A doua alaptare

Mi-au trebuit noua luni sa scriu acest articol despre alaptare. Si asta pentru ca efectiv nu am stiut cum sa il abordez, cum si ce sa povestesc mai intai. Am vrut sa scriu cate putin in fiecare zi despre cum decurge alaptarea insa mi-am dat seama ca nu voi putea sa vorbesc obiectiv si detasat despre asta pana ce nu vor trece cateva luni bune de alaptat, pentru ca stiam foarte bine ca lucrurile nu sunt liniare. Asa ca am asteptat, am sedimentat tot ce s-a intamplat de-a lungul timpului iar acum, cand sunt deja noua luni trecute, pot sa vorbesc din perspectiva aceea mai putin… panicoasa pe care o aveam in primele saptamani de alaptare. Am crezut, probabil la fel ca orice mama care naste a doua oara, ca lucrurile vor veni de la sine si ca organismul va tine minte tot ce s-a intamplat cu prima alaptare si se va adapta extrem de rapid. Am mizat si pe faptul ca intrerupsesem alaptarea lui Alexei in urma cu doar de trei luni si am fost extrem de convinsa ca de data aceasta imi va fi infinit mai usor ca prima oara. Si m-am bazat foarte mult pe relaxarea aceea despre care vorbea mai toata lumea la al doilea copil. Care “creste singur”, stim cu totii.

Alaptarea in spital

Cata vreme am fost in spital, imediat dupa nastere, da, alaptarea a fost ca la carte (sau pe aproape). Si da, aici chiar s-a vazut experienta celor aproape trei ani de alaptat primul copil. Atasarea parea sa fie foarte buna, lactatia s-a declansat extrem de repede (in mai putin de o zi dupa operatia de cezariana aveam deja sanii angorjati), nu a fost nevoie sa beau niciun strop de ceai de lactatie, micuta se hranea bine, totul parea fix ca in “biblia” alaptarii lui Jack Newman (pe care am intentionat sa o citesc cap coada dar nu, nu am apucat :D). Nu stiu daca este sau nu un mit, insa se spune ca dupa a doua nastere lactatia s-ar declansa mai repede, corpul ar produce mai mult lapte ca prima oara si ca de multe ori daca mama a avut putin lapte la primul copil, la al doilea ar avea mult mai mult lapte. Nu stiu, poate ca sunt doar niste vorbe din popor, insa in cazul meu chiar a fost asa. Si altceva ce am observat inca de la nastere e ca Anastasia a stat mult mai putin la san. Alaptarile ei erau mult, mult mai scurte decat la Alexei (nu pentru ca adormea, ci pur si simplu parea ca mananca mai… eficient), nu au durat niciodata 15-20 sau chiar 30 de minute la un san cum mai gasesc prin notitele pe care le faceam la Alexei cand era mic, ca sa contorizez cat de mult se hranea. A, da, bineinteles, nu am notat nimic la al doilea copil 🙂 Nici cate scutece uda, nici care alaptari avea, nu m-am uitat la ceas sa vad cat a trecut de la ultima hranire si nu am notat culoarea si consistenta scaunelor (cum faceam constiincioasa la Alexei :D). Nu spun sub nicio forma ca asa trebuie procedat, dimpotriva chiar, cred ca ajuta foarte mult aceste notite (la primul copil mai ales), insa acum imi dadeam mai usor seama ce era inafara normalului sau ce ar fi trebuit sa ma ingrijoreze.

