Pentru mine, diversificarea a fost si prima, si a doua oara, una dintre cele mai stresante parti din bebeluseala. Si pentru ca nu sunt deloc priceputa la gatit, si pentru ca nu imi place si nu stiu sa combin corect alimentele dar mai ales pentru ca mi se parea cumplit, absolut cumplit de multa documentare de facut. Aveam un teanc de carti de citit langa mine si nu stiu cate articole pe net salvate, sa le citesc si asimilez seara, cand culcam copiii. Si da, puneam presiune pe mine pentru ca imi doream sa fie un inceput de diversificare placut, relaxant iar eu sa am incredere in micuta mica, dar mai ales in mine. Sa simt ca stiu ce am de facut. Si chiar daca sunt perfect de acord cu cei care spun ca nu e nevoie sa devenim nutritionisti peste noapte ca sa ne putem diversifica copiii, mi se parea decent sa stiu o baza a diversificarii si sa inteleg unele lucruri. Pentru ca da, am luat-o de la zero, faptul ca am mai trecut o data prin asta nu m-a ajutat foarte mult iar tot ce am invatat la Alexei (poate cu cateva micute exceptii)… am uitat. Ca orice alta etapa din viata de bebelus, cand am depasit greutatea inceputului de diversificare, creierul meu a sters complet din amintire ce si cum am facut. Pur si simplu nu am amintiri legate de cum au decurs primele saptamani de diversificare la Alexei.

Asa ca inainte de a incepe diversificarea am inceput sa citesc. Nu neaparat despre alimentele cu care sa incep, cat mai degraba despre abordarea mea. Cum sa procedez, cum sa incep, ce sa fac (sau ce sa nu fac) si cel mai important pentru mine si noi ca familie, cum sa facem mesele momente frumoase in familie, detensionate si relaxate. Si o sa incep cu un scurt rezumat al tuturor acestor lucruri.

Mai presus de ce tip de diversificare sa aleg (autodiversificare sau clasica), cu ce alimente sa incep si cum sa le combin, mi s-a parut esential ca Anastasia sa inteleaga ideea de masa, de stat la masa cu familia. De cand s-a nascut, a stat cu noi la masa (bineinteles, nu in scaun, ci in bratele mele sau la san). Orice moment in care noi mancam era un moment in care si ea manca (sau cel putin statea alaturi de noi si ne observa mancand). Pentru familia noastra, statul la masa impreuna a fost intotdeauna o prioritate si am incercat pe cat posibil sa nu mancam separat. Cum Andrei lucreaza predominant de acasa, am putut sa facem lucrul acesta cu totii, la toate cele trei mese ale zilei, si ne-a ajutat enorm in diversificarea Anastasiei. Din pacate, la Alexei aveam cel mult o masa impreuna (de regula micul dejun, dar de multe ori nici acela) pentru ca Andrei mergea fizic la birou.

