In a patra zi in Tokyo ne-a prins ploaia. Si nu ca ar fi mare lucru sa ploua, dar in ziua aceasta ploua de chiar ca nu iti venea sa iesi deloc din casa :)) Dar, motivati de toate umbrelutele umblatoare pe care le vedeam de pe geamul apartamentului, indreptandu-se repede catre metrouri si birouri, ne-am mobilizat si am iesit chiar si asa, pe vremea aceea urata si deloc tentanta pentru plimbat prin centrul orasului. Si am avut ca plan sa mergem in zona Shinjuku, unde se afla si statia de tren Shinjuku Station, cea mai aglomerata statie de tren din lume (cu peste 3,5 milioane de pasageri zilnic, mama mia!). Este o zona de business a orasului, cu multe cladiri inalte si cu zona Golden Gai, pe care am vazut-o si experimentat-o acum zece ani (dar pe care nu am mai avut cum sa o vedem acum, cu copiii). Tot aici este si cladirea Tokyo Metropolitan Government Building, cea care ofera priveliste panoramica gratuita (spre deosebire de Tokyo Skytree, unde se plateste bilet de intrare). Desi ne-a plouat de nu mai stiam de noi, ne-am plimbat si ne-a placut mult zona aceasta. Insa de data aceasta atractiile principale din Shinjuku au fost… arcade games (pentru Alexei), reclama faimosa cu pisica 3D si plimbarile printre cladirile inalte.

Iar spre finalul zilei am mers din nou in Shibuya, sa revedem intersectia aglomerata. De data aceasta ne-am propus sa o vedem de sus, de pe terasa de la etajul 8 a cladirii Magnet, care se afla chiar in intersectie. Se plateste un bilet de 1800 JPY pentru a intra pe terasa, insa acesta contine o bautura (in cazul nostru am platit doua bilete si am primit bauturi si pentru copii). Iar privelistea e chiar foarte frumoasa, atat de pe terasa exterioara, cat si din camera aflata la interior (cu geamuri inspre intersectie). Pentru ultima seara in Tokyo a fost foarte placut sa fim acolo si sa vedem poate ca cel mai emblematic loc al orasului.

Urmatoarea zi era ziua plecarii. Finalul vacantei, cu intoarcerea in Osaka (de unde aveam sa plecam mai apoi inapoi acasa). Dar ne-am luat biletele la Shinkansen cat mai tarziu posibil, ca sa ne mai putem bucura putin de Tokyo 🙂 Am lasat bagajele in Tokyo Station, unde era o zona imensaaaa cu lockere pentru bagaje si am mers catre Imperial Palace. O vreme superba, insorita (dupa ziua de dinainte, am apreciat-o cu atat mai mult :D) de care ne-am bucurat tare mult in gradinile din exteriorul palatului. A fost prima zi cu adevarat relaxanta in Japonia, in care am stat in parc, am citit cu copiii pe iarba si nu ne-am mai grabit sa vedem nimic. Ceea ce ne-a facut sa ne gandim cum ar fi sa vizitezi tara aceasta si in felul acesta, lent si relaxant, fara sa simti constant dorinta de a vedea totul? 🙂 De multi ani avem un stil mai linistit de a calatori si ne bucuram mai mult de locurile pe care le vedem, fara sa alergam de nebuni, insa Japonia… parca nu te lasa. Parca te tenteaza prea mult, parca te face sa faci tot vrei sa vezi, sa nu lasi nimic in urma (chiar daca negresit lasi :D). Si ma intreb cum o fi sa te lupti cu dorinta asta nebuna de a vedea TOT si sa… experimentezi o Japonie fara agitatie si fara alergatura de dimineata pana seara?

Credeam sincer ca voi simti Japonia diferit. Vazand-o pentru a doua oara, eram sigura ca nu ma va surprinde, ca va fi totul previzibil si ca voi pleca acasa cu gandul ca mi-a ajuns. Ca am de vazut si alte tari in lume. Insa… am plecat fiindu-mi dor deja de Japonia 🙂 Nu imi explic de ce imi place atat de mult tara aceasta, mai ales ca multe dintre lucrurile care o definesc nu mi se potrivesc si nu imi plac (aglomeratia, lucratul mult peste program, faptul ca sunt un popor caruia ii este greu sa fie vulnerabil/deschis, viata de “roboti”, toate ciudateniile specifice etc). Insa poate ca tocmai faptul ca sunt atat de multe lucruri pe care nu le inteleg si pe care mi-e greu sa le accept ca fiind firesti ma atrage la Japonia 🙂 Si contrastul acesta atat de izbitor intre Tokyo cel stralucitor si ostentativ si alte orase mai traditionale. Toata complexitatea acestui popor, toate paradoxurile care intr-un fel sau altul… functioneaza armonios. O tara renumita pentru tehnologie si inovatie, dar unde de multe ori nu poti plati cu cardul sau unde site-urile web arata de parca ar fi un proiect de liceu in html. O tara unde oamenii au diete atat de echilibrate si unde nu vezi aproape niciodata un om supraponderal, dar care are ca sport national sumo-ul, cu luptatori supraponderali cu diete care favorizeaza depunerea de grasime in mod intentionat. O tara renumita pentru designerii de moda atat de creativi, unde tinerii se imbraca atat de diferit si curajos, vs toti acei “salary men” trasi la indigo in costume negre, identice. O tara cu o populatie atat de mare, cu orase intesate de oameni dar care sufera de singurate si depresie. O tara in care oamenii arata un respect dus la extrem celorlalti, dar nu reusesc sa se uite vreodata ochi in ochi. O tara in care oamenii sunt excesiv de politicosi si atenti la eticheta, dar in care noodlesii sunt sorbiti zgomotos la masa (dar zgomotos!) iar oamenii sunt impinsi sa intre si sa incapa in trenuri (am evitat orele de varf special pentru a nu avea aceasta problema). Japonia chiar e un paradox care te atrage, chiar si atunci cand realizezi ca nu este tipul de tara in care ai putea locui. Si spun asta dupa ce am vazut cele mai turistice si mai populare orase. Si-atunci ma intreb… cum o fi sa vedem partile acelea mai putin cunoscute? Satele de pe Drumul Samurailor? Plajele de pe insulele din arhipelag (si nu neaparat Okinawa)? Cum o arata toamna in Hokkaido? 🙂

*** The End ***