Nu mai stim sa calatorim singuri. Nu mai stim care e “procedura”. Ce faci in aeroport cand nu tii copiii de mana, cand nu esti entertainer, cand nu le citesti sau cand nu intervii intr-un conflict intre ei? Ce faci pe un zbor de aproape patru ore cand nu vrea nimeni joaca cu tine, cand nu vrea nimeni la baie de n ori, cand nu ii scapa nimanui jucaria sub scaunul din fata? Ce faci cu tot timpul din lume cand il ai? Nu stiu. Poate ca de asta in primele ore ale acestei mici excursii ne-am simtit amandoi iritati, stresati si am avut mii de ganduri de vinovatie si razgandire. A fost prima oara de cand avem copii cand am plecat o noapte (o amarata de noapte hahahaha) din tara doar noi doi. Am mai avut doua incercari de ramas o noapte fara ei dar in Romania, iar acum 5 ani si jumatate am fost plecati in Venetia, de ziua mea, de dimineata devreme pana seara tarziu (fara ramas peste noapte). Insa atat. Toti anii acestia am calatorit mereu cu copiii si asta e normalitatea noastra, sa fim toti. Si asta ne si place de fapt, sa fim toti. Doar ca acum, dupa o perioada destul de aglomerata si dificila pentru noi si relatia noastra, ne-am gandit ca este timpul sa facem un efort. Nu ne doream neaparat toata logistica din spatele acestui efort (mobilizat bunicii, explicat copiilor zile la rand ce avea sa urmeze, re-explicat cand apareau riposte si “nu vreau sa plecaaaati”-uri, bagaje si liste pentru pregatit pentru scoala si gradinita, gandit un back-up plan cu prietenii nostri, just in case etc). Dar stiam ca ne va face bine si ca avem nevoie de putin timp impreuna.

Asa ca am lasat razgandirile deoparte, ne-am luat liber si am mers. Scopul acestor doua zile a fost sa ajungem la concertul celor de la Cigarettes After Sex, o formatie poate nu extrem de populara, dar care noua ne place mult. Si desigur, faptul ca orarul zborurilor ne-a permis si o plimbare prin Madrid, un oras pe care l-am vazut acum multi ani impreuna cu parintii mei, a venit ca bonus 🙂 Pe vremuri (prin facultate si masterat) aveam o obsesie (nu doar pasiune) pentru Spania. Imi placea enorm si sa studiez limba, si sa ajung cat mai des posibil sa o vizitez. De-a lungul anilor am mai pierdut din inflacararea asta si am si ajuns mult mai putin sa o vizitam. Asa ca excursia aceasta a venit ca un pansament. Pansament de cuplu si pansament de Roxana-mica. Si cum mie imi place sa ma mai pierd prin nostalgiile trecutului (desi de multi ani o fac foarte rar), a fost la fix.

Ce am facut aproape patru ore in avion? Am dormit. Am citit. Am scris. M-am gandit. Si am vorbit cu Andrei. In tihna, fara repezeala, fara agitatie, fara presiunea ca trebuie sa le strecor printre picaturi. M-am simtit vinovata si am simtit mult dor (si un pic de ingrijorare, desi stiam ca sunt pe maini bune) pentru copii, insa am constientizat ca e normal si ca toata treaba asta vine la pachet si cu “evadarea” si timpul liber, si cu vinovatia si dorul. Mi-am impus sa am mereu in vedere ca aveam nevoie de aceste aproape doua zile si ca orice sentiment negativ legat de aceasta plecare trebuia sa fie contrabalansat de bucuria de a avea timp cu Andrei. Sa vorbim, sa ne plimbam, sa ne tinem de mana, sa fim sot si sotie, nu doar mama si tatal Tiei si ai lui Alexei. Si nu a fost usor de facut switch-ul acesta dintre emotii. Nu avem antrenament pentru asta 🙂

