Ei si cine a mai pomenit sapte ore de zboruri, o escala in Munchen, una in Dusseldorf si un drum de doua ore cu masina pentru a ajunge in capitala Scotiei, din Bucuresti? Si unde mai pui ca nu a fost nicio combinatie de pret, ba dimpotriva! Dar o data face omu’ cinci ani de relatie, si-atunci trebuie sa sarbatoreasca cum se cuvine 🙂 Asa ca da, trezirea la 3 dimineata (se-ntoarce stomacul pe dos numai cand scriu ora asta!) si pregatirea pentru maratonul de zboruri. “Mai copii, voi n-ati plecat in Scotia, v-ati dus numa’ sa zburati, asa-i?”. Ba bine ca nu. Dar asa a fost cel mai convenabil bilet de avion. Vorba vine convenabil, ca a fost de fapt o carca de bani. Dar asa e cand te-apuca dorul de duca taman in august 🙂

Asa ca iata-ne in cel de-al treilea Fiat 500 inchiriat in mai putin de sase luni, gata de pornit la drum. Doua ore pana in capitala Scotiei. Cel putin asa spune in bord Ioana. Ne indreptam catre tinuturi harry potteresti, sa vedem glen-uri si loch-uri cat cuprinde. Si great harry coos, cu bretonul roscat peste ochi. Dar pana atunci strabatem un lung si plictisitor drum printre coline englezesti, lipsite de vegetatie, dar pline de oi ratacite pe ici pe colo. Si dupa ce vedem “last cafe-ul din England” pe partea dreapta, ajungem la granita dintre cele doua… Sa le spunem… parti ale Marii Britanii, desi probabil scotienii s-ar bate tare cu pumnii-n piept sa le numim doua tari diferite. Nici nu e de mirare pan’ la urma, la cat s-au razboit cele doua de-a lungul istoriei. A, si-apropo. Fereasca sfantu’ sa ajungi in Scotia si sa faci greseala inumana de a spune ca Scotia e parte din Anglia. Sau si mai grav, s-ajungi intr-un restaurant scotian si sa comanzi english breakfast. Asa ca da, intre cele doua ai sa gasesti granita, fie ea si doar simbolica. De-o parte steagul alb-rosu al Angliei, de cealalta cel alb-albastru al Scotiei. Pe ambele parti, un vant puternic de-abia poti sta in picioare. Dar hei, nu stiu ce paradis tropical asteptam, dar asta-i vremea britanica pan’ la urma.

Si lasa-n urma Jedburgh-ul, cu primele ruine de castel scotian pe care le vedem, treci pe langa primul viaduct (desi parca nu la fel de impresionant ca Glenfinn), nu opri in Roxburgh, oricat de tentanta ar fi o poza cu indicatorul de intrare in localitate, zburda prin Earlstone pentru ca habar n-ai care e limita de viteza, mergi cumpatat prin Lauder ca sa nu te prinda camerele de viteza, pentru ca intr-un final (dupa ce ai dormit vreo juma’ de ora in dreapta, care va sa zica stanga ca esti in UK, trezirea!) sa ajungi in Edinburgh.

[…… Cititi intregul articol aici …..]