Derulam inapoi, in urma cu doi ani, dupa prima experienta cu autorulota. “Dragut, dar nu ni se potriveste”. “Preferam sa mergem la hoteluri”. “Ne-am cam stresat un pic cu toate lucrurile administrative”. “Poate cand vor fi copiii mai mari”. Si adevarul e ca simteam din plin toate aceste lucruri. Si nu din cauza autorulotei, si nici a traseului poate ca prea ambitios pentru o prima experienta (desi cu siguranta si asta a contribuit destul de mult). Ci pur si simplu pentru ca din punctul nostru de vedere, mersul cu autorulota este despre… oameni, interactionat cu alte persoane, joaca intre copii, strans seara laolalta si stat la povesti, gatit si mancat impreuna. Tabara. De oameni mari, de oameni mici. Sigur sunt multe persoane carora din contra, le place izolarea si linistea pe care ti le poate aduce o plecare cu autorulota, insa noi nu suntem inca acolo. Si nici nu imi dau seama daca vom fi vreodata acolo. Poate ca acum vorbim din lipsa de experienta (inca sunt multe lucruri pe care nu le stapanim, la fiecare plecare mai invatam cate ceva), sau poate ca pur si simplu ni se pare mult mai distractiv si mai interesant atunci cand este un grup mai mare. Cert e iata-ne. A patra oara cu autorulota si a treia oara in grup mare, organizat de cei de la Joy2Wander.

La prima plecare in grup mare cu autorulotele am avut ceva emotii. Nu ne dadeam seama daca este fezabil sa mergem cu totii in acelasi ritm, ne era teama ca va trebui sa facem opriri dese (Anastasia avea 10 luni la acea vreme) si ca ne vom departe de grup, ne gandeam ca ni se va parea mult haos, multa agitatie, ca poate nu ne vom simti bine, ca vom fi singurii mai putin cunoscatori din grup etc. Iar dupa prima excursie la mare (am fost la Plaja Corbu si Vama Veche), in care am inteles exact care este dinamica unui astfel de grup cu autorulotele, ne-am dat seama ca ni se potriveste manusa modul acesta de a calatori cu “casa pe roti”. Da, chiar si dupa trei excursii de grup mai sunt multe lucruri pe care le intrebam, insa usor, usor, incepem sa ne obisnuim si sa invatam. Incepe sa fie totul familiar 🙂 Nu ne mai intrebam de unde se porneste apa calda, cum dai drumul la caldura, cum conectezi masina la curent sau cum schimbi apa. Si am inteles ca desi exista o structura, un plan bine definit inainte de plecare, este totul adaptabil. Astfel ca nu e nicio drama daca ramanem in urma grupului (desi fireste, este mult mai interesant cand suntem cu totii impreuna). La fel cum nu este o problema daca cineva din grup nu vrea sau nu poate sa faca un anumit lucru sau o anumita activitate inclusa in plan. Planul exista pentru a avea o cronologie a weekendului si pentru a fi mai usor de coordonat intregul grup. Fara un plan ar fi destul de haotic de gestionat preferintele diferite ale unui grup asa de mare (8-9 familii, cam asa ne-am strans in ultimele dati).

