Planurile noastre marete erau sa ne rezervam o vacanta in Grecia cu autorulota, la final de octombrie. Stiam ca cei de la Joy2Wander organizau o excursie de grup, la fel ca cea in care am fost in urma cu sase luni, dar… in final nu ne-am incumetat. Ne-a fost teama de un drum atat de lung cu micutii si ne-am gandit ca mai mult ne-am stresa decat sa ne bucuram de plecare (nici nu am fost vreodata in Grecia cu masina, asa ca nu ni se parea suficient de fezabil pentru noi). Am cautat insa o varianta mai scurta, tot alaturi de cei de la Joy2Wander pentru ca pentru noi, este minunat sa fim plecati in grup mai mare, mai multe autorulote si mai multi oameni (foarte probabil mai priceputi ca noi). Iar dintre toate cele trei weekenduri din septembrie in care au organizat plecari prin diverse locuri in Romania (Viscri, Vama Buzaului si Corcova), ne-am sincronizat cu weekendul la cules de vie, in Corcova. 

Am ridicat autorulota joi seara, am luat scaunul auto al lui Alexei si am imprumutat un scaun pentru Anastasia de la Joy2Wander (autorulota nu avea isofix, aveam nevoie de scaune care se prind in centuri), am incarcat-o cu tot ce aveam nevoie (haine, prosoape, asternuturi, jucarii, carti, biciclete si mancare) iar a doua zi, la 8:30 ne-am dat intalnire pe autostrada. Am uitat un lucru esential si anume faptul intotdeauna trebuie sa adaugam cel putin 20% in plus timpului indicat de Waze pe traseu, pentru ca autorulota este mai inceata decat o masina mica. Sau daca nu este neaparat mai inceata, se merge mai usor cu ea, fiind atat de mare si avand atat de multe lucruri in ea. Asa ca nu doar ca am intarziat la locul de intalnire, dar intreg drumul pana la destinatie a durat mai mult decat ne asteptam. Iar micutii au fost… intelegatori si nu prea 🙂 Erau foarte entuziasmati initial, amandoi se uitau cu interes pe geam, se distrau impreuna sau cu diversele jocuri pe care le-am pregatit pentru ei, Anastasia chiar a reusit sa doarma o jumatate de ora la primul somn, insa dupa vreo doua ore si-au pierdut rabdarea. Amandoi. Nu mai voiau nici joaca, nici colorat, nici nimic, era o maraiala continua 🙂 Prima oprire a fost restaurantul Carul Din Stele, aproape de Craiova, ca sa luam pranzul, si am ajuns acolo dupa patru ore de condus (insa o ora si jumatate ne-a luat sa iesim din traficul din Bucuresti). Ne-a prins tare bine pauza aceasta iar mancarea a fost foarte, foarte buna la restaurantul acesta. De aici pana la Crama Corcova am mai avut inca o ora de condus si eram foarte siguri ca amandoi copiii vor dormi bustean de pranz. Nu a fost sa fie, doar Anastasia a adormit un pic, dar a fost trezita de fratiorul jucaus si neobosit. Uitandu-ne la jumatatea plina a paharului, au adormit seara foarte devreme, deci a meritat efortul de peste zi 😀 

Am avut parte de un welcome drink din partea celor de la Crama Corcova, ne-au povestit istoria locului, a viilor si apoi ne-au facut turul cramelor, acum modernizate, renovate si dotate cu echipamente moderne care fac procesarea mult mai usoara. Si pentru ca eram un grup cu 14 copii (nu asa oricum :D), au avut si ei o mica degustare de “vin pentru copii”, adica de must proaspat stors din struguri sub privirea lor. Nu stiu cine a fost mai fericit (si mai castigat) la acest welcome drink 🙂 Noi, adultii, cu toate tipurile de vin Corcova pe masa, sau ei, cu deliciosenia aceea de must proaspat. Apoi am vizitat cu totii crama, unde am putut sa vedem cum se produce si depoziteaza vinul. Podgoriile Corcova cuprind 70 de hectare de vie iar cand am auzit asta, ni s-a parut tuturor enorm de mult 🙂 Ni s-a explicat apoi ca dimpotriva, nu sunt deloc multe, dar ca strategia lor este de a se focusa pe a produce un vin de calitate. Daca ar avea mai multe podgorii, le-ar fi foarte greu sa faca lucrul acesta, ar castiga cantitate dar ar pierde din calitate. In plus, crama existenta nu ar putea permite o productie mai mare. Pe parcursul vizitei in crama am putut incerca diverse vinuri, in diferite stadii de productie (de fapt Andrei a facut asta, eu am ramas afara cu copiii, care isi cam pierdusera rabdarea). Spre seara am facut un gratar pentru tot grupul si apoi ne-am retras la autorulote. Si am dormit BUSTEAN! Eu cu Anastasia in patul din spate, Alexei cu Andrei in patul din “cocoasa” autorulotei. Nici nu pot explica in cuvinte cata fericire a fost pentru Alexei sa doarma iar sus, in autorulota 🙂 De la urcatul pe scara singur pana la prins plasa de protectie, inchis parasolarele geamurilor, a facut el totul de parca ar merge cu autorulota zi de zi :)) 