Scopul meu (al nostru) a fost ca Anastasia sa invete sa manance singura cat de repede posibil. Nu ma interesa atat de mult ca mananca mancare pasata, bucati, cu lingurita sau cu mana. Important pentru mine era ca ea sa poata sa se hraneasca singura (sau mai degraba SI singura) si sa nu depinda complet de mine ca sa o hranesc. Lucrul acesta avea sa ma ajute enorm de mult si cu Alexei, pentru ca nu voiam sa ma vada in permanenta hranind-o pe micuta si avand atentia mea indreptata complet doar inspre ea, dar si pe mine, pentru ca nu voiam sa mancam pe rand, ci toti in acelasi timp. E o strategie care la noi a mers, iar de data aceasta au fost foarte putine momentele in care eu si Andrei am mancat pe rand, tinand-o pe rand pe Anastasia ca celalalt sa poata manca linistit (cum procedam la Alexei). Nu, de data aceasta toti am mancat la masa in acelasi timp. Si nu am facut ceva extraordinar de complex pentru a fi in situatia aceasta, pur si simplu nu am creat precedentul de a o ridica de la masa ca ceilalti sa manance “in liniste”. In felul acesta ne vedea si ea pe toti mancand si ca multi alti bebelusi, voia sa ne imite. Voia si ea lingurita/tacam, voia si ea sa deschida gura, voia sa aiba mancare in fata si i se parea interesant sa fie acolo intre noi, ca oamenii mari si mai ales ca fratiorul mai mare (pe care evident, il idolatriza). Iar de mancat, mancam in acelasi timp. O hraneam pe ea, mancam si eu, nu asteptam ca ea sa termine si apoi sa mananc la final. Cand o hraneam cu lingurita preferam sa ii dau ei lingurita sa o molfaie (aveam niste lingurite speciale pentru inceputul de diversificare, in care ramanea lipita mancarea – de la NumNum, link aici), si astfel castigam putin timp sa iau si eu cateva guri din mancare, sa vorbim intre noi, sa ii mai dau lui Alexei ce mai avea nevoie pentru masa (incercam sa nu il neglijez si sa fie si el in focusul meu). Sa fie o atmosfera normala de masa in familie, linistita, detensionata, fara sa stau “calare” pe scaunul ei de masa, cu borcanul de mancare in fata ei, contorizand cat mananca si asteptandu-ma “sa termine” de mancat.

Am avut noroc de un bebelus curios si pofticios de aceasta data. De fapt, norocul nu a fost ca am primit un bebelus pofticios din fabrica. Ci faptul ca am putut fi cu totii la masa (Andrei lucrand de acasa iar Alexei nefiind inca la gradinita), ceea ce sunt convinsa ca a facut totul infinit mai interesant decat daca as fi fost doar eu singura acasa cu ea. Vad perfect diferenta acum. La Alexei eram doar eu cu el, speriata sa nu se inece cat nu am pe nimeni langa mine, stresata sa urmaresc orice reactie (sa nu aiba alergii, sa urmaresc gagurile sa nu fie de fapt inec etc), agitata sa nu care cumva sa imi iau ochii de la el si sa mananc in acelasi timp cu el. Ba mai mult, nu mancam niciodata cand il hraneam pe el pentru ca mi se parea o logistica cam greu de pus in practica pentru mine (sa pregatesc masa pentru amandoi, sa mananc in acelasi timp in care ii dau si lui si la final sa strang dupa amandoi). Si sincer vorbind, imi placea ideea de a nu manca, amanam mesele ca sa slabesc (da, faceam asta, nu o sa ma sfiesc sa recunosc). Asa ca acum nu ma mai mira absolut deloc de ce diversificarea a fost atat de grea la Alexei si de ce nu ii placea sa manance. Pentru ca efectiv nu avea un context placut, relaxat si un model de urmat. Atat de simplu mi se pare acum, atat de imposibil de inteles mi se parea atunci.

