Am initiat o discutie “filosofica” inainte de somnul de pranz, dupa multe refuzuri de a dormi (este deja un obicei in ultima vreme sa negociem somnul de pranz :D), dupa impins de farfurie la masa (pentru ca “stomacelul lui nu are nevoie de mancare si nici de energie!”) si dupa interminabile tratative de a-l convinge sa mergem sus, “ca sa ne odihnim ochii pentru joaca de mai apoi”. In mod previzibil, am pierdut orice negociere, dar pentru ca stiu ce lupte tin mortis sa castig (iar asta nu era una dintre ele), am cedat. Si l-am intrebat serioasa, profitand de mocuta lui imbufnata cand il enervez si de adorabilitatile pe care le spune ca sa ma supere in mod intentionat.

“Alexei, care este cartea ta preferata?”. Bineinteles, intentionam sa dezvolt teribil de mult acest subiect, stiind ca niciodata, dar absolut niciodata nu a refuzat propunerea de a-i citi o carte, ba dimpotriva, ne capiaza (la propriu!) zi de zi sa ii citim incontinuu. Am mers la sigur cu o discutie in care eram convinsa ca va fi foarte implicat si va uita de “nesocotinta” mamei lui care IAR a incercat sa il culce la pranz impotriva vointei lui.

“NICIUNA!”. Categoric, imbufnat, fara drept la replica. Bun, nu ma asteptam la un astfel de raspuns, asa ca pe moment am luat o pauza de la chestionar, in incercarea de a-mi regandi “strategia”.

“Dar… este vreun personaj anume din carti care iti place asa, in mod deosebit?”

“NICIUNUL!”. La fel de categoric, la fel de imbufnat, mai incruntat ca inainte si cu buza de sus putin stransa, de parca ar avea un mic cioculet dulce. Ma abtin cu greu sa nu il jughinesc, sa nu il iubesc si imbratisez si merg mai departe cu “dezbaterea”, dar mai pe ocolite.

“Mie mi se pare interesant Pete Motanul, pentru ca are nasturi sic”.

“Mie NU!”.

“Dar stii ca isi adora tenesii albi? Si rosii? Si albastri? Si maro?”

“Mmmmmnu!”.

“Bine… si Lama Lama imi place, desi mi se pare cam razgaiat.”

“BA NUUUUUUU!”. Observ cum se intoarce catre mine, un pic surprins ca l-am numit razgaiat pe Lama Lama (de cand cu cartea “Lama Lama e furios pe mama” am incetat sa il mai simpatizez :D). Dar i se descreteste fruntea si il vad mustacind a zambet. Nu il obtin, pentru ca nu se lasa asa usor. Dar imi continui pledoaria cu personajele din carti.

“Pai… si pe Dar Motan de la Bran il stii?” cu un aer indiferent, relaxat, si fara sa-l privesc in ochi.

“Daaa…” Si zambetul apare in coltul gurii. Se intoarce catre mine, se uita in biblioteca (unde are toate cartile insirate intr-o dezordine pe care sigur a mostenit-o de la mine), aduce un teanc de carticele (atatea cat poate cara) si se aseaza langa mine pe covor. “Citeste-mi!”.

“Cuvantul magic”.

“Te rooooog”.

Si incep sa ii citesc doua volume din cele cinci cu Dar Motan pe care le avem (am scapat usor de data aceasta, de obicei le vrea pe toate, pana cand ma ustura gatul de la atata citit). Alege in ordinea preferintelor “Dar Motan Inoata” si “Dar Motan Calatoreste”, pe care am ajuns sa le stiu pe de rost. Ba mai mult chiar, uneori folosim replici din ambele carti, atat eu cat si Andrei. Si mereu glumim ca nu am mai apucat sa citim o carte de adulti (care sa nu fie despre copii, diversificare, somnul bebelusilor sau orice alt aspect legat de parenthood) de cand lumea si pamantul, insa stim pe de rost replici din Dar Motan. Si-apoi scot asul din maneca, pentru ca desi aveam cartea acasa de ceva vreme, intentionam sa o pastrez pentru cadoul de Mos Nicolae. Al saselea volum din colectie, “Dar Motan Daruieste“, lansat special in toamna aceasta pentru a transmite un mesaj frumos inainte de sarbatori: acela de a fi bun si de a darui. Deci acest articol este despre Dar Motan si carti in dar, cum ne spunea si Cristina (autoarea cartilor) despre aceste volume.