Dimineata ne-am trezit tarziu. Spre surprinderea noastra, copiii au dormit pana la 8, nu intelegeam ce se intampla cu ei 🙂 Si poate chiar ar fi dormit mai mult daca nu am fi inceput sa ne foim noi prin masina si sa ii trezim 🙂 Cred ca cel mai mult imi plac diminetile in autorulota 🙂 Cand deschidem geamul si se simte aerul acela rece de dimineata iar noi stam intinsi in pat, inca inveliti, in pijamale, cu parul ciufulit si ochii mici, dar cu nasul afara, pe geam. Si asa de dragi imi erau micutii cum se inghesuiau unul langa altul ca sa se uite pe geam, sa vada toate celelalte autorulote de sus! Timp in care Andrei pregatea micul dejun jos, in bucatarioara mica (care in autorulota aceasta, mai mare ca cea de data trecuta, ne parea de fapt uriasa!) de sub noi. Mi s-a parut genial ca am avut o autorulota mai mare de data aceasta. Mult mai mult spatiu de depozitare (aveam chiar un dulap-sifonier!), doua banchete in zona de “living”, o bucatarie mai lunga, o baie mai spatioasa. Insa bineinteles, tot spatiul acesta vine si cu un dezavantaj, faptul ca o masina mai mare este un pic mai greu de condus. Sincera sa fiu, mie mi s-a parut mai inchegata ca cea de data trecuta, parca se auzeau mai putine zgomote in drum. Sau poate ca (de fapt, mai mult ca sigur) am impachetat si incarcat autorulota intr-un mod muuuult mai practic. Nu ca data trecuta cand aveam o multime de lucruri mici prin dulapuri care se tot miscau de colo colo. De data aceasta, am luat lucruri de care chiar aveam nevoie. Pentru un singur weekend cu autorulota nu am mai luat provizii pentru sapte saptamani, sticle de ulei/otet, pungi de paste si tot felul de minuni, am luat mancare deja gatita (ca sa nu gatim aproape deloc, exceptand micul dejun) si nimic in plus. Si ne-a fost tare bine asa, am salvat foarte mult timp (si pentru ca nu am gatit, dar si pentru ca nu am avut multe de incarcat/descarcat in autorulota la dus si la intors). Este a treia oara cand mergem cu autorulota si din fiecare plecare mai invatam cate ceva 🙂 

Cum ar fi spre exemplu ca te poti spala pe cap in autorulota fara sa consumi tot rezervorul de apa 😀 Sau ca poti spala vasele in mod cat mai eficient, ca sa nu consumi apa prea multa. Sau ca e o adevarata mana cereasca sa fii conectat la curent si sa mearga aparatul de cafea dimineata 😀 Saaaau ca un aspirator portabil este cea mai buna inventie pentru o astfel de plecare (altfel am fi trait trei zile printre firimituri de pufuleti si biscuiti :D). Saaau ca bagajele de haine/incaltari trebuie sa fie cat mai basic posibil (am invatat lucrul acesta pentru noi, insa nu prea am aplicat la copii, pentru ei am luat din nou, prea multe lucruri, prea multe incaltari).

Dupa ce fiecare familie a luat micul dejun la autorulote, undeva aproape de pranz ne-am organizat sa urcam pe deal, sa vedem via. Nu era un drum prea lung, dar erau cam 500 metri de urcat, unele portiuni mai abrupte. Pentru noi era un drum usor, pentru copii insa… mai greut 🙂 Asa ca vrand, nevrand, am ajuns sa ii caram pe amandoi in brate pana sus, si cum ne-am obisnuit deja, am fost ultimii care am ajuns :)) Si nu, nu eram singurii cu copii asa de mici, deci nu putem folosi “scuza” aceasta 🙂 Era minunata privelistea de sus, cu dealurile impanzite de vie. Si chiar a fost grozava ideea celor de la Joy2Wander de a organiza un concurs de cules struguri in vie. Pentru copii, dar ne-am bagat si noi in joc! Scopul nu era sa culegem cat mai multi struguri, ci sa ne distram si sa ne aventuram cat mai mult in vie. Si asta am si facut, ne-am dus in randurile mai indepartate din vie si am cules ciorchini grasuni si plini de struguri. Alexei isi luase rolul foarte in serios (a devenit foarte competitiv in ultima vreme) si a cules cu foarte multa sarguinta, iar Anastasia era fascinata de cules si mancat. Se oprea in dreptul unui ciorchine si culegea bob cu bob. Manca asa linistita, unul cate unul, iar cand termina, se plimba singurica prin vie pana cand mai zarea un ciorchine. Bucuria aceasta a lor ne umple sufletele, cum li se pare lor fascinant tot ce ni se pare noua firesc. La finalul concursului fiecare copil a primit un premiu simbolic.