Un alt lucru pe care l-am tot auzit ca recomandare si care mi se parea cat se poate de firesc de urmat era sa mancam cu totii mancarea pregatita pentru Anastasia. Sau invers, Anastasia sa manance mancarea pe care o mancam noi. Ei bine, lucrul acesta nu a functionat la noi, cel putin nu la inceputul inceputului. Oricat am vrea sa facem pe sanatosii si pe interesatii de mancat nutritiv si corect, de cand am nascut au fost luni de zile in care am mancat ca apucatii. Nu puteam sa trecem de la mancat pizza in fiecare zi la mancat dovlecel la abur la pranz, efectiv nu era ceva firesc pentru noi. La fel nici reciproca de a-i da Anastasiei pizza la diversificare nu se putea aplica :))) Asa ca da, am facut greseala numarul 1 in diversificare, am mancat cu totii mancare diferita. Eu si Andrei mancare comandata (foarte des pizza, cartofi prajiti si orice se putea manca rapid si cat mai putin fandosit – aka cu o singura mana, fara tacam), Alexei mancare adusa de bunici (ii rugam sa ne ajute la final de saptamana cu mancare pentru el astfel ca uneori aveam mancare pentru el cateva zile; cand nu ne aduceau ii faceam noi la multicooker mancaruri simple, ce stiam ca ii place si mananca) iar Anastasia mancare simpla, alimente simple sau combinate cu atentie la inceput de diversificare. Nu s-a intamplat nimic rau, cand intindea mana dupa ceva ce mancam noi ii spuneam cu toata sinceritatea, ca unui om mare, ca ce mancam noi nu este bun pentru ea si ca stim ca nu mancam ceva nutritiv pentru corpul nostru, dar asta avem nevoie in acel moment. Ne repetam lucrul acesta atat de des incat dupa cateva saptamani chiar am realizat si noi ca trebuie sa ne impunem sa mancam diferit (si usor, usor am inceput sa o facem, pe masura ce corpul nostru nu ne-a mai cerut tone de carbohidrati). Deci da, paragraful acesta poate fi incadrat la “a nu se face asa”, o stim si noi, o spun si consultantii in nutritie, o spune toata lumea. Dar articolul acesta nu este despre “cum se face” ci despre “cum am facut noi, in cirucumstantele pe care le aveam”. Si ca toti parintii, nu putem si nu stim sa le facem pe toate ca la carte.

Blw sau clasic? Nu stiu cum suna pentru alti parinti, dar pe mine ma zgarie pe creier aceasta comparatie/dilema/intrebare. Si nu pentru ca as fi intr-o tabara sau alta ci pur si simplu pentru ca nu mi se pare ca are vreo relevanta sa punem o astfel de eticheta. “Copilul meu este diversificat blw”. “Al meu este diversificat clasic”. Who cares?! Copilul meu este diversificat, punct. Fara sa primeasca coronita sau medalie daca este blw, fara sa fie blamat daca este clasic. Pornind de la aceasta convingere, mi-am propus ca diversificarea Anastasiei sa fie undeva la mijloc, pentru ca ambele metode mi se pareau perfect valide, depinzand de copil si de parinte. Daca este nevoie de o incadrare anume, atunci am facut un clasico-blw, sa zicem 🙂 Iar pentru mine blw nu a insemnat niciodata hranire 100% cu bucati, ci hranire singur (baby led weaning). Deci chiar si atunci cand manca mancare pasata, dar manca singura, cu lingurita ei, mi se pare ca este blw. Daca este musai sa fiu contrazisa/corectata, ok, dar pentru mine asta inseamna blw: sa manance bebelusul independent.

Ce am incercat sa nu fac. Am incercat sa nu o hranesc eu cu lingurita. Nu mi-a iesit mereu, mai ales cand ii dadeam mancaruri moi (spre exemplu mei gatit cu multe legume la multicooker, iesea ca o pasta consistenta, chiar daca bucatile de legume erau intregi). Dar atunci cand ii dadeam eu cu lingurita nu ii lipeam mancarea de cerul gurii (miscarea aceea de bagat si ridicat lingurita cand ajungea in gura, ca sa ii ramana mancarea in gura) ci ii dadeam lingura perfect orizontala, ca ea sa apuce, sa prinda si sa traga singura mancarea in gura. Bineinteles, nu mi-a iesit mereu, dar aveam grija sa procedez asa de cele mai multe ori. Cand mancarea era mai densa, mai groasa (fie ea pasata sau mancare pur si simplu, precum… hrisca cu ceva) incercam sa o las pe ea sa foloseasca singura lingurita, eu doar i le incarcam si i le intindeam. Foloseam cate trei lingurite la masa (cate una in fiecare mana a ei si una la mine, le roteam asa intre noi) dar… functiona. La aproape 10 luni devenise cam imposibil sa ii mai dau cu lingurita, pentru ca facea orice cu acea lingurita, numai nu sa manance. O intoarcea pe toate partile, o izbea de masa pana sarea toata mancarea, lua cu degetelele continutul lingurei, si-o punea in par sau mi-o intindea mie. O perioada de vreo luna am fost in faza in care manca cu mainile, exersand intens prinderea cu doua degetele si cam asa decurgea orice masa. E ok, nici noua, parintilor, nu ne plac restaurantele cu stele Michelin, nu e nevoie de fandoseala in casa noastra 😀 Sunt insa mancaruri pe care in continuare i le dau cu lingurita, oricat de mult ar vrea sa le manance ea cu mana (iaurt spre exemplu). Acum, la 11 luni, mananca predominant cu furculita si lingurita de copii (uneori chiar de adult, o cere insistent), prefera indeosebi furculita pentru ca vede ca poate prinde mancarea singura. Nu are inca o miscare foarte precisa, are nevoie de ajutor ca sa poata prinde cu mancarea in tepii furculitei, insa se straduieste 🙂 Pare sa aiba foarte multa ambitie :))

