Ziua 2

In cea de-a doua zi am inceput explorarea cu highlight-ul vacantei: plaja Porto Katsiki, pe care eu una o idolatrizam de dinainte de a ajunge sa o vedem in realitate. O stiam din pozele de pe internet, mi se parea fascinanta, superba si parca scoasa din cartile postale. Sau ghidurile turistice care lauda si povestesc despre Grecia. Fix imaginea perfecta a unei plaje de revista! Asa ca abiaaaa asteptam sa mergem sa o vedem! Plaja aceasta este poate ca cea mai apreciata, cea mai cunoscuta si cea mai vizitata plaja din Lefkada si adevarul e ca odata ajunsi acolo, in varf de stanca, unde este parcarea si de unde se poate zari plaja… cam merita din plin titlul si faima. Este superba! Intinsa, in forma de semiluna, strajuita de stancile acelea albe si apa aceea turcoaz… e dementiala. Si inca o data (poate ca va deveni laitmotivul articolelor din Lefkada) faptul ca am vazut-o in extra sezon a facut-o si mai spectaculoasa decat orice imagine am mai intalnit pe internet. Foarte putini oameni, nici urma de sezlonguri, o singura barca (sau water taxi, nici nu am realizat exact ce era), barurile si magazinele de sus (de unde incep treptele) erau inchise, parcarea era aproape goala (si nu a trebuit sa o platim), parea ca suntem pe o plaja deloc cunoscuta turistilor. Sincer… nici nu stiu daca este mai bine ca ne-am format impresia aceasta despre plajele din Lefkada. Vazandu-le pentru prima oara asa pustii, asa minunate si linistite, tindem sa consideram ca asa sunt ele in mod normal. Si tot ce citim in articole despre ele, toate pozele acelea cu om langa om, sezlong langa sezlong, umbrela langa umbrela… par efectiv din alta poveste, din complet alta locatie. Aproape ca mi-e imposibil sa cred ca Porto Katsiki e vreodata plina ochi de oameni!

Plaja nu este greu accesibila, spre deosebire de vecina Egkremni, unde sunt cam 350 de trepte de coborat (insa e posibil sa ne fi speriat un pic degeaba, din care am inteles scarile au fost refacute de curand si nu ar fi greu de parcurs – la coborare cel putin, ca la urcare sigur ne-am fi dat duhul :D). Catre Porto Katsiki sunt doar 80 de trepte, fara probleme pot fi coborate si urcate usor (chiar si cu un copil de 13kg in brate :D). Singurul mic inconvenient, la fel ca pe multe alte plaje din Lefkada, a fost faptul ca nu am avut papuci pentru pietre, plaja nu are nisip (ci pietre, mai mici sau mai mari), pe care e destul de dificil de mers. Si faptul ca nu e umbra naturala (poate doar aproape de stanci unde nu e recomandat sa se stea din cauza ca mai cad pietre de pe stanci) si e nevoie de o umbrela. Noi am venit devreme dimineata, cand soarele nu era deloc puternic si am stat putin, deci nu am simtit nevoia sa avem umbra.

Foarte multi oameni recomanda sa fie vazuta plaja de pe barca, intr-un tur pe mare in care sa se ajunga la mai multe plaje de pe insula. Si da, e posibil sa fie o idee extrem de buna. Noi nu am luat in calcul varianta de a merge pe apa, pur si simplu nu ne-am gandit niciun moment sa facem asta. Dar… stim pentru data viitoare 🙂 Desi aaaah, toate persoanele cu care am vorbit despre Grecia ne-au sfatuit acelasi lucru: sa nu ne intoarcem de doua ori in acelasi loc din Grecia pentru ca sunt atat de multe locuri frumoase pe insulele grecesti, ca parca e pacat sa nu incerci mereu un loc nou. Si hm, tare mi-e ca au dreptate! In orice caz, subliniez din nou faptul ca impresia noastra atat de buna despre plajele din Lefkada (si despre insula toata in sine) este datorata din plin faptului ca am vazut-o cand nu era aglomerata (in sezon). Sunt foarte sigura ca daca am fi venit in iulie sau august am fi considerat ca nu este delooooc, deloc pe placul nostru aceasta insula. Cat de mult poate schimba perceptia ACELUIASI loc un lucru atat de marunt.

