ZIUA 5 – Vizita la Mos Craciun

Aceasta a fost cea mai frumoasa si cea mai asteptata zi din Laponia! Ar fi fost ideal sa putem rezerva experienta la Mos Craciun un pic mai devreme, sigur ne-ar fi ridicat putin starea de spirit, insa nu am gasit disponibilitate mai devreme. Dintre toate activitatile pe care le puteam face in Laponia, pe aceasta ne-am dorit sa o pregatim cu cea mai mare atentie. Asa ca am petrecut destul de mult timp sa cautam diverse optiuni de mers la Mos. Am citit multe recenzii si in final am ales experienta oferita de cei de la Northern Lights Village, turul de trei ore, numit Searching for Santa. Numai ca… era programat pentru ora 16:00, dupa amiaza. Si in ziua aceea nici noi, nici copiii nu am stat prea bine cu rabdarea, pentru ca abiaaaaaa asteptam sa mergem. Daaaar ne-am organizat ziua astfel incat sa ne putem bucura si de alte activitati pana la ora turului. Numai ca am prins o zi dintr-aceea… nu doar cu ger dar si cu un viscol… de efectiv nu puteam sta afara mai mult de 10-20 de minute :)))

Cu toate acestea, am profitat de faptul ca am avut o dimineata mai lenta si am ramas la cazare pana mai tarziu ca sa vedem… satul in care eram cazati :)))) Pentru ca pana in cea de-a cincea zi, am vazut imprejurimile zonei in care stateam pe bezna completa (adica nu am vazut nimic). Ceea ce nu era rau, chiar parea interesanta imaginea asta de sat cufundat in intuneric, insa ne-ar fi placut sa il putem vedea si pe lumina. Am prins insa ora 11 cand incepuse sa se lumineze si am reusit sa ne plimbam printre casutele de lemn din sat. Si chiar a fost dreamy 🙂 Era un frig crunt, si un vant si mai si, dar ningea asa frumos, cu fulgi imensi iar in jur erau nametii atat de inalti.

Cand am inghetat de frig ne-am urcat in masina si am mers rapid la o cafenea din statiunea Yllasjarvi. Citisem despre ea pe net, o vazusem si cand am mai trecut pe langa ea in drumurile noastre, si chiar a fost minunata. Se numeste Herkkupaja si este de fapt casa unor localnici, care au deschis o cafenea in interiorul casei. Unde primesc turisti, le gatesc, le pregatesc tot felul de bunatati. A fost fix ca in filme vizita asta la cafenea, pe gerul si viscolul acela in care abia reuseam sa stam. Ne-am luat ciocolata calda, cafea si cinnamon rolls. Parea asa… ca un refugiu in mijloc de munte casa aceasta 🙂 Viscolea atat de tare ca abia se vedea afara, parea o mare ceata (era de fapt zapada viscolita), iar noi stateam la caldura in casuta aceea de localnici, micuta, linistita si atat de primitoare.

Cred ca acesta a fost unul dintre (putinele) momente in care mi s-a parut ca acest mod de a calatori in Laponia (mers singuri, cu cazare in mijlocul pustietatii) este potrivit noua 🙂 Pentru ca am putut sa vedem si o parte mai putin populara a acestei zone. Ca sa fiu foarte sincera, toata zona in care am fost noi (inclusiv Rovaniemi) mi s-a parut in limite decente, nu am simtit nici macar in cele mai turistice locuri ca ar fi “prea” turistic. Da, era prea aglomerat si era prea multa nebunie din cauza perioadei alese de noi, dar… mi-a placut atmosfera si faptul ca desi e un loc foarte frecventat de turisti, s-au pastrat niste limite. Da, in Satul lui Mos Craciun sunt magazine de tot felul, suveniruri, jucarii, ca in orice alt loc turistic, dar parca nu a fost nimic ostentativ. Sau cine stie, poate ca magia Craciunului (noi mergand chiar inainte de Craciun) si-a spus cuvantul si am observat doar partea frumoasa a locului. Insa ce vreau sa subliniez e faptul ca odata iesit din zona aceea a Satului lui Mos Craciun (cea mai turistica si comerciala zona a Laponiei), parca ajungi cu adevarat la capatul pamantului. E totul pustiu, e totul linistit, plin de paduri, plin de zapada, fara lumini pe strada de multe ori, fara zgomote, fara agitatie. Si lucrul acesta mi-a placut. Mi-a placut sa vedem si partea aceasta mai salbatica.