Am incercat sa nu contorizez cat mananca. Mi se parea fascinant ca mananca cu interes, curiozitate si bucurie si nu ma interesa cata cantitate manca. Dar cand auzeam in jur ca “la varsta ei trebuie sa manance 200 grame de mancare la o masa”, “al meu a terminat un borcan intreg de mancare”, “ai grija ca devine anemica”, “mai scoate din mesele de alaptat ca sa manance mai multa mancare”, ma apucau panicile si comparatiile. Pana acum, la 11 luni, Anastasia nu a refuzat nicio mancare data (pe motiv ca nu i-ar placea) dar nici nu a mancat vreodata un borcan de mancare intreg. Sau o farfurie plina. Nu stiu cat mananca, ii dau atat cat vrea. Cand incepe sa fluture din manute la masa, sa scuipe, sa danseze in scaun sau sa maraie ca vrea jos stiu clar ca nu mai vrea sa manance. Si nu, nu ii dau mai departe, nu o pacalesc sa mai ia o gura, nu o rog sa mai ia o gura si nu fac avionasul. Bebelusii sunt mai inteligenti ca noi (ca mine), care mancam pana simtim ca nu mai putem sa ne ridicam de la masa. Daca nu ii trebuie mai mult, nu ii dau mai mult.

Am incercat (si nu prea am reusit) sa o las sa faca haos la masa. Sa manance singura, sa exploreze, sa simta texturi. Nu am putut insa sa o las sa arunce cu mancare peste tot (pe jos, pe pereti, in cap, pe mine etc). Am vazut nenumarate videouri cu bebelusi facand aceste lucruri, am citit si am inteles de ce este benefic pentru ei sa faca asta, insa pentru mine/noi nu era ok. In primul rand pentru ca nu mi se parea firesc sa curat bucataria dupa fiecare masa (matura, aspirator, mop), nu aveam nici timp, nici dispozitie sa fac asta de trei ori pe zi. In al doilea rand, chiar si daca as fi avut, nu ar fi avut Alexei rabdare sa stau sa curat dupa fiecare masa. Ba mai mult, ar fi calcat intentionat in toata mancarea aruncata si s-ar fi dus cu picioarele murdare peste tot prin casa, sa am motiv sa fac si mai multa curatenie. Si in al treilea rand, mi se parea prea multa risipa de mancare. Asa ca da, am lasat-o sa exploreze, sa simta texturi, sa zdrobeasca intre degete alimentele, dar am avut grija sa nu transformam bucataria intr-un haos de nedescris. Si nu, sunt sigura ca nu o sa imi marchez copilul cu “ordine si disciplina”. Ma numesc Roxana si sunt cel mai dezordonat om pe care l-a cunoscut planeta. Dar nu, nu, nu, nu vreau dezastru in bucatarie 🙂

Am incercat sa ii dau mancare diferita la fiecare masa. Si am esuat lamentabil (ma refer la perioada in care introdusesem cele trei mese ale zilei deja). M-a tinut entuziasmul cateva zile, poate spre o saptamana, apoi am realizat ca pierdeam foarte mult timp, ma frustram aiurea si sfarseam prin a arunca mancarea. Stiu si sunt de acord ca e foarte bine sa le oferim mancare cat mai variata si da, ideal ar fi ca toate cele trei mese sa fie diferite. In contextul nostru acest lucru era aproape o corvoada, asa ca in final am ajuns sa ii dau si la pranz si la cina aceeasi mancare. Am avut insa grija ca in fiecare zi sa manance altceva, deci tot am gatit zilnic (sau aproape zilnic), dar nu de trei ori pe zi.

