Thanks Giving Day

12 octombrie 2014

“De fiecare data cand ajunge pe-acasa, sora-mea imi aduce doua sticle de Lacrima lui Ovidiu. Una de 12, una de 20. E vinul meu preferat din Romania, pe care nu il gasesc aici. Pe cea de 20 am baut-o, dar pe asta o impart cu voi. Cine nu a incercat Lacrima? E fucking awesome!”.

Iar lacrima, fie ea a lui Ovidiu sau nu, a devenit lait motivul intregii seri. Si asta pentru ca in final, niciunul dintre cei asezati in jurul mesei nu a scapat fara sa verse macar una.

Clinchet de pahare ciocnite, rasete, multe, multe povesti si un curcan apetisant ce astepta sa se rumeneasca in cuptor. Vin romanesc cat cuprinde, shoturi de zmeurata in pahare aduse din lumea-ntreaga si muzica romaneasca. Povesti de acasa. Povesti vechi de ani de zile, spuse cu entuziasm. Povesti despre Romania. Oameni care isi iubesc si pretuiesc tara in care s-au nascut, desi se afla de ani si ani de zile departe de ea. Oameni care vorbesc cu drag despre Romania, din mijlocul Canadei. Oameni care asculta Radio Zu, singurul radio romanesc pe care il pot asculta, doar ca sa auda ce muzica se mai canta pe acasa. Prieteni. Prieteni apropiati, prieteni dragi si primitori. “La familia“.

Flashback. Ceva din toate acestea imi amintea de serile de Craciun de acasa, cand toata lumea in jur radia de fericire si astepta cu nerabdare sa despacheteze cadourile de la Mos Craciun. Cu canile de vin fiert in maini, ne pierdeam in povestit, insa ne gandeam cu jind la momentul in care ne vom aseza cu totii in jurul bradului si vom incepe sa ne uitam la cadouri. In seara aceasta nu era insa vorba de desfacutul cadourilor de Craciun, dar se simtea ca exista un moment-apogeu ce urma sa apara. Toata lumea astepta cu nerabdare cina de Thanks Giving. Si da, curcanul avea si el rolul lui important in ecuatie, la fel ca si toate delicioasele prajituri cu dovleac, care mai de care mai apetisante. Insa nu curcanul era esenta cinei, cat ceea ce avea sa urmeze mai apoi. Thanks Giving-ul.

“Ce muzica iti place sa asculti? Vama Veche? Da, ce mult imi place si mie Vama Veche. Nu am chef azi? O ai? Hai, pune Vama Veche. Si stinge lumina. Avem lumanari pentru toata lumea? Hai, toti la masa, nu mai amanati momentul. O sa vorbiti rand pe rand.”

De cand se cunosc si serbeaza Thanks Giving Day, au facut un obicei ca fiecare dintre cei prezenti sa enumere cat mai multe lucruri pentru care sunt recunoscatori. Sa aprecieze o data pe an lucrurile bune care s-au intamplat de-a lungul anului si sa le numeasca rand pe rand. Sa se bucure de fiecare moment frumos pe care l-au trait si sa il impartaseasca cu prietenii dragi. Si-apoi… Ramai sa te gandesti… Noi cand am facut ultima oara lucrul acesta? Cand am stat in jurul mesei sa multumim pentru viata frumoasa pe care o traim? Tare mi-e ca niciodata. Singura cina de genul acesta pe care mi-o amintesc a fost cea de Craciunul trecut cu fetele, cand “jocul” a fost putin altfel. Trebuia sa dai o nota de la 1 la 10 anului ce tocmai s-a incheiat, in functie de cat de bun il considerai tu pentru tine. E lesne de inteles ca nu a fost nicio nota de 10, in schimb o abundenta de 7-uri. Pentru ca toata lumea a avut un an mediocru, un an mai prost decat cel care a trecut. Si daca a fost un an bun, tot nu a fost un an de 10. De ce? Pentru ca ai avut poate altii mai buni, si pentru ca iti evaluezi fiecare an comparativ cu altii. Culegem recorduri dupa recorduri, tanjim dupa mai mult, mai bun, mai orice. Invariabil aceleasi nemultumiri puse pe masa pentru a argumenta nota proasta. Invariabil aceleasi probleme, aceleasi asteptari mult prea ridicate pe care nu ai putut sa le atingi. Probleme, stres, nemultumiri, tristete. Dar nimeni nu si-a pus pe masa realizarile, lucrurile frumoase care s-au intamplat, lucrurile pentru care esti recunoscator in viata, oricat de marunte si insignifiante ar fi acelea. O cina la care sa se vorbeasca numai si numai despre lucrurile frumoase care s-au intamplat de-a lungul anului. Nici nu ne gandeam vreodata cat de mult avea sa ne marcheze seara aceasta pe amandoi. A life changing moment, in care incepi sa vezi si sa apreciezi viata intr-un alt mod.

Paharele de vin se ciocnesc pentru a nu stiu cata oara, apoi se da tonul Thanks Giving-ului. Am inceput timid, unul cate unul. Lumanarea aprinsa trecea din mana in mana.


