Imbolnavirea Anastasiei ne-a cam bagat in panic mode. Asa ca ne-am inceput dimineata gandindu-ne din start ca poate ar fi mai bine sa schimbam biletele de avion si sa ne intoarcem acasa mai devreme. Nu ca asta ar fi fost extrem de usor de facut, dar eram deja atat de tensionati din cauza faptului ca tot revenea febra Anastasiei (asta desi ne-a spus si doctorul de aici ca e foarte posibil sa dureze vreo doua-trei zile febra, chiar si cu tratamentul cu antibiotic primit) incat luam in calcul orice varianta. In prima parte a zilei am stat pe la hotel, sa vedem cum evolueaza lucrurile si daca se stabilizeaza temperatura Anastasiei. Apoi, inspre pranz, am mers in Casco Viejo, in centrul istoric al capitalei. Un loc in care am avut asa… sentimente contradictorii legat de vizitarea lui. Ca sa o luam pe aia dreapta, pe MAE, la sectiunea de siguranta, se recomanda evitarea zonei din centrul vechi. Nu stiu cat este de actualizata aceasta informatie de pe pagina lor insa ce stiu sigur este ca pana nu demult, Casco Viejo nu era tocmai un loc grozav de petrecut vremea ca turist. Si nici acum nu e tocmai cea mai sigura zona a orasului (inca se recomanda sa nu se intre pe anumite strazi mai “dubioase” sau mai intunecate, si sub nicio forma noaptea) insa lucrurile s-au imbunatatit mult. Sunt multi turisti, multe restaurante si cafenele dragute, multe magazine pentru turisti. Deci intr-un fel sau altul s-au adaptat putin iar locul acesta, pe vremuri cu o faima nu foarte grozava, a devenit mai… vizitabil 🙂

Din punctul meu de vedere, Panama City este definit fix de contrastul acesta de zgarie nori intr-o parte (totul posh, ingrijit, luxos, o bogatie parca demna de Emirate, cu skyline frumos, iahturi frumos ancorate in port, oameni atletici alergand pe Cinta Costera) si cladirile vechi si toata atmosfera mai putin stralucitoare din cealalta parte (cu cladiri mai darapanate – desi unele chiar erau renovate extrem de frumos, mai multa mizerie, oameni mai normali, strazi pe alocuri suspecte). Insa la fel de important si de faimos precum centrul cu zgarie nori din Panama City mi se pare si centrul istoric, Casco Viejo (patrimoniu Unesco). Da, mi-a fost teama de zona aceasta si multe zile am fost asa in cumpana daca sa mergem sau nu – iar asta pentru ca citisem ca nu ar fi tocmai sigura (si avand experienta din Rio de Janeiro, unde unele locuri chiar ne cam panicau teribil, ne venea sa suflam si in iaurt). Totusi, stand doar in zonele mai vibrante, mai pline de turisti (cu multe restaurante, magazine), ni s-a parut destul de ok. Da, am vazut politie la orice colt de strada (lucru care pe mine ma linisteste, pe Andrei il sperie – pentru ca se gandeste ca e NEVOIE de atata politie). Da, unele strazi chiar nu te invitau sa le strabatj. Da, nu am merge acolo dupa lasarea serii. Da, nu as fi vrut sa stam cazati in zona aceasta (desi in unele locuri din Casco Viejo chiar erau niste hoteluri tare dichisite). Dar… pe timpul zilei nu a fost atat de “de speriat” cum ne-am facut noi scenariile. Ba dimpotriva, a fost o plimbare foarte draguta prin centru, pe jos, cu multe opriri in magazine, la muzeul Molelor si la toate buticurile cu produse artizanale.

Molele 🙂 Aaaah, cat imi plac molele! Acele bucati dreptunghiulare de material, cusute manual cu diverse motive, atat de reprezentative coloratei Panama. Cusaturi colorate, mixuri de materiale, desene ce reprezinta flori, animale sau orice alte componente ale naturii. Imi plac pentru ca imi dau seama ce inseamna sa muncesti la bucatica aceea de material. Sa decupezi bucatica cu bucatica, sa le cosi impreuna de mana, suprapuse, este munca de chinez batran. Zezi de ore petrecute lucrand la patrat mic de material. Mi se pare una dintre cele mai frumoase forme de arta si din acest motiv mi-as fi dorit tare mult sa gasesc o mola frumoasa pe care sa o pot transforma acasa intr-o piesa de imbracat.

Nici scopul meu de a-mi cumpara o pollera (rochie traditionala) si un colier lucrat de mana nu a fost atins 🙂 Era atat de cald ca nu puteam sa gandesc, sa cotrobai prin magazinase sau sa pot face o alegere din toate optiunile. Probabil ca lucrurile ar fi fost mai simple daca stiam concret ce imi doresc, insa am tot sperat sa am si timp necesar, si stare necesara sa caut prin centru din magazin in magazin. DIn pacate nu am avut niciuna, nici alta iar optiunile cele mai usor de gasit, in magazinele de suveniruri, nu mi s-au parut suficient de atragatoare sau… autentice. Asa ca iata ca am plecat din Panama si fara pollera, si fara mole, si tareeee am mai bombanit din cauza acestui lucru :))

Fiind ultima zi de carnaval, ne gandeam sa mergem si noi sa vedem defilarea carelor. Am fi putut merge si la concertele de dimineata (culecos), cele la care se stropesc oamenii cu furtunul (au niste cisterne uriase cu apa) insa ni se parea destul de nepotrivit de mers cu copiii. Poate ca daca ar fi fost mai mari un pic (momentan aveau 2,5 ani si 5,5, ani) ar fi fost chiar distractiv pentru ei. Asa ca hotarasem sa mergem la defilare, seara. Insa si in acea seara febra Anastasiei revenise, asa ca am anulat orice plan si am ramas pe terasa hotelului. Aceste ultime zile in Panama City au fost foarte stresante. Iar noi nu mai aveam energie sa facem mare lucru. Monitorizam obsesiv temperatura Anastasiei si pentru ca simptomele nu se imbunatateau, ne stresam din zi in zi mai mult.

Asa am realizat cat de norocosi am fost de-a lungul timpului, in calatoriile noastre, sa nu avem parte de episoade de imbolnavire cu niciunul dintre ei. Deseori am pus lucrul acesta pe seama imunitatii grozave pe care si-o formeaza copiii calatorind, insa ne-am dat seama ca am fost doar… foarte norocosi. Si tocmai pentru ca am avut acest noroc ne-am incumetat sa mergem si in alte vacante, mai departe sau mai curajoase ca destinatie. Cata vreme nu o patesti, spui vrute si nevrute 🙂 Dar cu experienta aceasta am invatat (inca o data) sa fim recunoscatori pentru luxul de a fi sanatosi si sa nu luam niciodata lucrul acesta ca atare.