Mi-am propus sa pregatesc mancare si sa am mici stocuri “de avarie” la congelator, pentru zilele in care nu reuseam sa gatesc. Au trecut cinci luni de la inceperea diversificarii si nu, inca nu m-am mobilizat sa fac asta, desi mi se pare in continuare o idee buna. Ce am facut insa pentru zilele grele (foarte dese, desi speram sa nu apelez asa de mult la varianta asta) a fost sa am stocuri intregi de legume congelate (mixuri diverse de la supermarket) si carne de tara gatita si congelata. Astfel ca multe dintre mesele ei au fost incropeli de genul mei/orez/hrisca/amaranth/bulgur/cuscus cu legume si/sau carne de la congelator, puse toate gramada la multicooker (plus niste ulei de masline si mirodenii). Sau briose cu diferite ingrediente, facute extrem de rapid (oua cu spanac si hrisca hidratata spre exemplu, batute toate la un loc si puse la cuptor in forma de briosa). La inceputul diversificarii lucrurile erau ceva mai simple, fiind o singura masa pe zi (sau doua), puneam rapid legume in aparatul de gatit la abur (avem Baby Breeza food maker, e micut si foarte practic) si asta era masa 🙂 Pe masura ce am introdus mese, lucrurile s-au mai complicat un pic.

Am incercat sa nu fiu foarte vehementa cu produsele bio. Sigur ca da, daca nimeream un anume produs mai bio ca altul, ok, il luam. Dar nu cautam sa fie totul bio, nu cumparam si nu cumpar alimente doar de la standul cel mai scump si mai exclusivist din supermaket. Ce pot sa fac insa e sa caut fructe si legume produse local, in Romania, sa cumparam sau sa comandam legume si fructe de sezon (ghinionul nostru ca am inceput diversificarea in plina iarna cand nu sunt prea multe optiuni), sa luam oua si carne de tara de la prieteni ai parintilor nostri. Sursele noastre de cumparaturi sunt cateva siteuri de legume si fructe locale (froopt.ro, Mosia cu Capsuni, Nasul Rosu si sigur vom mai descoperi altele pe parcurs), siteul biomarket.ro (de unde luam tot ce inseamna cereale, fainuri, leguminoase, nuci, condimente, uleiuri) si supermarketurile de unde luam alimente si pana sa avem copii. Ar fi fost o idee foarte buna ca pe timpul verii si inceputului de toamna, cand Anastasia avea doar cateva luni, sa fi facut un mic stoc de fructe la congelator, astfel incat sa pot varia un pic mai mult la inceput de diversificare, iarna, dar… nu m-am gandit la timp. Imi propusesem sa fac asta (pentru ca nici la Alexei nu am facut-o si stiu ca mi s-a parut revelatoare ideea) dar efectiv am uitat. Sau nu mi-a stat gandul la asta…

