Beau primul roze la 11.000 de metri altitudine si-n urechi imi bubuie Dream Big-ul celor de la Gramatik. E pe repeat de ceva vreme si nu ma lasa inima sa-l schim b. Si uuuups, da sa-nceapa Hit that Jive-ul acelorasi Gramatik, da’ nu-i nimic, dam inapoi la Dream Big. Noroc cu playlist-ul Stejarilor, numa’ bine am pus de o noua obsesie: chillstep-ul. Sau cum s-o numi stilul asta de muzica. Si uite cum cele doua ore si ceva catre Paris trec de parca nici n-ar fi fost. E drept ca parca si Bordeaux-ul de 2012 are rolul lui in ecuatie.

Acelasi autobuz Pink Line ne duce la acelasi B&B Rossy. Si dup-o betie cu acelasi vin roze, un somn bun si-un croissant sfarmicios inmuiat in cafea la petit dejeuner, suntem fresh pentru cele 8 ore de zbor cu 787-le celor de la Kenya Airways. Da’ 16 ore de escala in Nairobi suna al naibii de dureros. Si uite ca nu ne-a mers milogeala la ghiseul de check in pentru invitatii in lounge. Dar macar stim pentru data viitoare ca cei de la Kenya Airways, la fel ca si Turkish (si probabil si alte companii mai acatarii), ofera o noapte de cazare pentru pasagerii care se afla in tranzit pentru mai bine de sapte ore. Numa’ ca noi nu vrem cazare. Nu vrem sa intram in Nairobi de fapt si de drept. Nu vrem stampila de Kenya in pasaport, nu de alta, da’ si-asa ne sta pe creier grija ca n-or sa ne lase seychellosii sa le intram in tara. Ca n-avem vaccin de febra galbena si uite ca i-a apucat paranoia si de la 31 iulie 2015 cica ar vrea vaccinul chiar si pentru cei care doar tranziteaza Kenya. Sa nu care cumva s-aduca cineva virusul in insulele cu cele mai frumoase plaje de pe pamant.

Si-uite ca trecem de Khartoum si-apoi de Addis Ababa si dupa o corvoada de aproape sapte ore, monitorul ne anunta ca mai sunt 90 de minute pana la destinatie. Si-al naibii rand 32 in Dreamliner de Kenya Airways, n-are geam! Ma zgaiesc pe geamul vecinului din fata, doar doar sa prind o farama din norul de furtuna pe care taman ce-l ocolim. Varful de avion din monitor atinge Nairobi-ul, lasam de-o parte Eldoret, Soreti, Kampala, trecem de Ecuator, hop top peste Nakuru si uite c-ajungem in sfarsit. Capitanul anunta aproape in soapta ca atingem in curand pamant african. “Landing in ten minutes”.

Nu ne iese nicio combinatie cu cei de la Kenya Airways, nu tu acces in lounge, nu tu hotel, nu tu voucher de mancare. “We don’t do vouchers”. Ei bine, am pornit cronometrul. 15 ore si 45 minute de la ultima verificare de ceas. Verificam duty free-ul din scoarta in scoarta, mancam un chinezesco-africano-indiano plin de curry si picanterii, bem o bere locala Tusker, stam la povesti, bagam trei poze, mai dam o fuga pe la duty free… Si-au mai ramas 15 ore si 30 minute!!! Pare-se ca timpul curge mai greu in emisfera sudica. Ne asezam tabara pe trei randuri de scaune de plastic cum nu se poate mai incomode. Si-ncercam sa dormim cu oasele-nfipte in plasticul care parca s-a transformat in beton. Ne trezim cu noaptea-n cap, bem cu ochii inchisi cafeaua de la Java Cafe si-apoi pornim catre penultimul zbor.

[…… Cititi intregul articol aici …..]