Hai ca ne-am ales un traseu de rad si curcile de noi! Auzi tu cum se-ajunge in mijloc de 2Atlantic din Bucuresti. Iei mataluta frumusel KLM-ul, faci escala rapida-n Amsterdam, pe-urma debarcarea in Copenhadga, pierzi ca fraieru’ o noapte intreaga in aeroport, ca doar n-o sa dai jumatate de buget de Azore pe-o noapte de cazare in Danemarca. Si pana una alta e zbor la 6 dimineata si intuitia de shopaholic impulsiv de bilete de avioane (care se crede zmeu cand vede pret bun si nu-i pasa domne ca-s ore de zbor ca nuca-n perete, ca doar este zmeu, si zmeii nu au somn si nici oboseala cand vine vorba de zboruri si aeroporturi). Si uite-asa petreci 5 ore de toata frumusetea in sloiul si gheata din terminalul 3 al aeroportului din Copenhaga si cand se face ora 4 zici ca l-ai apucat pe Dumnezeu de-un picior si stai tantos primul la coada de check in, cu statusul de Frequent Flyer-n dinti. Si care va sa zica faci cale intoarsa-n Amsterdam. Cu acelasi avion cu care ai venit o seara inainte. Poarta A21. Terminal 2. Ca pe-urma sa ajungi in Lisabona, sa faci pe Dansu’ in paispe ca cei de la SATA sa nu-ti lase bagajocao pe undevacao si in finaaaal, da in final, s-ajungi dupa vreo 24 de ore de traseu, in Ponta Delgada. Un fel de scarpinat pe dupa cap si picioare si ce-o fi, incrucisat si rasincrucisat de te-apuca ameteala. Dar, dar, daaaar! Motivul traseului bun de pus in rama la capitolul “Asa NU si iarasi NU!”, e simplu ca buna ziua. Am gasit noi la un moment dat niste bilete-pomana pe ruta Copenhaga-Azore si le-am luat fara sa ne gandim nicio secunda la detalii asa de… in detaliu 🙂 Si-am ajuns sa facem tot detour-ul vietii de-am pierdut o zi pe drum, o noapte la Burger King in aeroport si-o alta jumatate de zi de dormit si revenit la destinatie. Si cica suntem maestrii la organizat si profitat de zilele de concediu. Halal maestrii!Si iarasi dar, dar, daaaar! Zborurile au fost la business class, ca de, asa era promotia (aka eroarea :D). Asa ca gata, toate cusururile traseului le-am sters cu buretele si macar incepem vacanta in Islanda Cu Caldura (adica Insulele Azore :D), in style! Bun, si iata-ne ajunsi pe pamant azorean, in inima arhipelagului. Intre noi fie vorba, nu-i chiar inima inimii, ca Sao Miguel face parte din grupul estic al insulelor, dar este cea mai mare dintre toate cele noua insule si-aici e si capitala, Ponta Delgada. Ni se lipesc ochii de somn si-n loc de batut vulcanii-n lung si lat, parca nu ne trebuie nimic altceva decat un Uberacao sa ne duca la hostelcao. Si ce sa vezi, n-avem bagaj 🙂 Era de asteptat, la cum sunt portughezii de molcomi, o ora si jumatate escala in Lisabona e super short connection. Doua ore le petrecem frumusel la biroul de Lost and Found, pentru ca iarasi… Care-i graba?! 🙂
Pana acum ceva vreme (si hai sa fim seriosi, nici acum nu-i tare departe), Azorele si turismul erau un fel de oximoron. N-aveau nici in clin nici in maneca unul cu celalalt. De-aia nici nu gasesti prea mult hoteluri si locuri de cazare. Ba unde mai pui ca unul dintre hotelurile luxoase de odinioara e-n faliment de ani buni, complet “chelit” de tot ce-nseamna mobilier (sau obiecte de orice fel), abandonat si lasat in paragina pe-un varf de colina pe la Lagoa de Siete Cidades. Monte Palace ii zice si mai nou e isterie maxima cu el. Cam aceeasi poveste ca-n Islanda, cu epava DC3-ului de la Solheimandur. Pai mai e nevoie sa mai zicem ca Azorele-s Islanda mai de sud? 🙂 Si-acum sa revenim la oile noastre, nu de-alta dar Uber-ul taman ce-a ajuns in fata noastra si noi inca dormim cu ochii deschisi, incercand asa, cu chiu cu vai sa ne dezmeticim dupa o noapte nedormita (ce sa-i faci, 30s are not the new 20s). Urcam intr-un Mercedes mai vechi decat suma varstelor noastre, trantim portiera, ramanem cu maneru-n brate si pornim. Meter? Que?! No, no, no meter! 9 euro orice cursa. Bun, catre Azorean Urban Lodge, amigacao!
Si hai ca n-am ales deloc rau. Numarul 1 pe booking.com la recenziile turistilor, cateva minute de mers pe jos pana-n centru, avioane trecand razant pe deasupra acoperisului, gazde primitoare, camere mari si baie in camera. Slava cerului, ca doar stim ce-am patimit cu hostelurile de 150 de euro in Islanda. Buuun, Miguel, gazda noastra ne asteapta cu harta insulei mazgalita pe toate partile cu markerul. Best sites in Sao Miguel. Plus cateva restaurante musai, musai sa le incercam. Si unu-doua locuri mai ascunse, descoperite doar de el. Sa nu spunem si altora, ca-s locurile lui secrete, si n-ar vrea sa ramana fara loc linistit de pescuit. Una peste alta, ne-a facut traseu pentru patru zile de stat pe Sao Miguel, si cica bine c-am ales sa ramanem doar aici. Faial si Pico data viitoare, ca-s multe de vazut aici, pe insula principala, si-ar fi pacat s-alergi dintr-o parte in alta doar ca sa bifezi locurile insemnate pe harta. Am inteles deja ca la azorieni ca timpul are alta dimensiune, deci ne conformam.