In timp ce noi culegeam via, se pregatea picnicul in mijlocul viei. Am prins o vreme foarte calduroasa, de stat in tricou! La pranz baietii din grup au pregatit gratarul, am avut o masa cu branzeturi si salata si vin.de toate tipurile 🙂 Andrei a adormit-o pe Anastasia in sistem iar eu si Alexei am mancat prin vie, pe jos, pe iarba. Mi-a spus apoi ca acesta a fost momentul lui preferat din zi si adevarul e ca eram de exact aceeasi parere 🙂 Ultima (si cred ca singura data, din cate imi amintesc) cand am fost in vie a fost acum aproape zece ani, in Toscana, cand la fel ca aici, vedeam peste tot in jur dealuri pline de podgorii. Picnicul acesta a fost din punctul meu meu de vedere, highlight-ul acestei excursii 🙂 Am pornit apoi inapoi spre autorulote, si bineinteles ca drumul la vale a fost mult mai pe placul copiilor. Ne-am jucat in “tabara”, ne-am plimbat cu bicicletele, ne-am linistit un pic si apoi am pregatit cina. Ciorba la ceaun cu multe legume, pentru tot grupul (cei de la crama au fost foarte draguti sa ne ajute ei cu pregatirea si gatirea, ca noi sa putem sa ne bucuram de… stat).

A doua zi, duminica, copiii s-au trezit un pic mai devreme de ora sase. Ca sa echilibreze un pic fericirea noastra din ziua precedenta 😀 Eram lesinati de somn, afara era inca bezna completa si frig. Am pregatit micul dejun cu ochii inchisi pe jumatate, apoi am inceput sa ne pregatim pentru plecare. Ne-am mobilizat sa plecam cu totii la ora 10, ca sa putem ajunge la restaurantul La Cetate, al lui Mircea Dinescu, pe malul Dunarii. Aveam de facut un ocol de aproximativ o ora si jumatate pentru a ajunge aici la ora pranzului. Pe drum am ramas din nou ultimii din grup, pentru ca Anastasiei i s-a facut rau (din cauza ca ii era prea cald iar drumul era foarte sinuos, se simteau destul de rau curbele cu autorulota). Dar am ajuns intr-un final, inainte sa inceapa masa. Locatia este absolut superba, pe malul Dunarii, vizavi de Bulgaria si foarte aproape de granita cu Serbia. Batea vantul foarte puternic cand am ajuns, nu am putut manca afara, in iarba, dar era minunat, a meritat din plin ocolul! Tot restul zilei l-am petrecut pe drum, a fost destul de lung (ne-a luat mai mult de cinci ore sa ajungem), si chiar daca am avut la indemana tot felul de distractii pentru copii, si-au cam pierdut rabdarea spre final, cand s-a intunecat. Am ajuns acasa pe la ora &:30, am descarcat autorulota (am apreciat din nou faptul ca am reusit sa impachetam mai putine lucruri, ne-a fost relativ usor sa descarcam, fata de data trecuta cand am pierdut cateva ore bune), apoi Andrei a returnat autorulota.

Am scris mai multe detalii administrative in articolul din primavara, cand am fost la mare, de data aceasta m-am focusat mai mult pe povestit experienta in sine. Stiu ca multi oameni prefera sa mearga singuri in vacante si ca ideea de grup nu este pe gustul multora. Si suntem de aceeasi parere, de cand avem copii, mai mereu am plecat in vacante singuri sau cu prietenii foarte apropiati. Insa cu autorulota mi se pare ca un grup te scuteste de foarte mult stres. Faptul ca ne ajutam atunci cand unul dintre noi nu stie ceva sau nu are ceva (noi am avut nevoie de ajutor la un moment dat pentru ca nu ne dadeam seama cum sa pornim flacara aragazului :D) sau faptul ca putem lasa copiii sa se joace impreuna pe o patura (timp in care sa avem si noi, adultii, un moment de ragaz) sunt lucruri pe care nu le-am luat in calcul pana cand nu le-am avut. Genul acesta de excursii de grup sunt cu siguranta preferate de incepatorii in ale calatoritului cu autorulota si da, sunt un exercitiu minunat. Pentru noi a fost a treia oara cand am mers cu autorulota si a doua oara cand am facut parte dintr-un grup organizat de Joy2Wander. Nu ne-a placut. A fost pur si simplu minunat! Si ne-a dat curaj sa incercam data viitoare excursii mai lungi. Nu stiu daca suntem inca pregatiti pentru destinatii mai indepartate, dar stim sigur ca ne-ar placea o vacanta mai lunga in Romania. La mare, la munte, oriunde!