In excursiile acestea de weekend se pleaca vineri dimineata. Autorulotele se ridica de la Joy2Wander joi seara, sunt echipate cu tot ce le trebuie, exceptand asternuturi, prosoape, mancare (noi mai luam de obicei un aspirator mic ca sa putem curata mai usor si mai rapid si un espresor de cafea, daca stim ca stam in camping, unde ne putem conecta la curent). Sunt farfurii, oale, ibric (tot ce e nevoie pentru bucatarie) deja in autorulote, in portbagaj sunt scaune de picnic, masa, patura de joaca pentru copii, matura etc. Incarcarea autorulotei se face joi seara, astfel incat vineri dimineata, la prima ora (8-9, in functie de destinatia aleasa) sa ne intalnim cu totii intr-un punct comun de pe drum. De data aceasta destinatia noastra a fost Dobrogea, o zona pe care noi nu prea am explorat-o, desi stim cat este de frumoasa si impresionanta ca peisaje. Alexei era extrem de incantat ca avea sa vada zona “unde au existat dinozauri”, ba chiar avea ca scop precis sa caute pe munte oase de dinozauri. Ceea ce poate ca nu era complet utopic daca ne gandim ca muntii Macin sunt cei mai batrani si mai erodati munti din Romania (au pana in 500m inaltime) iar candva, demult tare, poate chiar erau batatoriti de “picioruse” dinozauresti. In orice caz, aceasta a fost motivatia suprema pentru Alexei, sa caute oase de dinozauri si spre disperarea noastra… vipere. Stia de ultima oara cand am mers in Cheile Dobrogei (vara) ca in zona aceasta traiesc vipere si era foarte hotarat sa mergem pe munti pana dam de una. Din fericire pentru mine (speriate de serpi mai ceva ca de bombe), cand este frig nu sunt vipere (sau cel putin asa ne-au incurajat Manu si Razvan atunci cand am urcat pe Muntii Macinului :D).

Ziua de vineri a fost dedicata in principal drumului. Aveam de parcurs un drum de aproximativ patru ore, insa fiind cu autorulota, la prima ora in dimineata, cand era un trafic nebun si o ploaie marunta si deasa… ne-a luat mult mai mult 🙂 Cinci dintre autorulote ne-am intalnit la primul punct de intalnire (de pe autostrada), apoi am mers in sir. Am comunicat pe walkie-talkie pe drum (distractie maxima pentru Alexei, care participa si el activ la conversatiile soferilor). Anastasia a dormit aproximativ o ora de dimineata, astfel ca am reusit sa mergem destul de legat, pana la prima oprire de pe drum (dupa trei ore de condus), restaurantul Portul Dunarii din Harsov, cu terasa si vedere inspre Dunare. Chiar daca ploua si era destul de frig, ne-am bucurat de privelistea frumoasa si de “barzele” (aka barjele) care treceau prin dreptul nostru si ii distrau pe copii. Dupa masa am mai avut de condus o ora si jumatate, timp in care copiii au dormit de pranz, apoi am ajuns la primul loc de campare, la Crama Vinuri de Macin. Nu este un camping propriu zis, insa am putut campa acolo si sa ne folosim de utilitatile locatiei (apa, curent, toaleta). Fiind prima noapte, nu am fi avut nevoie neaparat de utilitati, insa a fost bine ca le-am avut, ca sa economisim resursele autorulotei. Mersul cu autorulota este poate ca cea mai buna lectie de redus consumul de apa si curent 🙂 Am vizitat crama, apoi am avut o degustare de vinuri in restaurantul cramei. La ora 6 era deja bezna afara, asa ca seara ne-am petrecut-o in restaurant iar copiii au fost extrem de ingaduitori cu noi 🙂

Ziua de sambata a inceput devreme, pe parcursul serii precedente ni se alaturasera si celelalte autorulote, asa ca am mutat tabara cu totul in camping Macin (foarte aproape de crama unde am campat cu o seara inainte), de unde puteam vedea cu usurinta Crucea Macin. Nu aveam in plan sa ne incumetam la un traseu prea lung pe munte, dar pentru ca ne aflam chiar la baza Muntilor Macin iar traseele pareau sa fie destul de line, ne-am gandit ca nu ar strica sa mergem intr-o scurta plimbare, macar cat sa vedem privelistea de sus. Aveam de ales intre doua trasee pe munte (Traseul Tematic Valea Jijilei sau Traseul Pricopan), insa stiind ca suntem cu micutii, am avut asteptari foarte joase legate de aceasta calatorie pe munte. Eram convinsi ca vom merge zece minute, apoi ne vom intoarce. Surprinzator, am mers ceva 🙂 Nu foarte mult, nu cat sa finalizam vreun traseu, dar suficient cat sa ajungem destul de sus, sa vedem o priveliste superba. Iar datorita lui Manu (@joy2wander), care a stiut cum sa il motiveze pe parcursul drumului, Alexei a mers pe jos TOT drumul. Ceea ce este incredibil pentru el, care “oboseste” dupa cativa pasi (mai ales cand vede ca Anastasoa merge in sistem iar el nu). A fost si prima urcare pe munte a verisoarei mici, Mara (2 luni). Apoi ne-am intors in “tabara”, am lasat copiii la joaca (somnul de pranz a fost refuzat cu vehementa), am facut focul, un gratar, bezele in foc si apoi am mers la culcare muuult mai devreme decat credeam (la ora 8 dormeam deja cu totii).