“Eu… eu sunt recunoscator pentru nunta frumoasa pe care am avut-o anul acesta. Si pentru faptul ca a venit atat de multa lume si a iesit o petrecere frumoasa. Sunt recunoscator ca au putut veni bunicii nostri si ca le-am facut o mare bucurie cu nunta asta. Stiti faza cu bunicu’? Cum a venit la noi, la sfarsitul nuntii, zambindu-ne si dandu-ne plicul asa, facand o reverenta… Si cum ne-a spus asa sincer: “Mai copii, nu am eu mult, dar atat cat am, va dau si voua!” Si cat de mult a insemnat pentru el sa fie acolo si sa ne dea plicul ala cu bani… E ceva ce nu o sa uit niciodata si sunt recunoscator pentru momentul acela… Pentru ca am inteles cat de mult a contat pentru el sa fie prezent la nunta nepotului lui, sa danseze cu noi, sa fie acolo pur si simplu”.

Un moment de liniste, in care fiecare dintre noi s-a gandit la bunici, la ultima oara cand am vorbit cu ei, ultima oara cand i-am sunat fara sa avem niciun motiv anume, fara sa fie Craciunul sau Pastele, fara sa fie ziua lor de nastere…

“Eu vreau sa multumesc pentru proiectul meu de anul acesta, care a iesit foarte bine. Si pentru o casnicie foarte fericita, care merge super. Sunt recunoscatoare pentru voi, pentru La Familia, nu? Si… si pentru our baby to come. Nu! Nu inca, nu va impacientati! Dar va urma, nu? Poate la anu’, poate in doi ani…”

“Eu is recunoscatoare pentru nunta noastra frumoasa si pentru facultatea cea noua, si proiectul cel nou in care m-am bagat, care sper sa mearga bine si sa se transforme in viitorul meu job! Si pentru toate momentele mici, de zi cu zi, pe care le traim. Pentru discutiile cu parintii, cu bunica mea… Am sunat-o acum cateva zile sa ii spun ca mi-am luat cizme de cauciuc, asa cum are ea cand sta in curte… Atata doar ca ale mele sunt rosii si lucioase, iar ale ei, saraca, pline de gauri si pamant… Si mi se ruple sufletul…”

“Iti sunt recunoscatoare tie, pentru ca mi-ai fost alaturi si mi-ai deschis usa casei tale ori de cate ori am avut nevoie. Iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine, pentru ca m-ai sprijinit in momentele in care am fost complet daramata. Iti multumesc ca mi-ai dat o a doua sansa. Nu iti poti imagina cat bine mi-ai facut si cat de recunoscatoare iti sunt pentru asta!”.

“Eu abia asteptam sa ne strangem odata cu totii la masa si sa incepem sa vorbim! Deci… Eu sunt recunoscator pentru ca am intalnit-o pe fiinta asta minunata de langa mine, pentru logodna noastra de anul acesta, pentru casa asta frumoasa pe care am reusit sa o cumparam si pentru toate excursiile pe care le-am facut. Si pentru excursiile viitoare! Si le sunt recunoscator parintilor, pentru ca daca nu ar fi fost ei si nu ar fi facut toate sacrificiile pe care le-au facut, sigur nu am fi stat cu totii la masa asta aici. Le multumesc pentru tot ce au facut pentru noi. Si ma gandesc uneori cand ma enervez aiurea pe ei, ca ma suna de trei ori la rand. Nu stau sa ma gandesc ca poate tata chiar vrea sa imi spuna ceva. Si nu realizez pe moment cat de importante sunt lucrurile astea mici pe care le facem pentru parintii nostri. Sau pentru bunici. Cat de mult a contat pentru ei sa ii vedem vara asta, sa mergem la ei in Calafat, sa stam la masa cu ei, sa vorbim cu ei. Si credeti-ma, nu voiam sa facem niciun fel de nunta sau petrecere in Romania. Dar pentru ei, am sa ma intorc in tara si o sa ii ducem la un restaurant ceva, doar cat sa fim cu ei si sa le oferim momentul asta in viata. Momentul de a fi la nunta nepotului. Da, va jur ca o sa fac asta!”.

“Da… Cum au mai spus-o si altii la masa asta, sunt recunoscatoare pentru lucrurile mici pe care de multe ori le luam for granted si ni se pare ca ni se cuvin, si nu le mai apreciem la adevarata lor valoare. Si da, ai dreptate cu faza cu telefonul parintilor. De cate ori ma roaga sa ii sun, sa le mai dau un semn de viata, si eu ma iau cu altele si uit sa ii sun. Ajung tarziu acasa, vad ca ei deja dorm si zic mereu ca ii sun a doua zi. Dar nu o fac, pentru ca o iau de la capat cu altele. Si cand apuc sa ii sun ii vad atat de fericiti si realizez cat de mult conteaza pentru ei amaratul ala de telefon de la mine… Si mai sunt recunoscatoare si pentru Bogdan, ca ma suporta si ma intelege si imi e alaturi…”

“Eu iti sunt recunoscator tie, pentru relatia noastra si pentru viitoarea noastra nunta, care speram sa iasa asa cum trebuie si cum ne dorim. Sunt recunoscator pentru grupul asta de prieteni in care am intrat in ultimii ani de zile, unde am fost primit de parca v-as fi cunoscut de o viata. Ma bucur ca sunt aici cu voi si ca pot sa impart Lacrima cu voi!”.