Dupa scurta oprire la cafeneaua Herkkupaja am pornit catre complexul Northern Lights Village, unde am luat pranzul si apoi ne-am asteptat vizita la Mos Craciun. Turul ales de noi se numea  Searching for Santa (3h), a durat trei ore si a inceput cu o intalnire cu un elf. Era deja noapte, intuneric bezna cand a inceput turul nostru, si incepuse sa ninga cu niste fulgi uriasi. Era o atmosfera de poveste si din fericire, nu am prins o noapte atat de friguroasa. Ne-am intalnit cu elful care avea sa ne conduca, si spre surprinderea noastra era o elfita pe jumatate romanca, jumatate norvegianca (sau hei, poate ca o fi fost ceva organizat in mod intentionat, nu ne-ar mira, pentru ca au fost foarte atenti la detalii). Ne-a povestit ce urmeaza sa se intampla si ne-a oferit o scrisoare de la Departamentul Elfilor, prin care ni se spunea ca urma sa patrundem intr-o padure magica. Am mers impreuna catre padure iar la intrare am fost intampinati de un alt elf care nu ne lasa sa patrundem in padure pana nu spuneam parola corecta. Parola era sa insiruim numele tuturor renilor lui Mos Craciun. Daca nu ne-am fi pregatit putin, ne-ar cam fi pus in dificultate aceasta tema :))) Dar… am stiut: Rudolf, Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donner si Blitzen. Ce-i drept, am cam facut abuz de carti de Craciun inainte de plecarea in Laponia, numai personaje craciunistice aveam cu totii in memorie 🙂

Stiam in mare care avea sa ne fie traseul, dar nu stiam exact ce si cum se va intampla, in ce ordine sau cam cat vor dura activitatile. Am intrat In padurea magica am cautat prima casuta de pe traseu: Casa de Copt Turta Dulce. Atat de frumos se vedea casuta aceea de lemn, plina de lumini, in tot intunericul acela, cu ninsoarea aceea ca in povesti. Daca pana in acel moment am avut poate un mic sentiment cum ca poate ca nu era musai sa venim in Laponia, ei bine, in acea zi ni s-a sters cu buretele aceasta perceptie. Pentru ca a fost atat de frumoasa si perfecta aceasta experienta la Mos Craciun, incat o consideram cea mai frumoasa amintire din Laponia. Am intrat in casuta, ne-am lasat hainele si am fost intampinati de alt elf (o elfita din Portugalia, stabilita de cativa ani in Laponia – ce curios parea pentru noi ca cineva sa dea soarele si vremea calda din Portugalia pentru intunericul si frigul norvegian). Ne-am asezat la masa si am primit aluatul pe care urma sa il modelam pentru a face turta dulce. A fost un moment foarte relaxant, nu ne-a grabit nimeni (asta era marea mea frica, sa nu fie cumva o experienta pe repede inainte, in care toata lumea sa ne zoreasca). Am stat de vorba cu elfii, am colorat, am decorat turta dulce, i-am scris scrisori Mosului iar la final am mancat din turta dulce facuta de noi si am luat la pachet restul ramas.

Cand am iesit din casuta de turta dulce, ne astepta urmatoarea activitate. Plimbarea cu sania cu reni. Ni s-a explicat ca este nevoie sa fim cat mai linistiti, ca sa nu speriem renii si am fost impartiti cate doi in sanie. Am ales ca cei mai speriati de reni (Anastasia) sa stea in sania in spate (ca sa nu fie un ren chiar in spatele nostru), iar cei mai curajosi (tati si Alexei) in sania din fata. Aceasta plimbare a fost… as zice interesanta. Problema a fost ca fiind vorba doar de zece minute, plimbare prin padure, pe intuneric BEZNA (efectiv nu vedeam nimic in fata noastra), nu am realizat exact ce se intampla. Puteam fi in orice sanie, trasa de orice (ren sau snowmobil). Faptul ca stiam ca suntem trasi de reni a fost interesant, insa faptul ca nu vedeam nimic ne-a facut sa ne simtim putin confuzi 🙂 Dar… am inteles ideea. Si am avut parte de o activitate atat de populara in Laponia (totusi, eu as zice ca nu a fost neaparat suficienta, daca am fi stiut, poate ca am fi ales si o plimbare mai lunga, pe timp de zi, cu sania cu reni).

