Cipru

Si s-a schimbat aeronava, fir-ar sa fie! A318-le Tarom-ului pe-un amarat de Boeing 737 vechi din ’93. Si avionul este plin, nici nu e de mirare ca au deschis si ei ruta aceasta, pe langa Wizz si Blue Air. Doua ore pana la destinatie, dar par sa fie o eternitate. Ajungem in Larnaca dupa miezul noptii, ne luam Nissan-ul Note cel rablagit si-o luam usor catre Ayia Napa. 80 de kilometri de autostrada pana pe Odos Chavares, la hotel Fedrania. Ne intampina un batranel putin buimac de somn si-o droaie de pisici ne conduc pana la camerele din dreptul piscinii. Adormim dusi pana a doua zi, in ciuda incercarilor nereusite de a face noapte de bauta.

Si ne trezim cu chef de plaja, ca doar nu degeaba am plecat de la cele 13 grade din Bucuresti la cele 32 de aici. Si ce s-alegem? Ayia Napa sa fie, Nissi Beach, c-asa am auzit, c-ar fi cea mai frumoasa dintre toate. Atata doar ca este plin de lume, desi suntem inafara sezonului, si-avem sezlong langa sezlong si omulet langa omulet. Atat pe plaja, cat si-n apa. Bem un Cosmopolitan la Luma Bar si-apoi pornim rapid catre Nicosia.

45 de minute de mers pe autostrada, printre peisajele aride si stancoase ale Ciprului. In departare se ridica timide ceva piscuri mai inalte, posibil muntii Troodos. Si ne-amintim ca Wikipedia spunea ceva de 1900 si ceva de metri. Ni se scurg ochii dupa niste case de vacanta de-ti sta mintea in loc si-abia cand vedem in zare stema turceasca pe muntele din spatele orasului, ne dam seama ca aproape am ajuns. Si uite si indicatorul catre Nicosia (Lefkosia grecilor sau Lefkoşa turcilor). Confirma c-au ramas doar 5 km pana in centru.

Si am ajuns in centrul celui mai mare oras cipriot. Iar obiectivul de maxim interes pentru noi este punctul de trecere catre partea turceasca. Pe care il cautam cu mare interes cu harta in mana. Strabatem faimoasa strada Ledras de la un cap la celalalt si printre taverne grecesti il gasim. O casa mica, de lemn, si cativa politisti plictisiti asteptand pasapoartele la control. Trecem cu buletinul. Pe stanga si pe dreapta porti inalte de fier inchise si atentionari cat casa de acces interzis. No photo, no access, no nimic. Si uite ca una dintre porti se deschide si o masina a United Nations trece dintr-o parte in cealalta a orasului. Ce imagine stranie, sa vezi soldati ONU misunand in masini 4×4 printre turisti si localnici, pentru a mentine pacea intre greci si turci. Orasul e impartit in doua inca din 1963 si de atunci situatia a devenit cel putin incerta in zona. Cipriotii greci nu vor sa recunoasca teritoriul turc, cipriotii turci se vor independenti. Totusi, partea de nord a orasului nu este recunoscuta ca fiind oficial a turcilor, chiar daca acestia si-au auto-proclamat independenta in 1974 si au creat asa numitul TRNC – Turkish Republic of Northen Cyprus, recunoscut international doar de Turcia. Si exceptand tensiunea dintre cele doua popoare (destul de atenuata in ultima vreme), cam asta este farmecul Cipru-lui. Sa vezi la o strada distanta doua culturi complet diferite. Lasam cipriotii greci in spate si trecem de zona de buffer dintre partea de nord si cea de sud a orasului si pac, se schimba complet schimbarea. De la taverne alb-albastre trecem la grand bazar si miros de kebab la tot pasul. Si ni se face-o foame de-o luam razna. Avem de-ales asa: halumi si tzatziki in partea greceasca sau humus in partea turceasca. Cantarim si-analizam disputa (culinara) cipriota iar in final castiga grecii cu halumi-ul. Si incercam si-o caracatita si un souvlaki. Si-o bere Mythos, ca de Keo ne-am cam saturat.

[…… Cititi intregul articol aici …..]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s