Pe drumul catre plaja ne-au atras atentia cateva cazari frumoase (cum ar fi Eunoia, vilutele acelea pareau sa aiba o priveliste spectaculoasa, Villa Noiya, Villa Mirtes) sau cafenea Cafe Panorama (care din pacate nu deschisese inca in perioada in care am fost noi). De fapt pe toata insula am tot vazut cazari spectaculoase, case individuale cu piscine, cu tot felul de facilitati sau design interesant. Pe noi ne incanta acest lucru (gandindu-ne ca e placut sa ai atat de multe optiuni frumoase de cazare), insa prietenilor nostri (care au fost de mai multe ori in Lefkada) li se parea destul de trist ca se construieste atat de mult pe insula. Ba chiar citisem pe un site ca in 2023 Lefkada si Zakynthos au fost cele doua insule din Grecia care au primit cele mai multe permise de construit case. Si nu ca ar fi o problema majora dar cele mai multe constructii de case de pe insula implica spart muntele, betonat mult (garduri, drumuri, casa in sine totul e betonat) si intr-adevar, parca iau din farmecul insulei.

La somnul de pranz al copiilor ne-am plimbat un pic cu masina si am mers catre Farul Cape Lefkatas. Care este aflat in cel mai sudic punct al insulei Lefkada, Capul Ducato. Si e atat de dramatic si impunator, intr-un peisaj superb. Cu stancile, cu valurile care se izbesc de ele, cu legenda despre far. Se spune ca indragostitii cu inima franta de iubire se aruncau in mare, de pe aceasta stanca alba unde se afla farul. Noi am ajuns aici in mijlocul zilei insa ni s-a spus ca se vad niste apusuri minunate din locul acesta. Nu ca s-ar fi pus problema sa stam in vreo seara pana tarziu ca sa vedem vreun apus (copiii nostri se culca destul de devreme seara), daaaar am auzit (si credem ca e foarte adevarat) ca apusurile pe insula Lefkada sunt spectaculoase.

Tot in timpul somnului copiilor am dat rapid o fuga si prin satul Sivota, pe care l-am vazut extrem de rapid din masina si care ne-a atras atentia pentru ca parea foarte vibrant, cu multe restaurante, terase, multe barci in port, destul de multi oameni in zona (cel putin comparand cu pustietatea din alte satuce vazute pana atunci – cum ar fi spre exemplu Agios Nikitas, unde nu era mai nimeni). Am hotarat sa revenim sa luam masa de pranz intr-una din zilele ramase din vacanta.

Seara am petrecut-o in Vassiliki, un alt sat pescaresc extrem de frumos si de renumit de pe insula. Foarte micut (la fel ca si Agios Nikitas), dar superb, cu un port, multe restaurante, cateva strazi inguste si o plaja lunga, apreciata de surferi (pentru ca este vant destul de puternic in zona aceasta). Unul dintre motivele pentru care am venit aici a fost si faptul ca aveam nevoie sa incarcam masina, iar aici, in Vassiliki, e unul dintre foarte putinele puncte de incarcare electrice de pe insula. Am mancat la restaurantul Vagelaras, pe care l-am cautat in disperare dupa cateva incercari esuate de a manca fructe de mare in Parga si chiar a fost delicioasa mancarea!

Ziua 3

A treia si a patra zi in Lefkada au fost cele mai reci zile din toata vacanta. Doua zile friguroase din sase zile si jumatate pe insula, la inceput de mai… nu suna rau deloc statistic 🙂 Adevarul e ca nici nu am sperat noi sa avem zile intregi de stat la plaja in aceasta vacanta. Ne gandeam ca va fi poate caldut, dar nicidecum atat de cald cum s-a simtit in zilele cu soare. Asa ca… doua zile de ploaie si frig chiar nu au prea contat. In cea de-a treia zi chiar a plouat extrem de puternic, ne-am trezit dimineata pe o furtuna puternica, cu ploaie deasa si un vant de impingea sezlongurile de pe terasa (fara niciun fel de exagerare, dar sezlongurile vecinilor chiar au ajuns in piscina, asa de tare sufla vantul). Dar… ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, aproape de pranz s-a oprit totul, s-a luminat, s-a curatat cerul, a iesit soarele si gata. Toata nebunia cu furtuna s-a sters cu buretele, de parca nici n-a fost.