Am incercat sa “deleg” atunci cand nu am mai putut tine pasul cu documentarea pe care trebuia sa o fac. Initial imi doream sa imi fac singura un meniu pe care sa il urmez doar ca la un moment dat, tot citind diverse pareri si recomandari, m-am simtit putin pierduta in spatiu. Asa ca am apelat la meniul unui nutritionist de copii si l-am urmat cat de cat, in functie de alimentele pe care le aveam in frigider. In prima luna era inclus in meniu doar pranzul iar recomandarea nutritionistului a fost sa includem doar legume, in fiecare zi cate ceva nou sau combinatii de legume, cu sau fara un pic de ulei de masline. In a doua luna era recomandat sa introducem si micul dejun (fructe), cate un fruct nou in fiecare zi. Iar in a treia luna si cina. Nu l-am urmat intru totul, am mai introdus si fructe in prima luna, si ou, si iaurt, in functie de cum mi se parea mie potrivit. Pe masura ce trecea timpul simteam ca se duce din tensiunea (mea) de la inceput si prindeam curaj sa ii dau si alte alimente fata de cele recomandate in meniul primit. Meniu care avea o abordare destul de moderna dar… cumintica si sigura. Pentru ca urmaream (si inca urmaresc) foarte activ postarile contului @solidstarts (nu am cumparat insa programele lor platite) voiam sa ma “aventurez” sa introduc si alimente pe care in mod normal nu le-as fi introdus daca urmaream cu sfintenie meniul. Nu voi intra in detaliu foarte mult, dar spre exemplu am ales sa introduc oul intreg inca de la inceput. Da, preferam sa manance mai degraba galbenusul dar i-am dat si albus. Cand avem dubii sau simteam nevoia unui sfat rapid (“aaa pot sa ii dau unt de caju deja?!”) apelam la prietena mea, Corina de la @wombnutrition, consultant in nutritie cu certificare in nutritia bebeluseasca. Iar in materie de carti despre diversificare, pe mine m-au ajutat foarte mult cartile celor de la Parents Inc. Si nu neaparat pentru ca iti spun ce anume sa ii dai copilului (desi fac si asta, doar ca nu asta mi s-a parut cel mai important la aceste carti) ci pentru ca iti dau o idee despre cum ai putea (nu cum ar trebui) sa abordezi diversificarea. Pornesc de la ideea ca nimic nu ar trebui standardizat si ca diversificarea este diferita in cazul fiecarui copil. Iar parintii nu trebuie sa se simta stresati sa urmeze anumiti pasi daca nu se simt confortabil sa o faca, ci dimpotriva, sa faca exact cum simt ei, avand insa o mica baza de documentare in spate si intelegand de ce e bine sa faci intr-un fel sau altul. Au o abordare foarte relaxata, nu militeaza impotriva vreunei metode de diversificare (ba dimpotriva) si au un mod extrem de haios de a povesti si a pune problema. M-au ajutat sa fiu mai relaxata si sa iau lucrurile mai putin in serios. Sa ma bucur si sa ma amuz de diversificare, pentru ca fix asa e prezentata in aceste carti. Cu glumite, cu relaxare, dar in acelasi timp cu informatii utile, studii citite si pareri ale medicilor (citate si mentionate). Le recomand cu drag 🙂

Si chiar daca nu voiam sa includ in acest articol si meniul pe care l-am urmat, alimentele pe care i le-am dat zi de zi, mi-am amintit de mine, cea de dinainte de a incepe diversificarea, citind si devorand orice articol despre acest subiect, asteptandu-ma ca pe langa toate teoriile sa gasesc concret, o lista cu ce sa incep, macar pentru prima luna. Asa ca voi spune exact ce i-am dat in prima luna, insa mentionez ca nu este un etalon si nu trebuie luat ca atare. Este insa meniul pe care l-am urmat si il notez pentru ca din fericire am pastrat videouri din fiecare zi. In prima luna trebuia teoretic sa ii dau doar pranzul iar in luna a doua sa introduc si micul dejun. Primele cateva zile asa am procedat insa pentru ca nu manca prea mult cantitativ si pentru ca parea ca vrea sa ii dam ceva de mancare si dimineata cand mancam noi, au fost zile cand i-am dat si micul dejun. Mi se pare foarte important sa existe niste “reguli” sau mai degraba niste teorii dupa care sa te ghidezi, insa nu am vrut sa fiu foarte incrancenata in a urma intru totul recomandarile sau meniul primit. Ma mai abateam din cand in cand, in functie de programul nostru si mai ales in functie de ce aveam in frigider.

