Am avut atat de multe emotii legate de acest zbor ca nici nu stiu cu ce sa incep intai acest articol 🙂 Cel mai lung zbor cu amandoi copiii fusese cel din Dubai (cinci ore) cand Anastasia avea doar sase luni si era muuult mai putin mobila, prezenta si activa fata de cum este acum la un an, asa ca premisa unui zbor de sapte ore din Paris (plus cel catre Paris de aproape trei si o escala de alte sapte ore, in aceeasi zi) nu sunau deloc, dar absolut deloc promitator. Si chiar daca stiam teoria alegerii orelor de zbor astfel incat sa le fie copiilor ok (de fapt si noua, ca nici noi nu mai rezistam trezirilor nocturne pentru a prinde un zbor extrem de matinal), am fost putin constransi sa alegem un zbor foarte devreme, din precautie, ca sa nu riscam sa pierdem conexiunea din Paris. Vazusem toate stirile cu haosul din toate aeroporturile europene (din cauza lipsei de personal dupa pandemie) si ne temeam ca aveam sa stam ore in sir in aeroportul din Paris. Situatia nu a fost atat de rea precum cea pentru care ne-am pregatit, insa nici foarte departe de ea. Intr-adevar, daca am fi ales un zbor care sa ne ofere doar trei ore si jumatate in Paris, sansele sa nu il fi prins erau destul de mari. Astfel ca am avut asa: primul zbor (Bucuresti-Paris) cu Air France-ul de 6 dimineata (ajuns in Paris la ora 8) si al doilea zbor (Paris-Montreal) cu Air Canada, la 14:45. Am verificat zborul Paris-Montreal cu trei saptamani inainte, pentru a vedea daca exista vreun tipar de intarzieri si ne-am ingrozit cand vedeam intarzieri de minim doua ore zi de zi (insa cele mai frecvente erau de mult mai mult de atat). Ne pregatisem psihic pentru cel mai rau scenariu, ne inarmasem cu rabdare (cel putin asa credeam), ne burdusisem gentile si bagajele cu jocuri, activitati, carti, jucarii, mancare pentru copii si ne gandeam ca… ce o fi, o fi. Ne doream prea mult vacanta aceasta si eram dispusi sa ne asumam orice neplacere legata de intarzieri. Asta ca sa aflam la poarta ca zborul era… on time, pentru prima oara in ultimele trei saptamani. Parca nu ne venea sa credem, ne-a bucurat afisul acesta de pe tabela de plecari mai mult decat momentul in care am ajuns propriu zis in Montreal :))) Si nu doar ca nu a avut deloc intarziere zborul, dar a ajuns cu 20 de minute mai devreme decat era programat. Cat de ciudat sa ne entuziasmam atat de tare pentru un lucru aparent firesc (sa ajungi la destinatie la timp) 🙂

Cum a fost acest zbor lung cu doi copii mici? Asa cum ne asteptam sa fie: greu. Aveam o experienta similara cu zborul catre Vancouver cu Alexei cand avea noua luni (cand am decis de altfel ca nu vom mai zbura niciodata atat de mult cu un copil mic), care pentru noi a ramas in istorie ca “cel mai rau zbor de cand ne stim”. Si nu exageram, chiar a fost cel mai rau, cel mai solicitant, obositor, stresant si frustrant zbor de pana acum. Insa nici acesta catre Montreal (desi cu doua ore mai scurt) nu a fost foarte departe. Si cred ca cea mai dificila parte a fost faptul ca micutii nostri nu au aceleasi ore de somn si nu a existat niciun moment in care amandoi copiii sa doarma iar noi sa ne putem odihni putin. Nu. Am fost la foc continuu, incontinuu 🙂 Dormea unul, celalalt voia joaca. Se trezea unul, adormea altul. Insa cea mai lunga perioada erau amandoi treji, cu chef de nastrusniceala, jucat, povestit, in vreme ce noi eram mai mult sau mai putin lesinati langa ei.  Asta a fost cea mai mare provocare, sa gasim resurse cand eram extrem de obositi. Si am reusit sa facem asta, pana la un punct 🙂 Cand nu prea am mai putut si s-a repetat istoria cu zborul catre Vancouver: nervi, frustrare, suparare, oboseala. The usual 🙂

