Atat de mult ne displace caldura incat de cativa ani am tot incercat sa ne indepartam de temperaturile insuportabile din Bucuresti alegand destinatii de vacanta mai… racoroase. Coolcation-uri, cum am vazut ca incepe sa se numeasca “migratia” aceasta a sudicilor satui de canicula catre zone mai nordice, mai reci. Asa ca in urma cu trei ani am ales Norvegia, anul trecut Olanda iar anul acesta… am mers cu toata determinarea in Danemarca! Dar nu in Zealand cea renumita si a sa superba Copenhaga, ci in zona peninsulei Iutlanda (Jutland), cu scopul de a descoperi un pic din zona aceasta mai putin populara turistilor si de a ne relaxa un pic departe de agitatie. Aveam chef de stat la sat, de liniste, de racoare, de zile cu lumina pana seara tarziu si de bicicleala. Pentru ca principalul motiv pentru care am ales Danemarca a fost faptul ca e un competitor atat de puternic al Olandei in ceea ce priveste mersul pe biciclete si infrastructura pentru biciclit. Iar pentru familia noastra pare ca mersul pe bicicleta este cel mai frumos si mai simplu mod de a ne conecta. Si cum in Romania (cel putin in Bucuresti) este un lux pe care nu ni-l vom permite prea curand (oricate planuri si promisiuni de a construi benzi de bicicleta or sa apara)… cautam alternative.

In continuare consider ca cea mai buna, completa si sigura optiune de biciclit impreuna cu familia ramane Olanda. Nu cred (iar acum sunt aproape sigura) ca exista in Europa vreo tara care sa se apropie macar de ce ofera Olanda la acest capitol: benzi de bicicleta PESTE TOT, care conecteaza si cel mai uitat de lume sat, benzi asfaltate, benzi late, benzi separate complet de traficul de masini (mai sunt si exceptii, unde benzile fac parte din drumul pentru masini, dar cele mai multe sunt complet separate). Infrastructura Olandei chiar este gandita astfel incat oamenii sa o foloseasca in viata de zi cu zi, nu doar in weekenduri, nu doar ca activitate de timp liber sau sportiva. Daaaar… asta nu inseamna ca daca o tara nu ajunge sa aiba piste fix ca in Olanda, nu e o tara in care sa poti bicicli in pace. Nici vorba.

Danemarca este si ea renumita pentru pistele de biciclete fabuloase pe care le pune la dispozitie, insa cel putin in peninsula Iutlanda, unde ne-am petrecut intreaga vacanta (cu o foarte mica exceptie in insula Fyn, unde am mers sa vedem orasul Odense, care chiar este ideal pentru mersul pe bicicleta), pare un pic diferita abordarea fata de olandezi. Atat Olanda, cat si Danemarca, sunt tari similare ca suprafata insa ca populatie… Olanda are de trei ori mai multi locuitori. Ceea ce face ca tara sa fie mai dens populata, mai multe asezari, distante mai mici intre ele si prin urmare… moduri mai usoare de a le conecta cu drumuri si benzi de bicicleta (mai usoare sau mai utile si justificate probabil). In Danemarca (tot ce voi povesti despre Danemarca va fi de fapt doar despre Iutlanda, pentru ca doar partea aceasta am explorat-o) distantele sunt mult mai mari, asezarile mai rare iar pistele de biciclete nu sunt chiar peste tot. Stiam insa ca nu vom avea pista in fata casei asa cum s-a intamplat in Olanda, deci lucrul acesta nu a fost neaparat o surpriza.

Surpriza a fost mai degraba faptul ca danezii considera piste de biciclete amenajate ceea ce olandezii ar numi probabil o poteca cu pietris si nisip, potrivita pentru mers pe jos. Pe care clar se poate merge cu o bicicleta potrivita (mtb), dar pe care olandezii cel mai probabil nu ar incadra-o la “pista”. Deci la capitolul piste amenajate, mi s-a parut ca Olanda sta mult mai bine, cu pistele lor impecabile, intretinute, reparate, vopsite, briz-brizate. Iar a doua surpriza (complet neasteptata) a fost faptul ca desi amandoua, atat Olanda si Danemarca, sunt ironizate ca fiind atat de lipsite de relief (flat as a pancake, cam asa le merge faima amandurora), Danemarca e destul de nivelata. Piste cu urcusuri si coborasuri destul de accentuate, destul de nepotrivite pentru un o bicicleta “de carat bagheta in cosulet” cum am eu, sau pentru un copil incepator pe bicicleta (cum este Anastasia acum). Prin urmare, as incepe articolul acesta despre bicicleala in Danemarca subliind faptul ca nu, bicicleta de oras cu roti subtiri si cosulet de paie in fata, nu are ce cauta in acest peisaj. Mountain bike, mountain bike electric, bicicleta “de bagheta” electrica, da. Sau cu putina indulgenta chiar si un city bike cu roti mai potrivite terenurilor mai accidentate, cu nisip/pietris/pamant. Nu bicicleta mea. Subliniez, nu bicicleta mea :))) Si o a treia surpriza ar fi faptul ca multe rute trebuie facute dus-intors. Nu sunt neaparat alternative la traseu, sa faci un tur circular venind la intors pe alt traseu decat la dus. Ceea ce e bine de luat in calcul.