Am zburat cu Wizzair catre Madrid, zborul de dimineata devreme. Am luat cazarea in noaptea de dinaintea plecarii, atat de slabe ne erau sperantele ca o sa ne iasa treaba asta 🙂 Am ajuns la 9:30 in Madrid si in afara de faptul ca aveam un hotel (Citadel by Pillow, luat pe graba, ce am mai gasit liber, pentru ca toate hotelurile pareau foarte aglomerate in aceste doua zile) si o sala unde trebuia sa ajungem la concert (sala WizInk Center) habar nu aveam ce sa facem in oras. Imi aminteam vag de cladirea Schweppes, de Gran Via, Plaza Mayor, Palatul Regal si Parque de Retiro dar nu aveam niciun plan ce sa facem, ce sa vedem, unde sa mancam, unde sa mergem. Ceea ce nu prea ne sta in obiceiuri 🙂

Ne-am urcat in metrou si am coborat pe Gran Via, bulevardul faimos din Madrid. Ciudata senzatie sa nu ai de impins niciun carucior, sa mergem de mana pe strada si sa fim singuri. De fapt intreaga zi a fost… diferita (ca sa nu ii mai zic “ciudata”) pentru ca avand atata timp doar noi singuri, nici nu stiam despre ce sa vorbim mai intai. Mare parte din discutiile noastre din ultima vreme sunt administrative, in mare parte planificat, organizat, gandit in avans, pregatit zilele ce urmeaza. Apoi daca terminam cu planificarea, ne varsam ofurile de la birouri (sau pur si simplu ne mai tinem la curent cu ce se intampla la birourile fiecaruia dintre noi). Discutiile “de visare” raman pe ultimul plan si de cele mai multe ori, nu mai ajungem la ele. Si n-am ajuns nici acum, in cele 37 de ore petrecute singuri, cu siguranta avem nevoie de putin antrenament pentru asta. Fiind insa prima oara plecati peste noapte din tara fara copii, in spatele incercarii noastre de a ne detasa erau gandurile despre copii. Daca se descurca bunica, daca sunt ei ok cu faptul ca suntem plecati, daca se intampla ceva, etc. Dar… simplul fapt ca am stat impreuna, chiar si fara cine stie ce discutii de suflet, a refacut o parte din temelia relatiei noastre 🙂

Am mers 20.000 de pasi intr-o zi si ne-am plimbat fara sa intentionam sa vedem ceva anume. Ne-am invartit prin centrul orasului, am mers la Palatul Regal, am mancat (mai mult decat era necesar) si am baut sangria 🙂 Nu am avut nicio lista cu restaurante/baruri sau orice alte locuri interesante in care am fi putut merge fara copii. Ar fi fost insa interesant sa venim mai pregatiti, daca am fi avut stare si rabdare sa ne gandim la lucrurile astea inainte de plecare.

Iar seara am mers la concertul celor de la Cigarettes After Sex, pe care il asteptam cu drag. Nu suntem noi cei mai mari fani concerte, nu mergem si nu prea stim multe despre festivaluri de muzica, dar ne-a placut mult sa fim aici. Si sa vedem atatia oameni, atat de tineri (pana in 20 de ani) care asculta muzica aceasta linistitoare.

Aceasta ne-a fost ziua impreuna in Madrid. Plina si poate ca obositoare fizic, dar relaxanta psihic. Avem cu siguranta nevoie de mai multe zile pentru noi si sigur ne-a facut tare bine sa petrecem timpul acesta impreuna. Dar am murit de dorul copiilor. Da, ne-am uitat la pozele cu ei. Am vorbit despre cum vom incerca sa fim mai calmi si mai rabdatori cu ei. Ne-am impus sa realizam mai des ca in ciuda oboselii pe care o simtim si care cel mai probabil s-a adunat in ultimii ani, traim cea mai frumoasa si mai implinitoare perioada a vietii noastre de pana acum. Si ca uneori e nevoie doar sa facem cativa pasi inapoi, sa privim un pic de sus toata situatia si sa ne regasim echilibrul impreuna. Pentru ca oricate probleme am avea, oricate griji, oricate conflicte, suntem o echipa, lucram impreuna pentru acelasi scop. Suntem unul alaturi de celalalt, niciodata unul impotriva celuilalt (desi de multe ori nu ne e foarte clar lucrul acesta). Si daca am reusit sa clarificam chiar si numai lucrul aceasta in escapada asta in Madrid, we’re good.