Ne-am oprit la prima casuta kota de pe traseu. Unde am putut sa bem ciocolata calda si sa facem bezele in foc. Si aici am crezut ca va fi o oprire rapida, cat sa mergem mai departe pe traseu, insa am avut vreo 15-20 de minute de stat si bucurat de locul acela atat de primitor 🙂 Casuta era mica, inconjura un foc mare, unde sa ne incalzim, iar doi elfi simpatici ne ofereau ciocolata calda si bezele. Am stat la povesti cu elfii, iar apoi a urmat noua aventura: plimbarea cu sania incalzita trasa de snowmobil. Un elf jucaus a deschis usa casutei kota si ne-a invitat in sanie. Ninsoarea se intetise, deja ne acoperea complet caciulile, doar de la iesirea din casuta kota pana la sanie.

Apoi am mers cu sania trasa de snowmobil pana undeva departe tare in padure. Nu am fi putut merge pe jos, am mers destul de mult, prin padure, pe intuneric. Era asa de ciudata senzatia sa nu vezi unde te afli, pe unde mergi, sa fie totul complet intunecat in jur 🙂 La un moment dat am oprit intr-o poienita din padure, unde se vedeau cateva lumini slabe prin zapada. O familie tocmai ce se intoarcea de la casuta Mosului si urma sa ia sania cu care venisem noi, iar noi mergeam in locul lor. Ne-a intampinat un elf (foarte simpatici toti acesti elfi, foarte vorbareti :D) si ne-a condus usor, usor catre casa lui Mos Craciun. Copiii erau extrem de emotionati (erau foarte agitati, nu puteau sta pe loc, topaiau, tipau, erau extrem de entuziasmati). Iar momentul culminant a fost cand ne-am oprit pe mijlocul cararii iar elful l-a strigat pe Mos: “Hey, Santa!”. Iar Mosul a raspuns strigandu-i pe copii pe nume: “Alexeeei! Anastasiaaaa!”. Am mers mai departe catre el si am intrar usor in casuta mica a Mosului. Ne-a invitat sa ne asezam pe banca, langa el, si am inceput sa povestim. Adica Mosul a inceput sa intrebe iar noi si copiii nu eram in stare sa zicem nimic :))) Era practic un monolog al Mosului :))) Am avut cam 20 de minute de povestit cu Mosul, care i-a intrebat pe copii daca au vreo curiozitate despre el. Anastasia nu a spus nimic insa Alexei a intrebat daca au ajuns scrisorile lor la el. Atunci elful ajutor al Mosului a cotrobait intr-un maldar de scrisori si a scos cele doua scrisori scrise de copii Mosului, acasa. Nu a mai fost loc de nimic altceva de zis 🙂 La final, copiii au primit cate un cadou simbolic de la Mos, cate un plus in forma de ren, iar noi, adultii, cate o ciocolata facuta in Laponia.

Ne-am luat la revedere de la Mos si ne-am intors in poienita unde ne-a lasat sania trasa de snowmobil, care ne-a dus catre ultima oprire din aceasta experienta. O alta casuta kota, cu alti doi elfi prietenosi, care ne asteptau din nou cu ciocolata calda si multe bezele. Deja ningea ataaaat de tare ca se asternuse un strat gros de zapada, calcam si ni se afundau picioarele in zapada. Am stat de vorba cu elfii, am povestit despre obiceiurile de Craciun din Romania si apoi am pornit pe jos catre padurea fermecata de unde ne-am inceput turul.