Sunt multe piste de bicicleta in Danemarca. Intreaga tara are peste 12.000 kilometri de piste (vs peste 35.000 kilometri Olanda) si multe trasee se afla si in peninsula Iutlanda. Atata doar ca nu mi s-au parut la indemana tuturor. Parca am simtit ca era nevoie sa depunem un pic de efort sa ne documentam unde sunt piste, ce trasee putem face si unde duc. Nu aveam libertatea de a iesi din casa pe biciclete si de a merge oriunde am avea noi chef, kilometri intregi pe pista fara nicio destinatie setata. Desigur ca pentru biciclistii profesionisti textul meu ar putea parea o gluma, neintelegand probabil insistenta asta cu pistele delimitate (cand poti merge cu bicicletele pe orice drum pana la urma). Insa avand copii (dintre care unul care merge abia de un an pe bicicleta cu pedale), ne simtim confortabil sa biciclim doar pe piste delimitate de traficul de masini.

Dar voi pune deoparte aceasta introducere care ar putea lasa de inteles ca am fost nemultumita de infrastructura de biciclete (ceea ce nu e adevarat, doar am vrut sa clarific aceasta “dezbatere” si comparatie intre Olanda si Danemarca, pe care o intalnesc des dar pe care eu o gasesc deloc necesara, mi se pare ca cele doua tari ofera experiente extrem de diferite cand vine vorba de biciclit). Iutlanda are si ea o multime de trasee (lungi, chiar foarte lungi) de biciclete, singura mentiune e ca trebuie sa afli de ele, nu iti sunt oferite pe tava ca in Olanda. Trebuie cautate si verificate un pic inainte (aici e provocarea de fapt, pentru ca unele trasee pot fi mai provocatoare, uneori poate mai dificile pentru copiii mici). Si odata ce faci aceasta documentare intelegi de unde vine de fapt comparatia intre cele doua. Pentru ca Iutlanda are piste de bicicleta multe dar le ofera mai mult ca experiente. In sensul ca mergi special sa faci un traseu anume de biciclete (care se poate dovedi a fi spectaculos in functie de ce alegi), spre deosebire de Olanda care are pistele acestea peste tot, fara sa fie neaparat un traseu/o ruta, sunt pur si simplu parte din infrastructura pe care oamenii o folosesc zi de zi pentru a se deplasa de la A la B.

Pe noi ne-au impresionat traseele de bicicleta facute pe foste cai ferate. Practic, fostele sine au fost scoase si pe acolo pe unde trecea trenul au asfaltat si au facut pista de bicicleta. Este chiar renumita Iutlanda pentru astfel de circuite de bicicleta pe fostele sime de tren. Spre exemplu noi am ales doua astfel de trasee si ne-au placut foarte mult. Primul a fost un traseu intre orasele Silkeborg si Horsens (The Bryrup Railway Path, considerat cel mai frumos astfel de traseu de biciclete), ruta 31 de biciclete. In total, toata pista aceasta are 61km lungime, noi insa, fiind cu copiii am facut doar vreo treime (adica am mers cam 20km dus, 20km intors, un total de putin peste 40km). A fost destul de intens, mai ales pentru mine si bicicleta mea inceata, iar Anastasia a stat in scaunul de bicicleta (nu ar fi putut sa mearga atat de mult). E un traseu foarte frumos pentru ca trece prin mai multe tipuri de peisaje (campuri, paduri, mici dealuri insa usoare, in mare parte este plat tot traseul) iar pe la jumatatea traseului am putut sa ne plimbam cu trenul vechi intre localitatile Bryrup si Vrads. Calatoria aceasta (scurta, de 15 minute pe sens) a fost o experienta foarte interesanta, mai ales pentru copii. Au stat in vagoanele vechi, au primit bilete de tren ca pe vremuri (din carton gros, dreptunghiulare), care au fost capsate manual de conductor. Mai multe detalii despre acest traseu aici.