Singurul lucru care m-a surprins la a doua alaptare a fost faptul ca durerile de san au fost exact la fel ca la Alexei, de parca sanii ar fi trecut pentru prima oara prin alaptare. Lucru la care chiar nu ma asteptam, mi se parea firesc sa vina totul cat se poate de natural si nedureros. Insa nu, durerile au fost, inflamarile au fost iar lanolina si compresele MultiMam au fost din nou salvatoare in cazul meu. Cu toate acestea, faptul ca stiam acel tip de durere m-a facut sa o suport mult, mult, mult mai usor ca la Alexei (cand mi se parea o durere absolut imposibil de suportat). Consultanta in alaptare din spital mi-a confirmat ca totul pare in regula si cum la acel moment nu aveam niciun fel de intrebare, consultatia in sine a fost mai scurta de zece minute. Vazand ca micuta se hranea, nu i-am dat deloc suplimentul de lapte praf pe care mi-l aduceau asistentele (exceptand prima zi, cand dupa operatie am stat la terapie intensiva), nu am lasat-o sa stea la neonatologie in nicio noapte (a stat mereu cu mine in camera, cu exceptia controalelor), iar la finalul spitalizarii scaderea in greutate dupa nastere a fost foarte mica (10% se considera o scadere normala, iar ea a scazut putin sub 5%, de la 3350g la nastere la 3200g externare ). Am refuzat laptele praf din spital nu pentru ca aveam vreo obsesie anti-lapte praf ci pentru ca de data aceasta stiam mai bine ce trebuie sa fac, imi doream foarte mult sa alaptez din nou si nu voiam sa intarzii deloc acest proces (care parea ca merge mult mai bine ca prima oara). Iar micuta era linistita, parea ca ii e tare bine, simteam ca totul merge bine, asa ca am avut incredere sa imi ascult instinctul. Sau in fine, am avut instinct de data aceasta (pentru ca prima oara nu stiam nici cum ma cheama, daramite sa ascult de instinctul matern).

Alaptarea acasa

Si-apoi am ajuns acasa. Si-a fost acea prima zi acasa cand totul se da peste cap pentru ca… nu mai esti in spital si nu mai ai buton de panica :))) Glumesc. Dar tot se da totul peste cap pentru ca in acele prime zile de viata apare primul puseu de crestere, care ii face pe micuti sa manance mult mai mult decat o facusera pana atunci. Mie acela mi se pare un moment de cotitura pentru ca multe mame renunta la alaptat (sau completeaza cu lapte praf). crezand ca nu au suficient lapte si ca micutii stau atat de mult la san pentru ca vor mai multa hrana decat pot primi. Insa din ce mi-au explicat toate consultantele in alaptare cu care am vorbit, acela este un moment critic, care daca este depasit, ar trebui sa asigure un start bun al alaptarii. Evident, sunt si exceptii, insa in general e o teorie care mie mi se pare destul de pertinenta. Dar doamne cat e de dificil de depasit acest prag al primului puseu si cata rabdare si nervi iti trebuie ca sa iesi sanatoasa mental din el. La Alexei I went bananas dupa acest puseu, si acum imi amintesc expresia fetei Adinei Paun, consultanta in alaptare care m-a ajutat prima oara, cand m-a vazut plansa toata dupa acea prima noapte acasa. Eram la pamant. Nedormita, cu copilul plangand, cu sanii piatra, disperata pur si simplu.

De data aceasta, la Anastasia, am fost ceva mai echilibrata. A fost o noapte grea dar… stiam ca asa va fi. Speram bineinteles sa fie mai bine (avand in vedere inceputul fabulos din spital) dar faptul ca a fost greu, ca nu am dormit si ca m-au durut sanii de plangeam infundat a fost din nou, mai usor de acceptat si de indurat. In plus, pe langa faptul ca tot ce se intampla era cunoscut, simteam ca am si alta grija majora care “acoperea” o parte din durerea fizica, si anume adaptarea lui Alexei in noua formula. Vedeam ca ceva nu era tocmai ok la el iar asta ma consuma si ma durea mai mult decat ce simteam fizic din cauza alaptarii. Stiu, suna cam pompos si idealist, dar in acele prime zile acasa chiar am simtit ca pot sa gestionez orice provocare si durere fizica, dar nu si sentimentul de vinovatie fata de Alexei (pe care nu ma asteptam sa il simt atat de pregnant).

