ZIUA 3

Imi place Japonia enorm de mult. Si cu lucrurile ei minunate, si cu cele mai putin pe placul meu, asa ca aproape niciodata nu voi spune ceva de rau de aceasta tara 🙂 Mi se pare ca am o toleranta fantastica fata de Japonia si japonezi, chiar si atunci cand vorbim despre lucruri cu care nu sunt deloc de acord. Iar jurnalul de calatorie in Nara va incepe cu mentiunea ca desi stiu ca este un loc extrem de recomandat si apreciat, Nara mi-a lasat un gust un pic amar 🙂 S-a schimbat mult fata de acum zece ani cand am vazut-o noi. Nu mai este (sau nu a fost in acea zi in care am ajuns noi) acel loc extrem de linistit, in care sa te plimbi prin parc si sa te bucuri de natura, de caprioare si temple. De data aceasta am perceput-o ca pe un loc facut special pentru turisti. Daca as fi fost omuletul din Google Maps si nu as fi stiut unde m-a asezat cel care gestioneaza harta, as fi putut fi in orice alt loc extrem de turistic de pe pamant. Mi s-a parut aglomerat, plin de turisti (aproape ca nu vedeam japonezi pe strada), plin de magazine noi pe strada principala pe care mi-o aminteam linistita si pustie, iar caprioarele… oi doamne, caprioarele cele pentru care venisem, de dragul copiilor, au fost singurul motiv pentru care am plecat mult mai devreme decat planuisem din acest oras 🙂

Fac o scurta mentiune pentru a intelege complet contextul acestei pareri (extrem de personala, care nu trebuie luata ca etalon). Articolele acestea sunt jurnale de calatorie, nu articole tip documentar in care descriu itinerarii si detalii administrative, sunt articole in care povestesc cum ne-au fost zilele din aceasta vacante – unele mai bune, altele mai putin bune. Principala “problema” a excursiei noastre este ca am nimerit, fara sa stim, in Golden Week, probabil cea mai aglomerata perioada din an pentru japonezi, cu multe zile libere in care foarte multi oameni (din interiorul tarii) isi creau punti si isi luau vacanta. Pe langa asta, turismul extern a explodat in Japonia dupa restrictiile de mai bine de doi ani din pandemie, cand tara a fost inchisa. Din 2022 pana in prezent a fost o nebunie curata cu vizitatul Japoniei, asa ca cel mai probabil, am prins o perioada atat de aglomerata cum nici japonezii nu au mai vazut (lucru care mi-a fost ulterior confirmat de colegii japonezi cu care lucrez). Si in final… mi se pare greu sa iti (mai) placa un loc cand vii cu asteptari inalte, bazate pe o vizita anterioara foarte frumoasa 🙂 Acesta fiindu-ne contextul…

Sa incepem cu inceputul. In momentul in care planificam excursia in Japonia, ne-am intrebat cu totii “ce ar fi sa le facem copiilor o surpriza si sa ii ducem sa vada caprioarele in Nara?”. Nu intentionam sa includem Nara in traseu, ni se parea ca am fi aglomerat itinerariul prea mult si ca ne-am fi chinuit inutil cu acest mic detour. Daaaar… induiosati de dragalasenia caprioarelor si incurajati de experienta de acum zece ani, am zis ca hai, sa facem un efort. Conturasem aceasta zi in jurul copiilor, dorindu-ne sa le facem o zi mai speciala, dedicata lor, dupa toate plimbarile lungi si obositoare pentru ei din Osaka. Ei bine… imaginea idilica pe care o aveam noi in minte nu prea s-a potrivit cu realitatea. La aglomeratie ne asteptam. La nebunie prin tren, prin gara, la tourist traps, ne asteptam, eram pregatiti. Insa esecul cu caprioarele a fost complet neasteptat, nici macar nu ne-am gandit vreun moment la posibilitatea ca fix caprioarele sa fie motivul pentru care plecam din acest oras :))

Nara este un oras extrem de frumos (linistit nu mai e, insa frumusetea nu i-o poate lua nimeni). Templul budist Todaiji este superb (extrem de cunoscut pentru uriasa statuie a lui Buddha, din bronz), altarul Kasuga Kaisha cu faimoasele sale felinare la fel (de altfel intregul oras este renumit pentru importanta sa religioasa), parcul caprioarelor este si el foarte frumos, istoria locului este impresionanta (Nara a fost una dintre capitalele imperiale ale Japoniei). Inclusiv ideea de a vedea atat de multe caprioarele peste tot este minunata. In Japonia caprioarele sunt considerate sacre, mesagerii spiritelor sacre kami din religia sintoista. Insa pentru noi dragele caprioare au fost motivul pentru care a trebuit ne mobilizam si sa plecam mai devreme spre Kyoto (lasand nevazute si templul, si altarul :D). Si asta pentru ca au fost suficient de agresive incat sa ii sperie foarte tare pe copii.

