Oxygen Resort – Harghita

Undeva mai sus de Gheorgheni, la 30 de minute de “polul frigului”, cum este considerat acest oras si la vreo 20 de minute de condus pana la Lacul Rosu, se afla un domeniu imens, de peste 90 hectare, care priveste catre muntii Hasmas: complexul Oxygen. Povestea lui incepe cu restaurantul (Oxygen Restro), deschis in 2020, ca optiune de popas pentru cei care vizitau Lacul Rosu. Ulterior a fost dezvoltat treptat, continuand cu deschiderea parcului de aventura si a partiei (este o partie de 400m lungime, perfecta pentru incepatori pentru ca nu are o inclinatie foarte mare). Complexul are acum si o pista de bob, de 1,2 km, cu un traseu sinuos si curbat (dupa standardele mele este un traseu chiar foarte aventuros, mi-a dat ceva emotii de fiecare data cand l-am parcurs). Si pentru cei mai curajosi, exista si o pista de tubing, cu colace mari, pe care insa nu ne-am incumetat sa o incercam. Ultima (si prima) oara cand ne-am dat in colace de tubing a fost in Canada, undeva la cateva ore de Montreal, si imi amintesc ca mi-a fost o frica cumplita de tubing (ce-i drept, pistele acelea erau foarte lungi si foarte abrupte). Si ce-i drept, nu sunt cea mai curajoasa persoana din lume, deci parerea mea nu e tocmai un etalon.

De curand au deschis si o zona de cazare in casute in padure, niste cuburi minimaliste imbracate in oglinzi, cu interiorul deschis la culoare si multe, multe geamuri. Scopul geamurilor si al oglinzilor este sa dea impresia celor cazati ca se “pierd” in natura, ca sunt una cu natura. Conturul caselor se pierde printre brazi iar interiorul cu geamurile inalte ne face sa ne simtim efectiv in natura, in mijlocul padurii. Sunt mai multe tipuri de case, mai mici sau mai mari, fiecare pastrand acelasi tipar simplu, scandinav. Nu se poate gati in casute (nu au zona de kitchineta), insa in costul cazarii este inclus micul dejun (a la carte, se poate alege din doua optiuni generoase de mic dejun). Restul meselor pot fi luate la restaurantul Oxygen Restro (stil autoservire) sau la resturantele din jur (o recomndare primita de la alte persoane care au fost in zona este Hanul Borzont, cu mancare traditionala secuiasca. Exista si un hotel in lucru (de patru stele), este ridicat insa mai este de lucru la el, cel probabil spre finalul anului (sau poate chiar mai tarziu) va fi finalizat. Si hotelul pastreaza aceeasi idee de cladire care se integreaza in natura, fiind “imbracat” in geamuri si oglinzi.

Avand “infrastructura” necesara, cu partia proprie, se pot face si cursuri de schi pentru copii (dar desigur, si pentru adulti). Partia are cam 400m lungime, exista instructor la locatie mereu iar toate echipamentele pot fi inchiriate (schiuri, clapari si casti). Seara nu se poate schia, nu au nocturna, insa pana la ora inserarii se poate sta pe partie. Este lata, destul de lunga si nu e deloc abrupta (e perfecta pentru invatat).

Ce este de facut in zona complexului Oxygen? Cele mai populare locuri din preajma sunt Lacul Rosu, Cheile Bicazului si orasul Gheorgheni insa… noi nu am simtit nevoia sa plecam deloc din complex. Am avut trei zile de stat acolo si le-am petrecut complet numai acolo. Am mers la Lacul Rosu la plecare, am luat un kurtos Kalacs de la restaurantul de pe marginea drumului, am trecut prin Cheile Bicazului cand am plecat spre casa, insa cat timp am fost cazati la Oxygen, am vrut sa ne bucuram de toate activitatile pentru copii si de cazarea frumoasa. Si de stat si vorbit cu prieteni, pentru ca nu am fost singuri 🙂 Insa cum povesteam si in articolul anterior despre Harghita, sunt atat de multe locuri frumoase de vazut in judetul acesta! Unele mai aproape, altele poate cam la o ora distanta, insa sunt multe de facut, atat vara cat si iarna. Nu aveam idee cat de ofertanta este zona aceasta, iar acum ca am descoperit o mica parte din ea, ne-ar placea tare mult sa putem reveni si la vara.

Mi se pare ca pentru o familie este destul de greu sa gasesti o cazare care sa intruneasca si dorintele parintelor, si pe ale copiilor. In cazul nostru este destul de evidenta diferenta intre preferinte: noi adultii ne dorim cazari frumoase, confortabile, cu peisaje superbe sau cu un design mai deosebit, insa de cele mai multe ori genul acesta de cazari nu au o zona dedicata copiilor. Asa ca am apreciat enorm faptul ca la Oxygen se impaca ambele tabere: exista o multime de spatii de joaca pentru copii, zona de parc de aventura, saniusul, partia de schi, trambulina, tiroliana etc, avand in acelasi timp si casutele acestea mai exclusiviste de cazare, pe placul adultilor. Nu sunt multe astfel de locatii in Romania. Daca ar fi sa lasam o umila parere despre Oxygen, cred ca as recomanda sa fie evitate perioadele foarte aglomerate (weekendurile mai ales). Stiu ca e greu, foarte greu, pentru persoanele cu copii de scoala, insa mi s-a parut foarte mare diferenta intre weekend (am prins o zi de duminica) si timpul saptamanii (am prins doua zile in timpul saptamanii). A fost mult mai putina lume, mult mai libera partia de sanius, locul de joaca si pista de bob si parca a fost o atmosfera de poveste cu toata ninsoarea aceea abundenta prinsa de sarbatori.

Leave a comment