Ziua 1: dovlecel la abur.

Ziua 2: morcov si dovlecel la abur

Ziua 3: cartof dulce

Ziua 4: broccoli (cu putin ulei de masline)

Ziua 5: morcov cu praz si ulei de masline

Ziua 6: avocado la mic dejun si cartof dulce cu praz la pranz

Ziua 7: fasole verde, morcov, ardei

Ziua 8: dovlecel si pastarnac

Ziua 9: avocado si banana la mic dejun, morcov, dovlecel si praz la pranz

Ziua 10: dovlecel la abur (vomitase cu o zi inainte in jet, am fost mai putin curajoasa cu alimentele noi)

Ziua 11: banana la mic dejun, pranz cu fasole verde, ceapa, morcov si ulei de masline

Ziua 12-19: incepuse vacanta in Dubai, unde am incercat sa ii dau borcanase (luasem doua branduri de la DM, amandoua au fost total fail) dar nu a mancat deloc din ele. La micul dejun aveam putine fructe (mar, portocala sau banana) iar la pranz pregateam cate ceva in camera de hotel (la bucatarioara din camera, fierbeam cateva legume).

Ziua 20: brocoli cu morcov si dovlecel si ulei de masline

Ziua 21: avocado la mic dejun, la pranz pastarnac cu morcov si un sfert de galbenus de ou

Ziua 22: mar crud (dat prin razatoare) la mic dejun, branza facuta in casa din lapte de capra Olympus la pranz

Ziua 23: carne de pui de tara cu morcov (blenduit f gros)

Ziua 24: carne de pui de tara cu morcov din ziua precedenta dar blenduit fin (pentru ca nu mancase cu o zi inainte aproape deloc)

Ziua 25: para la mic dejun (i s-a inrosit pielea in coltul ochiului drept, o usoara reactie alergica), la pranz sfecla, praz, dovlecel si branza de casa

Ziua 26: nectarina cruda, foarte coapta si moale (fructele i le-am dat predominant doar crude, nu i-am facut la abur sau la cuptor) la mic dejun, iar la pranz ce a mancat ziua anterioara (sfecla, praz, dovlecel)

Ziua 27: iaurt de capra la mic dejun

Ziua 28: gutui din compot fara zahar la mic dejun

Dupa aceasta aproape o luna de diversificare au aparut niste dintisori. Care au facut-o sa manance mai mult san pe timpul zilei, pentru cateva zile, pana au strapuns dintii, timp in care nu am avut ce sa documentez. In a doua luna am introdus zi de zi micul dejun (cu fructe) iar spre jumatatea lunii am introdus si cina (doar pentru ca eram cu totii la masa de trei ori pe zi si voia si ea sa manance ceva). Iar apoi pur si simplu nu am mai simtit nevoia nici sa documentez ce ii dau zilnic, nici sa urmez meniul nutrionistei. Acum incerc sa gasesc diverse retete usoare pentru mancarea de bebelusi, urmaresc siteul flaveur.ro (il stiam de la Alexei si mi-a ramas in obisnuinta sa il verific mereu pe acesta) iar de acum inainte vreau sa caut mai multe optiuni de siteuri de inspiratie pentru gatit.

La Alexei am avut mari probleme cu constipatia. Nu stiu exact ce faceam gresit (nu am tinut un jurnal al diversificarii atunci) dar constipatia ne-a chinuit luni de zile. Cel putin intre 9 luni si un an si un pic a fost ingrozitor din punctul acesta de vedere, nu reuseam sa rezolvam deloc problema aceasta. La Anastasia insa am fost mult mai atenta si din fericire pana in acest moment nu am avut deloc probleme cu constipatia. De fapt nu am avut probleme de niciun fel. Sincera sa fiu, diversificarea ei a fost si este in continuare un mister pentru mine, nu inteleg cum de a decurs totul atat de… lin. Nu a refuzat mancare (doar in zilele in care era bolnava sau cand ii dadeau dinti noi), nu s-a inecat niciodata iar gagurile… am prea multe degete la o mana ca sa le pot numara. Copilul acesta efectiv nu a avut cine stie ce gaguri. Nu imi explic cum de a stiut atat de devreme ce sa faca cu mancarea, dar inca de la inceput tinea mancarea in gura, o plimba stanga dreapta si apoi inghitea. La 7 luni (la o luna si un pic de la inceperea diversificarii) mesteca deja cu gingiile. Mereu glumim ca parintii primesc ceea ce pot duce, iar eu recunosc ca nu stiu daca as fi putut duce psihic inca o diversificare grea :))

