani Plateau-ul. Si cum am facut “dieta” cu poutine si covrigi “montrealicesti” si brunchuri grele, cu prajeli si sirop de artar.

Da, a fost un an nesperat de plin. Si al naibii de frumos! Am vazut, am invatat, am descoperit, am trait. Si tare-am vrea ca fiecare an sa fie asa. Sau poate si mai bine de atat, dar hai ca ne-ntindem mai mult decat ne e plapuma:D Pana la urmatoarea retrospectiva sa ne bucuram de 2016 si hai sa ne intalnim cu totii in decembrie sa facem bilantul! 🙂