Dar pentru ca nu ne venea sa ne incumetam sa mergem la vreo plaja (vantul tot revenea, chiar daca ploaia se oprise), ne-am hotarat sa vedem cascada Nydri. Cascada pe care prietenii nostri au tot incercat sa o vada in vizitele lor anterioare in Lefkada (au fost de mai multe ori) dar pe care au prins-o aproape mereu complet secata. Acum ca prinsesem ploaia aceasta puternica ne-am gandit ca ar fi sanse sa o vedem (citisem ca e recomandat sa mergem chiar dupa o ploaie), asa ca ne-am mobilizat si am mers direct acolo. In satul Nydri nu am vrut sa mergem, pentru ca se afla in renovari (se asfalta drumul si se faceau reparatii complete la trotuare) insa cascada aceasta ne-a parut foarte interesanta. Teoretic este un traseu de doua ore pana la cascada, trecand prin padurea de pini, insa noi am parcat mai aproape (era o mica parcare langa o cafenea, aproape goala in perioada in care am fost) si am avut de mers doar vreo 20 de minute pana la cascada (cu copiii, altfel poate ca ar fi fost un drum de vreo 10 minute). Nu este un traseu greu, desi la un moment dat sunt niste trepte cam alunecoase. Cascada nu era extrem de abundenta, daaaar era! Fata de ce recenzii am citit pe Google Maps (ale unor oameni care scriau ca le curgea mai multa apa pe spate, de la caldura de iulie/august decat era in cascada), putem considera ca era o mini Niagara acolo :))) Inca o data, aceeasi nota de care si eu m-am plictisit sa o tot scriu. A fost o experienta foarte placuta pentru noi, ni s-a parut un moc superb, copiii erau si ei extrem de impresionati daaaaar am vazut locul acesta aproape gol. Erau cativa oameni pe traseu, dar foarte putini. Sunt sigura ca daca ar fi fost mai aglomerat, ni s-ar fi parut foarte neplacut si chiar periculos de mers pe acolo printre sute de alti oameni.

In drumul catre satul Karya am oprit la un punct de belvedere pe care il zarisem pe harta, numit The Balcony, de unde se vedea o priveliste minunata cu insula, marea si satul Nydri. Apoi am ajuns in pitorescul sat de munte Karya. Care a schimbat un pic peisajul clasic de plaje superbe si mare cu care ne obisnuisem si care deveneau un pic previzibile. Si chiar voiam sa vedem cum arata si un sat de munte de pe insula, mai ales ca acesta este renumit pentru obiceiuri si folclor, pentru dantela si broderiile pe care le produc in zona (magazinele de suveniruri aveau foarte multa dantela de vanzare si tot felul de carpete/covorase brodate manual). Zona este intr-adevar diferita, este mult mai multa vegetatie (e si normal, sunt totusi 500m peste nivelul marii), paduri de pini, dealuri, vai, multa umbra naturala, ceva mai mult vant. Ceea ce trebuie sa fie foarte placut vara, cand sunt caldurile acelea cumplite, pare o oaza racoroasa 🙂 Si noi am simtit ca era mult mai rece fata de zona marii (poate ca mai rece decat ne-am fi asteptat) insa ne-a placut enorm satul Karya. E micut, foarte pitoresc iar piata centrala (unde sunt platanii mari) ne-a amintit un pic de excursia in Grecia cu autorulota, din noiembrie-decembrie, si de satucul Tsagkarada (din apropiere de Volos), in centrul caruia se afla platanul de o mie de ani, cu un trunchi gros de nu putea fi cuprins de manutele intinse a 25 de copii 🙂 Nu am stat foarte mult in Karya, dar am mancat masa de pranz aici, la restaurantul Eleni, un loc traditional unde aveau doar cateva feluri de mancare (nici nu aveau meniu), un pic diferite fata de ce mancasem pana atunci in Lefkada. Mai multe tocanite, mai multe mancaruri mai gatite, mai de rasfat. Care au fost delicioase, mai ales ca inghetasem un pic de frig dupa plimbarea prin sat. Un alt restaurant apreciat este si The Crazy Goat (Pardalo Katsiki), aflat tot in piata centrala. In orice caz, Karya a fost ca o gura de aer proaspat in excursia asta 🙂 Pentru ca pe langa toate plajele si satucele pescaresti frumoase pe care le-am vazut (un pic mai turistice), in Karya a parut totul mai… cum era pe vremuri. Mai cu casute traditionale, din lemn, micute si modeste, mai cu locuri care nu pareau atat de umblate de turisti (sau asa le-am perceput noi, vazandu-l cand nu era deloc aglomerat), mai cu alta atmosfera.