Al doilea traseu de bicicleta pe o fosta cale ferata a fost aproape de Viborg, un oras aproape de cazarea noastra (30min de mers cu masina). Ca sa ajungem la aceste trasee era nevoie sa mergem cu masina, sa parcam undeva in apropiere si sa mergem apoi cu bicicletele spre traseul respectiv. Nu puteam merge direct de acasa cu bicicletele. Mai exact, traseul incepea de la fosta statie de tren Tapdrup (Tapdrup este un mic sat de langa Viborg), ruta 12 de biciclete. Si aici s-au scos sinele de tren si s-a facut o pista de biciclete, iar in locul fostei statii de tren Tapdrup s-a facut un loc de joaca foarte frumos. Sunt minunate locurile de joaca daneze dar pentru acest subiect cred ca merita scris un alt articol dedicat 🙂 Ruta aceasta e poate mai putin spectaculoasa ca relief dar este o ruta destul de usoara, de plata si de bine intretinuta. Nu sunt “atractii” pe parcursul drumului (exceptand cateva locuri de joaca), insa in zilele in care alegeam astfel de trasee de bicicleta scopul zilei era doar sa mergem cu bicicleta (fara vizitat ceva anume). Faceam pauze cand aveam nevoie (si din fericire mesele de picnic in Danemarca sunt ca un fel de cult, sunt peste tooot!), continuam sa biciclim, apoi ne intoarcem la masina si mergeam acasa 🙂 Si pe acest traseu Anastasia a stat in scaunul de pe bicicleta lui Andrei, nu pentru ca era traseul dificil (dimpotriva, chiar era potrivit pentru ea), dar pentru ca am mers multi kilometri (tot aproape 40km) iar drumul de la Tapdrup pana la parcarea din Viborg unde am lasat masina parcata era foarte nivelat, cu niste pante destul de grele, i-ar fi fost foarte greu sa mearga singura pe bicicleta ei pe acolo. Ce am mai vazut interesant pe multe dintre pistele lor de bicicletelesunt adaposturile 🙂 Mici constructii de lemn unde poti sa te adapostesti in caz de ploaie. Intr-unul dintre ele am vazut chiar oameni campati (nu stiu cat de bine procedau, dar erau campati acolo si mi s-a parut interesant).

Pe langa toata reteaua aceasta de foste cai ferate transformate in piste de bicicleta, exista multe trasee de bicicleta in jurul lacurilor. Acestea ni s-au parut ideale pentru biciclit in familie, pentru ca cele mai multe sunt aproape complet plate si usor de parcurs. Noi am ales traseul din jurul lacului Braband, de langa Aarhus, si a fost PERFECT. A fost primul traseu parcurs complet de Anastasia singura, pe bicicleta ei. Are o lungime de 10km si a fost un traseu perfect de facut impreuna. Pe la jumatatea lacului este si o cafenea foarte draguta (The Apple Garden), cu o curte imensa si un tarc cu animale. Daca am fi vrut si putut bicicli mai mult in formula aceasta de toti patru pe biciclete, am fi putut sa marim putin traseul inconjurand si lacul alaturat, Arslev Engso. Inconjurul celor doua lacuri, Braband si Arslev Engso, ar fi insemnat 26 km in total, ceea ce ar fi fost prea mult pentru noi. Partea cea mai buna la acest traseu a fost faptul ca a fost circular. Pe oricare alte trasee facute a fost nevoie sa ne intoarcem pe acelasi drum facut la dus.

Insa traseul care mi-a placut mie cel mai mult a fost cel parcurs pe malul apei, pe malul Marii Nordului mai exact, in parcul national Thy, de la Agger Tange Strand pana la Thyboron. Aceasta este ruta 1 de biciclete si este una dintre cele mai vechi rute de biciclete (se si vede, nu e bine intretinuta, asfaltul este prin multe locuri crapat, umflat, destul de periculos mi s-a parut pentru incepatori sau pentru biciclete nepotrivite, de oras, cu roti subtiri si fara amortizoare). Dar locurile prin care trece acest traseu sunt spectaculoase. Am inceput ruta de la Agger Tange Strand, o plaja fascinanta unde am vazut pentru prima oara bunkere construite in al doilea razboi mondial, parte din Zidul Atlanticului construit de Germania nazista pentru a se apara de o eventuala invazie a aliatilor din Marea Britanie. Constructiile acestea (bunkere, statii radio si alte constructii de aparare) au fost facute pe toata coasta vest europeana, din Norvegia pana in Spania. Apoi am mers catre feribotul spre Thyboron pe o fasie de pamant ce trece prin apa, cu peisaje absolut superbe! Am vazut multe pasari si cai salbatici, ne-a placut enorm acest drum (in ciuda faptului ca era atat de “zdrobita” pista). Iar de la Visitor Center Svaneholmhus am luat feribotul carre Thyboron (este si feribot de masini, nu doar pentru pietoni). Ne-am plimbat prin Thyboron apoi am revenit la masini pe acelasi traseu. A fost o zi intensa, am biciclit 40km, si chiar daca traseul a fost plat, din cauza vantului puternic ni s-a parut destul de solicitant. Dar a meritat din plin, ramane cea mai frumoasa amintire a mea de bicicleala in Danemarca!

