Trezirea cu noaptea-n cap, c-avem de condus mai bine de opt ore azi. Doza de skyr la prima ora in dimineata, un pic de smjor (unt islandez delicios de bun, de mananci pana ti se apleaca) intins bine pe niste paine de secara dulce si pufoasa si-abia scoasa din cuptor (sau poate din izvor termal), bagajele-n portbagaj si dusi suntem! A ba nu, oprire de doua minutele sa luam cafea de la Kafittar si provizii de biscuiti, ca astazi n-avem in program sa lasam 50 de euro pe o masa in doi fara bauturi. Ducem o lupta crancena cu GPS-ul pe care nu reusim nici neam sa il convingem sa ne duca pan’ la Jokulsarlon, si-n final gataaaa, suntem pe drum! Tot inainte pe drumul 1, 300 de kilometri fara oprire! Pe care nici nu-i simti la cat de frumos este peisajul. Iar cand ajungi in dreptul Vatnajokull-ului, cel mai mare ghetar din Europa (da, pata aia alba imensa de pe harta Islandei), e nebunie curata!

Si-acum s-o zicem pe aia dreapta. Nu am vazut niciodata in viata noastra un ghetar. Pana cand am ajuns in Islanda. Asa ca orice face referire la ghetar/laguna glaciala ne fascineaza de-a dreptul. Si-am sta ore in sir (ma rog, cateva minute pana ne apuca dardaiala de la frig) numai uitandu-ne la gheata. Si cand te gandesti ca ghetarii asigura 70% din apa potabila din Islanda, parca te ia cu tremurici cand vezi cum se topesc de la an la an, ingrijorator de vizibil. Pentru ca pana la urma, desi e incredibil de frumoasa, laguna Jokulsarlon s-a format din cauza (sau datorita pentru optimisti) incalzirii globale. Ghetarul Breidamerkurjokull, parte din toata imensitatea de Vatnajokull, venea pana in buza oceanului Atlantic in vremuri stravechi. Usor, usor s-a topit si s-a retras putintel mai inspre uscat, iar in urma lui a lasat un lac, unde acum se rup bucati mai mari sau mai mici din ghetarul care continua sa se topeasca. Tot fenomenul asta pare ceva cat se poate de natural si e intr-adevar de o frumusete iesita din comun, fix cadrul acela ireal de-l vezi pe internet. Dar daca stai sa te gandesti cam ce a creat minunea asta, parca te trec fiori pe sira spinarii. Dar in speranta ca tot peisajul de la Jokulsarlon nu e chiar asa de efemer cum il percepem noi, trecem peste mini-depresia si panica ca ni se distruge planeta si incercam sa ne bucuram de laguna. Pana la urma, pana si islandezii, care traiesc acolo si vad si simt pe pielea lot schimbarile climatice, sunt optimisti. “Islanda devine din ce in ce mai verde, iar asta e efectul incalzirii globale. Nu-i chiar asa de rau pentru noi”. Si-acum daca stai sa te gandesti, cam care ar fi cel mai rau scenariu cu Jokulsarlon? Sa se retraga ghetarul atat de mult inca in viitor sa se mareasca lacul de la baza Vatnajokull-ului si sa se transforme intr-un eventual fiord. Si nu e bai, e plina Islanda de fiorduri, unul in plus n-ar face rau nimanui. Sau poate numai drumului 1, si asta ar fi o problema pentru islandezi, care s-au chinuit pana pe aproape de 1974 sa il termine 🙂









In orice caz, Jokulsarlon e intr-adevar genul acela de loc si peisaj desprins parca din alta lume. Si alta planeta. Si merita cu varf si indesat sa bati tot drumul pana aici, chit ca ramai asa cu-o nostalgie greu de explicat. Ideea e ca pe langa toata exploatarea aceasta turistica, pe langa barci amfibiene si tururi de “ia ghetarul, atinge ghetarul”, Jokulsarlon e unul dintre cele mai impresionante locuri vazute in Islanda. Impresionant, dar ciudat in acelasi timp. Iar temperatura apei, de regula undeva pe la 2 grade, face sa fie suficient de caldut incat bucati din ghetar sa se desprinda usor, usor de “ghetarul mama”, dar si suficient de frig incat bucatile de ghetari sa nu se topeasca. In fine, asta in teorie, pentru ca noi am prins fix perioada de dupa o saptamana de “canicula islandeza” (adica undeva pe la 15-16-17 grade si soare :D), iar ghetarii erau in mare parte topiti. Ba chiar unul dintre ei s-a spart in doua fix in fata noastra. Si-asta nu ne-a facut sa exclamam “oau-uri” si nici sa aplaudam ca tovarasii chinezi, entuziasmati nevoie mare de spectacol. Global warming is not fun. Si-n locuri ca Islanda iti dai seama mai bine si mai clar de treaba asta.

Si cu ocazia asta, uite ca ni s-a facut o pofta nebuna de Antartica si de ce nu, poate si de o Groenlanda. Si iabadabaduuuuu, cica Icelandair are mai nou (de anu’ trecut mai exact) curse Ponta Arenas – Antarctica. Cum ne intoarcem acasa ne documentam si vedem care e treaba. Pana atunci, ne delectam cu fiordurile inghetate ale Groenlandei si cu lagunele ei glaciale vazute din avion 😀