Pfoooooai, ce guest post! Parca v-am zis deja ca avem numai prieteni calatori, nu? Dar Catalin este cel mai cel dintre toti calatorii, si-atata pasiune intr-un singur om nici c-am vazut in alta parte. Intreaba-l orice chichita despre cine stie ce tara uitata de lume pe harta, si el stie sa-ti raspunda. Ba sa-ti mai si recomande una alta despre ea. Iar cand vine vorba de excursii cu prietenii, e mai ceva ca o agentie de turism! Orice detaliu pus la punct, orice traseu facut cap coada, totul doar ca sa ne fie noua cat mai bine si mai usor in vacanta Asa ca tare fericiti mai suntem ca ne vorbeste despre Bhutan, Tara Fericirii, ca doar nu multa lume ajunge pe meleaguri bhutaneze. Si-acum bineinteles ca vrem si noi! Si in Bhutan, si in Nepal si-in India de nord! Cum rezolvam problema?!

***

“Poftim?….Unde mergi? In Bhutan? Asta nu e marca aia de butelii cu gaz pe care le vad tot timpul pe marginea drumului?”

Cam asta a fost reactia cunostintelor atunci cand m-au intrebat pe unde ma mai plimb in anul acela. Nu mi-am dorit de mic sa ajung in Bhutan, ci pur si simplu am nimerit peste un articol in care erau prezentate minunatele simboluri falice cu care isi impodobesc bhutanezii casele.

Am fost sedus… asa ca de la admirarea virilitatii caselor pana la cautarea variantelor de avion catre Bhutan nu a durat prea mult. Intre timp am aflat ca in Bhutan nu se poate ajunge decat prin intermediul unui tour operator aprobat de regat. Din 1974, anul in care regatul a permis accesul turistilor pentru prima data, orice vizitator este obligat sa cumpere un pachet preplatit de la autoritatea de turism, la pretul minim de $ 200 pe zi. In acesti bani intra absolut toate serviciile, de la ghid, sofer, cazare, masa si toate intrarile posibile….Autoritatile bhutaneze au dorit sa limiteze turismul de masa impunand un regim restrictiv…se pare ca nu au vrut sa ajunga o tabara de backpackeri asemenea vecinilor din Nepal.

Dupa toate cercetarile am reusit sa dau de un tur operator local, care ne-a aranjat cu un circuit de 3 nopti al pretioasei tarisoare. Partea cea mai interesanta a fost cand am descoperit ca in Bhutan aterizeaza doar 2 / 3 avioane pe zi, pe unicul aeroport international din orasul Paro. Dupa cum va poate povesti Andrei Aeroportul din Paro este unul din cele mai periculaose din lume. Este situat la 2235m altitudine, dar nu asta este problema. Pista nu este vizibila de catre piloti decat cu 200 de m inainte de aterizare. Prin urmare pilotii trebuie sa invete pe dinafara coborarea care include o sicana printre trei varfuri de munte, la finalul ultimei curbe, pista aparand brusc. In 2009 doar 8 piloti erau licentiati pentru o asemenea aterizare.

In sfarsit…dupa cum imi place mie in combinatii…am mai adaugat un mic tur de Nepal si putin Taj Mahal, pentru ca cel mai accesibil avion catre Bhutan decoleaza din Kathmandu. Dupa cateva plimbari prin Nepal, incluzand un Kathmandu, o Pokhara si o infrastructura absolut dezastruoasa (chiar inainte de cutremur) am ajuns sa ne imbarcam in Airbus-ul de la Druk Air spre Bhutan. Avioanele companiei nationale bhutaneze sunt intr-o stare extrem de buna in comparatie cu vecinii din India si Nepal.

Partea foarte misto este ca la mijlocul zborului, daca stati pe stanga, puteti vedea varful Everest in toata mandria sa….n-o sa-l pierdeti pentru ca va anunta pilotul.

Totul bine si frumos, pana cand pilotul ne anunta ca va incepe coborarea catre Paro. Ne atentioneaza ca vor urma niste viraje agresive inainte de pista si ne pune o muzica zen ca sa ne sedeze un pic … eu incep sa repet <<Inger Ingerasul meu>>.

La aeroportul din Paro ne-au asteptat soferul si ghidul imbracati in niste fuste tare simpatice. De altfel majoritatea populatiei era intolita in hainele traditionale care pareau destul de lejere mai ales pentru barbati ( nu exista H&M in Bhutan). In prima zi am facut o tura prin Rinpung Dzong, o manastire / fortareata / prefectura unde am dat de un grup de pusti budisti si un apus foarte misto.



A doua zi a urmati highlight-ul , Paro Taktsang sau Tiger’s Nest. O manastire budisto-himalayana pe varful muntelui, la care am ajuns dupa cateva ore de urcat pe langa magari si grupuri de nemti. Locul e absolut spectaculos, toata experienta iti da un feeling de “Last Samurai” combinat cu “Crouching Tiger, Hidden Dragon”…Merita!

Urmatoarele trei zile am facut un tur din Paro catre Thimphu si Punakha prin diferite variante de minipagode, temple, prefecturi si case frumos “decorate”. Ca si lucruri pe care sigur nu le mai puteti vedea in alta parte ar fi Takin-ul, animalul national care este o combinatie ciudata intre o capra si un bivol, plus capitala Thimpu. Este singurul oras care mai arata semne de facilitati moderne, dar nu va asteptati la zgarienori. Prin facilitati moderne ma refer la farmacie si posta. Deasemenea, Thimpu este singura capitala din lume nesemaforizata. Are o singura intersectie care este dirijata de un politist ce danseaza intr-un mini-pavilion din mijlocul drumului.


Dupa toata experienta nu va pot spune decat ca tarisoara asta merita toata atentia si efortul de a o vizita. E un mare muzeu al satului locuit si e tara care mi-a dat pentru prima oara senzatia ca sunt intr-o rezervatie, total izolata de restul lumii. In plus mi se pare ca merita sa discutati cu niste oameni carora li s-a permis sa-si cumpere televizoare abia acum 11 ani… gandesc mult mai limpede decat noi.  Drum bun