Dar spre deosebire de zborul in Vancouver, cand am promis ca nu vom repeta experienta prea curand, acum parca nu am spune acelasi lucru. Probabil pentru ca stiam exact la ce sa ne asteptam si nu visam la scenariul in care copiii aveau sa ne doarma tot zborul, timp in care noi beam un vin rosu linistiti, citeam o carte sau vedeam un film (recunosc insa ca imi pusesem la indemana o carte, poate poate prindeam un moment de liniste in cele sapte ore de zbor – nu a fost sa fie :D). Stiam ca va fi greu, stiam ca vom fi noi foarte obositi, ca le va fi amandurora greu sa adoarma (in final doar Anastasiei i-a fost greu, din cauza suprastimularii, Alexei chiar a adormit fara niciun fel de problema atunci cand s-a simtit obosit), ca se vor plictisi, ca vor plange etc. Nici nu are cum sa fie altfel situatia pe un zbor de atatea ore, inghesuiti in trei locuri din avion, cu scaunele pasagerilor din fata rabatate in pozitie de somn (poate ca sunt foarte subiectiva dar eu chiar nu inteleg de ce la economy class mai exista aceasta optiune de dat scaunele pe spate, cand spatiul pentru fiecare pasager oricum e absolut minuscul – daramite cand ai un infant in brate). 

Am incercat sa am in bagajul de mana tot ce ne-ar fi trebuit in avion si in escala, astfel incat sa nu se plictiseasca copiii si sa avem mereu cate ceva nou pentru ei. Pentru Anastasia e firesc ca nu o expunem ecranelor, filmuletelor, desenelor animate (are doar un an), insa si la Alexei inca procedam la fel (cu mici exceptii de documentar pe Netflix in unele seri). In acest zbor insa, s-a uitat la un episod de desene cu Mickey Mouse (maxim entuziasm pentru ca la intoarcerea din Canada vom merge la Disneyland Paris). Insa am avut o gramada, pur si simplu o gramadaaaa de lucruri pentru ei. De la stickere (de toate felurile, refolosibile, normale, de fereastra), la plastilina, carduri de calatorie ce puteam fi scrise si apoi sterse cu un servetel umed, masinute, carioci, caiet, carti de colorat cu apa, carti de citit, tot felul de jucarii mici pe care le prefera ei. Am facut cate un sac mic pentru fiecare (ca sa stiu unde sa caut si unde sa gasesc), am pus cateva gustari care se pot manca usor (fara sa faca haos in avion), sticlele de apa, haine de schimb, scutece, chilotei, doamne dar ce n-am avut in acel sac de carucior. Am pus sacul la picioarele lui Alexei in zbor si am tot scos din el diverse pe masura ce zburam. 

Un lucru interesant (si diferit fata de ce si cum suntem noi obisnuiti) a fost faptul ca pe zborul Air Canada nu am primit centura de bebelusi pentru Anastasia. Ba mai mult, stewarzii erau foarte surprinsi ca am cerut una 🙂 Ni s-a explicat ca la companiile din America nu exista o astfel de centura iar infantii stau in bratele parintelui, fara centura. Ce-i drept, nu am zburat niciodata pana acum cu o companie nord americana, asa ca am fost surprinsi sa auzim explicatia aceasta (pe zborul Air France am avut centura, fiind companie europeana).

Alexei a dormit aproape doua ore din zborul catre Montreal, Anastasia cateva minute (dormise fix inainte de intram in avion, si o lasasem sa doarma bazandu-ma pe faptul ca vom avea intarziere mare). Partea de final a zborului (ultimele doua ore) a fost cea mai dificila, pentru ca era deja ora de somn a copiilor (somnul de noapte), erau plictisiti, obositi, agitati de la tot haosul din avion (oameni plimbandu-se, lumini, serviciul la bord, sunete etc) si niciunul dintre ei nu reusea sa doarma (that was part of the plan, sa mai faca un somn scurt inainte de aterizare, care sa le dea energie sa reziste cat mai mult timp apoi si sa incercam o adaptare fortata la fusul orar. Nu ne-a mers, nici cu unul, nici cu celalalt. Au stat treji pana tarziu, pana cand ne-au luat prietenii nostri de la aeroport (ora din Montreal era 17:00 insa pentru corpul nostru era deja 24:00, eram deja in transa, eu si Andrei nedormiti de aproape 24 de ore). Insa despre adaptarea la fusul orar, la o diferenta de sapte ore fata de Romania, vom vorbi intr-un articol dedicat 🙂 