De altfel… toate cartile cu Dar Motan ale Cristinei Andone transmit cate un mesaj educativ celor mici. Iar Dar Motan Daruieste este despre bucuria de a oferi ceea ce stim. Bucuria de a fi bun, darnic, bland si iubitor. Iar pentru cine nu il cunoaste pe Dar Motan, ei bine, este un motan negru, frumos, norocos. Nascut in Bran si oferit cadou baietelului Toto, de ziua lui (de aici ii si vine numele de pisoi oferit in dar – Dar Motan). Dar Motan locuieste intr-o librarie si este prieten cu Zahar (pisoi de cofetarie) si Nuti (pisica de florarie). Iar mai tarziu, dupa o vizita la castelul Bran, il cunoaste si se imprieteneste cu pisoiasul mic, Nor. Dar Motan trece prin tot felul de aventuri, isi gaseste un nume (in primul volum), invata sa isi scrie numele folosind litere amuzante (in Dar Motan Stie), invata sa inoate din carti (in Dar Motan Inoata), gaseste “comoara” prieteniei la castelul Bran (in Dar Motan Calatoreste) si descopera ca poate sa viseze si sa spere la orice (in Dar Motan Viseaza).

“Dar Motan” este prima carte din aceasta colectie si a fost multa vreme preferata lui Alexei. Pentru ca este inceputul povestii acestui pisoi mic, negru si norocos, care isi cauta un camin si un nume. Ca foarte scurt rezumat, pisoiul Dar este invitat sa traiasca la cofetaria prietenului sau Zahar, pisoiul de cofetarie, insa desi e foarte frumos si inconjurat de prajituri si torturi delicioase, simte ca nu ii este locul acolo. Este apoi invitat la floraria lui Nuti, unde sunt flori si “buchete cu funde azurii” insa nici acela nu i se pare un loc potrivit pentru el. Datorita Mitantei, o pisica inteleapta nascuta in Franta, Dar Motan ajunge in libraria La Toto, inconjurat de carti multe. Libraria ii devine casa iar el primeste un nume frumos: Dar. Din toata cartea, partea preferata a lui Alexei (si a mea, recunosc, pentru ca e prea dragalas cum rade in hohote cand i-o citesc) este: “Motanul isi facu planul de plecare: hop 1, din cutie pe teancul de carti legate cu sfoara, hop 2, pe scaunul de langa fereastra, hop 3, afara”.

“Dar Motan Stie” este cartea in care Dar Motan invata sa isi scrie numele cu litere haioase. Motanul este un pic reticent la inceput, pentru ca nu intelege de ce trebuie sa mai invete ceva, cand el stie deja suficiente (sa doarma mult si bine, sa lipaie lapte sau smantana, sa alerge dupa muste, sa faca suc-ceai si ceai-suc), insa in final accepta provocarea si se lasa invatat, pentru ca… este un “motan de librarie si aici toata lumea trebuie sa invete sa citeasca, sa scrie” dupa cum spune mama lui Toto la inceputul cartii. Este o carte haioasa mai ales daca este citita in mod haios si copilaresc, sunt multe onomatopee (“liiiup-liiiiiup-liooooorp” spre exemplu, cand lipaie ceaiul). Din punctul meu de vedere cea mai draguta fraza din carte este aceasta: „Cititul este un permis de călătorie în toate lumile care sunt, au fost sau pot să fie”.

“Dar Motan Viseaza” este cartea in care Dar Motan il invata pe Toto, stapanul sau, sa ii placa sa doarma. Nu ii este usor sa faca acest lucru, chiar daca pisicile sunt atat de talentate la dormit. Asa ca cere ajutorul prietenilor sai, Zahar, pisoiul de cofetarie si Nuti, pisica de florarie. Partea care imi place cel mai mult din aceasta carte este: “In vis, nimic nu-i gresit. Nimeni nu-mi spune: Nu se poate. In vis, e cum vreau eu sa fie. In vis, nu-i prea devreme, nu-i prea tarziu. In vis, totul se explica. In vis, mereu stiu.” Care de altfel este si morala cartii, faptul ca ne putem imagina absolut orice in arta sau atunci cand visam.