Cat au dormit copiii in masina (de fapt doar unul dintre ei, pentru ca cel mare deja refuza dormitul in timpul zilei cand suntem in vacanta) ne-am plimbat cu masina sa vedem un loc foarte interesant. Pe care la fel ca locul de belvedere, il zarisem pe Google Maps. Si anume fosta Statie Radar din Lefkada, construita in 1965 de catre Statele Unite. Este foarte posibil sa avem o preferinta pentru locurile acestea abandonate (asta daca stau sa imi amintesc cu cat entuziasm am vizitat faimosul hotel abandonat din Azore), par extrem de dramatice si de interesante. Iar aceasta fosta statie radar, cu antenele acelea imense de otel, a facut parte dintr-o fosta baza militara NATO care se afla chiar inainte de statia radar. Si aceea abandonata, desigur (dupa caderea comunismului). Acum ca stau sa citesc mai multe despre acest loc, vad ca se gasesc tot felul de informatii, poze, filme pe internet despre aceasta fosta baza NATO, insa cand am ajuns noi erau destul de multe (si de clare) indicatoare care ne atentionau ca accesul si fotografiatul bazei este interzis.

Sursa: https://vasiliki.eu/what-can-i-do/lost-places/nato-radar-base.html

Dupa nebunia cu statia radar, care ne-a impresionat peste masura, am cautat o noua plaja. Prietenii nostri ne-au sugerat sa incercam plaja Megali Petra, asa ca am mers intr-acolo. Pe un drum destul de dificil (foarte ingust, cu multe curbe), pe care efectiv nu ne imaginam cum poate fi parcurs in plin sezon, cand cel mai probabil sunt masini dintr-o parte in alta, plus cele parcate probabil pe marginea drumului. Nici nu vreau sa imi imaginez daca se incumeta cineva sa vina la plaja aceasta cu autorulota (am vazut foarte multe autorulote si campere pe insula). Pentru ca am prins o perioada foarte linistita si libera, am putut merge cu masina pana la capatul drumului ingust. In mod normal insa, am inteles ca nu se poate inainta prea mult si cel mai indicat este de parcat sus si apoi coborat pe jos drumul pana la plaja. Chiar la baza plajei parea sa fie o parcare sau o terasa mare, betonata, insa cand am ajuns noi era inchisa, cu gard si bariera. Nici pe jos nu se putea intra pe acea terasa, era complet ferecata. Asa ca am coborat cele cateva trepte catre plaja (nu foarte multe dar prin multe plante si crengi, nu era ceva amenajat) si apoi am ajuns. Chiar daca plaje precum Porto Katsiki sau Agiofili ne-au impresionat enorm vazandu-le de sus, spectaculoase, la Megali Petra am ramas impresionati pentru ca… intr-un mod destul de bizar, ne amintea de Seychelles. Niste stanci imense pe plaja, apa marii de un turcoaz incredibil (sincer, nu am vazut vreodata o culoare atat de frumoase a apei!), valurile izbindu-se dramatic de bolovani. Era efectiv superba! Si vazuta asa, aproape de apus, cum am fost noi, parea scoasa din alta lume. Stiu ca sunt alte plaje mai impresionante in Lefkada (ca peisaj, locatie, apa, orice), dar cea mai puternica impresie mi-a lasat-o Megali Petra.

Spre seara am pornit spre capitala, Lefkada Town, cu intentia de a manca cina la un restaurant local foarte recomandat, Kyma. A fost prima oara cand am mers in capitala insulei si chiar daca nu am explorat foarte mult (doar strada principala, cea cu multele magazine), ne-a placut mult. Era un pic mai multa nebunie si mai multa aglomeratie, fireste, dar parea mai vibrant fata de toate locurile pe care le vazusem pana atunci. Nu am prins loc la restaurantul Kyma, era totul ocupat (era Vinerea Mare) dar am gasit un restaurant alaturi, Meraki, unde am mancat foarte bine.