Kettwig

Atata ne-am saturat de orasele mari, aglomerate, turistice si agitate, unde turismul de masa e la loc de cinste, autocarele doldora de ghizi cu stegulete si chinezi cu tablete si “aifoane”, incat in ultimul timp pur si simplu le-am evitat complet. Si daca a fost sa fie sa zburam in vreo mare capitala europeana, ne-am urcat in masina inchiriata si am pornit la drum, in cautare de locuri mai putin turistice, mai putin cunoscute, mai putin invadate de grupuri si autocare. Si uite ca pana la urma Europa are de oferit mult mai mult decat Paris, Londra, Roma, Barcelona etc. Asa ca usor, usor, descoperim sate si orasele despre care nu multa lume stie. Locuri despre care nu gasesti nspe mii de milioane de poze pe internet sau sapte pagini de obiective turistice, muzee si monumente pe care e MUSAI sa le bifezi, altfel n-ai fost turist adevarat. Pentru ca pana la urma… a calatori insemna a descoperi, a observa si a simti. Si asta nu prea se pupa cu imaginea turistului disperat din fata de la Trocadero, care se chinuie teribil in cele cinci minute primite ingaduitor de la ghidul plictisit de aceeasi poveste spusa over and over again, sa isi faca selfie-ul perfect cu Turnul Eiffel. Sa aiba doar ce uploada pe Facebook, atunci cand s-o opri la cafeneaua de pe colt recomendata de Lonely Planet, unde cica e cel mai bun croissant din Franta. NU vrem sa urmam sabloane turistice, sa descarcam itinerarii standard sau sa facem ce scrie la ghid. Asa ca lasam reviste/pliante/ghiduri turistice acasa, inchidem frumusel Mozzila-ul, uitam ce am citit pe Wikipedia si oprim acolo unde ne-o placea mai mult. Detalii despre loc, istorie, mancare, obiceiuri, om afla noi de la vreun localnic binevoitor pe care poate il vom intalni la micul dejun.

Zdrang, zdrang, inchid portiera (de doua ori, ca niciodata nu imi iese din prima), deschidem harta si alegem destinatia. 50 de kilometri din Dortmund pana in Kettwig, piece of cake! Si de ce Kettwig? Ei uite-asa, pentru piata aia din centru, cu casele albe cu barne de lemn, pentru terasa cu umbrelute din mijlocul pietei si pentru micul ala dejun pe trei etaje de la nu stiu ce restaurant. Mi-a zis colegu’ de la birou ca e bestial. Si pentru plimbari pe strazi fara un scop anume. Si pentru inghetata, ca doar nu degeaba e 1 iunie, Ziua Copilului!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s