Asa ca dupa prima noapte acasa, in care am dormit extrem de putin, in care am avut nu stiu cate alaptari, in primele ore ale noptii din ora in ora si apoi… non stop, efectiv non stop (cred ca e mai eficient sa numar momentele de detasare de la san decat alaptarile) si dupa care aveam niste rani oribile la sani (chiar daca folosisem si mamelon, si straturi de lanolina dupa fiecare alaptare, si comprese MultiMam), sfarcurile aveau crapaturi si rani sangerande (efectiv nu mai puteam sa suport nici pijamaua larga peste sani, daramite suptul), am sunat-o din nou pe Adina Paun. Nu disperata ca atunci cand am vorbit dupa nasterea lui Alexei, dar suficient de ingrijorata incat sa recunosc ca aveam nevoie de ajutor fix in acea zi. Nu maine, nu poimaine, nu prin video call. Din pacate nu am reusit sa o gasesc disponibila (era plecata din tara), mi-a recomandat insa o alta consultanta (Livia Tobosaru) care de asemenea nu era disponibila in acea zi. Asa ca am sunat frumusel la 07ALAPTARE si am cerut o consultatie urgenta in acea zi. M-a fost asignata Simona Ivanciu care mi s-a parut absolut minunata, m-a ajutat enorm de mult. Foarte blanda, foarte intelegatoare, a venit chiar in ziua respectiva si mi-a explicat multe lucruri pe care nu le stiam la acel moment.

Dupa vizita consultantei in alaptare

Dupa cateva zile in care totul a mers perfect cu alaptarea mi s-a parut ca ceva nu mergea cum trebuie si ca atasarea nu mai era corecta. Ceva se intampla, ceva simteam ca nu e in regula pentru ca simteam durere incontinuu. Si nu intelegeam de ce. In mod normal, stiam ca durerea se simtea la inceputul atasarii dar ca trebuia sa scada in intensitate dupa cel mult zece secunde. Pe cand la mine se tot intensifica durerea. Era in mod evident si din cauza ranilor dar imi aminteam de la Alexei ca oricat de dureroase erau ranile, dupa ce se atasa (corect) durerea devenea din ce in ce mai suportabila, nu invers. Intr-un final a fost depistat la palpare un fren restrictiv (eu sincera sa fiu nu il vedeam nici cand mi-l arata, nici cand palpam, dar nici nu stiam exact dupa ce anume sa ma uit sau ce anume ar trebui sa simt cand palpam). Dar din fericire nu parea sa fie ceva grav, nu s-a pus niciodata problema de a-l opera/taia. M-a sfatuit ca in primele opt saptamani sa evit sa ii mai dau biberon (ma gandeam la acel moment ca poate ar fi o idee buna sa o obisnuim sa accepte si lapte din biberon, in caz ca ar hrani-o Andrei noaptea, sau poate chiar si Alexei ca sa incercam sa ii apropiem si sa il implicam si pe el mai mult in “taskurile” bebelusesti). Insa orice alaptat cu biberonul insemna o atasare in minus la san si chiar daca sanul era stimulat prin pompare, consultanta imi spunea ca preferabil este sa fie copilul la san, ca sa suga atat cat are nevoie si sa ii spuna corpului (si sa il invete) cat sa produca. Mi-a explicat apoi ca limbuta Anastasiei nu urca suficient de mult pentru a prinde complet sfarcul (de aici veneau durerile mele), buza de jos tindea sa fie “absorbita” in interiorul guritei (mai ales la sanul stang care are o forma diferita de cel drept) si a simtit o tensiune in cerul gurii, din cauza careia mi-a recomandat sa mergem la un osteopat. Initial eram foarte sceptica legat de acest osteopat, mi se parea ca era o noua moda, aceasta de a merge la osteopat. Insa ulterior, citind mai mult despre asta si vorbind cu mai multe mame despre acest subiect, am realizat ca ar putea totusi sa ne fie de ajutor. Asa ca am si fost (la Delia Gioada), pentru a rezolva acea tensiune despre care vorbea consultanta in alaptare. Nu a fost nevoie de mai mult de o sedinta, osteopta mi-a confirmat ca intr-adevar simtea o tensiune la nivelul mandibulei (asa s-au explicat problemele de atasare si supt) si ca am facut bine ca am venit. Pe de alta parte, chiar ea mi-a spus ca e foarte posibil ca acea tensiune sa se fi rezolvat pe masura ce crestea bebelusul, la urmatoarele pusee de crestere. Am continuat sa folosesc mameloane cata vreme am simtit durere si usor, usor (foarte usor, dupa o luna inca aveam dureri) a inceput sa fie din ce in ce mai bine (se gasesc mameloane de silicon la Spectra, in diferite dimensiuni). Din fericire si de aceasta data am fost ferita de furia laptelui, de canale blocate sau de alte probleme mai grave cu sanii.