Nu am nimerit in sezon de imperechere, cand de regula masculii devin mai teritoriali si pot fi un pic mai agresivi decat in mod normal. Insa chiar si asa, caprioarele din Nara nu mai sunt atat de pasnice cum obisnuiau sa fie. Si desigur, stim exact care este cauza acestei schimbari. Supraturismul. Si nu doar asta (desi poate fi si acesta un motiv suficient ca sa streseze caprioarele), ci faptul ca multi turisti nu respecta aceste animale si regulile scrise peste tot (nu degeaba au devenit virale videourile pe internet cu turisti care le tachinau, trageau de coarne, alergau, speriau, le hraneau cu altceva in afara de biscutii aprobati, shika senbei etc).

Stim ca Nara face eforturi pentru a educa turistii si a-i invata cum sa se poarte cu blandete cu caprioarele si sa le respecte teritoriul si corpul (fara sa le atinga, traga de coarne etc), exista tot felul de afise cu “procedura” recomandata pentru a interactiona cu caprioarele. Insa e de munca 🙂 Nu ni s-a intamplat nimic grav, insa am fost muscati si impinsi de aceste caprioare care veneau sa ceara mancare. Aveam biscutii aprobati, cumparati chiar din parc (se poate cumpara o cantitate limitata de biscuiti/persoana, tocmai pentru a evita hranirea excesiva), caprioarele ii simteau si deveneau foarte agresive. Fiind destul de mari (mult mai mari decat copiii), s-au speriat foarte tare. Cu plansete, cu tremurat, cu “hai sa plecam de aici” 🙂

Bine, sa ne intelegem… Nara chiar este un loc care merita (si zic eu ca trebuie vazut), mai ales pentru cineva care ajunge pentru prima oara in Japonia. Nu sunt de acord cu imaginea idilica proiectata despre acest loc (sau de fapt nu mai sunt), insa e clar ca nimeni nu ii va putea lua Narei vreodata atuurile pentru care a si devenit cunoscuta. Este in continuare un loc cultural deosebit, care defineste Japonia, este intr-adevar extrem de frumoasa, fotogenica, instagramabila, este multa natura, sunt multe temple superbe, sunt multe caprioare, care chiar fac plecaciune cand le dai biscuiti, intocmai cum se spune prin articole, poze si videouri. Dar cred ca e suficient de vazut o data. Iar de la a doua vizita in Japonia, mi s-ar parea mai tentante (si mult mai ofertante) alte orase sau sate din zona aceea (in apropiere de Kyoto si Osaka).

Insa finalul zilei a fost de fapt atractia principala pentru noi 🙂 Si anume calatoria din Nara in Kyoto, cu trenul tematic Aoniyoshi. Este un tren special, care arata diferit fata de trenurile clasice (exteriorul si interiorul), care ne-a testat putin rabdarea, in sensul ca am cautat in disperare bilete pentru a putea merge cu el. Fiind perioada aceasta aglomerata, chiar si rezervand cu aproape o luna inainte biletele, abia am gasit locuri! Costa putin mai mult fata de trenurile normale, 13 euro pentru adulti si 7 pentru copii, insa a fost minunat! Ne-a placut foarte mult! Sunt doar cateva locuri intr-un vagon, in niste fotolii mari, verzi, generoase, orientate catre geamurile mari, prin care se vede privelistea pe tot drumul. Ne-a placut tare mult aceasta calatorie, chiar daca a durat foarte putin 🙂

Am ajuns apoi in Kyoto, orasul pe care il asteptam cu atat de multa nerabdare. Ne-am cazat la hotel Framboise Hotel de Charme, si am mancat la un restaurant minuscul de vizavi de hotel, unde ne-a gatit o doamna in varsta mancaruri locale. Si a fost delicios. Cred ca fix genul acesta de restaurante, deloc pretentioase (de fapt nici vorba de pretentii cand vine vorba de astfel de locuri), mici afaceri de familie, restaurante simple, mici, in care gatesc oameni simpli, sunt poate ca cele mai reale experiente in ceea ce priveste mancarea in Japonia. Chiar daca se vede si in poze ca nu arata grozav restaurantul, mancarea a fost delicioasa, gatita in fata noastra si foarte proaspata.

La final de zi… eram franti! Dar in sfarsit ne aflam in Kyoto, in sfarsiiiiit! Ne asteptau cinci zile pline, intense, dar eram cu totii foarte entuziasmati.