Si apoi desigur… traseele de mers cu bicicleta pe insule! Intr-o tara cu sute de insule si insulite (inclusiv Copenhaga se afla pe o insula!), cred ca ar fi fost realmente pacat sa nu incercam o plimbare pe bicicleta pe macar una dintre insule! Planul meu initial era sa mergem pe insula Tuno, unde nu au voie masinile (doar localnicii), insa pentru ca ne-a fost putin dificil sa ne organizam si sa luam bilete pentru feribot (le gaseam tot timpul sold out) am reconfigurat putin planul si am ales insula Fur. Care ne-a placut enorm de mult si care ne-a dat niste emotii mari (am ajuns prin niste coclauri neasteptate cu bicicletele). Am lasat masina in parcarea de unde am luat feribotul si am traversat direct pe biciclete. Am fi putut traversa si cu masina, dar ar fi costat traversarea (spre deosebire mersul cu bicicletele, care a fost gratuit) si am fi stat foartr mult la coada (fetibotul e mic, incap maxim 20 de masini iar cand am ajuns noi era o coada foarte mare). Pe insula nu sunt neaparat piste de bicicleta (doar prin putine parti ale insulei), dar pentru ca este o insula mica si putin populata, sunt putine masini si biciclistii au oarecum prioritate iar soferii sunt foarte atenti. Noi insa am prins o zi de weekend cu un festival de muzica la beraria locala (care face berea Fur, foarte buna), si nu doar ca era foarte aglomerata insula de masini, dar parte din drumul pe care voiam sa il parcurgem era blocat. Asa ca am fost nevoiti sa mergem cu bicicletele prin niste locuri cam nepotrivite pentru biciclete, nu tocmai usor de parcurs. Dar a fost o zi minunata, cu de toate.

Si apoi biciclitul prin orase. Am mers cu bicicletele prin centrul oraselor Aarhus si Aalborg si am vazut ce infrastructura grozava de biciclete are Odense (nu e in Jutland dar am reusit sa ajungem, special pentru muzeul lui HC Andersen). Sunt piste peste tot, spatii largi, si cum in Danemarca (cel putin vara) nu exista trafic in orase… nu e nici temerea prea mare de a merge chiar si prin zonele in care pistele sunt parte din sosea. Preferatul meu ramane Aalborg, unde mi s-a parut minunat sa ne putem plimba pe distante lungi si sa facem turul intregului oras cu bicicleta (inclusiv Anastasia a mers singura singurica aproximativ 20 km pe bicicleta ei).

Asa ca iata cum finalul acestui articol contrazice putin inceputul sau 🙂 Si asta pentru ca intr-adevar, sunt multe oportunitati de biciclit. Sunt multe trasee, diferite, interesante, unele mai solicitante, altele mai relaxante. Diferentele mari pe care le percep eu (fata de Olanda) e in primul rand faptul ca trebuie cautate bine aceste trasee si ales ce se potriveste (unele chiar sunt grele, de competitii de mbt in paduri). E nevoie de putina pregatire inainte de a merge pe un traseu de biciclete, de la lungimea traseului, la terenul traseului (nivelat sau nu), la tipul de pista (multe dintre ele nu sunt deloc asfaltate), la tipul de bicicleta necesar (pe unele trasee chiar nu e de mers cu bicicete de oras). Iar apoi mi se pare ca tiparul biciclitului e diferit. Daca in Olanda totul e mai… urbanizat si mai practic (pistele conecteaza orase/sate), in Danemarca (Iutlanda) traseele parca sunt mai mult de agrement / de weekend / de activitate sportiva. Olanda e mai previzibila la acest capitol (lucru de care noi avem nevoie mai multa acum), Danemarca e un pic mai aventuroasa (ceea ce ne-a placut enorm, chiar daca ne-a provocat destul de mult). Prin urmare… concluzia mea e ca mi-a placut foarte mult si mi-ar placea sa mai facem un “coolcation” in Danemarca. Data viitoare insa vom alege fie insula Fyn (cea cu orasul Odense, care chiar e fabulos pentru biciclit), fie Zealand (insula cu Copenhaga), sa vedem si acea parte a tarii.