De ce mi se pare utila o pompa de san

Cat despre pompa de alaptat… Consultanta in alaptare imi spunea ca cea mai buna pompa de san este… bebelusul 🙂 Si sigur, stiam aceasta teorie idealista, insa nu voiam sa ma bazez doar pe asta. Intr-un scenariu perfect da, nu e nevoie de pompa de san, dar chiar si intr-un astfel de caz, mi se pare ca este esential de avut in casa o pompa de san. Pana la urma orice fel de pompa de san. Insa de data aceasta, pentru ca avusesem deja experienta de la Alexei (cand am avut o pompa de san manuala), am vrut sa fiu pregatita cu ceva mai potrivit. Nu e nimic in neregula cu pompa de san manuala, am si acum una identica (primita cadou) si e grozava pentru calatorii spre exemplu (fiind mica si foarte practica) insa nu mi se pare deloc eficienta. Si acum imi amintesc cu cata frustrare ma uitam la biberoanele acelea pe care le umpleam (in cel mai bun caz) cu 20ml de lapte. Cum apasam pompa aceea timp de jumatate de ora de simteam cum ma dor incheieturile mainii si degetele si nu reuseam sa scot vreodata mai mult de atat (rareori, cand aveam sanii extrem, dar extrem de angorjati scoteam 50-70ml). Asa ca la a doua sarcina mi s-a parut revelator cand vedeama reclamele cu mamele care foloseau pompa electrica. Dubla. Mi se pareau life changing si am vrut neaparat sa am o astfel de pompa. Si chiar sunt life changing!

Pompa mea este Spectra S2 (cea roz). Iar motivul pentru care am vrut-o pe aceasta este faptul ca avea cele mai bune recenzii. Si am citit atatea recenzii despre pompe de san pe parcursul sarcinii, incat eram convinsa ca e cea mai buna alegere pentru ce aveam eu nevoie. In general se considera ca ai nevoie de pompa de san daca ai probleme fie cu lactatia (nu e suficienta), fie cu bebelusul care nu poate suge, din diverse motive. Mie mi se pare insa ca o pompa de san ajuta in extrem de multe situatii, unele care nu tin catusi de putin de probleme cu lactatia ci de… confort. Eu imi facusem planul ca de data aceasta sa am mai multa grija de mine pe parcursul noptilor (ca sa fiu mai odihnita, pentru ca de data aceasta trebuia sa am grija de doi copii pe timpul zilei) si sa il implic mai mult pe Andrei in procesul acesta de hranire nocturna. Stiam exact ce aveam de gand sa fac, sa pompez ziua lapte cat sa aiba suficient pentru noaptea grea si sa ne trezim pe rand, astfel incat fiecare dintre noi sa prinda cel putin 4 ore de somn legate pe parcursul noptii. Mi se parea planul perfect, organizat, stabilit, agreat de ambele parti, iar pompa era absolut esentiala. Imi facusem in minte si un program de pompat astfel incat sa nu suprastimulez lactatia si sa produca sanii prea mult lapte (marea mea frica in alaptare a fost intotdeauna furia laptelui) si eram convinsa ca il voi urma cu sfintenie. Bineinteles, cum se intampla de obicei cu planurile de dinainte de nastere, totul a fost fix invers. La noua luni dupa nastere nu a fost nici macar O NOAPTE (o singura noapte) in care sa o hraneasca Andrei pe micuta insa nu pentru ca ar fi mers ceva rau cu pompatul ci pur si simplu pentru ca… nu am vrut sa o hraneasca nimeni altcineva decat eu. Nu pot explica exact de ce, dar de data aceasta trezirile nocturne nu mi s-au mai parut atat de cumplite ca prima oara. In plus, pentru ca dormea cu noi in pat si pentru ca o alaptam (si in continuare o alaptez) la orizontala, in timp ce semi-dorm, m-a ajutat sa nu percep trezirile de alaptat ca treziri.