A fost minunata seara aceea. Minunata! Si sunt convinsa ca sunt multe alte experiente in Laponia care dau acelasi sentiment. A fost insa si cea mai documentata activitatea aleasa, am citit despre vizite la Mos Craciun de ne saturasem 🙂 Probabil ca asa ar fi fost bine sa facem pentru toate activitatile alese, insa in rest am fost destul de relaxati. Destul de “las’ ca vedem noi acolo”. Iar acum imi dau seama ca in Laponia chiar e bine sa ai lectiile facute foarte bine. Nu ca nu s-ar putea si mai spontan, mai cu decizii luate pe ultima suta metri dar… nu in decembrie, inainte de Craciun :)))

ZIUA 6 – Plimbarea cu sania trasa de husky si plecarea acasa

Ultima zi in Laponia 🙂 Ultima zi cu plecare in mijlocul zilei, ceea ce ne-a dat un pic de ragaz sa mai facem ceva in dimineata de dinaintea plecarii. Ei bine, din toate activitatile pe care le puteam face in Laponia, stiam sigur ca nu vreau sa mergem cu sania trasa de cainii husky. Mi se parea o activitate destul de riscanta, imprevizibila, iar faptul ca multe locatii in care se faceau acest tip de plimbari te lasau sa iti conduci sania singur (deci si cainii), ma speria de nu se poate. Cu cateva zile inainte de a pleca spre Laponia ne-am intalnit intamplator la o petrecere de copii cu Razvan Pascu, care urma sa vina in aceeasi perioada, cu tururile sale organizate impreuna cu Eturia. Ne-a povestit despre Laponia in general si in special despre tururile cu caini husky, cat sunt de interesante si cum n-avem niciun motiv sa ne ingrijoram. Ne-a povestit cu atat de mult interes despre rasele de caini, despre cum husky adora frigul si alergatul, cum sunt ingrijiti la adapostul unde merg ei in tururi incat… ne-a convins sa ne incumetam 🙂 Locul unde am facut plimbarea cu sania trasa de husky se numeste Polar Lights Tours si este undeva in preajma statiunii Levi. Ei ofera tururi de toate felurile cu husky, de la plimbari scurte (cum am ales noi) pana la safari de o zi intreaga cu husky, cu sania condusa de cel care inchiriaza (pentru noi asta era mult prea de olimpiada). In orice caz, chiar si tururile de tip safari, in care iti conduci sania singur, au un insotitor care asista grupul plecat in aventura, in caz ca se intampla ceva pe drum. Deci ingrijorarile mele erau destul de nefondate. Insa tururile scurte, de 3km, in interiorul domeniului Polar Lights Tour, este extrem de usor, scurt si complet in siguranta. Sania este de doua persoane (eu l-am tinut pe Alexei in brate) si este condusa de un ingrijitor. Fiecare sanie era trasa de 12 caini si spre deosebire de plimbarea cu renii… aceasta a fost un pic mai palpitanta 🙂 In sensul ca mergeau cu viteza foarte mare (sau asa am perceput-o noi, ca fiind foarte mare :D) iar din cauza frigului si vantului ne inghetaaaaaa fata. Din fericire, a durat putin (aproximativ 5 minute), asa ca nu am simtit ca ar fi fost vreun moment neplacut, dimpotriva 🙂

Si… cam asta ne-a fost excursia in Laponia. Dupa plimbarea cu husky am pornit spre aeroport, unde ne asteptam sa gasim o aglomeratie infioratoare (din ce citisem pe net, inainte de Craciun e prapad si se asteapta foarte mult la controale, mai ales la cel de securitate). Nu a fost chiar asa de rau, insa intr-adevar, controlul de securitate a fost foarte zelos 🙂 Ne-am intors tot cu Air France, tot prin Paris, insa de data aceasta am ramas cateva zile la prietenii nostri si ne-am plimbat un pic prin Paris si prin doua micute orasele din apropierea Parisului: Gouvieux si Chantilly.

Cat despre Laponia… a fost frumos. Unele momente (ca vizita la Mos Craciun) au fost cu adevarat magice. Altele au fost mai grele (cu frigul, cu intunericul, cu imbracatul in n straturi etc). Insa tragand linie, a fost o vacanta foarte frumoasa. Ar fi fost ideal sa o pregatim cu mai mult timp inainte si poate ca perioada aceasta idilica de dinainte de Craciun nu e chiar cea mai potrivita pentru calatorit pe cont propriu. Stim ce avem de facut pentru urmatoarea data, daca va fi sa mai revenim in Laponia. Si sincer, chiar mi-ar placea enorm de mult sa revenim, cu lectiile mai bine invatate 🙂