Nu am fost niciodata “pe bune” in Elvetia, desi de atata amar de vreme am tot zis ca facem o vacanta pe timp de vara dedicata doar acestei tari. Am fost de vreo doua-trei ori pana acum, insa mai degraba in trecere. O data in Geneva, intr-o iarna friguroasa, intr-o escala catre Copenhaga. A doua oara in Zurich, intr-o alta escala catre Republica Dominicana. Si a treia oara in Basel, dar rapid, cateva ore inainte de un zbor inapoi spre tara (excursie in care am fost sa vedem Colmar-ul Frantei de fapt, Basel a fost doar un bonus neplanificat). Prin urmare, desi in teorie am fost de trei ori in Elvetia, in practica… habar n-aveam ce inseamna Elvetia. Si asta pentru ca niciodata nu am vazut ce are tara asta mai de pret: muntii. Asa ca atunci cand Joy2Wander a anuntat turul pentru vara 2025, Dolomiti si Elvetia, am uitat de orice inseamna planificare in avans sau ramas in limita bugetului anual de vacante si am rezervat locul in tur in cel mai impulsiv mod posibil. Nu conta. Doua destinatii minunate pe care nu le mai vazusem si pe care ne doream de atata timp sa le vedem… s-a dus deci toata ratiunea (chiar si cea de nestramutat, a lui Andrei) pe apa sambetei!

Si am plecat. In tara lui “prea mult”. Tara in care se vorbesc prea multe limbi oficiale pentru o tara europeana (patru la numar :D). Tara in care se produce prea multa ciocolata prea tentanta si prea buna (ce Lindt, ce Toblerone, am descoperit Laderach in vacanta aceasta si vietile si standardele noastre in ceea ce priveste ciocolata s-au schimbat iremediabil). Tara cu prea multa branza buna, desi ironic… nu am mancat nici macar un singur raclette in toata saptamana petrecuta aici (rog francezii sa se linisteasca si sa nu considere SI raclette-ul o mancare frantuzeasca). Tara cu prea multe vaci (desi pot fi “prea” multe daca sunt parte din cultura si identitatea elvetiana?). Tara cu prea multa apa potabila la tot pasul (asa se explica de ce nu gaseam in supermarketuri varietate mare de apa imbuteliata – nimeni n-o cumpara!). Tara cu prea multe trenuri si prea multe “masinarii” care sa te urce in varf de munte. Tara cu preturi prea mari (o, da, it’s a fact, nu e degeaba in varful topurilor la cel mai ridicat cost al vietii). Tara cu prea multi munti (peste 60% din suprafata acestei tari se afla in munti) si prea multe lacuri (dar cine se supara?!). Tara care chiar are prea multe si prea bune. Si care in final s-a dovedit a fi chiar prea frumoasa!

Ziua 1 – Elvetia

Am ajuns in Elvetia dupa o saptamana petrecuta in Dolomiti. Am plecat din Val di Fassa (de la campingul Vidor) direct catre Elvetia si contrar asteptarilor initiale ale tuturor celor din grup, am decis sa nu mergem prin Stelvio Pass. Nu ca nu am fi vrut sa vedem faimosul drum, dar faimosul drum vazut vara, in aglomeratie, cu o caravana de autorulote, suna un pic cam prea promitator. Si oricum, inclusiv drumurile din trecatorile din Dolomiti ne-au dat mari batai de cap (foarte sinuoase, extrem de multe ace de par, foarte stramte si extrem de aglomerate). Asa ca am ocolit intentionat Stelvio Pass (cu promisiunea ca ne vom intoarce sa facem acel drum cu masina mica) si am intrat in Elvetia prin Val Mustair. A fost un drum de trei ore (destul de lung si de greu) pana la urmatorul camping, Camping Muglin Val Mustair, unde ne-a intampinat o “dubiosenie” elvetiana: receptia campingului si barul erau complet inchise intre ora 12 si 14:30. Adica… nu puteam campa si nici nu puteam lua masa la ei la ora pranzului 🙂 Am inteles ca nu e neaparat o regula sa exista aceasta “siesta” elvetiana peste tot, insa noi am intalnit-o. Nu ne-a incomodat foarte mult, numai bine am avut mai mult ragaz sa stam la povesti cu prietenii nostri care locuiesc in Elvetia, cu care ne-am intalnit la camping in acel weekend.

Val Mustair a fost prima intalnire cu Elvetia si sincera sa fiu, eram atat de entuziasmati de intalnirea cu prietenii nostri incat nu i-am remarcat din start farmecul. Prima zi (care de fapt a fost o dupa amiaza) am petrecut-o la camping, la autorulote, stand de vorba si relaxandu-ne. Am fi putut sa ne organizam sa facem un traseu usor, insa tentatia revederii a fost mai mare 🙂 Dar am lasat planul acesta pentru urmatoarea dimineata, cand ne-am mobilizat sa mergem pana la Cascada Da Pisch din Val Mustair. De la campingul nostru a fost un traseu usurel, am urcat putin pe munte, pe o poteca ingusta pe marginea raului (uneori un pic mai dificila din cauza pietrelor alunecoase, dar per total un traseu usor de facut impreuna cu copiii). Era o asa canicula in Elvetia! Si aici, la fel ca in Dolomiti, am prins un val de caldura neobisnuit iar la cateva zile dupa plecarea noastra au revenit temperaturile la normal, ploaie si 15-16 grade (temperaturile dupa care tanjeam si pe care speram sa le intalnim si noi, haha). Dar cum am intrat in padurea care ducea catre cascada Da Pisch s-a racorit instant. Apa, umbra padurii, parca ar fi pornit cineva aerul conditionat. Ne-a placut foarte mult aceasta plimbare (destul de scurta), cascada e foarte frumoasa (am mers pana la baza ei). Sunt si piste de biciclete in zona (pentru mountain bikes, nu pentru biciclete de oras cum am eu), e o zona foarte frumoasa care ar fi meritat explorata mai mult de o zi. Insa atunci cand calatorim cu autorulota avem un pic alt focus. Fiind cu “casa mobila” ne e mai greu sa stam intr-un singur loc mai mult timp, pentru ca tentatia de a vedea mai multe e prea mare 🙂 Excursiile cu autorulota sunt cate un pic din mai multe locatii, mai degraba decat stat mult intr-un singur loc (oricat de frumos ar fi acesta).