Apoi, mai aveam un plan de “zile negre”. Ca periodic sa scot lapte, preferabil dupa alaptari, si sa il depozitez in congelator pentru orice eventualitate. Pentru cand lipsesc de acasa mai mult de cateva ore, pentru cand ma simt rau si nu pot alapta, pentru cand este micuta in parc cu bunica, sau pentru orice alt caz in care eu nu as fi putut sa o hranesc. Sa fie stocuri in congelator pe care sa ma pot baza in caz de ceva, orice. Ei bine, nu am facut asta pana in acest moment si oricum, niciunul din cazurile de mai sus nu s-a intamplat :)) Cand mi-a fost rau am alaptat-o fara probleme (ba chiar cu mai multa constiinciozitate ca sa ii pot transmite anticorpi prin lapte), nu am lipsit niciodata de acasa mai mult de doua ore iar pana acum nu a iesit niciodata la plimbare cu bunica. Insa in continuare consider ca este un plan bun sa avem stocuri de lapte in congelator si mereu ma blamez ca nu le am (la Alexei aveam in permanenta cateva pungi cu lapte, just in case).

Tot din categoria planurilor pentru “zile negre” era si scenariul in care Anastasia avea sa aiba zile in care sa refuze sanul. Imi aminteam cu groaza de cele cinci zile in Olanda, imediat dupa ce ne mutasem, cand Alexei facuse o infectie in gat si a refuzat aproape complet sanul (ziua nu sugea absolut deloc, doar noaptea cand dormea il puteam pune la san). Au fost cinci zile cumplite, m-am chinuit teribil de mult cu sanii, sa ii detensionez mereu, sa scot lapte cu pompa manuala pe care o aveam, mi se parea ca oricat pompam nu reuseam sa scap de angorjare si durere. Din fericire nu am facut nimic mai mult decat o perla de lapte la acel moment (insa si aceea e extrem de dureroasa), dar nu voiam sa se repete acel episod. Voiam sa am o pompa de san buna, care sa ma ajute si in astfel de situatii. Si chiar s-a intamplat acest lucru cand avea Anastasia doua luni si a refuzat sanul timp de doua zile. Nu am nici acum o explicatie clara pentru acel episod, insa presupun ca a fost din cauza a ceva ce mancasem. Dar fix asta se intamplase, refuza sanul complet (sugea doar noaptea, in somn) iar pe parcursul zilei trebuia sa detensionez periodic. Nu accepta laptele din biberon, dar reuseam sa scot laptele si cred eu ca am evitat o furie a laptelui sau vreun blocaj de canal.

Recenzie a pompei de san Spectra S2

In principal cam acestea au fost motivele pentru care am vrut o pompa de san buna si eficienta, si as putea sa adaug si un al patrulea, poate pentru intarcare. Insa in planul meu ideal inca sper ca poate si la Anastasia voi avea o autointarcare, un proces usor si natural si o adaptare treptata a sanilor la cererea in descrestere, astfel incat sa nu fie nevoie de detensionari. Dar cum experienta planurilor anterioare imi spune ca e foarte probabil sa nu se adevereasca nici acesta, ma gandesc inca de pe acum ca imi va fi foarte de folos si la acel moment. Iar pentru a face un scurt (sper eu scurt, la cat m-am intins deja cu acest articol :D) review al acestei pompe, as incepe intai si intai cu faptul ca… nu are nicio treaba cu pompa manuala. NICIO TREABA. Faptul ca are doua pompe (si ca poate fi pe ambii sani, simultan) mi s-a parut revelator. Nici nu pot sa imi imaginez cum ar fi pentru mamele care sunt nevoite sa pompeze zi de zi, de mai multe ori pe zi, sa pompeze cate un san, pe rand, cate 20 de minute cel putin la fiecare san. Cat timp poate sa salveze o pompa dubla, e incredibil 🙂

