Sa zici tu ca nu e asta the age of airplanes. Unu’ vine prin Istanbul cu Turkish-ul, altul prin Londra cu British-ul, iar restul prin Munchen cu Lufthansa. Si-apoi dupa zboruri lungi de ne ies pe nas, ne vedem cu totii la imbarcare in Hong Kong catre Manilla. Si pan’ la urmatorul zbor catre Kalibo avem opt ore mari si late. Si slava cerului, o rezervare la hotel! Uite-l aicea, peste drum de aeroport, l-am si vazut cand am aterizat. Hotel Belmont Manila, in fata noastra, la doar 5 minute de mers pe jos. Atata doar c-avem o mare problema. N-ai cum sa traversezi drumul din fata ta, si un transfer cu masina face nici mai mult nici mai putin de 30 de minute! 30 de minute si 625 de pesosi “pilipinezi” dus intors de cuplu. Bun, cele opt ore de somn se transforma subit in vreo patru. De-am fi stiut noi la momentul acela ca am fi avut o varianta infinit mai buna cu lounge-ul din aeroportul Manila, din terminalul 3, unde poti lua o camera dubla cu acces la dusuri si zona de mancare si bautura la 1780 pesos (vreo 35 euro) doua persoane, pentru pana la sapte ore… Tare castigati am mai fi fost 🙂 Dar pentru cei care urmeaza sa ajungeti in Filipine si-aveti escala lunga in Manila, interesati-va de Wings Transit Lounge. Atata doar ca nu se poate face rezervare, trebuie sa ai noroc sa gasesti locuri libere. Dar… Salvezi o noapte de cazare, adica vreo 70 euro si mult timp pe care l-ai pierde pe transferuri aeroport-hotel.

Ok, si-acum ca am reusit sa dormim cateva ore, suntem buni de un nou zbor. Tot Philippines Airlines, de data asta catre Kalibo. Ajungem cu trei ore inainte la aeroport, cat s-avem suficient timp pentru toate cele nspe controale de securitate. Suntem cu ochii in sapte, nu de alta, dar nu vrem sa fim victimele inscenarii cu glontele in bagaj. Ei, cum nu stiti ce face stimabilul personal din aeroportul din Manila? Cand ti-e lumea mai draga te trezesti cu un glonte in ghiozdan, pe care ce sa vezi… ti-l descopera controlorii zelosi la scanarea bagajelor. Si tu ca fraierul de turist grabit sa prinzi conexiunea, te panichezi si nu stii cum si ce sa faci mai repede sa scapi de toata incurcatura creata. Problema se rezolva simplu ca buna ziua, platind o bine cunoscuta romanilor “spaga”. Dap, nu e o gluma. Puteti citi mai multe in articolul celor de la CNN, pe care il gasiti aici. Sau pe blogul acesta. Dar ca sa revenim la ideea initiala, trei ore cel putin inainte de orice zbor de pe aeroportul din Manila. Ca un simplu exemplu, asa arata coada de la controlul de securitate de la intrarea in aeroport, pentru zborurile celor de la Philippines Airlines 🙂 Apoi urmeaza controalele clasice, in interiorul aeroportului

Si nu ne-oprim aici. Luam frumusel transferul de la Southwest si ne indreptam catre Boracay, insula nebuna a Filipinelor. Apropo, e o adevarata industrie cu transferurile in Filipine, iar cea mai cunoscuta si cea mai mare companie este Southwest. Un transfer cu autobuzul de la Kalibo la Caticlan dureaza cam doua ore. De-acolo te urci in barca pentru zece minute si-ajungi in Boracay. Plus un transfer cu mini van-ul pana la hotel, in functie de ce parte a insulei ai ales. Noi am avut in partea de nord a insulei, deci adaugam vreo jumatate de ora la traseu. Tot drumul asta costa 600 de pesos de persoana, one way. Insa include taxa de aeroport si taxa de mediu, deci ai scapat dintr-un foc de tot stresul si de toate “datoriile” de achitat. Asta daca bineinteles, nu iei in calcul omuletii care te vaneaza din port ca sa-ti ofere ajutorul in fel si chip. Contra cost, evident. Apropo, la intoarcere, desi este acelasi pret (care ar trebui sa includa aceleasi taxe), la intrarea in aeroportul Kalibo trebuie sa platesti in plus o alta taxa de 200 de pesos. Culmea, te poti tocmi la ghiseu daca vrei sa platesti mai putin. Va povestim in detaliu intr-un alt articol 🙂

Dar gata, dupa un drum lung de nici nu mai stim de cata vreme suntem plecati de-acasa, am ajuns la Hotel Soffia. Sopia, cum ii spun filipinezi care nu pronunta f-ul 🙂 Poate ca nu cea mai grozava optiune, insa cand vii in Filipine taman de Anul Nou Chinezesc si nu iti rezervi cazarea cu ceva luni bune inainte, alegi din ultimele variante ramase. Dac-ar fi sa alegem din nou, cu siguranta am alege Station 3 al White Beach-ului, mai boem si mai hippie, cu o multime de pensiuni dragute pe plaja. Dar nici Sopia nu e rea, sus in deal, cu piscina infinity si o priveliste dementiala spre toata insula.

Si daca tot avem free shuttle bus de la hotel pana la D’Mall, sa mergem intr-acolo! Sa vedem care e treaba cu nebunia de la Station 2 si sa mancam ceva traditional, cum altfel 😀 Si ai o mare de restaurante pe stanga si pe dreapta, tot ce vrei si ce nu vrei de pe mapamond. Burgeri americani, pizza si paste, mexican si iar mexican, indian pe ici pe colo, paelli peste paelii dar… nu tu adobo? Nu tu sisig? Nu tu nimic traditional? Sfarsim la un mexican, printre singurele deschise la ora 4 dupa-masa. Sa nu mai criticam asadar italienii pentru riposo si spaniolii pentru siesta ca si pe-aici lucrurile stau cam la fel cu somnu’ de dupa amiaza 😛 Insa lasand gluma deoparte, mancare traditionala filipineza in Station 2 nu prea gasesti. E totul atat de comercial si de turistic, inca si-au transformat propria bucatarie intr-un mix cu de toate pentru toti.

Dar hai sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului. Desi prima impresie despre Boracay nu e tocmai grozava, parca e prea coplesitoare senzatia de comercial, apusul vazut de pe White Beach e o dementa. Cu litere mari, subliniat si bolduit! De departe unul dintre cele mai frumoase apusuri vazute pana acum.