Ziua 2 – Elvetia

Dupa mica drumetie la cascada ne-am pregatit de plecare. Scopul acelei zile era sa ajungem in zona Interlakken. Traseul pentru Elvetia a fost decis mai greu, pentru ca erau multe locuri frumoase care ar fi meritat vazute. Insa aveam prea putin timp la dispozitie si ne doream sa nu stam mare parte din timp doar in autorulote, pe drumuri. Asa ca a fost nevoie sa taiem din optiuni si sa ne facem un traseu astfel incat sa nu ne indepartam prea mult (drumul de intoarcere spre Romania trebuia sa fie de maxim doua zile). Asa ca am ales ca cea mai indepartata locatie sa fie Interlakken (la 5 ore distanta de Val Mustair, aproximativ 400 km). In realitate drumul a fost mult mai lung de atat ca timp, pentru ca am nimerit in duminica aceea un concurs de ciclism, iar pe traseu erau zeci/sute de biciclisti si foarte mult trafic de masini (probabil ca nu era neaparat foarte mult trafic dar se mergea foarte incet din cauza concursului si erau kilometri intregi de masini bara la bara). Am trecut prin Fluela Pass, care ni s-a parut spectaculos. Aici am oprit sa luam pranzul, la hotelul Fluela Hospiz (la 2389m inaltime), unde am incercat pentru prima oara rosti, un fel de mancare elvetian, cartofi dati prin razatoare, prajiti in tigaie intr-o forma de clatita groasa, cu diverse toppinguri, oua, sunca, carnati, branza (sau simpli). Suna banal (si chiar sunt banali!) dar sunt deliciosi! Cartofii au exteriorul crocant si interiorul moale, chiar sunt deliciosi. Mi s-au parut similari cu hashbrown-ul, dar parca mai gustosi. Mancare de iarna as fi zis eu, nu de plina canicula, dar I regret nothing!

Spre finalul serii am ajuns in satul Lauterbrunnen, unde planificasem sa ramanem urmatoarele doua nopti. Am ajuns cand receptia campingului Jungfrau era deja inchisa insa am putut campa langa grupul nostru care ajunsese inaintea noastra. Locatia acestui camping este SPECTACULOASA, este inconjurat de munti, cascade, langa un rau, si are multe facilitati. Am parcat, am coborat din autorulota si am ramas pe loc cateva minute. Abia se oprise ploaia, se auzea apa cascadei Staubbach, muntele era fix acolo, cu stancile abrupte, cu urmele de zapada pe varfuri, tot verdele din jur… parea ireal unde ne aflam! Sunt multe locuri de campare in campingul Jungfrau (pentru autorulote, rulote sau corturi), mai multe variante de cazare in casute (de tot felul, mai mici sau mai mari), camere in hostel, loc de joaca pentru copii, dusuri pentru familii (cat ne bucura cand gasim in campinguri dusuri si bai maaaari, pentru familii!), terasa, camera de lounge, bucatarie comuna, restaurant. Era plin tot campingul (niciun loc liber nu am zarit, desi e un camping imens) dar pot intelege de ce (locatia frumoasa, proximitatea de traseele cele mai renumite din zona, facilitati bune). In mai toate campingurile in care am fost exista un program de liniste (de la 10 seara la 7 dimineata) si niste reguli generale stricte: cainii trebuie tinuti in lesa, noaptea este interzis condusul, se face check-out la ora 10 dimineata (nu mai tarziu). Campingul este deschis si iarna, la fel ca cele din Dolomiti, pentru schiat.

Cat despre Lautenbrunen… acesta este un satuc de poveste (cliseu, dar chiar e superb!) care face parte din regiunea Jungfrau din Elvetia, despre care se spune ca ar fi printre cele mai frumoase, daca nu chiar cea mai frumoasa zona a tarii. Centrul satului in sine nu m-a impresionat in mod deosebit (probabil din cauza faptului ca era atat de aglomerat si… un pic comercializat, multe magazine, restaurante si tentatii pentru turisti), insa cum ieseam de pe strada principala inspre campingul nostru, parca dadeam in alta poveste. Mult mai multa liniste, mai putini oameni, peisajele absolut superbe. Pe drumul acesta de la camping inspre… nicaieri ne-am plimbat cu bicicletele si cat de frumos a fost sa biciclim cu o asemenea priveliste, inconjurati de munti din toate partile! Eram deja vrajiti de Elvetia desi inca nu ajunsesem pe munti 🙂