Ziua de duminica a fost ziua plecarii spre casa, insa pentru ca ar fi fost drumul destul de scurt, ne-am gandit sa mai facem o oprire la Cheile Dobrogei. Am campat la baza cheilor si am facut un picnic mare. Am prins o zi atat de insorita, parca nu ne venea sa credem ca vineri fusese atat de ploios si de rece. Ne-am catarat pe stanci, am facut un picnic mare, ne-am relaxat si apoi am pornit spre casa. Intotdeauna drumul de intoarcere acasa mi se pare cel mai dificil si cel mai lung 🙂 Fiind ziua foarte scurta am prins mare parte din drum pe intuneric, insa copiii au adormit pe drum (iar acasa am fost victoriosi cu un transfer reusit al amandurora in pat :D). La fix cat sa avem suficient timp sa descarcam autorulota si sa o returneze Andrei.

Despre detalii administrative legate de autorulota am tot vorbit in celelalte doua articole despre tururile organizate de Joy2Wander (Cu autorulota la mare si Cu autorulota la Crama Corcova), de data aceasta voi vorbi mai succint despre aceste aspecte 🙂 Singurul lucru pe care l-am facut “gresit” de aceasta data a fost faptul ca nu ne-am organizat cum trebuie cu scaunele de masina. Ultima oara, cand am mers la Crama Corcova, am luat scaunul lui Alexei (Cybex Solution), care se poate prinde si in centurile masinii, nu doar in isofix (autorulotele nu au isofix) iar pentru Anastasia am imprumutat un scaun pentru pana in 4 ani, cu prindere in centuri (scaunul ei, Cybex Sirona, nu poate fi prins in centura masinii, doar in isofix). A fost minunat asa, ne-am descurcat foarte bine cu acestea, au dormit copiii foarte bine pe drum, nu am avut niciun fel de problema. De data aceasta insa ne-am gandit ca poate ca ar fi preferabil sa stea amandoi pe aceeasi bancheta, insa in acest caz nu le-ar fi incaput amandurora scaunele auto (fiind prea late). Asa ca am luat pentru Alexei scaunul pliabil Mifold Hifold iar pentru Anastasia am imprumutat din nou de la cei de la Joy2Wander un scaun auto. Nu au fost cele mai bune alegeri, scaunul lui Alexei pliabil nu este bun pentru drumuri lungi (noi l-am luat pentru calatorii, ca sa nu mai inchiriem cand luam masini de inchiriat), nu dormea deloc bine in el (trebuia sa ii sustin capul mereu), iar scaunul Anastasiei era prea mare pentru varsta ei si aveam aceeasi problema. Nu-i nimic, stim pentru data viitoare sa fim mai atenti.