“Dar Motan Calatoreste” este o carte adorabila, in care Dar gaseste comoara ascunsa in Castelul Bran, unde se aventureaza singur intr-o excursie pe ploaie si frig. Comoara este prietenia pisicului Nor, pe care il intalneste in curtea castelului. Iar partea preferata din toata cartea este dialogul de la final: “Cum e la Castel? Ai auzit cumva dragonul? Doar un clopotel. Si… comoara? Ai gasit-o? Putem spune si-asa… am gasit ceva tare pretios, chiar da!”. Si anume comoara de a avea un prieten 🙂

“Dar Motan Inoata” este mai nou preferata lui Alexei (isi schimba preferintele periodic iar aceasta ii e draga mai ales dupa vacanta din Dubai, cand a inotat si el foarte mult in piscina). Este cartea in care Toto invata sa nu ii mai fie frica de apa. Invata impreuna cu motanul sau, Dar, sa inoate, folosind cartile de pisici din librarie. Carti care ii indruma ce si cum sa faca pentru a scapa de frica de apa. Intai si-ntai privesti, aceasta este prima lectie, apoi plutesti. Si-apoi faci totul o distractie pana cand prinzi drag de apa. Partea preferata din carte este o fraza pe care am ajuns sa o folosim si noi in casa, adaptata in functie de context: “Bine, pe curand! Sunt grabit, nu mai pot sta. Am de citit. Pa!“.

“Dar Motan Daruieste” este ultima carte din colectie si este bineinteles, despre daruit. Insa nu neaparat despre ideea de a face cadouri materiale, puse sub brad. Ci despre a darui ceea ce stii sau ceea ce esti. Povestea incepe cu Dar Motan citind un afis pe care scria “Tu ce le daruiesti celor pe care ii iubesti?“, afis care il determina sa se gandeasca ce ar putea sa ofere el cadou lui Toto, stapanul sau, sau lui Zahar si Nuti si Nor, prietenii sai. Din fericire, Mitanta, pisica inteleapta umblata prin Franta, il ajuta, dandu-i cel mai de pret sfat: “E bine sa faci cadouri din ce ai. Dar e si mai bine sa daruiesti ce stii. Profesorii fac asta in fiecare zi” (de altfel aceasta e partea mea preferata din carte). Povestea continua prezentandu-i pe Zahar si Nuti facand ceea ce stiu ei mai bine sa faca: Zahar, fiind pisoi de cofetarie face un tort delicios din mini torturi iar Nuti, pisica de florarie face coronite impodobite cu decoratiuni fel de fel. Ulterior, dupa o noua vizita la Castel, Dar Motan il intalneste pe Fanel Soricel si familia lui de soricuti infrigurati si le ofera briosa tort primita cadou de la Zahar si ramurile coronitei sale primita cadou de la Nuti, ca fiecare soricel sa aiba un brad de Craciun. Si astfel isi da seama care este darul lui cel mai de seama: sa fie bun. Si fix bunatate ofera in jur de Craciun.

Cartile Dar Motan sunt minunate si din fericire nu se opresc la sase volume 🙂 In anul ce urmeaza vor mai fi lansate “Dar Motan zice”, “Dar Motan citeste”, “Dar Motan schiaza” si “Dar Motan sarbatoreste”. Abia asteptam sa le citim (citirim cum spune Alexei)! Sunt niste povesti frumoase, scrise intr-un mod aparte, tare usor de identificat ca fiind al Cristinei (si povestile din seria Povesti din Padurea Muzicala sunt scrise tot de Cristina Andone). Carti scrise din… “nevoia de rasfat si mataiala” cum ne povestea autoarea intr-un live facut acum ceva vreme. Pentru ca da, avem nevoie de pisiceala in viata noastra, avem nevoie sa ne prostim, sa ne miorlaim, miaunim, motanim 🙂