Apoi faptul ca pomparea e mult, mult mai eficienta, fara sa fie catusi de putin dureroasa. Sunt diferite niveluri de pompare care pot fi selectate, in functie de sensibilitatea fiecarei persoane (eu spre exemplu sunt foarte sensibila si am nevoie de un nivel mic, maxim medium de pompare, ca sa nu mi se para dureros). De fapt, atat viteza cat si puterea de suctiune pot fi ajustate. Am testat in paralel ambele pompe (cea manuala si Spectra S2) si in timp ce cu cea manuala scoteam 20 ml de la un san, pompand manual, la cealalta pompam peste 70ml. Nu stiu daca este tocmai cea mai grozava comparatie, stiind ca sanii pot produce cantitati diferite de lapte (la mine spre exemplu stangul este mai “slabut” decat dreptul, iar din explicatia consultantei am inteles ca dreptul ar avea o forma mai potrivita guritei Anastasiei, ceea ce o face sa il si prefere, deci produce mai mult decat stangul care e mai putin preferat). Este silentioasa, zgomotul facut la pompare nu este deloc deranjant (nu am termen de comparatie, fiind singura pompa electrica pe care am avut-o insa am citit multe comparatii despre aceasta pompa si altele mai galagioase iar argumentul acesta era printre primele oferite in favoarea pompei Spectra S2). Pentru mamele care trebuie sa pompeze la birou spre exemplu poate fi un argument foarte bun. Printre recenziile din Romania nu am gasit acest argument foarte des, probabil pentru ca multe dintre mame beneficiaza de concediul maternal de pana la 2 ani, insa cele din Europa de Vest o recomandau in principal din acest motiv (unde concediul maternal este mult mai scurt, iar mamele se intorc destul de repede la birou si vor sa continue alaptarea chiar daca lucreaza iar bebelusul este la cresa).

Pompa aceasta vine cu niste cupe de san de 24mm dimensiune insa daca acestea nu sunt potrivite pot fi comandate alte dimensiuni (exista sase dimensiuni disponibile, de 16mm, 18mm, 20mm, 24mm, 28mm si 32mm). Din cate am inteles, este important sa folosim o dimensiune de cupa potrivita, sa nu fie nici prea mica, nici prea mare, astfel incat extragerea laptelui sa fie cat mai eficienta. Eu am folosit cupele standard, mi-au fost potrivite ca dimensiune.

Un alt motiv extrem de important ar fi faptul ca este foarte usor de curatat iar tuburile care intra in pompa nu au contact cu laptele (deci nu trebuie curatate). Pentru mine, curatarea pompei de san dupa pompare este ceva cumplit. Si din pacate nu am cum sa nu o fac, pentru ca laptele acela ramas in pompa si necuratat (sau necuratat cum trebuie) este un mediu ideal pentru dezvoltarea bacteriilor. Pompele de la Spectra S2 se desfac usor si se curata usor (eu le si sterilizez dupa fiecare folosire, avem un sterilizator tot de la Spectra, acesta). Si are si cateva functionalitati “nice to have” precum functie de masaj, o lampa de veghe sau maner pentru transportare usoara.

Singurul lucru pe care l-as trece pe lista de “cons” la aceasta pompa de san e faptul ca trebuie sa fie in priza pe parcursul pomparii. Insa nu mi s-a parut ca ar fi o problema prea mare, m-am gandit ca niciodata nu as fi pompat altundeva decat acasa (nu on the go, nu in masina, nu in parc etc). Insa am realizat ulterior ca poate ar fi fost ok sa am optiunea pe baterii, ca sa pot sa umblu sau sa fac orice am nevoie prin casa in timp ce pompez, fara sa fiu conditionata sa raman intr-un singur loc. Pentru cine crede ca are nevoie de mai multa portabilitate, exista insa si varianta Specta S1 (cea albastra), atata doar ca este mai scumpa. Sau daca este nevoie de o pompa micuta (care sa poata fi luata in deplasari), exista si varianta Spectra 9+, foarte micuta. In orice caz, pompele Spectra se gasesc si in maternitati si sunt considerate printre cele mai bune (daca nu chiar cele mai bune) pompe de san de pe piata.