Si daca tot n-avem bagaj, nici haine, macar sa ne inecam amarul intr-o sangria rece gheata in fata portului, la Cais de Sardinha. Nice bar, cum zice harta mazgalita a lui Miguel. E plin de barci colorate de pescari si bate-un vant de te ia pe sus. Si ici pe colo pare chiar frigut. Da’ cin’ se plange?! Am vrut sa scapam de canicula de Bucuresti, deci 17 grade cu vant par sa fie o mana cereasca. Ne ridicam cu chiu cu vai si-o luam spre Poarta. Cum ce poarta?! Portas da Cidade, simbolul orasului si al Azorelor, de-apare in toate cartile postale si pe toti magnetii de frigider. Si cic-ar fi o vorba cum ca daca treci de doua ori pe sub arcurile portii, ai sa revii in Sao Miguel. Si daca treci de trei ori, sunt sanse mari sa devii rezident al insulei. Noi am trecut de vreo sapte ori, insa pe langa poarta. Probabil nu se pune 🙂 A, si inc-o chestie! Initial poarta era ceva mai aproape de apa, mai pe faleza, dar pentru ca s-a tot extins portul a fost nevoie sa o demoleze complet si sa o reconstruiasca unde este acum. Aceleasi pietre, aceeasi architectura, acelasi blazon in varful lor. Nimeni nu s-ar prinde ca a fost reconstruita de la zero.



Si daca tot vorbim de port, ia sa vedem portul!

Dar parca ne zicea Miguel ceva de strada principala din oras, si sigur nu era drumul de coasta. Era undeva mai printre stradutele intortocheate, care urca si coboara de faci febra musculara in doi timpi si trei miscari. Da, uite-o aici, incercuita si subliniata, de sa-ti sara in ochi si pe-ntuneric. O strada care-si schimba numele la fiecare intersectie, cat sa te bage-n ceata una-doua. Da stim asa, trebuie sa ajungem pe Rua Machado Santos, si pe-urma pe Rua Marques Praia e Monforte. Aceeasi strada, nume diferite. O luam pe Sao Pedro tot in sus. Si nu stim care-i faza, dar sunt o groaza de cladiri complet abandonate ori de vanzare. De parca intreaga populatie din Azore migreaza acum spre Santa Catarina in Brazilia, nu acum 250 de ani. Case in paragina, pline de grafitti-uri si ferestre zidite, usi scoase din tatani si in general, lume putina pe strazi. Si nici turisti parca nu sunt asa de multi, chiar daca este plin sezon, la mijloc de august.