Cat despre mancare, am procedat si acum ca si in datile anterioare. Am avut mancare deja gatita la noi, diverse pentru micul dejun si niste mici provizii pentru gratar/salata. Nu obisnuim sa gatim in autorulota cand mergem in plecarile acestea de weekend pentru ca ni se pare ca nu e foarte mult timp sa ne ocupam si de gatit 🙂 Preferam sa avem deja mancarea facuta si sa ne bucuram mai degraba de locul in care mergem. Sambata seara se face de regula un gratar la comun, pentru tot grupul, iar fiecare familie aduce de acasa ce isi doreste sa manance. Pe drum intotdeauna oprim la restaurante (Manu si Razvan au mereu recomandari de restaurante foarte dragute de pe drum), asa ca in general preferam varianta aceasta mai comoda 🙂 Daca am sta mai multe zile, cu siguranta ca am folosi si aragazul autorulotei, sa gatim si sa pregatim mesele.

Legat de entertainment-ul copiilor… copiii nostri nu adorm imediat cum pornim la drum 🙂 Nu au fost niciodata asa 🙂 Ei dorm la orele lor normale de somn (la pranz, un singur somn amandoi, uneori doua la Anastasia, depinzand de ora de trezire de dimineata). Asa ca pentru un drum de patru-cinci ore, chiar trebuie sa fiu pregatita. Si pentru ca am deja experienta catorva plecari, mi-am dat seama ca este ideal sa am destul de multe jocuri/activitati pregatite, ca sa poata rezista unui drum lung. Pregatesc un sac cu diverse (avem niste saci de depozitare speciali pentru jucarii, sunt minunati), pun in el tot ce consider de interes, apoi il urcam in autorulota. Salvam incredibil de mult timp la incarcat si descarcat in felul acesta, nu mai dosim prin toate rafturile sau sertarele, le avem pe toate intr-un singur loc (daaaa, la asta lucram acum, sa imbunatatim si sa scurtam timpii de incarcat si descarcat autorulota, inca mai avem multe de invatat daaaar de data aceasta chiar am fost nesperat de rapizi). Le-am luat multe stickere, multe accesorii pentru desenat/colorat, figurine de construit, carti de citit, carti de jucat (cu clapete), difuzoarele Yoto pentru ascultat povesti, papusi textile, stampile, tot soiul de crafturi (insa fara piese foarte mici pe care ar fi putut sa le piarda prin autorulota), plastilina si un proiector pe care l-am luat special pentru drumurile pe timp de noapte (o alegere foarte inspirata :D).

Cred ca am mai spus-o si in alte articole in care am povestit despre aceste mici excursii de weekend cu Joy2Wander. Mi se par varianta cea mai buna si cea mai usoara pentru incepatori, pentru cei care se tem sa mearga singuri intr-o prima aventura cu autorulota. Sau pentru cei cu copii mici. Este ireal cat de multa fericire le aduce copiilor sa ne strangem in grup mare, sa se joace impreuna, sa ne urcam pe munte, sa ridicam un zmeu, sa se alerge, sa inventeze jocuri impreuna. Cred ca mai presus de relaxarea noastra, ce ne face sa revenim mereu in astfel de tururi e incantarea copiilor. Cum se trezesc in dimineata plecarii atat de entuziasmati, cum rad in hohote cand pornim la drum si suntem cei mai mari de pe sosea, cum dorm in patul de sus, urcandu-se pe scara, cum mancam micul dejun sau cum facem cafeaua la aragazul mic, mic, mic. Iar in excursia aceasta am fost cu prietenii nostri si fetitele lor (pe care Alexei le adora!) si fratele lui Andrei, logodnica lui si verisoara mica, Mara, de doar doua luni 🙂 Ne ajuta foarte mult sa mergem in grupurile acestea pentru ca suntem scutiti de foarte multe aspecte administrative, care altfel ne-ar stresa destul de mult: unde campam, care e cel mai potrivit drum pentru autorulota pana la destinatie, unde putem manca, ce e de vazut in zona, unde putem opri masinile, cum remediem o problema la autorulota (in caz ca apare vreo problema) etc. ne ajuta psihic sa stim ca nu depinde totul de noi si ca singura noastra grija este sa… follow the leader.