In cazul in care este de folos, pana la sfarsitul luni martie (pana pe 31 martie 2021) avem un cod de 15% reducere pentru toata Gama Spectra de la educlass.ro folosind codul PRINLUME15. Codul poate fi folosit pentru pompe, sterilizatoare si accesorii.

Concluzia dupa primele noua luni de alaptare

Sunt un caz fericit, stiu. Chiar daca nu a fost totul natural si sublim cum cica ar trebui sa fie alaptarea (nu stiu cine poate sustine lucrul acesta cu tarie, cred ca mai toate mamele trec printr-o perioada grea la inceput de alaptare iar ce se simte in acele prime saptamani de alaptare e orice dar nu sublim), sunt norocoasa ca totul s-a aranjat intr-un timp relativ scurt si fara eforturi extrem de mari. Vorbesc din perspectiva unei mame care si-a dorit extrem de mult sa alapteze a doua oara, in primul rand pentru ca voiam sa fac acelasi lucru pe care l-am facut pentru Alexei si pentru Anastasia. Si in al doilea rand pentru ca pentru mine, alaptarea chiar a ajuns sa fie intr-un final sublima si minunata, exact asa cum vedem in povestile ideale de maternitate. Nu neaparat pentru ca era cu adevarat ideala, ci pentru ca asa o vedeam si percepeam eu. Imi doresc sa alaptez, nu imi pasa ca mi se strica sau nu sanii, nu imi pasa ca trebuie sa alaptez sau nu in public, nu imi pasa ca mi se pateaza hainele de lapte sau nu, nu imi pasa ca adoarme copilul la san si ca face asocieri “gresite” de somn. Imi doresc sa alaptez, punct. Atat cat o fi sa fie. Si mi se pare ca am ajuns in punctul in care atunci cand o alaptez pe Anastasia ma relaxez, ma bucur de ea, ma bucur de momentul nostru impreuna, o mangai, o iubesc, o ador cum ma priveste, cum ma mangaie pe piept cu manutele ei pufoase si cum imi zambeste in timp ce mananca. Mi se pare ireal ca pot sa traiesc astfel de momente inca o data si ma emotioneaza, da, ma emotioneaza orice alaptat. Nu consider ca laptele dupa sase luni este apa de ploaie iar dupa parerea mea, alaptatul nu este doar hrana, ci si atasament, iubire, conexiune intre mama si copil. Pe care da, acum il consider sublim si minunat si nu pot, efectiv nu pot sa percep maternitatea altfel decat asa cum este acum.

In incheierea articolului vreau doar sa mentionez faptul ca da, sunt a cheesy mom. Imi place de mor sa ii cresc pe micutii acestia si consider ca anii acestia, oricat de grei si de frustranti ar fi, sunt cei mai implinitori ani ai vietii mele. Dar am o perceptie tare… romantica despre tot ce inseamna maternitatea (in principal pentru ca micutii acestia m-au schimbat fundamental ca om – in bine!) asa ca multe persoane, poate mai pragmatice sau mai realiste, pot vedea lucrurile complet diferit de cum le prezint eu. Oricum am fi, orice am gandi, oricum ne-am creste copiii, nu exista o singura “reteta” de succes. Ce este scris in articolul acesta e doar un punct de vedere despre alaptare, o singura pespectiva, o experienta pozitiva (pentru ca am avut noroc sa fie una pozitiva dar si pentru ca am ales sa o vad asa), si sper din suflet se nu starneasca nici controverse, nici frustrari. Este povestea celei de-a doua alaptari (sper eu doar inceputul povestii pentru ca imi doresc sa alaptez cel putin la fel de mult ca la Alexei), fara a vrea sa ofere “lectii”, sfaturi sau “best practices”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s