Un weekend, doua destinatii: sambata Geneva, duminica Copenhaga. Alergatura multa, frig, vant, agitatie si preturi mari. Hm… Nu. Preturi foarte mari! Insa a meritat pe deplin intreaga agitatie, pentru ca am descoperit doua locuri noi, in care niciunul dintre noi nu mai ajunsese pana acum.
Poate ca nu am ales cea mai fericita perioada pentru a vedea Geneva, pentru ca frigul si vremea rea chiar nu avantajeaza deloc orasul. Inclusiv simbolul orasului, Jet d’Eau, nu este pornit daca vremea este rea si vantul prea puternic. Cum noi am prins un timp foarte rece, cu rafale de vant, de abia reuseai sa respiri, nu am putut sa il vedem. In plus, plimbarile prin centrul vechi si prin parcuri nu sunt tocmai grozave la minus tspe grade, si de multe ori simteam nevoia sa intram in vreo cafenea sau creperie doar ca sa ne incalzim. Insa nimic de spus… Geneva este un oras verde, in care parcurile sunt la loc de cinste, iar centrul vechi este intr-adevar foarte frumos! Atata doar ca suntem siguri ca ne-ar fi placut mult mai mult daca am fi vazut orasul pe timp de vara.
Insa fie vremea cat de rea, elvetianu’ nu e deranjat de ea. Dimpotriva chiar, la tot pasul vezi oameni alergand, facand miscare, ba chiar si participand la maraton. Cu mic, cu mare, cu catel, cu purcel, tanar, batran – toata lumea in strada la alergat. Parcuri pline de oameni, peste tot concerte si diverse evenimente sociale, parca special ca sa ni se demonstreze ca Geneva este un oras foarte “viu”. In plus, este un oras care pune foarte mult pret pe ecologie, un oras “verde” in adevaratul sens al cuvantului, cu o infrastructura electrica extrem de bine pusa la punct. Peste tot masini electrice, mijloace de transport electrice si statii de alimentare electrice.