Cat despre aparate de gatit… e foarte, foarte adevarat ca nu ai nevoie de nimic in plus pentru a “gati” unui bebelus (am pus intre ghilimele pentru ca nu e mare gatit la inceput). Insa pentru mine aparatele de gatit la aburi au fost revelatoare si acum, si la Alexei. La Alexei am avut un Philips Avent 2 in 1, pe care il aveam si cand s-a nascut Anastasia (inca il avem), insa pentru ca s-a defectat un pic (trebuie apasat mai tare ca sa faca un contact perfect si sa porneasca aburirea/blenduirea) si pentru ca este mare si greu in bagajele din calatorii am preferat sa luam unul mai micut, mai practic, mai usor pentru pus in bagaje. Asa ca am luat un Baby Breeza food maker de la taticoolshop (link aici) pe care intentionam sa il folosim in calatorii dar pe care il folosim acum si acasa, in mod normal. Pe masura ce a trecut timpul si am mai “complicat” (mult zis complicat) putin mancarea pe care o gatim pentru copii, am trecut la multicooker (avem unul de la Philips) unde punem toate ingredientele si le lasam sa se gateasca acolo, incet.

Dupa cum spuneam, articolul acesta nu este un “documentar” despre cum ar trebui sa decurga diversificarea. Nu suntem in masura sa spunem sau sa povestim despre reguli si teorii despre diversificare, pur si simplu povestim cum a fost la noi. Si cred sincer ca la foarte putini parinti a fost totul conform “bibliei” diversificarii. Cu totii (sau cei mai multi dintre noi) am incercat sa le oferim copiilor un inceput bun in diversificare. Si tot cu totii (sau cei mai multi dintre noi) am avut hopuri peste care nu am putut sa trecem. De frica, de obsesii adanc inradacinate, de convingeri diferite. Nici nu conteaza de ce. Pentru mine, diversificarea este un subiect nu doar extrem de complex, cat si extrem de personal. Daca nu esti pasionat de acest subiect (iar eu sunt departe de a fi) nu poti, efectiv nu poti tine pasul cu toate informatiile la care avem acces. Este prea multa informatie de asimilat, de inteles, de aplicat si da, putem fi depasiti de situatie. In cazul meu, am citit, am aplicat, m-am straduit, pana cand am prins incredere in mine si in Anastasia. Cand am atins acest punct (cam doua luni mi-a luat) nu m-a mai interesat nici ce anume ii dadeam, nici cat anume manca, nici ce “ar trebui” sa ii dau la varsta respectiva, nici… nimic. A venit totul din inertie, fara stres si fara nevoia de a valida ca ce fac este corect. Ce vreau sa spun in final este faptul ca a fost greu si stresant la inceput, aveam nevoie de liste, de meniuri, de alimente noi si cat mai fancy, de bio, de super bio etc. Pana cand am realizat ca ii gateam aproape zilnic, variat si suficient. Acum lucrurile sunt mult mai asezate si chiar daca de multe ori ma gandesc ca nu fac ceva bine, ca nu stiu suficient de multe, ca nu am citit indeajuns de mult etc, incerc sa ma linistesc si sa ma gandesc ca micuta aceasta mica nu are nevoie ca eu sa devin un expert in nutritie. Are nevoie de hrana, aleasa si gatita cu grija, si… ii ofer asta din plin 🙂