Cat despre aspectele logistice si experienta din aeroporturi… sincer, nu speram sa fie atat de bine totul nici in conditii normale, fara criza de personal si fara greve. Insa a fost totul infinit mai bine decat speram. Ce-i drept, ne-a ajutat foarte mult faptul ca eram cu doi copii mici si am beneficiat de prioritate cam la toate cozile la care am stat. Primul zbor a fost cu Air France (parte din Sky Team, unde Andrei are status Gold), astfel ca nu am stat deloc nici macar la coada de check-in, apoi pana la imbarcare am stat in lounge-ul Tarom (la ora 4:30 cand am ajuns noi era aglomerat insa am gasit o masa libera destul de usor, insa spre ora 5 si ceva era deja INFERNAL de aglomerat). In Paris a durat aproximativ o ora sa iesim din avion, sa trecem de controlul de pasapoarte (acesta a durat cel mai mult, chiar daca am fost pe linia de Sky Priority, teoretic mai rapida, insa erau doar doua ghisee deschise si niste cozi foarte lungi) si apoi sa ne ridicam bagajul. Insa nu a fost nimic altfel decat stiam ca e in acest aeroport. Ori de cate ori am fost in Paris, a fost haos si dezorganizare, asa ca acum ni s-a parut chiar… decent. Am avut insa un noroc fantastic sa ajungem imediat dupa ce s-a incheiat greva angajatilor CDG, astfel ca totul a mers nesperat de bine. Pentru ca zborul nostru catre Montreal a fost luat separat, la companii diferite, a fost nevoie sa iesim complet din aeroport si sa facem din nou check in pentru zborul urmator. Aveam insa prea mult timp intre cele doua zboruri asa ca a fost nevoie sa mai asteptam o ora si ceva pana sa putem face check in-ul pentru Montreal si sa lasam bagajul la cala. Am stat in Starbucks-ul din terminalul 2A, iar cu 4 ore inainte de zbor am reusit sa facem check in-ul. Toate controalele ulterioare au durat destul de putin, asa ca am avut destul de mult timp pana la zbor. Am gasit in capatul terminalului o zona larga, cu multe canapele si cu geamuri uriase, unde copiii se puteau uita la avioane, asa ca am stat acolo pana aproape de zbor. Care dupa cum spuneam, a plecat la timp, nu ne venea sa credem 🙂 Cand am ajuns in Montreal, erau cozi maricele, atat la completarea declaratiei, cat si la controlul de pasapoarte, insa fiind cu copiii ne-au ghidat catre un flux special, am terminat in cateva minute. Iar la bagajul la cala (marea noastra temere vazand in online ce se tot intamplase cu bagajele) a ajuns fara niciun fel de problema! Long story short, din punct de vedere logistic nu am avut deloc probleme, desi ne asteptam sa fie avand in vedere toata nebunia din aviatie din ultima vreme. 

Cu bagajele… a fost destul de provocator. Initial ne gandeam sa nu luam bagaj la cala si sa ne descurcam cu bagajele de mana, insa ulterior ne-am dat seama ca era un plan prea ambitios pentru noi 🙂 Nu ar fi fost imposibil (fiind doar haine de vara), dar ar fi fost dificil. Asa ca am luat un bagaj de cala insa am avut grija ca in bagajele de mana sa avem suficiente randuri de haine pentru fiecare dintre noi (in caz ca cel de la cala avea sa se rataceasca). In final am avut doua trolere mici, de cabina, dintre care unul era al lui Alexei, foarte micut dar pe care se putea aseza si il puteam trage prin aeroport (ne-a fost de mare folos), trei ghiozdane (unul foto, unul pentru laptopuri si diverse electronice si unul pentru mine, cu diverse lucruri personale), sacul de la carucior (plin cu lucruri necesare pentru copii) si un troler la cala. Nu ne-a fost foarte usor, mai ales ca aveam atat de multe bagajele mici pe care riscam sa le pierdem sau uitam, insa ne-am descurcat onorabil. 

Important e ca am ajuns in Montreal! In sfaaaaarsit! Dupa nici nu mai stim exact cati ani, venim din nou in Montreal, de data aceasta varaaaa, pe caldura, fara sa mai fim incotosmanati cu trei straturi de haine si fara sa inghetam de frig 🙂 Abia asteptam vacanta aceasta si chiar daca ne va lua un pic sa ne revenim dupa drumul destul de solicitant, o sa fie minunat!