“Nu pe bune, nu am pregatit speech… Nu stiu cu ce sa incep… Ia tu lumanarea!”.

“Nimeni nu are speech! Spune ce iti trece prin minte! Orice, nu conteaza! Fii grateful!”

“… Sunt recunoscator pentru casatoria frumoasa pe care o avem de un an de zile… Sunt recunoscator pentru finii frumosi pe care ii avem si pentru petrecerea pe care au facut-o in vara.”

“… Citeam zilele astea o carte… Va spun pe scurt, povestea e lunga dar nu are rost sa ma pierd in detalii. Ideea e ca un tip ajunsese la concluzia ca viata pe care o traia nu era suficient de buna pentru el, era nemultumit si nefericit si decisese sa se sinucida, pentru a pune capat tuturor problemelor care il apasau. S-a urcat in masina cu intentia asta, extrem de clara in mintea lui. Insa la una dintre intersectiile de pe drum, la un Arret, o tipa dintr-o alta masina i-a cedat trecerea si i-a zambit. Nimic mai mult decat atat, un simplu zambet sincer si un cedeaza trecerea. Tipa a trecut mai departe, dar pentru el totul avea sa se schimbe. Si in fine, in carte se intampla mai multe, dar concluzia e ca omul ajunge sa se casatoreasca, sa aiba copii si nepoti datorita unui zambet si unui cedeaza trecerea. Datorita tipei din masina aceea el a renuntat la a-si lua viata si a trait. Va dati seama cat de mult conteaza pentru altii gesturile pe care le facem noi? Cum pentru tine poate ca nu inseamna nimic faptul ca zambesti la un moment dat, dar pentru altul poate fi acel ceva ce ii schimba complet viata. Asa ca ar fi mai bine sa nu ne mai cramponam si certam din lucrurile mici si insignifiante, sa facem mai mult bine in viata si sa ne concentram pe ceea ce conteaza cu adevarat. Discutiile si certurile pe care le avem zi de zi sunt total neimportante. Nu conteaza catusi de putin ca am intarziat zece minute pentru ca nu mi-a iesit bine cat line-ul. Cum de altfel nu conteaza ca lustra asta de deasupra mesei sta stramba si ca nu o putem prinde perfect. Si nici ca la petrecerea de casa noua am pus gresit clanta pe interior. Toate astea sunt niste nimicuri si trebuie sa invatam sa ne bucuram si sa fim recunoscatori pentru lucrurile mici, de zi cu zi, care ne fac cu adevarat fericiti si ne definesc ca oameni. Asa ca one last toast!”

Lumanarea si-a terminat turul de la persoana la persona, iar lacrimile se inodau frumos sub fiecare barbie. Am apucat si noi sa vorbim, dar nu am fost in stare sa enumeram nici macar o parte din lucrurile pentru care suntem cu adevarat recunoscatori. Asa ca o facem acum, cu toata sinceritatea. Suntem recunoscatori nu pentru ultimul an, ci pentru ultimii patru. Pentru ca au fost cei mai fericiti ani pe care i-am trait, si asta pentru ca i-am trait impreuna. Pentru ca avem familii minunate, parinti care ne iubesc si pe care ii iubim din tot sufletul, frati si surori care inseamna totul pentru noi. Pentru ca ii avem langa noi si pentru ca ii putem vedea oricand ni se nazare. Suntem recunoscatori pentru prietenii frumosi pe care ii avem, oameni pe care ne putem baza, oameni care tin la noi si alaturi de care ne simtim extrem de bine. Suntem extrem de recunoscatori pentru faptul ca avem minunata sansa de a calatori. Pentru ca invatam din fiecare loc in parte cate ceva nou si pentru ca devenim mai umani, mai umili, mai buni, mai deschisi. Suntem recunoscatori ca am cunoscut aici, in Montreal, niste oameni minunati, pe care i-am simtit inca din primul moment prietenii nostri. Lor le multumim pentru seara aceasta, pentru tot ce au impartasit cu noi. Pentru noi, ei au fost persoana aceea de la Arret care a facut simplul gest de a zambi si de a ne ceda trecerea.

 

 

 

One thought on “Thanks Giving Day

  1. MI s-a parut cel mai frumos articol din tot ce am citit pana acum. Plin de caldura….Mai am inca de citit si sper sa fie si altele care sa il depaseasca pe acesta. Felicitari pentru tot ceea ce sunteti si ce faceti! Prin voi si cu voi calatoresc si eu mai des ca voi: zi de zi 🙂 !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s