Heeei, n-or fi ei turistii pe strazi, dar sigur ii gasesti la vreo taverna traditionala. Avem pe lista lui Miguel cateva hidden gems, si parc-ar merge la fix o tocanita gatita la izvoarele termale. Cozido da furnas ii zice, si e mancarea nationala in Azore. Bun, deci ce alegem? A Tasca suna bine si e incercuit si ras-incercuit de Miguel – very good food. Mergem pe mana lui. La ora 8 n-arunci un ac in toata multimea din restaurantul burdusit cap coada de oameni. Vrem sa mancam? Sigur, dar pe la un 10:30-11 seara. Ce zice Miguel mai jos? Spune de Calcada do Cais, ceva mai fancy si mai modern, dar tot cu mancare traditionala. Aceeasi poveste, suntem poftiti la 11 sau maine. Taberna Acor, cea cu platouri apetisante cu branza si vinuri racoroase, e mai ingaduitoare si ne cheama la 10:30. Ei bine ce conteaza, mai bine incercam fried makerel-ul subliniat de Miguel, in capatul celalalt al strazii, la Mane Cigano. Ce vorbesti, aici se serveste doar pranz, de la 12 la 3. Nu-i bai, mergem din nou in centru, sunt atatea terase fix in spatele catedralei. Hm, deloc convenabil pentru un stomac flamand, dar terasele sunt un soi de cofetarii. Daca nu vrei pasteis de nata la cina, cu garnitura de prajitura de ananas ori de branza, atunci n-ai ce cauta aici. Ok, mergem la nimereala, in primul loc de l-om gasi in drum. Si uite ca dam de Arco da Velha. Ce-i drept, e cam dubios ca sunt numai doi oameni in tot restaurantul, dar hai sa fim seriosi, cat de rau poate sa fie. Ei bine… Intr-atat de rau incat sa invatam doua lectii: 1. Mergem numai la recomandarile maestrului Miguel de-acum incolo. Si 2., facem seara de seara rezervare. Musai! Si-ar mai fi si a treia lectie, sa alegem mereu vinuri de la Picowine, pentru ca sunt de-ale locului si tare bune. Facute-n insula Pico, la o aruncatura de bat, aici, in arhipelag. Si vinurile verzi. Nu albe, nici rosii, nici roze. Vinuri verzi, racoroase si acidulate, de la Picowine. Retinut, notat, de incercat!

Aaa, si lectia 4 ar cam fi cea referitoare la pasteis de nata. Sunt peste tot pe insula si-n Ponta Delgada, dar cele mai bune si mai bune sunt fix in port, la patiseria A Colmeia. Si au si cele clasice, delicioase si simple si perfecte, dar si cu cele cu ananas sau maracuya. E maxima isterie cu ananas in Azore, si ce e curios e faptul ca in mod normal nici macar nu creste ananasul in climatul de aici! Asa ca ce sa vezi, azorienii mai inventivi ca romanii au facut sere de ananas, de le gasesti peste tot in jurul Pontei Delgada. Case mici si albe in care se simuleaza climatul propice ananasului, si uite-asa se naste mania cu pineapple. Pasteis de nata cu ananas, gemuri de ananas, sosuri picante cu aroma de ananas, lichioruri cu ananas, tot ce vrei si ce nu vrei cu ananas.





Si-acum ca am invatat lectiile de baza, ne mai ramane sa rezolvam cu masina. Tot Miguel e master of disaster, si a facut el ce-a facut si ne-a gasit o Corsica nou nouta, cu aer conditionat. Si asta-i mare lucru, pentru ca-n Azore aerul conditionat e cam raritate. Si la case, si la masini. Auto Ramalhense e compania si preturile par sa fie mult mai bune ca la mai consacratii Hertz & co. Si-acum ca avem totul pus la punct, sa-nceapa road tripul azorian!