Indraznim sa speram ca poate azi va fi cu soare. Macar acolo, o farama, cat s-o lasam mai moale cu mancatul de churrasco, pao de queijo, prajituri si caipirinha 🙂 Dar nope, nici azi n-avem noroc, ne zice aplicatia de vreme de pe telefon. Si o confirma apoi si cerul inorat in asa hal ca te apuca plansul daca esti meteo sensibil. Dar parca totusi e pacat ca din cele 40+ de plaje din Florianopolis sa ramanem doar cu Mole si Joaquina. Asa ca fie! Tinem piept vremii urate si mergem la plaja! Unde? La Mozambique, ca tot ne plac plajele de surferi. Sa fie cu nori, cu vant si stropi de ploaie, vom sta la plaja orice-ar fi! Miroase a marijuana inca de la intrarea pe plaja si cativa politisti militari scaneaza insistent zona cu semi automatele pe brate. A normal day in Paradise, cum altfel? 🙂

Si tacticos asezam prosoapele pe singura farama de nisip uscat din toata plaja, luam crema de 50+ factor de protectie – sa nu care cumva sa parjolim nasul si optimisti nevoie mare incepem incantatiile de chemat soarele. Iar rugile ne sunt ascultate si se porneste usor, usor, furtuna de vant si-apoi o rapaiala de nu mai vedem unde-am parcat masina. Cu fetele plouate, la propriu si la figurat, deschidem harta si pornim la drum. Catre partea vestica a insulei, poate, poate, s-o mai domoli ploaia. Si noroc ca ne-am luat pe telefon ghid de Floripa de la Nativoo, sa vedem ce-au mai facut si altii pe aici. Si uite c-am gasit rapid! Satuce azoriene! Unul e Santo Antonio de Lisboa, celalalt e Ribeirao da Ilha. Mergem in Ribeirao, pare mai renumit si unde mai pui ca este cea mai veche asezare azoriana din zona!

Si daca tot erau in scandal cu spaniolii care ce teritorii sa isi revendice din America Latina, portughezii au fost baieti destepti si pe la 1750 au trimis valuri, valuri de locuitori ai insulelor Azore sa colonizeze sudul Braziliei. Nu de alta, dar oricum era surplus de populatie in Azore si nu mai ajungeau pasteis de nata pentru toata lumea 🙂 Asa ca au venit frumusel azorienii si s-au stabilit in insula Santa Catarina unde se afla acum Florianopolisul. Si au facut prima asezare la Ribeirao da Ilha, pastrand traditiile si arhitectura azoriana. Si adevarul e ca satucul acesta se potriveste la fix cu caracterul brazilian. Case colorate, oameni fericiti, mancare buna, plaja frumoasa si mare cat curpinde. Le ai pe toate combinate intr-un singur loc.

A zis cineva mancare?! Nu de alta dar am citit pe interneti ca-n Ribeirao sunt cele mai bune stridii si daca nu ma-nsel acolo in colt e Ostradamus, cel mai renumit restaurant din zona. Numarul 6 in topul Tripadvisor! Da’ oricat de gurmanzi am fi, parca e prea devreme pentru imbuibare. Ne multumim cu o caipirinha pe ponton si inc-un pic de ploaie. Noroc c-au pus cachaca generos, sa inecam amarul asa cum se cuvine 🙂 Dar parca totusi se simte miros de ceva bun, abia scos din cuptor. Nasul de detectiv culinar ne duce fix in fata batranicii care mestereste de zor la cateva pasteis de nata. Want some! Hola! “Bongia”! Quiero! Obrigada! Batranica se uita la noi ca la cele mai ciudate fapturi de pe planeta. La cum ne schimonosim sa comunicam, nici nu e de mirare. Ridica o spranceana si ne raspunde ca sunt gata in 20 de minute. Ne face o cafea fierbinte pana atunci, apoi revine cu cate doua “comori” aburinde pentru fiecare dintre noi. Radem tot in cateva secunde, si luam si la pachet. E clar, suntem o cauza pierduta. O sa venim acasa cu vreo 7 kilograme-n plus, dar… no one cares!

Si cum la dus ne-a sarit in ochi ditamai reclama cu mancare pe marginea drumului, oprim ca tot omu’sa vedem despre ce e vorba. Rancho Acoriano, scris mare cat sa il vezi din capatul celalalt al Florianopolis. Si dupa parcarea arhi plina din fata restaurantului, am zice noi ca am nimerit bine. Scoatem rapid sfantul Google si da, confirma si el! In top pe Tripadvisor, renumit pentru stridii, deserturi uriase si delicioase si preturi mai decente ca la (N)ostradamus. Bun, aici sa fie. Luam masa din spate, de pe terasa, cat mai departe de grupul de octogenari brazilieni care fac galagie mai ceva ca italienii si spaniolii la un loc. Si intr-un act de curaj nu foarte tipic noua, comandam fara sa ne gandim un platou intreg de 12 stridii. Dar stai. Ne-amintim episodul din Borough, de acum 4 ani, cand ni s-a intors stomacul pe dos in incercarea de a manca o stridie cruda. Ii zicem lui “amigoção” sa fie totusi gatite la abur. Si daca tot se lasa cu dezmat, sa fie si-un platou de caracatita. Si-unul de calamari. Si hai s-o facem lata sa mai luam si niste creveti Tiger. Sa fie Craciun la masa noastra! La cum ploua afara, cui ii mai arde de avut grija de silueta din costumul de baie? Si uite ca se-apropie “amigoção” si umple masa in doi timpi si trei miscari cu mancare cat pentru o armata!

Nu mai suntem buni de nimic. Poate de un somn bun doar, ca tot ploua si-avem burtile pline. Si ca sa fie treaba treaba, urcam in masina si pe un drum de 40 km facem nici mai mult, nici mai putin de… 2 ore. Abia acum am inteles de unde veneau toate reviewurile suparate ale turistilor care blamau infrastructura insulei. Daca in extra sezon faci 2 ore pe drum, stand bara la bara si neavand nicio alta varianta de traseu… n-am vrea sa ne imaginam cum e aici in plin sezon, cand probabil sunt de vreo trei ori mai multi turisti decat sunt acum. Daaaar… Florianopolis promite ca pana la anu’ in 2016, cand se anunta ca vor veni buluc turistii dupa olimpiada, vor face drumuri noi si bune si nu va fi nici urma de trafic. Si adevarul e ca se cam munceste de zor la drumuri, poduri, tuneluri si giratorii, pesemne ca vor sa se cam tina de promisiuni. Dar pana una alta, sa facem planul pentru a doua zi, cand se anunta… soc si groaza… ploaie! 🙂 Sa fie centrul vechi din Florianopolis? Sa fie o churrascarie?… Decisions, decisions…